Se afișează postările cu eticheta sărac.mândru fudul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărac.mândru fudul. Afișați toate postările

marți, 21 aprilie 2015

Omul mândru


Mândria spirituală este uşa principală prin care intră diavolul în inimile celor care doresc propăşirea credinţei. Ea este orificiul de intrare al fumului din puţul fără fund, care întunecă mintea şi înşeală judecata. Acesta este principalul mijloc prin care diavolul pune stăpânire pe persoanele religioase, şi principala sursă a tuturor înşelărilor pe care le introduce, ca să împiedice şi să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Această cauză este izvorul, sau cel puţin suportul principal, al oricărei erori. Până nu se vindecă această boală, degeaba se dau leacuri pentru a vindeca celelalte boli. Din cauza ei, mintea apără celelalte erori, şi se păzeşte de lumină, prin care poate fi corectată şi vindecată.

Omul mândru spiritual este plin deja de lumină; el nu mai are nevoie de instruire, şi dispreţuieşte pe cel care i-o oferă. Dar dacă această boală se vindecă, celelalte sunt mai uşor de îndepărtat. Persoana umilă este ca un copilaş, care primeşte cu uşurinţă să fie învăţat; ea este atentă cu ea însăşi, şi conştientă de înclinaţia de a se rătăci; de aceea, dacă i se spune ceva greşit, ea este gata să cerceteze lucrul în mod imparţial. Nimic nu îndepărtează pe o persoană mai mult de diavol decât umilinţa, care pregăteşte mintea pentru lumina divină, alungând întunericul şi limpezind ochii, ca să poată privi mai bine lucrurile bune: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmul 25:9). De aceea, nu trebuie să ne luptăm cu cei mici, nici cu cei mari, ci cu regele lui Israel; prima noastră grijă ar trebui să fie îndreptarea inimii şi scoaterea bârnei din ochi, ca să putem vedea limpede.

Ştiu că multe lucruri sunt foarte jignitoare pentru mândria celor care sunt zeloşi pentru cauza Domnului. Atunci când un creştin o ia înaintea altora în lucrurile religioase, dacă are mângâiere spirituală sau bucurie mai mare decât de obicei, sau dacă pare prea zelos în credinţă, dacă se străduieşte mai mult decât alţii pentru cauza credinţei, sau dacă are anumite succese, e sigur că va trezi imediat invidia celor din jur; şi ei îşi vor închipui (cu sau fără motiv) că este foarte mândru de bunătatea lui, şi că se consideră mai bun decât toţi ceilalţi, şi toate vorbele şi purtările lui sunt privite în lumina acestei prejudecăţi. Cei care sunt reci şi morţi şi nu au experimentat niciodată puterea evlaviei în inimile lor, sunt gata să creadă astfel despre cei mai buni creştini; şi din cauza aceasta evlavia vitală şi puternică este privită cu duşmănie tainică.

Creştinii zeloşi ar trebui să ia seama să nu fie prinşi în capcană de acuzaţiile celor reci, pentru ca diavolul să nu profite de acest lucru şi să le orbească ochii faţă de lucrurile cu adevărat rele din inima lor, şi să-i facă să se gândească că, dacă sunt acuzaţi degeaba de mândrie spirituală în multe privinţe, sunt acuzaţi degeaba în toate privinţele. Vai, cât de multă mândrie avem în inimile noastre cei mai buni dintre noi! Este cea mai rea parte a unui trup de păcat şi moarte. Este primul păcat care a intrat în univers, şi ultimul care va fi smuls din el. Este cel mai înverşunat duşman al lui Dumnezeu. Stricăciunea firească se poate manifesta pe două căi: mândrie şi iubire de lume, partea diavolului şi partea firească, sau sinele şi lumea. Aceştia sunt cei doi stâlpi din templul lui Dagon, pe care se sprijină toată clădirea. Dar primul este oricum cea mai rea parte a stricăciunii fireşti; este primul născut al diavolului, şi imaginea sa în inima multor oameni; este ultimul lucru pe care îl biruieşte păcătosul, prin convingere, înainte de a se converti; mândria stă la baza celui mai mare conflict din inima sfinţilor, şi este ultimul lucru de care scapă şi pe care îl învinge; mândria luptă direct împotriva lui Dumnezeu, şi se împotriveşte din răsputeri spiritului Mielului; diavolul este tatăl ei, prin caracterul său înşelător şi tăinuit. Ea se ascunde în adânc, şi este mereu activă şi gata de a se amesteca în toate.

