Sunt un fir de praf,

Pare atât de greu să speri când toate lucrurile din viața ta te obligă să îți pleci capul dezamăgit în pământ și când orice ai face și spune pare că nu dă rod în speranțele tale.

 Dumnezeu ți-a promis ceva, dar încă nu s-a împlinit, așa-i?

 Pare ușor să renunți. 

Să refuzi a mai crede că acel lucru se va împlini vreodată. 

Noi avem un timp în care nădăjduim, dar Dumnezeu are alt timp. Și eu am anumite așteptări de la Dumnezeu, am dorințe, promisiuni pe care aștept ca El să le împlinească. 

El niciodată nu mi-a cerut să renunț. Să abandonez. Nu mi-a spus niciodată că îmi va fi ușor. Dar lucrurile cele mai bune și frumoase din viață vin în urma așteptării și cu binecuvântarea Lui. Ce dureroasă poate fi uneori această perioadă de așteptare, câte lacrimi se varsă în ea și câte rugăciuni sunt înălțate spre Cer. Sunt zile în care Dumnezeu trimite câte o rază de soare, când promisiunile strălucesc mai tare decât de obicei. În acele zile ne crește credința că cine știe, poate la următorul colț se află lucrul pentru care ne-am rugat... că în sfârșit EL a răspuns!
Dumnezeu nu are nevoie să-I spunem de zece mii de ori nevoile noastre, fiindcă EL chiar știe tot! Dar cred că dorește să vadă cât de mult dorim acel lucru, cât de mult suntem dispuși să sacrificăm pentru ceva ce nu vedem. Poate că nu mai ai mult de așteptat, poate că în curând Dumnezeu va împlini ceea ce El a promis pentru tine. Dar dacă mai ai de așteptat? Îi vei reproșa lui Dumnezeu ”de ce?” sau vei folosi această oportunitate pentru a te apropia mai mult de El. Este greu să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. Dar este frumos. Înseamnă că tu chiar crezi cu adevărat în El. Fiindcă nădăjduiești împotriva oricărei nădejdi.

un joc foarte periculos

Valorează atât de mult pentru voi a vă agăţa de lume, încât v-aţi sacrifica propriul suflet pe vecie pentru Domnul vostru de Sus.
El vede tot ce se petrece pe pământ .
Mulţi joacă un joc foarte periculos, sperând să se agaţe de lume acum şi apoi să se întoarcă la Domnul Dumnezeu în ultimul minut. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin, l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat.
 Pentru ce?
zice Domnul oştirilor.
Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.
De aceea cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele.

Gândește-te a cui mânie provoci tu.

O păcătosule! Meditează asupra înfricoșătorului pericol în care esți chiar acum. Vorbim despre un mare furnal de mânie, o prăpastie largă și fără fund, plină de un foc al mâniei, deasupra căreia tu ești ținut de mâna acelui Dumnezeu a cărui mânie este provocată atât împotriva ta pe cât este de provocată împotriva acelor mulți blestemați care sunt în iad. Agați de un fir foarte subțire, cu flăcările mâniei divine licărind în jurul lui, gata în orice moment ca să-l pârlească și să-l ardă. Și tu nu ai nici un interes într-un Mediator. Și tu nu ai nimic de care să te agați pentru a te mântui, nimic care să te țină în afara flăcărilor iminentei mânii, nimic care să-ți aparțină, nimic din ceea ce ai făcut, nimic din ceea ce ai putea să faci, ca să-l convingă pe Dumnezeu să te mai cruțe încă un moment. Meditează asupra următoarelor:

 Gândește-te a cui mânie provoci tu. Este mânia unui Dumnezeu infinit. Dacă ar fi fost doar mânia unui om, fie el chiar și cel mai puternic rege, ar fi comparativ puțin. Mânia regilor este de temut, în special a acelor monarhi absoluți care au putere atât asupra posesiunilor, cât și asupra vieților supușilor lor și dispun de ele după buna lor plăcere. “Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva lui însuşi” Proverbe 20:2. Omul care-și înfurie regele este pasibil să sufere cele mai extreme torturi inventate de arta umană, cele mai extreme torturi pe care le pot cauza oamenii. Dar cea mai mare și mai maiestoasă putere omenească, îmbrăcată în cea mai oribilă haină a terorii, este la fel de slabă ca un amărât de vierme de pământ în comparație cu marele și atotputernicul Creator și Rege al cerurilor și al pământului. Ceea ce oamenii pot face este puțin, chiar atunci când ei sunt în cea mai adâncă stare furie și acționează cu cea mai mare ură. Înaintea lui Dumnezeu, toți împărații pământului sunt ca niște lăcuste. Ei sunt nimicuri și chiar mai puțin decât nimicuri. Toată ura și toată iubirea lor este demnă de disprețuit. Pe de altă parte, mânia marelui Rege al regilor este mult mai teribilă ca mânia lor deoarece maiestatea Lui este mai mare. ”Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi” Luca 12:4-5.

avem datoria de a lupta neîncetat

Eşecul într-un moment crucial poate păta toate realizările unei vieţi.
Cineva care s-a bucurat de o lumină aparte este încurajat să urmeze calea Domnului şi este uns pentru a-i călăuzi  şi pe alţii pe ea.
 Ești înălţat într-un loc în care primeşti dragoste  şi stimă printre cei evlavioşi  şi aceasta te promovează între oameni.


  Şi apoi? 


...Vine inspita de a avea grijă să îți păstrezi poziţia pe care  ți-a câştigat-o  şi să nu faci nimic care să o pericliteze.
 Omul, care până nu demult era un om credincios al lui Dumnezeu, se compromite cu lumea  şi, pentru a-şi linişti propria conştiinţă, inventează o teorie prin care aceste compromisuri sunt justificate, chiar lăudabile. 
Primeşte lauda celor raţionali;  însă , de fapt,tu  ai trecut de partea duşmanului.
 Toată forţa vieţii dinainte mărturiseşte acum în favoarea taberei greşite... 
Pentru a evita un asemenea final, avem datoria de a lupta neîncetat.