Lenea e cucoană mare!

Lenea este, a fost și va fi cucoană mare!
Înclinația spre nemuncă, lâncezeală, trândăvie este veche de când lumea.
Ce pot face azi, amân pe mâine că poate îl va face altcineva sau poate nu va mai trebui făcut.
Lenea este ca o alergie la muncă și o dependență de odihnă; ea se lasă cu somnolență, lipsă de energie și entuziasm, cu mișcări lente și cu un calm bătrânesc.
Lenea este grijulie să nu facă eforturi prea mari, să nu pară că este interesată de ceva anume, să nu deranjeze pe nimeni cu agitație și focuri de artificii. Lenea se simte bine în pielea ei chiar dacă, pe unii, îi strânge tare.
Sora cea mai mare a lenei este apatia. Apatia este o stare de indiferență față de lumea înconjurătoare, un dezinterescronic și o atitudine pasivă, o lipsă de interes față de orice activitate sau muncă. După concepția filozofilor stoici această stare era una de dorit deoarece sufletul a ajuns astfel să fie eliberat pe deplin de orice pasiuni. Nu tot așa a fost și în istoria bisericii creștine unde apatia era văzută ca un păcat capital. Inițial, acest păcat a fost asociat cu viața monahală, cu călugării asceți și solitari, cu fuga lor față de lume, față de corvozile și atracțiile ei. Ulterior a fost extins la toți creștinii pe considerentul că lenea ca stare de apatie emoțională, spirituală și inactivitate fizică înseamnă neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la muncă și administrarea darurilor și bunurilor, că duce la distrugerea dragostei din inima omului și conduce la moartea lui veșnică. Deși apatia are multe asemănări cu depresia (unii le-au confundat și alții le mai confundă și acum) cele două sunt tratate ca și două stări distincte.
Fușăreala este sora mai mică a lenei. Ea iese din apatia și amorțeala lenei, consumă energie dar, nu pentru multă vreme. Se apucă de lucru, chiar cu entuziasm, dar termină repede și face lucrul de mântuială, mai mult de suprafață și la suprafață. Se mulțumește cu puțină muncă dar așteaptă rezultate mari. Și mai așteaptă … laude și recompense. Dacă nu le primește se duce din nou la o cafea cu sora sa, lenea.
Întârzierea este o soră vitregă a lenei, o soră prin alianță. Întârzierea mai are și alte surori prin alte alianțe.
Întârzierea apare după termenul de timp fixat și agreat. Ea are întotdeauna ceva de făcut în altă parte; bariere nemaiântâlnite se pun în calea ei, furtuni și cutremure blochează elanul ei spre a face la timp un lucru sau a ajunge la ora stabilită întrun loc anume. Întotdeauna barierele sunt înafară, niciodată înlăuntru. Întotdeauna a apărut ceva important și urgent de făcut. Întârzierea are ceas la mână și la telefon dar, degeaba. Întârzierea are bunăvoință, chiar și entuziasm, dar tărăgănează lucrurile și întinde timpul ca pe o gumă de mestecat. Întârzierea pare nevinovată, pare mai degrabă o victimă a circumstanțelor. Se supără dacă te superi pe ea.
Dezordinea se împrietenește cu lenea și fac casă bună; adică lucrurile stau într-o neorânduială sfântă, aruncate de-a valma, harababura domnește cu sceptrul haosului, capul este la picioare și picioarele țin loc de cap; rânduiala este o străină și disciplina o raritate: trăiască vraiștea cea de toate zilele!

