4 funcţii ale Duhului Sfânt....

Cred că în atmosfera zăpăcită pseudo-carismatică avem nevoie să ştim şi alte lucruri pe care le face Duhul Sfânt decât cele cu care suntem toată ziua bombardaţi. Nu uit însă că multe din lucrările care se pun în seama Duhului Sfânt nu sunt ale Lui ci ale unui alt duh – cu siguranţă nu cel Sfânt. 1. Duhul sfânt îi va învăţa pe credincioşi toate lucrurile şi le va aduce aminte ce i-a învăţat Isus (Ioan 14:26)Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. 2. Duhul Sfânt Îl va mărturisi pe Isus. Ucenicii vor fi şi ei martorii lui Isus, deoarece ei au fost cu El de la început (Ioan15:26-27).. Cand va veni Mangaietorul, pe care-L voi trimite de la Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede de la Tatal, El va marturisi despre Mine. Si voi, de asemenea, veti marturisi, pentru ca ati fost cu Mine de la inceput. 3. Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată de păcat, neprihănire şi judecată. Aceasta implică o mustrare care aduce cu sine convingere (Ioan 16:8).Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. 4. Duhul Sfânt îi va călăuzi pe credincioşi în tot adevărul. El nu va vorbi de la El, ci va spune tot ce va fi auzit (Ioan 16:13) Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare.

rugăciunea zilnică...

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe DUMNEZEUL lui, cum făcea şi mai înainte. Daniel 6.10 Rugăciunea în genunchi se cuvine oamenilor ca făpturi ale lui Dumnezeu şi este o expresie înaltă de cinstire în rugăciune; şi încă, mai mult ea exprimă poziţia potrivită a unui copil al lui Dumnezeu când prin Domnul Isus se apropie de Tatăl cu deplină încredere. Solomon s-a rugat în genunchi la întemeierea templului. Ezra, când a aflat despre păcatul poporului său, s-a rugat în genunchi şi a adus jertfe. Şi Pavel şi-a plecat genunchii la rugăciune pentru toţi credincioşii ca aceştia să poată fi întăriţi în mijlocul oamenilor. Când el se afla în Milet, a îngenunchiat împreună cu cei din Efes. Şi despre Domnul nostru citim că în grădina Ghetsimani a îngenunchiat în ceasul greu în care judecata lui Dumnezeu se apropia. Ce credincios, ce om viteaz era Daniel! Chiar când viaţa lui a fost în primejdie, el nu şi-a schimbat programul de rugăciune, el nu s-a retras în loc ascuns, ci de trei ori pe zi, cu fereastra deschisă, îngenunchea, şi se ruga lui Dumnezeu. Ce ruşine pentru noi, care avem harul să trăim în libertate, să fim totuşi înclinaţi să ne schimbăm în funcţie de împrejurări. Să ne dea Domnul fiecăruia personal şi tuturor membrilor familiilor noastre consecvenţă în a îngenunchia în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Isus Cristos. Domnul să lucreze ca aceasta să devină o obişnuinţă sfântă pentru noi. Dacă ne vizităm unii pe alţii, înainte de despărţire, să îngenunchem împreună. Prin aceasta Domnul ne va binecuvânta şi părtăşia noastră unii cu alţii, în dragostea lui Dumnezeu, va fi mai intimă. Isus nu se temea de mânia oamenilor, nici nu căuta bunăvoinţa lor sau încrederea lor,deoarece ştia gândurile deşarte ale oamenilor.Tu vei avea puterea de a -ţi schimba stilul de rugăciune,fiind în asemănare cu Domnul tău?

