sâmbătă, 27 iulie 2013

care este viziunea ta?



Când apar probleme, viziunea noastră este prima care se izbeşte de ele. Şi aceasta pentru că nu vedem viata aşa cum este, ci o percepem după cum suntem noi.
 Biblia spune:
 "Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu". 
Când Dumnezeu începe să-ţi dea o viziune pen­tru viaţa ta, începi să vezi lucrurile aşa cum le vede El. 
Moise "a văzut" ţara promisă atunci când toţi din jurul lui vedeau numai pustie, când ei doreau să renunţe şi să se întoarcă în Egipt (Evrei 11:27). 
Iar el a înţeles că poate ajunge acolo numai când Dumnezeu doreşte, potrivit planului Său, încetul cu încetul. 
Multe dintre sarcinile noastre par copleşitoare când privim doar la mărimea lor. 
Dar când le desfacem în paşi mici şi când ne vedem făcând primul pas, suntem uimiţi de progresul nostru, într-o zi putem face mai mult decât ne-am propus să facem într-o lună.
Un lider creştin spune: 
"Viziunea, asemenea curajului şi disciplinei este o trăsătură care poate fi dezvoltată de oricine se străduieşte să o facă parte a vieţii lui de zi cu zi".
 Un poet scria: 
"Doi oameni priveau printre zăbrelele închisorii, unul a văzut noroi, celălalt a văzut stele". 
Ce vezi tu în viitorul tău? 
Crezi cumva că Dumnezeu va face să-ţi cadă succesul în poală, din cer? 
Nu!
tu trebuie să-ţi umpli viziunea de energie prin credinţă şi să-i dai avânt prin strădanie! 
Versetul: 
"Noi însă avem gândul lui Hristos" (1 Corinteni 2:16) 
sugerează că Dumnezeu îşi are gândurile Lui prin noi.
 Ce mare avantaj! 
Domnul Isus le-a spus ucenicilor: "aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire" (Luca 5:4); 
ca fii ai lui Dumnezeu, limitările lumii acesteia nu ne controlează rezervele! 
Aşadar, care este viziunea ta?