responsabilitatea de a fi .....

Faptul de a avea o modestă, uneori inexistentă contribuţie la construcţia propriei vieţi nu anulează responsabilitatea pe care o avem. 

Dacă anulăm asta şi dăm vina pe frunze, astre, şireturi, ceilalţi, soarta însăşi, chiar că nu mai rămâne nimic. 

Nu mai contează pentru ce am spus; 
-un cuvânt care ne-a schimbat viaţa, 
contează că l-am spus şi suntem obligaţi să ni-l asumăm. 

Vrem nu vrem, cu regrete sau cu bucurie. 

E un cuvânt „greu” ăsta:

 „responsabilitate”. 

Este :

- resposanbilitatea de a fi liberi, 

-responsabilitaea de a fi constienti, despre ce e vorba în lume. 

Nu găsim nici un înţeles în lume şi dăm cu banul, atunci trebuie să ne asumăm lipsa de înţeles şi datul cu banul şi să acţionăm în consecinţă; 

-avem iubirea ca Stea Polară, atunci ne-o asumăm şi dormim pe bancă până apare omul acela,  ce zice pentru că aşa trebuie făcut. 

Lucrurile ultime, de la care pornesc toate, nu sunt, dar sunt ca şi cum ar fi. 

Şi trebuie să ni le asumăm, să le adoptăm ca şi când ar fi copiii noştri chiar dacă sunt ai altora: 

-credinţe,

 -religii,

 -societate, 

-etc..

iar blestemul alegerii e cel mai bun lucru pe care-l avem, până la urmă. 
Ce ne-am face fără el, cum am merge mai departe?
 Ce rost ar mai avea să ţinem ochii deschişi?