Şi dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, şi foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri: lumina şi umilinţa persoanei în cauză; amândouă te împiedică să-ţi dai seama de lucrarea mândriei. Dacă eşti mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzeşti. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaş s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilinţa lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu îşi imaginează că ar putea fi atinşi de mândrie.

Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, şi sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înşelătoare şi nepătrunsă în această privinţă, încât nu există nici un păcat care să fie mai puţin bănuit, şi de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, şi izgoneşte neîncrederea în forţele proprii şi prudenţa.

Nu este nici un păcat care să se asemene atât de mult cu diavolul în subtilitate şi ascunzişuri, nici un păcat care să apară în atâtea forme nebănuite, şi să se arate chiar ca un înger de lumină. Poate să ia naştere din orice; perverteşte şi strică totul, chiar şi adevăratul har şi adevărata umilinţă, dacă are ocazia să-şi exercite puterea. Este un păcat care are multe vieţi; dacă îl omori, va învia; dacă îl nimiceşti şi scapi de el sub o înfăţişare, învie în alta; când crezi că s-a dus cu totul, e încă acolo. Sunt multe tipuri de mândrie spirituală, care apar în forme şi imagini diferite, una după alta, şi învăluie inima precum foile de ceapă; dacă îndepărtezi una, rămâne alta dedesubt. De aceea, trebuie să avem cea mai mare grijă de inimile noastre în privinţa aceasta, şi să strigăm după ajutor la marele Vindecător. Cel care se încrede în inima lui este un nebun.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de atent cu acest pericol în momentul de faţă, fiindcă ispitele sunt deosebit de mari: privilegiile măreţe şi deosebite pe care le primesc unii sfinţi de la Dumnezeu, şi onorurile la care ajung unii dintre pastori, sunt mari încercări pentru persoanele în cauză. Este adevărat că o măsură mai mare din prezenţa spirituală a lui Dumnezeu tinde să îndepărteze mândria şi orice stricăciune; dar totuşi, deşi experimentarea unor asemenea favoruri îndepărtează mândria pe de o parte, poate să aducă ispite şi provocări pe altă parte; şi suntem în mare pericol, dacă nu veghem şi nu ne rugăm neîncetat.

Îngerii care au căzut au avut destule îndemnuri de a se umili şi de a se feri de mândrie, prin marile onoruri şi privilegii pe care le-au primit, uitându-se la faţa lui Dumnezeu şi văzând slava Lui infinită; cu toate acestea, în lipsa vegherii, onorurile şi privilegiile pe care le-au primit s-au dovedit a fi un îndemn la mândrie, deşi în inima lor nu exista nimic care să-i împingă spre aşa ceva. De aceea, nici un sfânt, oricât ar fi de eminent şi de aproape de Dumnezeu, nu trebuie să se creadă ferit de acest pericol. Cel care se crede cel mai ferit de pericol este cel mai aproape de el. Apostolul Pavel, care a fost un sfânt eminent, cum nu mai sunt acum, nu a scăpat de pericol nici după ce a ajuns să-L vadă pe Dumnezeu în cel de-al treilea cer, după cum reiese din cuvintele lui (2 Corinteni 12). Şi totuşi, a văzut în ceruri slava nespusă a Fiinţei divine, care ar fi trebuit să-l facă extrem de mic şi rău în ochii săi.

sâmbătă, 10 august 2013

Să mai spunem ceva ...despre barbati!