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

"Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile "Naum 1.13

Asirienii au putut să ţină sub apăsare, o vreme oarecare, poporul lui Dumnezeu, dar până la urmă puterea lor trebuia zdrobită. Tot astfel, unele inimi pot fi ţinute sub robia lui Satan şi chinuite cumplit sub stăpânirea lui. Dar Domnul le trimite această făgăduinţă: „Voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile". Fii atent! Domnul îţi făgăduieşte o izbăvire imediată, „Acum", zice El, „voi sfărâma jugul de pe tine". „Crede că vei fi izbăvit de îndată şi Domnul va face această lucrare chiar în clipa când ai crezut". Dacă El a zis „acum", nimeni n-are voie să zică „mai târziu". Această izbăvire dată este desăvârşită, căci jugul nu va fi doar înlăturat, ci sfărâmat; legăturile nu vor fi numai slăbite, ci rupte. Această desfăşurare a puterii cereşti ne asigură că vrăjmaşul nu va mai apărea. Jugul său e sfărâmat. Nu vom mai fi încovoiaţi până la pământ sub greutatea lui. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi," Vino, Doamne Isuse, şi slobozeşte pe cei căzuţi în robie, după făgăduinţa Ta- Amin.

la pescuit...

Ce a devenit evanghelismul ?

A existat odată un grup care s-a intitulat „Pescarii”.Şi iată că erau mulţi peşti în apele de primprejur. De fapt întreaga zonă era înconjurată de râuri şi lacuri pline de peşti. Şi peştii erau flămânzi! Săptămână după săptămână, lună după lună, şi an după an, acei ce se numeau „Pescarii” se întâlneau în nesfârşite şedinţe (adunări) şi vorbeau despre chemarea lor de pescari, despre abundenţa de peşti şi despre cum să procedeze pentru a-i prinde. An după an au definit cu grijă ce înţelegeau ei prin „pescuit”, au apărat nobleţea profesiunii de pescar, au declarat că pescuitul este întotdeauna preocuparea şi sarcina de bază a pescarului.Aceşti pescari au construit nişte clădiri largi, cu arhitectură impresionantă pentru sediile locale ale organizaţiei de pescuit. Deviza lor era: „Fiecare cetăţean să devină un pescar şi fiecare pescar să prindă un peşte.” Totuşi un lucru nu au făcut niciodată: nu au ieşit la pescuit!În plus faţă de întâlnirile lor săptămânale, ei au organizat un „bord” pentru a trimite pescari în alte locuri unde erau mulţi peşti. Acest bord era format din acei pescari care aveau o mare viziune şi mult curaj să vorbească despre pescuit, să definească pescuitul, să promoveze ideea de pescuit în râuri şi lacuri din ţinuturi îndepărtate, unde trăiau mulţi peşti de culori diferite şi variate. De asemenea bordul acesta a angajat personal şi a numi comitete care ţineau şi mai multe şedinţe pentru a defini pescuitul în noile condiţii, pentru a apăra ocupaţia de pescar şi pentru a decide în care râuri ar fi mai bine să fie demarat pescuitul. Totuşi, personalul lucrător angajat şi membrii comitetelor nu au făcut un lucru: nu au ieşit niciodată la pescuit. Apoi au fost construite centre elaborate şi scumpe, a căror scop principal şi original a fost să-i înveţe pe pescari să pescuiască. Peste ani, au fost oferite cursuri despre nevoile peştilor, natura lor, cum să fie definit un „peşte”, reacţiile psihologice ale peştelui la vederea cârligului, cum să-i abordezi pe peşti şi cum să-i hrăneşti chiar. Acei ce îi învăţau, profesorii, aveau doctorate în piscicultură. Dar profesorii, înşişi, ei nu ieşeau niciodată la pescuit. Ei doar lecturau despre pescuit. În plus, încă, „Pescarii” au construit mari tipografii în care tipăreau literatură pescărească, şi publicau ghiduri la zi despre pescuit. Tiparniţele lucrau zi şi noapte pentru a produce materiale destinate să elucideze metodele de pescuit, tipul de echipament necesar, undiţele, programele, să aranjeze şi să încurajeze noi şedinţe şi întâlniri promoţionale despre pescuit. A fost pus pe rol chiar un oficiu pentru a aranja şi programa pe cei mai renumiţi oratori şi lectori pe subiectul pescuitului. După o întâlnire furtunoasă despre „Necesitatea Pescuitului” un individ tânăr a plecat furios la râu şi s-a apucat de pescuit. Ziua următoare el a raportat succesul uriaş al capturării a 2 peşti mari. Atunci, el a fost onorat cu diplome şi a fost promovat într-un tur pe la toate centrele de învăţarea pescuitului pentru a le spune cum a făcut. Deci el a părăsit pescuitul pentru un timp pentru ca să împărtăşească experienţa sa răsunătoare cu alţi „pescari”. După aceea, l-au ales în Bordul General al organizaţiilor pescăreşti, datorită marii sale experienţe. Imaginaţi-vă cât de răniţi au fost Pescarii când într-o zi o persoană dintr-o bucată le-a spus că cei care nu pescuiesc niciodată, de fapt nu au dreptul să se numească pescari, nu contează cât de mult pretindeau că ar fi. Este pescar o persoană care nu prinde nici un peşte an după an? În ultimă analiză, ei pescarii, nu urmau de loc pe stăpânul lor care zisese: urmaţi-mă şi vă voi face pescari de oameni. Este cineva un urmaş, dacă nu iese la pescuit niciodată?

