dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” 2 Cronici 7:14 Sunt convis că acest verset ne este familiar. Sunt de asemenea convins că de multe ori ne-am pus problema “bolilor” ţării în care trăim şi nu numai. Sunt convins şi de faptul că cei mai mulţi credincioşi cred cu tărie în puterea şi dorinţa lui Dumnezeu a asculta rugăciunile, de a ierta şi de a tămădui. Punctul în care convingerile mele încep să se clatine este acela în care avem tăria să ne uităm la condiţiile solicitate de Dumnezeu pentru a începe acest demers. Vremurile în care trăim sunt marcate de o confuzie profundă şi răspândită. Chiar şi printre cei pentru care lucrurile, cel puţin din perspectivă spirituală, ar trebui să fie clare precum cristalul, astăzi domeneşte o stare de paralizie generată tocmai de absenţa descernământului. Confruntaţi cu un creştinism popular, cuprinzător şi darnic în emoţii, nu mai ştim cum să tratăm intransigenţa sfinţeniei lui Dumnezeu. Într-o lume marcată de tot mai multe conflicte şi un sentiment acut al apropierii “Armaghedonului” am vrea să găsim mai multă pace şi să ne mai “auto-sugerăm” că vremuri ca acestea au mai fost şi au trecut. În atitudinile din jurul nostru observăm, tot mai clar conturată, poziţia dominantă a omului postmodern care îşi permite să râdă dispreţuitor de “progresele” istoriei şi de “moştenirea” ei. Ni se pare că am “aterizat” în mijlocul acestor timpuri şi este “dreptul” nostru că criticăm tot ce a fost şi să ne însuşim meritul unei lumi mult mai bune pe care noi o “creăm”. Nu vi se pare că miroase a mândrie? Cred că acesta este punctul cel mai critic pentru trezirea spirituală . Rugăciunile noastre sunt încă rugăciunile unor oameni mândri care nu vor să recunoască eşecul. Credincioşii se retrag în biserici, cei din afară îi vor în biserici şi împreună ne “scufundăm” într-un întuneric spiritual dezastruos! Ce să facem? În smerenie să ne rugăm pentru întoarcerea de la căile noastre rele...Acesta este acel “DACĂ” pe care îl cere Dumnezeu. Cât de mare este? Exact cât încăpăţânarea, indiferenţa sau mândria noastră! Doamne ai milă!