Bărbatul este mult mai puţin religios decât femeia.

Scepticismul bărbatului vine din faptul că el se bazează pe logică şi raţionamente.

Bărbatul este mai activ, mai agresiv şi are mai mult spirit de aventură.

Este mai stabil emoţional şi mai stăpân pe sine, în privinţa lucrurilor mari, decât este femeia. Totuşi este mai iritabil, mai excitabil şi mai lipsit de răbdare în privinţa lucrurilor mici.

Să mai spunem că este încrezut, lăudăros şi demonstrativ.

Dar este mai optimist decât femeia şi are o atitudine mai profesionistă.

Este mai obiectiv şi mai consecvent, pentru că aceste stări sunt derivate din logică.

Poate să se concentreze cu consecvenţă asupra unui lucru, fără ca emoţiile să-l inhibe.

Bărbatul este o fiinţă nomadă într-o măsură mai mare decât este femeia.

Mutarea dintr-un loc în altul nu-l afectează aşa de mult ca pe soţia sa.

Mutarea într-un alt oraş îi dă femeii un senti-ment de frustrare, fiindcă această dezrădăcinare îi afectează sentimentul de siguranţă.

bărbatul nu are un spirit de observaţie aşa de dezvoltat ca femeia. Iar dacă soţul nu-i remarcă noua ei rochie sau coafură, să vezi necaz!

Când se rătăceşte, o femeie opreşte şi întreabă pe unde s-o ia.

Pentru un bărbat, acesta este un semn de slăbiciune.

Se va învârti ore întregi, anunţând din când în când că este aproape de destinaţie, spre disperarea consoartei lui, care îi dă sfatul: „Întreabă odată, omule, şi nu mai înconjura Sinaiul ăsta!

Nu vezi că te învârţi în jurul cozii?"

Când creierul bărbatului se odihneşte, cel puţin 70% din activitatea sa electrică este blocată. În cazul femeilor, scanerul arată că este activ în proporţie de 90% în timpul unei stări similare, confirmând faptul că femeile primesc şi analizează permanent informaţii din mediul înconjurător.


Bărbaţii sunt mai puţin sensibili atunci când o femeie suferă din pricina unei dureri, dar ei devin sensibili la un meci de fotbal sau la alte emisiuni mai agresive.


....bărbaţii folosesc mai ales partea stângă a creierului pentru vorbire, ...bărbaţii au capacităţi limitate în privinţa vorbirii şi conversaţiei.


Bărbaţii, stocând informaţiile, nu găsesc de bine să le exprime, aşa că, atunci când, după o zi de lucru cu evenimente de tot felul, este întrebat de soţie cum a fost, el răspunde laconic: --Bine!


-Ca ieri.


-Nimic nou!


Bărbaţii folosesc limbajul pentru a se întrece între ei, de aceea sensul cuvintelor este mult mai important, ei căutând o soluţie cu finalitate-


Prin cuvânt, bărbatul exprimă idei şi informaţii, iar femeia, sentimente şi emoţii.


Bărbatul se pierde pe sine în muncă şi în performanţele ei, pe când femeia se pierde în detaliile vieţii şi în mulţimea relaţiilor.


Bărbaţii trebuie să înţeleagă că, atunci când o femeie vorbeşte, ea nu aşteaptă să i se găsească soluţii.


Cineva spunea:


- „Odată nu i-am vorbit nevestei şase luni. N-am vrut s-o întrerup!"


Bărbaţii se simt motivaţi şi mobilizaţi atunci când se simt necesari.




in concluzie...


O motocicletă poate fi făcută să meargă şi pe o roată, dar de obicei ea merge pe două roţi. Cuplul este bine legat când femi-nitatea femeii şi masculinitatea bărbatului nu sunt depreciate, din dorinţa de a se confunda cu celălalt.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Schimba-te tu, mai intai!