Cântaţi Domnului cu mulţumiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu harfa!

Doamne, noi suntem în siguranţă sub umbra Ta, Şi aşa trebuie să fie în mijlocul lumiii plină de ură. Ce ar trebui să facă un umil creştin, Din moment ce se proşterne la picioarele lui Isus? Acolo, binecuvântat Mântuitorul, iţi aduce Bucurie in inimă , slavă doar Ţie Isuse; Acest lucru se face pentru fiecare pierdere, În timp de aşteptare pentru al nostru etern Şi slăvit Mântuitor! Si-aşa neputincios, dar tare în credinţă, În fiecare zi se 'ndreaptă către Tine, Cu tot ce-ai pus în mine din slăvi senine Cu tot ce-ai vrut din marea biruinţă.

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa Cum te-am văzut pe Tine - C-aşa credeam că-i bine!... Dar azi, când vad că-i altfel de cum am vrut sa fie,

Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apa vie.

Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe faţa Ta Şi fă să ştiu c-odată ai fost şi Tu ca mine!...

mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

Mulţumesc Doamne, pentru dragostea Ta, pentru mângâierea de care-mi faci parte atunci când o caut….Sufletul meu te binecuvântă şi nu uită niciuna din binefacerile Tale!Mulţumesc pentru că Tu îmi oferi siguranţa zilei de mâine, de aceea sufletul meu trăieşte în pace căci Tu eşti un ajutor ce nu lipseşte niciodată în nevoi…Fiecare zi a vieîţii mele nu cade din mâna Ta căci tu veghezi asupra lor şi asupra deciziilor mele, cauţi întotdeauna planul Tău divin ca să-l împlineşti….Fiecare răsărit de soare îmi aminteşte de promisiunea că Tu îmi vei înălţa sufletul spre Tine aşa cum soarele se înalţă de fiecare dată şi îşi arată măreţia, dând slavă Creatorului….Fiecare clipă petrecută în prezenţa Ta nu-mi dă decât mai multă încredere în Puterea Ta şi în planul Tău cu privire la viaţa mea…Mulţumesc pentru că deşi nu merităm Tu continui să ne arăţi dragostea Ta, Tu nu întorci spatele nimănui şi nu faci după fărădelegile noastre, Tu eşti îndurător, milostiv, plin de dragoste şi bogat în bunătate….Tu eşti al nostru, iar noi suntem ai Tăi, mulţumim că acolo unde vei fi Tu vom fi şi noi, ca să ne bucurăm de slava Ta, şi să aducem laude neîncetat la tronul Tău Cel Sfânt…Mulţumim că Tu eşti Singurul care aduci biruinţa întregii omenirii,eşti Mielul divin care ridică păcatul lumii.…

puiul (poezie de costache ioanid)

