numai El ştie!

Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul. - Romani 16:19
Mi s-a întâmplat de câteva ori, să vorbesc cu cineva şi persoana respectivă să mă privească ori cu milă, de parcă aş pierde unele lucruri deoarece merg după Dumnezeu, ori cu dispreţ crezând că dau dovadă de prostie pură că nu-mi "trăiesc viaţa". 

Se uită odată la viaţa mea şi dacă nu văd lucruri care să le dea de înţeles că "am succes", li se pare că au dreptate să stea departe de Dumnezeu, că doar nici eu nu am nici un câştig că am ales să-L urmez.
Domnul ISUS se afla într-o situaţie groaznică la un moment dat. 

Tocmai ce fusese judecat, condamnat, batjocorit şi chinuit şi se îndrepta spre Calvar cu o cruce în spate, care de cele mai multe ori o scăpa de grea ce era. Oamenii s-au uitat la El şi tot ce au înţeles 

-a fost "săracul!"

 -"L-a părăsit DUMNEZEU" 

Sau aveau întrebări de genul : 

-"dacă tot a făcut voia Tatălui din ceruri, atunci de ce Îl lasă să treacă prin aşa ceva?"

Este scris în Luca 23:27-28 că mulţimea şi femeile care Îl urmau

- "se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tânguiau după El. 

Isus S-a întors spre ele, şi a zis:

- „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri."
Din perspectiva Domnului Isus, nu era nimic de plâns în legătură cu situaţia Lui. 

El ştia că toate lucrurile sunt în controlul lui Dumnezeu  şi că Tatăl L-a trimis să sufere pedeapsa pe care o meritau cei care Îl plângeau. 

Da, nu era uşor, dar nu era nimic de plâns!
Poate că uneori Tatăl meu alege să mă ducă în văzul lumii şi să mă lase descoperită şi părăsită şi ca o proastă în ochii celorlalţi, dar mai bine să fiu proastă şi să rămân în voia Lui, mai bine să nu fiu "înţeleaptă" în ce priveşte răul, mai bine să nu fiu "realistă" când vine vorba de a lua decizii greşite, mai bine să mă plângă alţii, dar nu-i nimic de plâns!
Poate că situaţiile în care mă aflu eu câteodată, pot să facă pe alţii să-mi plângă de milă cum că mi-aş irosi viaţa făcând ceea ce fac. 

Poate că nu întăreşte credinţa nimănui să vadă un om care se încrede în Dumnezeu că este încercat.

 Poate pare fanatic să vezi un om că nu-şi aruncă credinţa pe geam când e trântit de viaţă şi ştiu că poate părea ca şi cum omul respectiv nu e realist. Dar ce anume e realist în a alege să trăieşti doar pentru a face bani? 

Că ai o siguranţă? 

Şi dacă pierzi totul dintr-o dată, atunci unde ţi se duce siguranţa?
Da, poate că siguranţa mea nu vine din a avea o tonă de bani şi nici nu mi-am făcut un scop în viaţă să deţin  maşini de lux. 

S-ar prea putea să stau în chirie toată viaţa şi să merg la aceeasi munca de rutină zilnica, s-ar prea putea să nu reuşesc  în veci pururi să-mi pun bani de-o parte şi cel mai probabil că n-o să mă căsătoresc niciodată, dar eu sunt împăcată cu starea mea şi dacă nu mă chinui să am mai mult nu e din cauză că nu am idealuri la fel de înalte ca şi alţii, nu e din cauză că nu sunt realistă şi nu e nici măcar din cauză că mi-ar lipsi posibilităţile de a avea mai mult, dar pur şi simplu eu nu caut asta. 

Aşa cum unii au ajuns la înţelegerea că dacă nu fac bani, nu au de ce trăi, aşa am ajuns eu la înţelegerea că dacă nu adun împreună cu Dumnezeu , atunci doar risipesc.
Nu vreau să ştiu multe când vine vorba de rău. 

Prefer să fiu naivă, sau proastă în ce priveşte răul. 

Nu pentru că aş trăi în paradisul acestei lumi , dar pentru că scopul meu în viaţă e să-L caut pe Dumnezeu  şi să-L găsesc. 

Vreau să mă înţelepţesc în ce priveşte binele şi a face voia Lui. 

Dacă am reuşit, numai El ştie, dar ce ştiu e că sunt pe drumul Lui şi pe el rămân.....