mereu ai fost aici.. iarta-ma!

Numai rareori, cand singura fiind zabovea in fata oglinzii

-privirea obosita o trimitea cu gandul mai adanc decat in apele dreptunghiului care-i reflecta chipul, in interiorul tulbure al fiintei ei...

inca mai credea ca totul depinde de taria, de dorinta ei, de ambitia si de inteligenta proprie...

  Sunt anumite clipe grele ale vietii in care izbucneste inauntrul fiecaruia nevoia de a avea pe cineva alaturi.

 Cu astfel de clipe se confruntase atunci, insa toti, chiar si aceia care marturisisera ca ar fi in stare sa faca orice pentru ea, toti erau departe, indiferenti, preocupati doar de propriile lor "modele"...
 De ce nu-si punea frau izvorului de lacrimi care tasnea din inima ei , spunandu-si in gand, daca nu avea curaj cu voce tare:

     -   Singura trebuie sa ma ridic..

singura trebuie sa merg mai departe?

 De ce? 

Si aici nu era vorba doar de un simplu  model pierdut: 

   -era insusi modelul vietii ei. 

Ea era infranta si de data aceasta avea nevoie de altcineva sa o ridice..

Dar de cine?

 Stia cine!..

Nu era prima data, mai cazuse si El a fost acolo, a luat-o de mana si a ridicat-o!
 Off..

degeaba cauta la oameni..

sunt ca si ea..

raman fara resurse..

avea nevoie de El!

 poate mai mult decat isi inchipuia. 

Ahh..

atat de dezamagita ca a incercat ea  prin propriile puteri totul..

cat gresise!!!
Doamne, erai mai aproape decat credeam..

mereu ai fost aici.. iarta-ma!