Trist şi singur în găoace, puiul galben-auriu a simţit într-un târziu că-i stingher, că n-are pace. A simţit că lumea lui tot mai strâmbă nu ştiu cum, se face... "Ce-o fi asta?" se gândi. "Cum de m-a ajuns năpasta să trăiesc într-o mărgică, într-o casă tot mai strâmbă, tot mai mică?... Să nu pot să-mi aflu loc nici pe faţă, nici pe spate. Şi să-mi crească, după toate, uite ce nătâng de cioc! Ce vrei tu? Vorbesc cu ciudă eu cu ciocul, ca un prost... Însă ciocul ce s-audă? Cade-n stânga, bate-n dreapta şi-mi atârnă ca o bârnă fără rost. Mi-ai ieşit şi doi ochi mici. Ce să fac cu ei aici? Mi-au crescut şi aripi grele. Ce să fac aici cu ele? Iar sub pântec, la picioare, se făcură nişte ghiare... lungi... cu vârfu-ncovoiat... Simt că toate-n pântec mi-au intrat! Doamne, pentru ce mi-ai dat daruri care-mi sunt povară?..." Şi, lăsat pe partea stângă, a-nceput uşor să plângă puiul pentru-ntâia oară... * Dar deodată, în găoc, bate cineva de-afară... Cioc! Cioc, cioc! Inima în pui se zbate, se-nfioară. Cine... oare cine bate?... Cu un tremur ca de-o vrajă, a bătut şi puiu-n coajă. Uite! Sub ciocănituri solide se deschide o fereastră! Doamne, ce privelişte măiastră! Apoi uite-acum cât loc... unde poate să alerge să se joace, să se culce... Iar un glas atât de dulce, glas de mamă... andantino, iată, îi vorbeşte: Vino... Şi sări degrabă puiul din bârlogul vieţii vechi. O, acum cât e de bine să ai ochi, să ai urechi!... Ce frumoasă e lumina!... Parc-ar vrea în piept s-o soarbă. Asta ce-i? Un fir de iarbă... Iar acolo? E grădina... Şi-nălţând privirea-n soare, puiul, suflet de pripas, a bătut din aripioare şi-a făcut întâiul pas. Iar apoi, dup-o clipită, a zărit într-un arbust o grăunţă rumenită. Mm! Da´ bună e la gust! Iar colea, o gâză mică pe un fir de busuioc. Doamne, ciocuşorul totuşi nu e... nu e rău de loc! Dar aici în noua ţară, ce s-ar fi făcut el oare fără aripi, fără ghiare, fără vechea lui povară din căsuţa cea sihastră? Bietul pui... * Fraţii mei, povestea lui nu-i decât povestea noastră... Cinste, curăţie, milă, jertfă, inimă umilă, lacrimi grele, bunătate, şi suspine după stele, bine, dar acestea toate... ce să faci aici cu ele? Să fii mut ca oaia-n strungă, cu răbdare (îndelungă!), să nu fugi după avere, după nume, să iubeşti pe cel ce-i gata, de-ar putea, să te sugrume, bine, dar acestea toate... ce să faci cu ele-n lume? Când sub soare are preţ numai zâmbetul isteţ, numai vorba îndrăzneaţă, numai paşii rari şi grei, numai mâna cu mănuşă care trage la cenuşă de la toţi pe turta ei; da, când viaţa e-o berbuncă unde toţi străbat răscrucea şi în calea ta aruncă spini şi cioburi fără număr, tu, să-ţi iei în taină crucea şi s-o duci umil pe umăr... suspinând discret, cuminte, sub scuipatul de ocară... O, Părinte, Creatorule-ndurat, oare pentru ce ne-ai dat daruri care sunt povară? * Pentru ce? Nu ştii? Aşteaptă... Vine-o clipă, un soroc, când la marginile lumii cineva din cer va bate... Cioc!... Cioc, cioc! Şi-n acest străvechi găoc se va face o fereastră către lumea cea măiastră. Şi-atunci, frate, cât va fi de bine să ai pieptul cu suspine, să ai umerii cu cruce, să ai tâmplele cu spini, să ai faţa toată plină de a lacrimilor salbe! Căci acestea toate, toate, se vor face... aripi albe şi tunică de lumină şi cunună de rubini şi toiag de-mpărăţie, care ştie lumi să-nfrunte (după cum Ioan ne-a spus!) când ne va sclipi pe frunte numele etern, ISUS!

