Scripturile amintesc unele experienţe extraordinare, care accentuează un adevăr urgent.
Doi fii ai marelui preot au adus foc străin înaintea Domnului, şi au murit pe loc. Dumnezeu ceruse ca ei să aducă doar foc sacru în sanctuar în timpul slujbei preoţeşti.Lor li s-a părut logic să folosească acelaşi fel de foc.
Folosind o astfel de judecată omenească, Nadab şi Abihu au călcat direct porunca Domnului şi au murit.
N-au înţeles seriozitatea călcării sfinţeniei a ceea ce Dumnezeu pusese deoparte pentru o folosinţă sfântă.
Vai de omul care cu mâini obişnuite se atinge de aceste orânduiri sfinte ale lui Dumnezeu!
Nadab şi Abihu nu erau vinovaţi de nicio sfidare răzvrătită cât priveşte credinţa lor în alte ramuri din slujba lor religioasă.
Nu s-au gândit niciodată să refuze să ducă la îndeplinire corect genul de jertfă în modul prescris de orânduirile levitice.
Problema mică a focului a fost singura poruncă ce i-a făcut să fie frivoli şi arbitrari.
Doar în acea privinţă, s-au simţit îndreptăţiţi să facă o mică schimbare care să se potrivească mai uşor şi mai bine ideii lor de închinare.
Ei au judecat că o deviere atât de mică de interese într-un program atât de sfânt nu putea să aducă nişte urmări serioase.
Cu siguranţă că Dumnezeu nu urma să considere un păcat să aducă o îmbunătăţire într-un program de închinare la adresa lui Dumnezeu.
