De unde ştiu care este calea dreaptă către Dumnezeu când sunt atâtea?

În zilele noastre, oamenii devin pe zi ce trece tot mai confuzi privind problema spiritualităţii şi a sufletului lor. Toţi oamenii caută Adevărul. Lumea în care trăim oferă o gamă variată de concepţii şi filosofii de viaţă, atât religioase cât şi laice, fiecare dintre ele oferind omului un Adevăr. Oamenii găsesc în cursul căutărilor lor mai multe sensuri ale acestui Adevăr. Unele dintre ele se pliază asemănându-se între ele, altele se contrazic


şi chiar se exclud, astfel că fiecare om ar putea ajunge să aibă Adevărul lui propriu.Unii oameni consideră că Adevărul trebuie căutat mult timp, chiar toată viaţa, prin multe căi, că este necesar ca omul să citească nenumărate cărţi şi să cunoască toate sistemele religioase şi culturale din lume pentru ca apoi să fie capabil să extragă Adevărul care şi el, la rândul lui, trebuie verificat dacă este Adevărul adevărat şi tot aşa. Astfel, unii dintre ei ajung să-şi piardă toată viaţa şi sufletul în complexitatea unor enigme filosofice, de multe ori fără rost. Alţii, năuciţi fiind de cantitatea enormă de informaţii provenită din diverse culturi, religii, ştiinţă, filosofie, ajung ca în neputinţa de a selecta ceva ca Adevăr să considere aproape toate concepţiile adevărate, oscilând astfel de la una la alta în funcţie de situaţiile de viaţă prin care trec.Sunt oameni care ajung să creadă atât în filosofia consumeristă seculară, în materialismul de zi cu zi, cât şi-n,creştinismul lui Isus, islamismul lui Mahomed, budismul lui Buddha, hinduismul lui Shiva, Brahma, Vishnu şi altele,care s-ar închina aceluiaşi Dumnezeu, unul pentru toţi, apoi se ia ce este mai bun de la fiecare şi este construit Adevărul... personal, relativ, subiectiv… greşit. Alţii, acceptă ca punct de referinţă pentru gândirea lor preceptul creştin dar sunt năuciţi de numărul mare de confesiuni şi culte creştine,de învăţăturile diferite pe care le întâlnesc la tot colţul, sunt dezamăgiţi de faptele creştinilor de-a lungul timpului, de slujitorii bisericilor, de religia creştină în ansamblu; ei cred în Dumnezeu şi-n Biblie dar nu în cadrul unei biserici, ci-şiconstruiesc mai degrabă o religie personală după care decid să-şi ghideze viaţa.În tot acest amalgam spiritual vorbim despre acei oameni care se întreabă şi ne întreabă „În ce să cred? Cum pot fi sigur că ceea ce cred este adevărat? De unde ştiu care este calea dreaptă către Dumnezeu când sunt atâtea? La ce biserică să merg? În ce religie să cred?”. Întrebări grele pentru oameni confuzi, năuciţi, care caută Adevărul în toate părţile şi nu-L găsesc nicăieri.

Un lucru e clar, toţi oamenii vor Adevărul. Mirajul Adevărului exprimă de fapt acea dorinţă incomensurabilă a omului de a-şi găsi sensul în viaţă, de a-şi găsi fericirea şi împlinirea sufletească. Biblia ne relevă Adevărul şi este foarte simplu: Isus Hristos este Adevărul. Doar identificarea cu El ne poate duce la Dumnezeu şi la împlinirea nevoilor noastre sufleteşti, nimic altceva! Recunoaşterea lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Dumnezeu Întrupat necesită renunţarea la orice altă filosofie de viaţă în favoarea valorilor şi principiilor creştine transmise de Isus Hristos. Dar, cu toate acestea, mulţi oameni nu văd şi nu acceptă Adevărul.

Pentru unii e prea uşor de descoperit, prea uşor pentru a-L crede, pentru unii e prea simplist pentru a-L crede, pentru alţii e prea încurcat pentru a-L vedea, pentru unii e prea mistic pentru a-L cunoaşte, iar pentru alţii e pur şi simplu intangibil, absolutul care nu poate fi atins. În felul acesta mulţimi de oameni pierd Adevărul angajându-se în fel şi fel de sisteme de gândire complicată şi distorsionată pierzând un mesaj atât de simplu, ca pentru nişte prunci: „Veniţi la Mine...şi Eu vă voi da odihnă” minţilor voastre. (Matei 11:28)

Dragoș Croitoru. Marturie despre situația fraților din Norvegia.