(dedicaţie pentru copiii bisericii evanghelice -oderzo italy)

Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos

În ziua DOMNULUI eram în DUHUL. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Ce vezi, scrie într-o carte.Apocalipsa 1.10-11

Cel veşnic i-a îngăduit vrăjmaşului Domnului Isus să-l scoată pe apostolul Ioan din slujba lui.

În trup el era despărţit de ceilalţi credincioşi care formau Trupul Domnului Isus, dar cu duhul era mereu lângă ei comunicând mai ales prin rugăciune.Noi ni-l imaginăm pe Ioan cum zilnic în rugăciune se prezenta în faţa lui Dumnezeu. O zi a fost deosebită pentru el. În ziua întâi a săptămânii, Ioan se gândea în chip deosebit la Domnul Său care, în dragostea Lui nemărginită S-a dat pentru noi cei păcătoşi. În această zi, ziua întâi a săptămânii Domnul nostru a sfârşit lucrarea de ispăşire pentru păcatele noastre. Începea de-acum o viaţă nouă: o lucrare nouă dovedită prin învierea Lui din morţi. Nu era Sabatul care era dat omului după osteneală. Toată osteneala şi truda a fost luată de Domnul Isus pentru a le da alor Săi odihna şi pacea. Ioan avea ca toţi ceilalţi credincioşi, Duhul Sfânt, dar el se lăsa condus de El. Şi prin Duhul asculta Cuvântul Domnului referitor la revenirea Lui pe pământ îmbrăcat în slavă (Ioan 14.26; 16.13-14).El avea totdeauna Duhul lui Cristos, dar în această zi, care era „ziua Domnului" era „în Duhul" şi Domnul a găsit cu cale ca, în această stare de suflet, să-i descopere tainele vremurilor viitoare. Exilarea Iui nu a putut să tulbure comuniunea dintre el şi Domnul; iar pentru Domnul Isus a fost terenul duhovnicesc favorabil pentru a-i descoperi lucrurile care se vor întâmpla în curând.Câţi oameni credincioşi au primit din Apocalipsa lucruri însemnate pentru ei, dar pentru necredincioşi este cartea în care-şi citesc osânda care-i aşteaptă. Noi nu mai primim o altă Apocalipsă, pentru că nu mai e nevoie, dar ar trebui să fim mereu ca Ioan în Duhul."Dacă inima este plină de fiinţa lui Isus atunci cântări de laudă se vor vărsa din ea ca ceva foarte firesc.-Amin

sfaturi utile

Cunoasteti desigur ca toti oamenii de stiinta (antropologi, zoologi, biologi) se impart in doua mari tabere : unii (Darwin si discipolii sai) sustin ca oamenii coboara din maimute ; ceilalti (Dacqué si scoala lui) pretind ca maimutele coboara din oameni.Coboram noi din ele? Coboara ele din noi? Ei bine, luand drept pilda aceste trei figuri de gimnastica elementara, ma incumet totusi, sa va indemn sa faceti poezii, dar nu imitand, nu maimutarindu-va. Scrieti ce vreti voi, ce va vine voua in minte, in suflet si-n imaginatie, mai bine banalitati si extravagante, versuri siropoase ori versuri grosolan protestatare, prostii chiar, bazaconii, enormitati, dar ele sa fie ale voastre. Nu pierdeti nicicand din vedere pericolul imitatiei, mereu la panda, nu mai putin de vege decat spinul din calea voinicului, tendinta tot atat de fireasca omului ca si maimutei. Sociologi ca Gustave Le Bon, Gabriel Tarde si Elias Canetti i-au studiat legile si i-au constatat universalitatea, statornicia, periculozitatea.Nu repetati, nu imitati. Nu jucati rolul pe care, in deplina nevinovatie, il implineste la masina de scris foaia subtire de culoare inchisa numita carbon sau indigo. Sa stiti ca usor nu va va fi catusi de putin, intr-atata este omul o fiinta repetitiva, imitativa, mimetica. Indraznesc totusi sa va implor : nu scrieti dupa tipic, nu fiti papagal, maimuta, hartie carbon. Si nu scrieti spre a face placere altora : colegilor, tovarasului profesor diriginte, prietenilor, vreunei fete (respectiv vreunui baiat), parintilor, redactorilor de reviste, persoanelor influente, mai stiu eu cui ; ci numai voua insiva. (....) Iata verificarea : sa-ti placa, sa fii multumit in primul rand tu insuti. Fiti din acest punct de vedere, egoisti : straduiti-va sa dati numai lucruri pe care le veti fi scris cu placere, cu ochii cugetatori ai inimii indreptati spre launtrul vostru.

Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase. Habacuc 3.19 Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat! Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.

O alta problema a copiilor de astazi este ca ei nu sunt iubiti de parintii lor. Nici o fiinta din univers nu cere si nu are nevoie de dragoste mai mult decat copiii. Biblia invata aceasta: „sa ne iubim unii pe altii” (1 Ioan 3:11). Mai invata si ca: „dragostea, deci, este implinirea Legii” (Romani 13:10). Parintii iubitori produc copiii iubitori. Copilul nu va fi niciodata prea mare pentru ca parintele sa inceteze sa-i arate afectiune.Imi place micul semn care spune: „Ti-ai imbratisat copilul azi?” Este bine pentru parinti sa le spuna copiilor: „Scumpule, tata si mama te iubesc mult. Suntem mandri ca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un copil ca tine. Suntem onorati sa te avem in familia noastra!”Intotdeauna lasa-ti copiii sa stie ca ii iubesti si vrei sa ii ajuti. Chiar si in disciplinare aminteste-ti de dragoste! Dumnezeu ii educa doar pe cei pe care ii iubeste: „Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna dar, si pocaieste-te!” (Apocalipsa 3:19). Ce bun exemplu pentru parinti! Este un fapt cunoscut ca majoritatea parintilor nu-si iubesc copiii asa cum ar trebui! Noi traim intr-un timp cand chiar si parintii sunt „fara dragoste fireasca” (2 Timotei 3:3). In prea multe cazuri copiii sunt conceputi in desfrau si se nasc in lume nedoriti. Auzim mult despre „sarcini nedorite” si despre copii pe care parintii i-au abandonat. Nou-nascutii sunt abandonati in camere de motel, statii de autobuz si tren, pe treptele caselor, pe marginea drumului sau in containere de gunoi. Ei sunt neglijati si uitati pentru ca stau in calea placerilor lumesti. Copiii care cresc lipsiti de dragoste, in general nu au dragoste nici pentru parintii lor, nici pentru altcineva. De ce sunt atatea delicte comise de tineri si delicventa juvenila este la apogeu? De ce se intreaba autoritatile ce ar trebui sa faca cu toti adolescentii escroci? De ce in timpul noptii copiii hoinaresc pe strazile oraselor noastre? De ce baieti si fete fug de acasa? De ce se drogheaza asa multi copii? Care este problema reala? In cele mai multe cazuri aceasta se datoreaza lipsei dragostei parintilor fata de copii! Chiar si un animal stie cand il iubesti, iar un copil are cu mult mai mult discernamant decat un animal! Ce se poate face cu privire la infractiunile comise de adolescenti? Bastonul politistului si celula inchisorii nu vor rezolva problema. Nici „interdictia de a iesi din casa dupa ora noua”, nici scolile de corectie, nici orfelinatele. Petrecerile sau divertismentul sponsorizat de vreo biserica nu sunt solutii. Avem nevoie de parinti care sa-si iubeasca copiii, care isi vor face timp sa-i invete ce e bine si rau, care sa ii invete Biblia si care sa ii disciplineze atunci cand gresesc. Avem nevoie de parinti care sa fie un bun exemplu inaintea copiilor lor si care cu regularitate sa mearga cu ei la biserica, la „scoala duminicala. Jos cu psihologia moderna seaca ce Il respinge pe Dumnezeu si Biblia si ne spune ca noi nu ar trebui sa ne disciplinam copilul!

Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui

Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.

