,,Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat ”

Mulțumirea nu este ceva care ne vine în mod natural. Ea se învață, se achiziționează greu în procesul de creștere, maturizare și se poate pierde destul de ușor în circumstanțe adverse și climat conflictual.
A spune “mulțumesc” nu este ușor pentru că prin aceasta recunoști că există o oarecare dependență de ceilalți.
A spune “mulțumesc” nu este ușor pentru că admiți, indirect, că ai nevoie de alții – independența pe care ți-o dorești este totuși atât de relativă.
A spune “mulțumesc” nu este ușor pentru că prin aceasta te faci vulnerabil, acceptând că ai nevoi pe care nu ți le poți satisface singur.
A spune “mulțumesc” nu este ușor pentru că mândria trebuie să-și plece genunchiul iar atotsuficiența este șifonată rău.
A spune “mulțumesc” nu este ușor pentru că aceasta mărturisește că mai sunt persoane care fac ceva bun pentru tine, deși nu ai vrea să se știe și nu ai vrea să se afle.
A spune “mulțumesc” nu este ușor pentru că ți se pare că “se va urca la capul” altora - și nu vor mai face apoi nimic pentru tine!
Nemulțumirea este naturală.
Vine de la sine. Nu trebuie să faci efort ca ea să crească și să ajungă să te stăpânească.
Nemulțumirea este starea omului care nu mai are loc în inima lui pentru a recunoaște și mărturisi că Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor.
“ … fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s’au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s’a întunecat.” Romani 1:21