Da, cu tine vorbesc!
Daca te-as avea in fata, m-as uita adanc in ochii tai si te-as ruga sa-ti dai jos masca. Nu cauta sa eviti privirea mea, nu cauta sa deschizi gura sa te aperi.
 Pentru ca am tacut destul…
Da-ti jos masca ce-ai purtat-o atatia ani, cea cu care ne-ai inselat si te-ai afisat ca un sfant printre pacatosi.
Pentru cata vreme vom inghiti toate predicile pe care le rostesti , dar pe care niciodata nu le implinesti?
 Cata vreme va trece pana mana ta se va intinde sa mangaie si sa ridice, in loc sa loveasca si sa ameninte?
Am tacut destul, dar astazi vreau sa stau de vorba cu tine.
Si aceasta pentru ca am asteptat de la tine fapte, nu vorbe goale!
Spune-mi, cand ai dat ultimul tau ban din portofel unui sarac?
 Cand ai hranit ultima data o gura flamanda?
 Cand ai privit cu mila in jur, sa vezi lumea ce zace in durere, in intuneric?
Cand ti-ai sacrificat timpul si comoditatea ta ca sa auzi strigatele de ajutor a celor in suferinta?
Cand?
 Dar tu stai, ridici din umeri si astepti o minune.
Dumnezeu ar realiza prin tine minuni, dar tu dai inapoi si fugi ca un las.
 Insa pentru a-i judeca pe ceilalti te consideri vrednic, sa propavaduiesti dragostea -dar, vai, tu esti sarac si gol pe dinauntru!
Pentru bunastarea ta, pentru tine, dragul meu, te zbati in sudori, mergi pana si-ngenuchi prin ploi, ore si nopti, numai sa saruti icoane sfinte…
Dar “mila voiesc, iar nu jertfa” spune Domnul.

Insa lumea care are nevoie de tine se afla dupa usa indiferentei tale.
Este usor sa arunci vina pe cel de langa pentru ce se intampla in societate, sa te prefaci ca esti crestin.
Dar Dumnezeu nu o sa te intrebe de cate ori ai fost la biserica, de cate ori ai predicat sau de cate ori te-ai rugat.
Ci a pus o lege simpla, dar greu de implinit:
-” Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”.
Si cand o vei face, abia atunci vei avea dreptul sa vorbesti de iubire, de mila si bunatate!
Paseste, te rog, afara!
Uita-te in jurul tau si nu mai sta nepasator.

 Vorbesc serios, iesi afara si s-ar putea sa gasesti ceva ce a fost dintotdeauna acolo, dar tu ai fost prea ocupat ca s-o vezi!
Satui suntem toti de ipocrizia ta!
Mie nu-mi ajung niste cuvinte si promisiuni aruncate la intamplare.
Vrei ca lumea sa se schimbe?
Schimba-te tu, mai intai!

marți, 28 august 2012

căznicie computerizată.............

Clientul intreaba:
Acum un an am schimbat versiunea Logodnica 7.0 cu Nevasta 1.0 si am observat ca programul a lansat o optiune subita, Bebelus1.0, care ocupa mult spatiu pe hard. In instructiuni nu era nimic mentionat.
Pe de alta parte, Nevasta 1.0 se autoinstaleaza in toate celelalte programe si se lanseaza automat cand deschid alta aplicatie, impiedicandu-i executia. Aplicatii precum Fac_ce_vreau 10.3, Duminica_la_fotbal 5.0, nu mai functioneaza.
Uneori apare un virus, Soacra 1.0, care blocheaza sistemul sau face ca Nevasta 1.0 sa se comporte total haotic. Nu reusesc sa dezinstalez acest program si devine insuportabil mai ales cand incerc sa lansez aplicatia Duminica_de_dragoste 3.0.
Se pare ca si alte fisiere sunt virusate. De exemplu: c:/sex__sambata_dimineata.exe nu mai functioneaza deloc. Am vrut sa revin la programul anterior, Logodnica 7.0, dar procesul de dezinstalare al programului actual, Nevasta 1.0, mi se pare complicat, iar riscurile pentru sistem sunt mari, mai ales ca Bebelus1.0 chiar imi place.
Ma puteti ajuta? Un utilizator disperat.