Totul in locuintele moderne functioneaza pe baza de intrerupator, cu exceptia copiilor. Timpurile cu siguranta s-au schimbat de pe vremea cand eram eu copil. Pe atunci, copiii veneau la biserica si stateau linistiti din cauza strictei discipline administrata de parinti. In acele zile, nu aveam „incaperi ale copiilor” asa cum au azi bisericile moderne. In zilele noastre, parintii, ajutati si asistati de bunici, nu-i pot opri pe micuti sa faca istericale in biserica. Unii parinti nu vin la biserica, ci stau acasa pentru ca nu isi pot controla copiii si le este teama sa nu se faca de rusine in public.Copiii de astazi fac ceea ce generatia mai in varsta ar fi facut daca nu ar fi fost disciplinati. Generatia tanara nu a fost tinuta in frau asa cum au fost generatiile trecute. In loc sa fie „atinsi” sau „plezniti” pentru a fi supusi parintilor, generatia actuala este victima psihologiei de felul: „trateaza cu bunatate,” „fa cum vrei”. Mai degraba decat sa pedepseasca copilul pentru neascultare, parintii de astazi incearca sa-l mituiasca cu bomboane, daca va fi „bun”.Parintii dau copiilor prea multa libertate. Ei sunt prea permisivi. Niciodata parintii prea permisivi nu vor ajunge sa fie respectati cand copiii vor creste.

„…Copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.” Multi copii au nevoie sa-si auda parintii spunand un „nu” hotarat. Cand semanam o disciplina si un exemplu gresit in mintea copiilor, va trebui sa culegem consecintele negative. Si aceasta e ceea ce facem chiar acum! Noi culegem bogata recolta de copii imorali, chiulangii, hipioti, tineri rebeli care urasc Biblia.

Biblia ii invata pe parinti sa-si disciplineze copiii pentru fapte rele. Ea ofera patru motive pentru aceasta:-

1.- Pentru ca ii iubim: „Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata.” (Proverbe 13:24);

2.- Pentru ca ei au nevoie de aceasta: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.” (Proverbe 22:15);

3- Pentru ca le va imbunatati comportamentul: „Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.” (Proverbe 29:15);

4- Pentru ca disciplina este o modalitate de scapare a sufletelor copiilor din iad: „Nu cruta copilul de mustrare, caci daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din locuinta mortilor.” (Proverbe 23:13-14).

Disciplinarea potrivita nu trebuie sa ia niciodata forma abuzului. Nu-ti pierde cumpatul si nu-ti lovi copilul in cap sau in organele vitale.

„Parintilor, nu intaratati pe copiii vostri, ca sa nu-si piarda nadejdea” (Coloseni 3:21). Dar nu va fie frica sa-i „atingeti” la „locul pe care stau jos”. „Atingeti-i” corespunzator, asa incat copiii sa raspunda si sa le para rau pentru conduita lor gresita. Disciplinarea copiilor mai mari poate fi interzicerea unor privilegii.Copilul trebuie facut sa inteleaga justetea disciplinarii. Cand disciplina este corecta si este administrata consecvent, nu va dura mult pana cand copilul te va imbratisa si va recunoaste ca a meritat bataie. El va fi mai sigur de dragostea si preocuparea ta sincera fata de el decat inainte de a-l disciplina.Nu doar ca unii din parinti esueaza in administrarea disciplinei, ci sunt hotarati sa nu permita nimanui s-o aplice. Sorina poate fi mai rea decat „Izabela”, sau Ion poate fi un pericol pentru societate, dar ar fi bine ca nimeni sa nu indrazneasca macar sa sugereze ca nu sunt perfecti. Ceilalti copii sunt cei ce creeaza toate problemele. Vai de biserica ce indrazneste sa disciplineze asa un tanar pentru conduita nepotrivita. Vai de invatatorul care „atinge” asa un copil! Vai de politistul ce trebuie sa aresteze pe unul din acesti delicventi minori rasfatati de parinti! Parintii vor raspunde cu alibiuri, amenintari, mita si cautiune.

nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri

Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi, iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul, – că veţi pieri de o moarte repede din ţara şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot.

