Unii pun în negoţ talanţii, iar altii îi îngroapǎ, şi ne atrage atenţia cǎ pentru cei ce si-au îngropat talantul, existǎ şi varianta la care nimeni nu se gândeste: varianta puţinului suficient. Dumnezeu nu dispreţuieşte începuturile slabe. Noi le dispreţuim. Noi suntem cei care ne fixam mereu şi mereu obiective de neatins pentru ca apoi sa sfârşim cu un talant îngropat în curtea din spate. Sau şi mai rǎu, nici mǎcar nu ne mai fixam vre-un obiectiv, ducem talantul direct la groapǎ. La Dumnezeu, puţin, înseamnǎ de fapt…mult. În sǎmânţa de muştar de astǎzi , Dumnezeu vede copacul falnic de mâine. În firul verde de astazi, Dumnezeu vede grâul deplin de mâine. Aluatul de astǎzi va dospi cele trei mǎsuri de fǎinǎ de mâine: nu-l arunca pentru cǎ e prea mic! (Marcu 4:26-32)
Pentru fiecare Saul, existǎ şi un David. Pentru fiecare deţinǎtor de talant îngropat existǎ un altul care aînceput cu cinci talanţi, acum are zece, şi va avea în curând unsprezece. Pentru fiecare fecioarǎ neânţeleaptǎ, caracterizatǎ de o mulţumire de sine nejustificatǎ, existǎ o alta care nu se mai saturǎ sǎ acumuleze valori în comoara bunǎ a inimii ei. Nu existǎ scǎpare pentru cel ce va da înapoi talantul plin de noroi şi vǎduvit de roade. Mulţi am face orice , doar sǎ nu trebuiascǎ sǎ luǎm pocǎinţa în serios. Talantul nostru ne este povarǎ. Suntem mulţi robi vicleni şi leneşi cǎrora nu le convine o mǎsurǎ îndesatǎ de pocǎinţǎ. Leneşi la fapte bune, leneşi la înnoirea prin Duhul Sfânt, leneşi la a sǎpa adânc înainte de a pune temelia pocǎinţei noastre. Suntem dispuşi mai degrabǎ la o sesiune rapidǎ de vǎruire a chiliei coşcovite a sufletului nostru decât la o schimbare radicalǎ prin construirea unui caracter plin de Duhul Sfânt.
Ar trebui sǎ luǎm puţinul pe care-l avem, sau puţinul pe care-l putem, şi sǎ îl investim în circumstanţele simple, cotidiene, pe care le creeazǎ Dumnezeu pentru noi, cǎci sustinatorul nostru este Domnul care Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.
Pentru fiecare Saul, existǎ şi un David. Pentru fiecare deţinǎtor de talant îngropat existǎ un altul care aînceput cu cinci talanţi, acum are zece, şi va avea în curând unsprezece. Pentru fiecare fecioarǎ neânţeleaptǎ, caracterizatǎ de o mulţumire de sine nejustificatǎ, existǎ o alta care nu se mai saturǎ sǎ acumuleze valori în comoara bunǎ a inimii ei. Nu existǎ scǎpare pentru cel ce va da înapoi talantul plin de noroi şi vǎduvit de roade. Mulţi am face orice , doar sǎ nu trebuiascǎ sǎ luǎm pocǎinţa în serios. Talantul nostru ne este povarǎ. Suntem mulţi robi vicleni şi leneşi cǎrora nu le convine o mǎsurǎ îndesatǎ de pocǎinţǎ. Leneşi la fapte bune, leneşi la înnoirea prin Duhul Sfânt, leneşi la a sǎpa adânc înainte de a pune temelia pocǎinţei noastre. Suntem dispuşi mai degrabǎ la o sesiune rapidǎ de vǎruire a chiliei coşcovite a sufletului nostru decât la o schimbare radicalǎ prin construirea unui caracter plin de Duhul Sfânt.
Ar trebui sǎ luǎm puţinul pe care-l avem, sau puţinul pe care-l putem, şi sǎ îl investim în circumstanţele simple, cotidiene, pe care le creeazǎ Dumnezeu pentru noi, cǎci sustinatorul nostru este Domnul care Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.