Dragoș Croitoru: Am fost invitat, in luna februarie, la biserica din Bergen, Norvegia, impreuna cu fratele Axinte Octavian impreuna sa slujim Domnului. Am sa va spun cam cum e starea fratilor vostri si a surorilor voastre de acolo.

Cand am facut prima escala pe aeroportul din Munchen, fratele care m-a invitat m-a sunat la telefon. El mi-a asigurat ca ma asteapta: „ai cazare,” el mi-a cumparat bilete, totul. Si acuma spune: „Frate Dragos, te rog frumos, iarta-ma. Eu nu pot sa vin la aeroport pentru ca mi-am luat nevasta si copiii si am fugit in tara. Am o fata de 13 ani. O colega de-a ei, norvegianca, a implinit varsta e 13 ani. A facut un banchet si a chemat-o si pe fata mea. N-am vrut sa o las. A venit diriginta la mine acasa si mi-a spus ca in momentul asta, fata se imbraca si pleaca la distractie. Eu am incercat sa ii spun ca sunt crestin. „O sa va dau eu voua, crestini,” [a zis diriginta]. Si cand s-a uitat la mine amenintator, dupa ce a plecat diriginta, mi-am imbracat copiii, fetita de doua luni nascuta, [mi-am luat] nevasta si sunt in tara, frate Dragos. O sa te astepte altcineva.”

M-a asteptat un frate si in timp ce ma ducea acasa, spunea: „Frate, te-as lua la mine, dar sotia nu-i acasa. Impreuna cu copiii pe care-i am, i-am dus, ca au venit patru politisti, au fortat fereastra, usa, ca sa intre sa imi ia copiii. Nevasta, terorizata, nu i-a dat apel [telefonic], i-a scris un mesaj. Si-i spune: „Mai barbate, astia au venit sa ne ia copiii.” Am urlat. Eram pe santier. Am sarit in salopeta pe masina. Copiii mei, Domnul a facut sa intarzie de la scoala pana acasa. Ei trebuiau sa fie acasa dar au intarziat si nu erau acasa. Am luat copiii si i-am dus in – la cineva. Mi-am dus si nevasta. Sunt singur.

Gazda mea imi spune: „Frate, poti sa dormi. Am casa mare. Nevasta si copiii sunt plecati. Am numai un baiat de 17 ani. E mare, voinic. Sa-l ia pe asta daca li-l trebuie (glumea). Dar pe ceilalti nu ii dau.

Am ajuns la adunare si fratii mi-au facut o urare: Bine ai venit, pe Tibles, frate Dragos. Tibles e muntele unde se sta trei zile pe post. Era plin de frati si la toate slujbele, mai mult de 15 surori nu am vazut in adunare si acelea cu groaza, cu frica, cu bagajele facute si cu dorinta de a pleca in tara. E o teroare cum nu va imaginati. La voi e o binecuvantare. Multumiti Domnului si rugati-va pentru cei de acolo. Pentru ca acolo exista niste legi, asa mi-au spus fratii, caci copiii sunt propietatea statului prin constitutia tarii. De la 10 luni, copilul il duci dimineata la cresa si il iei seara intre ora 6 si 7. Dar obligatoriu copiii, la opt [seara] trebuie sa fie culcati. Copiii n-au voie sa doarma cu parintii in camera. Trebuie sa doarma singuri ca sa isi formeze personalitatea. Nu ai voie sa dai dulciuri la copii, ei spun ca nu-i sanatos, decat samabata foarte putin. Daca ii intreaba pe copii si le spune ca le-ai dat miercurea dulciuri, vine si iti ia copiii.

De fapt e o politica ca sa rupa sentimentele astea paterne. Sa nu mai fie nici o legatura intre parinti si copii. Ei lucreaza deja acuma la a treia generatie de oameni de dupa razboi. Oameni fara sentimente. Roboti. Si vor sa creeze roboti. N-ai voie sa-l dragostesti copilul, sa-l saruti… Ce a ramas acolo, pe mine m-a ingrozit. [Mi-au zis]: Frate, asta-i aici la noi in Norvegia.