Raspuns:
Draga client,
Nemultumirea dvs. este frecventa printre utilizatori, dar ea se datoreaza unei greseli primare de conceptie: multi utilizatori trec de la orice versiune Logodnica X.0 la Nevasta1.0, cu speranta falsa ca Nevasta 1.0 nu e decat un program de divertisment si utilitati. Dar e vorba de mult mai mult: Nevasta 1.0 este un Sistem de operare complet creat sa controleze toate aplicatiile dvs. E aproape imposibil sa dezinstalati Nevasta 1.0 si sa reveniti la Logodnica X.0, intrucat exista sisteme virusate care fac ca si acesta sa se comporte precum Nevasta 1.0. Deci, nu aveti nimic de castigat.
Aceeasi problema apare si cu Soacra X.0. Acesta e un program mai vechi, din care deriva Nevasta 1.0 si comporta multe probleme de compatibilitate. Cu putin noroc, sfarseste prin a fi victima unui virus si dispare in cativa ani.
Unii utilizatori au incercat sa formateze tot modulul si sa instaleze programul Iubita+Nevasta2.0, dar asta le-a creat si mai mari probleme (a se citi notita de prevenire „Pensie alimentara” si „Custodia copiilor”). Daca instalati Iubita 8.0, nu incercati sa treceti la Nevasta 2.0, pentru ca problemele vor fi chiar mai mari decat cele cu Nevasta 1.0. Chiar daca exista si versiuni Nevasta 3.0 si Nevasta 4.0, acestea au un pret ridicat si nu le recomandam.
Daca sistemul cade, va recomandam Celibat 1.0, dar ideal e sa pastrati Nevasta 1.0 si sa invatati programul cat mai bine posibil, intrucat e foarte sensibil la anumite comenzi si reactioneaza rau la erori de instalare. Asadar, orice eroare aparuta va fi considerata ca provenind din partea dvs. si trebuie sa v-o asumati. Va sfatuim sa activati aplicatiile C:/Scuze/Scuze.exe.
Evitati utilizarea tastelor ESC si Break, care necesita ulterior C:/Scuze/Flori.exe. Pentru o mai buna utilizare, va sfatuim sa cumparati si pack-ul Bijuterii 3.0, Vacante 5.1. Optiunile Da_draga_mea 2.7 si Ai_dreptate_iubire 4.5 sunt indispensabile. Nu instalati sub nicio forma Secretara_blonda_in_fusta_mini 2.0, O_prietena 3.1. Aceste programe sunt incompatibile cu Nevasta 1.0 si pot distruge sistemul.
Disperarea si nemultumirile dvs. nu sunt justificate, pentru ca v-am dat cel mai bun produs al nostru!

miercuri, 13 iunie 2012

-creștinii căldicei ...nu fi și tu printre ei!

Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Apoc 3:16
Nimeni nu o suporta.
Toti o vorbesc de rau.
Toti îi judeca pe cei care au îmbratisat-o...
Si totusi, atat de periculoasa pentru oricine..
Rutina, viteza vietii, prioritatile adoptate, stilul de viata, comoditatea, obisnuinta, toti sunt factori care favorizeaza aparitia apatiei.
Apatia este expresia contemporana la caracterizarea biblica pentru cei calduti.
 Nu cred ca cineva s-ar putea mandri cu o asemenea stare. 
Fara putere, fara pasiune, fara culoare, fara miros... fara vlaga, fara directie, fara initiativa....
Cu atat mai mult, cu cat din punct de vedere spiritual, apatia are urmari dintre cele mai periculoase:
a. afecteaza procesul sfintirii
b. afecteaza viata de rugaciune
c. afecteaza relatia cu Cuvantul lui Dumnezeu
d. afecteaza rodirea
e. Afecteaza jertfirea
Vremurile în care traim sunt caracterizate de confort, ego-centrism si prea putin sacrificiu si interes pentru ceilalti, chiar si pentru Domnul. 
Modul de evaluare personal este infectat de diferite criterii subiective, pentru ca prea putin mai vrem sa vedem criteriile dupa care Domnul ne analizeaza. 
Daca ne-am pune în oglinda corecta a Cuvantului, probabil ca starea noastra ar deveni una disperata, pentru ca ne-am da seama ca suntem prea apatici pentru valorile extraordinare pe care Domnul a avut încrederea în noi sa ni le dea. 
Aceste valori sunt darurile spirituale pe care le a pus Domnul Dumnezeu  în fiecare.
Omenii pe care ni i-a dat în preajma noastra Domnul ca  sa-i atingem cu Evanghelia...si multe alte valori spirituale trebuiesc neapărat puse în negoț .
Să nu îngropam talantul ce ne- a fost dat!

joi, 15 martie 2012

ce mancam?

