Iertând găsesc fericirea,
Acolo,sus pe Stânca Ta.
Acolo-i scrisă nemurirea,
Când pe greşit îl pot ierta.
E greu...s-arunci gândirea,
De clipa când te-ai întristat.
Dar,mult şi dulce e Iubirea,
Acelui...ce toate le-a iertat!
Acum golesc chiar şi durerea,
Vorbindu-i Domnului Isus.
Îndată,El...îmi ia povara,
Apoi mai urc o treaptă-n sus.
Iertând...primesc iubirea,
Când iert pe-acela vinovat.
Văzând în mine fericirea
Că am iertat şi sunt iertat!
Iubirea,precum şi iertarea,
Sunt aşa zis...două surori.
Prin ele noi avem salvarea,
De-a zbura în sus spre nori.
Acum deci,soră şi frate,
De mai eşti azi... supărat.
Hai,lasă...uită-le pe toate
Şi fii cu toţii...împăcat!