Si apoi, presa e cenzurata cum era la noi cu Ceausescu. Cata valva s-a facut [cu protestele], acolo nu se scria nimic. Locuitorii de acolo si crestinii spun ca e Protectia Copilului si este bine. Copiii sunt terorizati. Imi spuneau fratii o statistica arata ca un procent din copiii dati in adoptie se sinucid. Daca stiti dvs. in Norvegia, acum vreo trei ani, un tanar a impuscat vreo 80. De fapt, era de fapt un copil care a crescut in adoptie si a vrut sa se razbune pe sistemul norvegian.

Casa in care am stat [in aceasta vizita] era la marginea unui pod peste niste fiorduri mari. Un pod mare si mi-au spus, frate, am vazut copii cum se arunca dupa pod in apa si nu mai stie nimeni de ei. Nu rezista toti. Copii astia sunt terorizati.

Copilul, dupa ce este dat in adoptie, nu mai este asa de supravegheat. Aici au alte legi [si se intampla] abuzuri sexuale si altele. Dar, dupa ce e dat in adoptie, asociatia asta isi ia mana de pe copil. Asociatia asta are drept sa intre la orice ora in casa ta, dimineata sau seara, si sa verifice copiii. Nu exista propietate privata. Se prezinta, se legitimizeaza, unul dintre 20.000 + oameni care ii are si verifica copiii, tot, tot, tot. Este un abuz extraordinar. Presa nu scrie. Parintii sunt terorizati. Tot e tacit. In biserica, nu stiam ce sa predic, mai oameni buni. Stateau ca la morti toti. Cand am ajuns la prima seara, fratele cu care eram a zis: „Am avut o vedenie, fratilor. Se vedea ca o ridicatura de pamant plina cu ochi, cu niste ochi sticlosi, dusmanosi, care priveau in toate partile si aruncau o mare teroare. De la sute km, mii km, ochii astia supravegheau. In toate familiile intrau.” Si spunea proorocul, „Vedeam cum un fulger de la Dumnezeu a coborit si a lovit acolo si a distrus totul.” Nu pot sa spun ca e asociatia asta, dar eu cred ca e asta. Si eu ma rog ca Domnul sa faca dreptate.

Intr-una din zile, la plecare, m-am intalnit si cu fratele Marius si cu sora Ruth. Ne-am dat intalnireEi nu stau in Bergen, stau la 300km si copiii sunt dati, doi aici, doi acolo, la sute km unul de altul ca sa nu-i poata vizita sau sa-i oboseasca. L-am intrebat: „Mai Marius, mai lucrezi?” O zi pe saptamana i-au dat de lucru si spunea, acuma, autoritatile poate o sa spuna: „Cum sa-ti dam copiii daca nu lucrezi si n-ai cu ce sa-i tii?” Deci, totul e demonic, fratilor. Eu vorbeam cu Marius, Ruth era in masina, vorbea cu avocata, cand a coborit, a venit si ne-a imbratisat si a inceput a plange. Eu pe ea nu am vazut-o niciodata. Parca eram prieteni de o viata. Si imi spuneam: greu ii fac pe oamenii acestia sa zambeasca, dar usor ii fac sa planga. Ii curgea lacrimi pe obraz. I-am sarutat si am zis: „Lasati ca Dumnezeu va da…” nu gaseam cuvinte. Eram asmut. Ocatv a inceput si el sa planga si i-am zis: „Dar, taci, macar nu mai plange si tu, ca au plans destul oamenii astia.” Nu gaseam cuvinte de mangaiere. Eu cand ma uit ca suntem asa nepasatori si ca unul singur sa inscris sa mearga la – [la protest], pai de la mine din sat, cand s-a facut mars la Bucuresti au plecat 3 autocare. Iar voi, aveti copii, traiti bine, aveti bani, aveti case bune, lasati-i pe altii sa-i doara. Dar nu suntem pocaiti. Eu as dori ca Domnul sa ne motiveze. Cand la Suceava s-a facut acea intalnire, u venit 5-6.000. Am mai luat legatura cu frati din marile capitale, din Australia, in India, sa nu mai spun in America, s-au facut nu protest, ca nu asa l-a numit Consiliul Bisericesc- o intalnire, o demonstratie pasnica, ca suntem de acord cu ei. Va rog frumos, semnati petitiile si duceti-va la intalnirea aceasta.