Agar – este un gel extras dintr-o algă sub formă de pulbere. Ajuns în organism, absoarbe lichidele şi îşi măreşte volumul, captând grăsimile şi zaharurile. Nu e digerat de organism, ci eliminat cu tot cu grăsimi şi zaharuri. Cantitatea optimă este de 3 g pe zi. Se poate
folosi la supe şi sosuri.
3. Alge marine – conţin multe fibre.
4. Ananas – conţine enzime care dizolvă grăsimile.
5. Anason – degresează organismul.
6. Andive – au calorii negative, stimulează secreţia biliară.
7. Anghinare – diuretic, scade colesterolul.
8. Ardei iute – intensifică metabolismul.
9. Avocado- are proteine vegetale, uşor digerabile.
10. Broccoli – are calorii negative.
11. Busuioc – degresează organismul, are calorii negative.
12. Caise – laxative, ajută digestia.
13. Cardamonul – este un condiment tradiţional arab numit şi “hell”. Câteva seminţe luate înainte de masă cu 10 minute, stimulează digestia, iar puse în cafea neutralizează toxicitatea ei.
14. Carne de curcan – are puţine calorii şi puţine grăsimi.
15. Cartofi – se consumă fără grăsimi şi doar cu alte legume.
16. Castane – ard grăsimile.
17. Castravete – are calorii negative, elimină toxinele.
18. Căpşuni – elimină toxinele din organism, au calorii negative.
19. Ceapă – degresează organismul, are calorii negative.
20. Chimen – reglează secreţia de enzime.
21. Cicoare – stimulează digestia.
22. Cimbru – degresează organismul.
23. Cireşe – sunt depurative.
24. Coacaze negre – reechilibrează metabolismul.
25. Coada-calului – măreşte procesele de eliminare a toxinelor
26. Conopida – are calorii negative.
27. Coriandru – reduce balonarea.
28. Cresonul – se poate consuma ca salată, suc, supă sau pentru condimentarea cărnii şi a legumelor. Are efect antibiotic fără a afecta flora stomacală, întăreşte sistemul imunitar, e un bun diuretic şi detoxifiant şi ajută la eliminarea grăsimii. Ceaiul e bun şi contra
tusei.
Atenţie, planta uscată îşi pierde puterile curative!
29. Cuişoare – au calorii negative.
30. Dafinul – are marea proprietate de a dizolva şi elimina grăsimile, iar pentru asta nu trebuie consumat în cantităţi mari, câteva frunze puse în mâncare sunt suficiente, însă trebuie folosite frecvent pentru
ca efectul să fie vizibil.
31. Dovlecel – are calorii negative.
32. Fasole pătată – este purgativă.
33. Fasole verde – are calorii negative.
34. Ghimbir – intensifică metabolismul.
35. Ginseng – elimină toxinele.
36. Graham – are multe fibre.
37. Grapefruit – contine enzime care dizolvă grăsimile.
38. Gulie – reglează nivelul glucozei.
39. Hrean – degresează organismul.
40. Kiwi – este puternic antioxidant.
41. Lămâie – degresează organismul, are calorii negative.
42. Lemn dulce – stimulează ficatul şi secreţia vezicii biliare şi îmbunătăţeşte digestia. Se foloseşte rădăcina şi se consumă ca ceai,
infuzie: 2 linguriţe la o cană. Se bea după masă. Atenţie, măreşte fertilitatea, iar consumul pe o perioadă mai mare de câteva săptămâni poate duce la hipertensiune sau edeme!
43. Izma – are efect răcoritor.
44. Mandarine – reduce indigestia.
45. Mango – are calorii negative
46. Măceşe – alungă oboseala.
47. Măcriş – este detoxifiant.
48. Mărar – degresează organismul, are calorii negative.
49. Mei – are multe fibre.
50. Mentă – are calorii negative, este diuretică.
51. Mere – au calorii negative.
52. Miere – scade pofta de mâncare.
53. Migdale – scad colesterolul.
54. Morcovi – au calorii negative.
55. Mure – sunt laxative.
56. Muşeţel – uşurează digestia.
57. Napi – diuretic, purifică sângele.
58. Nectarine – au puţine calorii.
59. Oregano – intensifică funcţiile hepatice.
60. Orez basmati – intensifică digestia, răcoritor.
61. Orez brun – intensifică digestia.
62. Orz – intensifică funcţiile hepatice.
63. Papaya – reglează glicemia.
64. Păducel – reduce aciditatea gastrică.
65. Păpădia – intensifică arderile.
66. Păstârnac – este diuretic.
67. Pătrunjel – are calorii negative, elimină grăsimea.
68. Pepene roşu – este diuretic.
69. Peşte – reduce colesterolul, are grăsimi bune.
70. Piper – degresează organismul.
71. Portocale – au calorii negative.
72. Ridichi – au calorii negative.
73. Rodii – scad colesterolul.
74. Rosmarin – este diuretic.
75. Roşii – degresează organismul
76. Salata verde – stimulează metabolismul.
77. Salvia – are calorii negative.
78. Schinduf – se consumă seminţele sau frunzele, pisate şi amestecate cu mâncare. Ajută la digestie şi scade nivelul colesterolului.
Sub formă de ceai: 2 linguriţe la o cană cu apă; are efect antitusiv şi laxativ, se bea călduţ după 3 ore de infuzare.
79. Scoici – reglează funcţia tiroidiană.
80. Scorţişoară – degresează organismul.
81. Secară – grăbeşte digestia intestinală.
82. Seminţe de dovleac – au efect de purificator intestinal.
83. Seminţe de floarea-soarelui – au grăsimi bune, nu îngraşă.
84. Seminţe de in – drenează intestinul.
85. Seminţe de susan – previn osteoporoza.
86. Sfecla – are calorii negative.
87. Şovârf – este tonic gastric.
88. Spanac – are calorii negative şi multe fibre.
89. Sparanghel – are calorii negative.
90. Şofran – accelerează metabolismul.
91. Tapioca – este un fel de făină obţinută din tuberculii maniocului, care ajută la scăderea colesterolului şi la reducerea stratului adipos.
92. Tarhon – dizolvă grăsimile.
93. Tofu – conţine fibre.
94. Ţelină – are calorii negative.
95. Urzica – e detoxifiantă şi laxativă
96. Usturoi – degresează organismul, are calorii negative.
97. Varză – este diuretică şi purgativă.
98. Varză chinezească – are calorii negative, este foarte săţioasă.
99. Varza de Bruxelles – are calorii negative.
100. Vinete – conţin multe fibre

OTRAVA
Mezelurile (salam, carnati, parizer, polonezi, cremvursti)

Nu mai puteti spune ca n-ati stiut!
“Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, dar şi a celei mai urâte forme de cancer – cel colonorectal”, spune Mencinicopschi.

Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri
Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera.
Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne.
Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe
din Europa, asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.

Slănină multă şi injecţii cu apă

În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi, iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a cremvurştilor.

Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie, se adaugă făina de soia şi – potrivit fiecărui reţetar -
se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.

De cealaltă parte, produsele “premium”, ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi, compuşii care reţin cea mai mare cantitate de apă.

Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă. Saramura, care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul.

E-urile sunt importate şi în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţinute prin deshidratare.

Departe de “mâncatul sănătos”

Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele “eco”, sunt pline de chimicale.

Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame:
“Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici”.

Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.

Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă.

Efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. “Românii s-au obişnuit să cumpere apă la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii”, spune Gheorghe
Mencinicopschi.

SCUMP
80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotlet.

Etichetele fără valoare

Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau dependenţă: “Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să
mănânci în continuu. Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate”.

Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. “Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge
celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzheimer-ul”, explică Gheorghe Mencinicopschi.

Aspectul “delicios” al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.

“Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne. Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor”, spune
Mencinicopschi.

AMENINŢĂRI

Bolile care ne urmăresc

Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi în multe cazuri, vor fi obezi.

Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza.

44% CARNE

Cârnaţi Cabanos

Conţinut: carne de porc inferoară – cu slănină şi şorici – 44%, carne de vită – 16%, faină de soia – 40%. Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare.

Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri – dextroză, lactoză, colorant natural: carmin, conservant – nitrit de sodiu si nitrat de potasiu.

Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale. Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.

60% CARNE

Cârnaţi de porc

Conţinut: carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural – carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu.

Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul (asta suna destul de… pozitiv, cine vrea botulism?; de fapt, s-ar putea sa favorizeze…), măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.

60% CARNE

Cotlet de porc

Conţinut: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri.
Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac.

Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos, se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust.

Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică, care este foarte gravă.

Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest.
Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.

62% CARNE

Lebarwurst

Conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe – inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare.
În malaxor se adaugă aditivii – colorantul alimentar – carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi.

Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C.

Un lebărwurst “tradiţional” trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile.
Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.

80% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI

Parizer de porc

Conţine: 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin).

După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu
utilaje speciale. Această pastă conţine şi resturi de piele, chiar şi oase.

60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI

Salam de vară

Conţine: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară – adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât – mix de condimente – sare, boia, piper sau extract de condimente – aditivi care imită
gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant – carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr.

Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile.
În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.

40% SARAMURĂ

Pastramă

Conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate.
Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust.
Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid.

Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi – cele policiclice aromate.

70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI

Şuncă de porc

Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) – proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant – carmin.
Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori.
Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua – la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată – la 48 de ore după maturare.
Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.
sursa: marianagoron.wordpress.com

vineri, 2 martie 2012

Mândria este primul păcat

mândria este acţiunea de a lua ceea ce aparţine doar lui Dumnezeu: 
A-ţi atribui realizările Lui, a-ţi însuşi lucrurile Sale şi a-ţi aroga drepturile pe care doar El le posedă. 
Mândria este primul păcat care s-a săvârşit în univers, atunci când Lucifer a atentat la slava şi întâietatea lui Dumnezeu, lucruri care aparţin doar Fiinţei Supreme. Mândria este esenţa naturii celui rău, principiul dezintegrator şi cauza tuturor celorlaltor păcate. 
Omul mândru este un monstru, o persoană cu care este imposibil de convieţuit.
 La el nu există loc pentru ceilalţi. 
Pentru a stoarce un cuvânt de apreciere din gura cuiva, el este gata să sacrifice mai mult decât ar face-o pentru nişte grămezi de bani.
 Pentru orgoliul rănit, este dispus să plătească chiar averi strânse cu trudă într-o viaţă. 
Exemplul cel mai concludent este Haman cu cei zece mii de talanţi de argint ai săi.