Pentru sfânta dezordine nu contează nici ordinea, nici planificarea, nici organizarea; ea este deschisă la schimbare dar, să nu se schimbe nimic!Când intră disciplina pe fir, dezordinea o zbughește pe ușă și lenea își ia hainele de lucru. Dacă nu-i hotărâtă sa facă treaba ca pentru Domnul atunci, va mai întârzia un pic pe la internet și apoi, ca să scape de gura altora, va face treaba cum știe ea cel mai bine adică, de mântuială.mare!
Lenea este, a fost și va fi cucoană mare!
Înclinația spre nemuncă, lâncezeală, trândăvie este veche de când lumea.
Ce pot face azi, amân pe mâine că poate îl va face altcineva sau poate nu va mai trebui făcut.
Lenea este ca o alergie la muncă și o dependență de odihnă;
 ea se lasă cu somnolență, lipsă de energie și entuziasm, cu mișcări lente și cu un calm bătrânesc.
Lenea este grijulie să nu facă eforturi prea mari, să nu pară că este interesată de ceva anume, să nu deranjeze pe nimeni cu agitație și focuri de artificii. Lenea se simte bine în pielea ei chiar dacă, pe unii, îi strânge tare.
Sora cea mai mare a lenei este apatia. 
Apatia este o stare de indiferență față de lumea înconjurătoare, un dezinterescronic și o atitudine pasivă, o lipsă de interes față de orice activitate sau muncă. 
După concepția filozofilor stoici această stare era una de dorit deoarece sufletul a ajuns astfel să fie eliberat pe deplin de orice pasiuni.
 Nu tot așa a fost și în istoria bisericii creștine unde apatia era văzută ca un păcat capital.
 Inițial, acest păcat a fost asociat cu viața monahală, cu călugării asceți și solitari, cu fuga lor față de lume, față de corvozile și atracțiile ei. 
Ulterior a fost extins la toți creștinii pe considerentul că lenea ca stare de apatie emoțională, spirituală și inactivitate fizică înseamnă neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la muncă și administrarea darurilor și bunurilor, că duce la distrugerea dragostei din inima omului și conduce la moartea lui veșnică. Deși apatia are multe asemănări cu depresia (unii le-au confundat și alții le mai confundă și acum) cele două sunt tratate ca și două stări distincte.
Fușăreala este sora mai mică a lenei. 
Ea iese din apatia și amorțeala lenei, consumă energie dar, nu pentru multă vreme. 
Se apucă de lucru, chiar cu entuziasm, dar termină repede și face lucrul de mântuială, mai mult de suprafață și la suprafață. Se mulțumește cu puțină muncă dar așteaptă rezultate mari. Și mai așteaptă … laude și recompense. Dacă nu le primește se duce din nou la o cafea cu sora sa, lenea.
Întârzierea este o soră vitregă a lenei, o soră prin alianță. Întârzierea mai are și alte surori prin alte alianțe.
Întârzierea apare după termenul de timp fixat și agreat.

 Ea are întotdeauna ceva de făcut în altă parte;
 bariere nemaiântâlnite se pun în calea ei, furtuni și cutremure blochează elanul ei spre a face la timp un lucru sau a ajunge la ora stabilită întrun loc anume. 
Întotdeauna barierele sunt înafară, niciodată înlăuntru. Întotdeauna a apărut ceva important și urgent de făcut. Întârzierea are ceas la mână și la telefon dar, degeaba. Întârzierea are bunăvoință, chiar și entuziasm, dar tărăgănează lucrurile și întinde timpul ca pe o gumă de mestecat. 
Întârzierea pare nevinovată, pare mai degrabă o victimă a circumstanțelor. 
Se supără dacă te superi pe ea.
Dezordinea se împrietenește cu lenea și fac casă bună; adică lucrurile stau într-o neorânduială sfântă, aruncate de-a valma, harababura domnește cu sceptrul haosului, capul este la picioare și picioarele țin loc de cap; 
rânduiala este o străină și disciplina o raritate: trăiască vraiștea cea de toate zilele!

Pentru sfânta dezordine nu contează nici ordinea, nici planificarea, nici organizarea; ea este deschisă la schimbare dar, să nu se schimbe nimic!
Când intră disciplina pe fir, dezordinea o zbughește pe ușă și lenea își ia hainele de lucru. 
Dacă nu-i hotărâtă sa facă treaba ca pentru Domnul atunci, va mai întârzia un pic pe la internet și apoi, ca să scape de gura altora, va face treaba cum știe ea cel mai bine adică, de mântuială.