In ultimile zile cand am stat eu acolo m-am imprietenit cu un frate norvegian, un om foarte credincios, misionar in Romania, vorbea romaneste. Si a spus: „Au inceput cateva ziare sa scrie ce se intampla in Norvegia, ceva e in neregula la Barnevernet si deja era un politician norvegian care a ridicat problema in parlament si deja lucrurile au inceput sa se miste. Conteaza si dusul tau [la intalnire/protest] , rugaciune, post, L-am intrebat pe Marius: „Ai nevoie de bani?” „Eu am din ce trai. Rugati-va pentru noi si sprijiniti-ne in rugaciune.” Faceti asta in fiecare zi. Si actiunile bisericii sa fie pentru voi ca o motivatie de participare. Ne-am imbratisat. Ne-am luat ramas bun. Am spus: ne rugam pentru voi. Si ne rugam pentru ei. Si i-am spus lui Marius: „Cand o sa ai copiii acasa, sa-mi dai un telefon.”

O porunca a Domnului

„Nu ti-am dat Eu oare porunca aceasta:”Intareste-te si imbarbateaza-te? Nu te inspaimanta si nu te ingrozi,caci Domnul,Dumnezeul tau, este cu tine in tot ce vei face.
Iosua 1:9. 
O porunca a Domnului de care toti ar trebui sa tinem seama.
 O porunca pe care sa o iei in serios.
 Sa ne intarim si sa ne imbarbatam. 
Asta inseamna ca trebuie sa o facem singuri.
 Inseamna ca nu toate lucrurile trebuie sa le asteptam de la Domnul,si ca sunt lucruri care tin de noi,lucruri pe care trebuie sa le facem in asteptarea izbavirii Lui. 
Cum? 
Cum ai putea sa te intaresti si sa te imbarbatezi singur?
 Sa privim cu cateva mii de ani in urma,oare cum se intarea o cetate atacata de vrajmasi? 
Se adunau provizii se sapau fantani adanci se intareau sau se refaceau zidurile daca existau sparturi, si apoi se pazea cetatea de pe inaltimi. 
Deci cum ne putem intari? 
Citim si strangem in inima noastra cat mai mult Cuvant sa ne facem provizii. 
Cautam sa aruncam găleata in fantana intelepciunii cat mai adanc, cautand sa patrundem cat mai mult in Cuvantul Domnului. 
Refacem legaturile cu cei de langa noi din Biserica Domnului sa le intarim pe cele care le avem si sa le refacem pe cele rupte iar apoi sa pazim ceea ce avem de pe inaltimi urmarind cum Domnul si ingerii Lui lupta pentru noi. 
Cum sa te imbarbatezi?
 Aducandu-ti aminte de toate,dar de toate minunile si izbavirile pe care le-a facut in viata ta. 
Apoi tot ce gaseste mana ta sa faca, sa faci,ca El este cu tine în tot ce vei face ,nu atunci cand nu te vei implica.

Cum sa cunosc voia Domnului

Nu vrem crucea!

Nu vrem crucea!

 Suntem mult mai interesaţi de cunună. 

Starea aceasta nu este caracteristică doar timpului nostru

Domnul are mulţi îndrăgostiţi de cununa Sa, dar puţini îndrăgostiţi de crucea Sa! 

Creştinii din jurul nostru încearcă fiecare scurtătură la care se pot gândi pentru a obţine ceva pe gratis în Împărăţia lui Dumnezeu.

 Când avertizez oamenii că scurtăturile nu merg, câte cineva se enervează: 

-Nu este harul un lucru pe gratis?

Hristos a promis o vreme care va veni când nu vor mai fi lacrimi.
Dar vă asigur că pe pământul acesta, un creştinism fără lacrimi nu este deloc creştinism!

Toată lumea este încântată de faptul că Isus a avut parte de toată durerea, suferinţa şi moartea, iar ei nu trebuie să mai aibă parte de aşa ceva. 

