E atat de usor sa vorbim…
predicam in biserica de la amvon, dam sfaturi in grupusoare sau la coltul strazii, avem solutii rapide la mai toate nereusitele celor care ne inconjoara, il includem pe Dumnezeu in multe afirmatii, ajungem cu discutiile noastre in profunzimi teologice atat de adanci de greu.
Inotam iar la suprafata, citam Biblia, insa uneori parca suntem atat de departe de realitatea pe care noi insine o traim.
Incerc acum sa imi dau seama cata legatura este intre afirmatiile si faptele noastre.
Am sentimentul ca in adancul nostru acceptam multe compromisuri “marunte” doar pentru a rezolva mici situatii familiale, sociale, d`ale bisericii.
Ma tem ca ne-am dat la numarat firele de marar din care dam zeciuala dar lasam uitarii tocmai lucrurile care trebuiesc facute.
Nu furam(cel putin asa cred), nu curvim(cel putin nu ca act identificabil), nu dam in cap la nimeni(cel putin nu fizic) si ne simtim destul de confortabil asa, desi acestea sunt pana la urma legi ale societatii si ar trebui sa le pazeasca orice om, fie el crestin sau nu. Dar a fi crestin inseamna ceva cu mult mai mult decat atat.
Inseamna a avea asemenarea lui Hristos, a avea trasaturile Lui.
Hristos a vorbit mereu despre implinirea voii Tatalui Sau si asta se regasea in faptele Lui de fiecare zi.
Noi insa, de atatea ori parca vorbim de lucruri straine practicii noastre.
Si deseori vorbirea noastra e “cerere”…cerem altora sa faca, sa fie, sa ofere.
Dar nu de cuvinte avem noi nevoie acum, ci sa ne intoarcem adanc privirea in noi insine, iar in liniste sa ascultam ce spune Duhul lui Dumnezeu despre noi.
Sa renuntam la pompa si la mandrie si sa ne aducem aminte de cateva trasaturi de caracter “marunte” pe care trebuie sa le avem cum ar fi nejudecata, cumpatarea, multumirea, mila, disponibilitatea de a invata, smerenia, grija de frati, respectul de parinti, autoritati si femeia de servici.
Ar fi un inceput.
As fugi cu gandul si la iubirea sincera de la cei din casa pana la vrajmasi, la legea neimpotrivirii, la pierderea vietii pentru ca ea sa fie castigata, dar parca deja ea prea mult…iar sunt vorbe.
Si crestinul nu cu vorbe trebuie sa se vada, ci cu viata.
Personal, parca trebuie sa o iau din nou, cu abecedarul, cu lucrurile mici, care te fac om mare…
Nu scriu aceste randuri privind in primul rand la voi, la altii, ci privind la mine.
Sa incercam a vorbi mai putin si a trai mai mult!
Daca crestinilor le erau de ajuns cuvintele, cred ca Dumnezeu mai trimitea un set de carti pentru noi, dar pentru ca aveam nevoie de un model, de o implinire a celor deja scrise, L-a trimis pe Fiul Sau.