Credincioşii creştini accentuează fericirea.

 Nu mai vor să audă ce spune Biblia despre moartea faţă de sine şi despre viaţa de biruinţă spirituală prin identificarea cu Hristos în moartea şi învierea Lui. 

Mare este numărul celor care nu mai recunosc faptul că victoria spirituală vine deseori în urma luptei în noaptea lungă şi întunecată a sufletului.

 -Asta nu e pentru noi, susţin ei.

 Isus a suferit tot ce era de suferit, aşa că noi putem fi fericiţi. 

Şi vom fi fericiţi chiar dacă va trebui să inventăm căi noi către fericire! 

Partea cea mai rea este că ne aşteptăm de asemenea ca Isus să împlinească toată datoria dragostei.

 Am uitat în mare măsură prima şi cea mai mare poruncă: 

-„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”

 Ceea ce sunt nerăbdător să văd în credincioşii creştini este un frumos paradox.

 Aş vrea să văd în ei bucuria de a-L găsi pe Dumnezeu căutându-L în acelaşi timp. 

Aş vrea să văd în ei marea bucurie de a-L avea pe Dumnezeu şi, cu toate acestea, dorindu-L mereu!

Din vremea lui Avraam şi până astăzi, Dumnezeu a aşteptat totdeauna din partea poporului Său credincios să fie un popor separat. 

Dragostea pentru Dumnezeu şi ascultarea faţă de El au însemnat întotdeauna dispreţ şi batjocură din partea lumii.

Dacă trăieşti doar pentru a îmbătrâni şi a muri, şi nu găseşti iertarea şi simţul zilnic al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa ta, ai ratat scopul suprem al lui Dumnezeu pentru tine.

Botez Nou Testamental

Umblarea cu Dumnezeu

Eu şi casa mea vom sluji Domnului

Fericirea: un soţ (soţie) care îşi iubeşte soţia (soţul) este fericit (fericită) dacă îşi vede soţul (soţia) fericit (fericită).

Supunerea: unui soţ (soţii) care îşi iubeşte soţia (soţul) nu îi este greu să se supună hotărârilor pe care amândoi le fac.

Răbdarea: în viaţa de familie soţul şi soţia petrec mult timp împreună.


Ei îşi descoperă defectele, stângăciile.


Răbdarea şi acoperirea acestora este o adevărată demonstraţie de iubire!


Părtăşia: bucuriile, suferinţele, timpul, etc. în viaţa de familie sunt comune soţului şi soţiei.

Consacrarea: planurile de familie şi obiectivele propuse nu sunt doar pentru unul din cei doi.


Creşterea familiei, construitul casei, asigurarea venitului în familie este o responsabilitate comună!

Credincioşia: Dumnezeu a rânduit pentru om o singură femeie şi pentru femeie un singur bărbat.


Fiecare şi-a ales partenerul sau îl va alege funcţie de principiile lui.


Odată ales trebuie să rămână unic (unică).


Iubirea adevărată nu înşeală!

Slujirea: lipsa regulată de la Biserică te conduce înspre frecventarea altor locuri.


Rugăciunea zilnică evitată te provoacă la alte practici.


Lipsa unui timp de citit în Biblie conduce la alte lecturi.


Cine iubeşte se roagă pentru persoana iubită!

Responsabilitatea omului căsătorit este să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-şi cinstească tovarăşul de viaţă, să-I placă lui Dumnezeu şi să-i placă tovarăşului de viaţă, să se îngrijească de lucrurile lui Dumnezeu şi de lucrurile familiei.

„Cât despre mine, Eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Semnele vietii crestine

azi iubeste mai mult......

azi iubeste mai mult......

Ioan 15:9- Cum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu.Ramaneti in dragostea Mea.-Prietene, in timpul zilei, atunci cand iti este greu la lucru, cand afacerea merge prost, cand apar probleme sau esti descurajat, opreste totul si ia o pauza de dragoste cu Isus. Lasa-L pe Isus sa te iubeasca. Permite-ti sa te bucuri de dragostea Lui. Aseaza-te la pieptul Lui, odihneste-te in El si hraneste-te din dragostea Lui pentru tine!

Patru principii ce-ți vor schimba viața