Auzim de multe ori despre copii ca fiind victimele unei influente nesanatoase si a unui anturaj rau. Aceasta este adevarat pentru ca ii include si pe parintii lor! Exemplul parental este un factor critic in dezvoltarea corecta a copilului. Nimic nu face mai ineficient efortul parintilor in educare, decat ipocrizia lor. Copiii nu vor adopta standarde pe care parintii nu vor sa le puna in practica.Astazi, de prea multe ori un tata incearca sa-si corecteze fiul prin ceva de genul: „Vreau ca tu sa incetezi sa-mi mai fumezi tigarile!” sau „Sa nu te mai prind ca bei din tuica mea!” sau „Incetineste! Vad ca tu conduci la fel de tare ca mine!” sau „Fiule, du-te la biserica si fii baiat cuminte. Tata o sa stea acasa si o sa citeasca ziarul. Te rog sa ii spui predicatorului ca tata e bolnav.”O mama va cauta sa-si corecteze fiica asa: „Te-ai machiat ca o prost crescuta. Nu mai umbla cu rujul si cosmeticele mele!” sau „Fusta ta e la fel de scurta si stramta ca a mea! Du-te si schimba-ti-o in minutul asta!” sau „Tortul tau este si mai nereusit decat al meu! Pur si simplu trebuie sa inveti sa gatesti!” sau „Ai uitat sa citesti in Biblie azi! Incepi sa uiti la fel ca mine!”Cei mai multi copii sunt josnici si rai pentru ca ii imita pe cei in varsta. Ei urmeaza exemplele rele puse inaintea lor de parinti. Un copil invata mai mult cu ochii decat cu urechile. El urmeaza exemplul mai mult decat preceptul. Ezechiel 16:44 spune: „Cum este mama asa si fata!” Copiii sunt mimi naturali. Un copil este reflexia parintilor lui. Manierele, vocabularul, obiceiurile si opiniile copiilor sunt adesea oglinzi ale parintilor; mai bune sau mai rele.Parintii care fumeaza marijuana si consuma alcool in exces se pot astepta de la copiii lor sa faca la fel. Daca copiii ii aud pe mama si pe tata certandu-se, criticandu-se si ridiculizandu-se unul pe altul, se pot astepta ca ei sa urmeze acelasi exemplu. Daca un om este onest si muncitor, el se poate astepta ca fiul sau sa fie la fel. Daca o sotie e loiala si supusa sotului ei, ea poate conta pe fiica sa ca va fi la fel. Daca parintii neglijeaza Biblia si biserica, copiii le vor urma pasii tot drumul pana la iad. Daca parintii sunt implicati in sex extraconjugal, atunci copiii vor fi implicati in sex premarital!Parintii culeg ceea ce seamana. Exista un bun exemplu pe care il putem vedea in viata lui David, regele Israelului. El a comis adulter si crima in fata copiilor sai si in fata poporului Israel. El a trait sa vada cum unul din fiii sai si-a violat sora iar altul a comis adulter cu concubinele sale. David de asemenea a trait sa vada pe unul din fiii lui injunghiindu-l pe celalalt. Exemplul rau al lui David a putut fi vazut in fiii lui. Exista ceva adevar in vechea zicala: „asa tata, asa fiu”.

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într’o oglindă, slava Domnului,

Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într’o oglindă;

Aproape orice om modern, când iese din casă, pe lângă alte obiceiuri, se uită în oglindă. Poate nu toţi bărbaţii dar, cu siguranţă toate femeile fac acest lucru. Timpul variază de la 2-3 minute pâna la 30 de minute (poate mai mult?). V-aţi gândit vreodată serios de ce oare facem aceasta înainte de a ieşi din casă? De ce nu procedăm invers ? De ce nu, când venim de la şcoală, de la biserică sau din oraş, să ne uităm în oglindă, ne aranjăm, după care să ne punem în pat să dormim? Pentru că e logic, o facem cu un motiv: ne pasă de ce cred ceilalţi despre felul în care arătăm. Corect? Nu o să cred niciodată explicaţia dată de unele fete, cum că ele vor să fie frumoase “pentru ele însele”. Daca ar fi aşa, oamenii s-ar îmbrăca şi aranja la fel de frumos când repară maşina, spală pe jos sau gătesc. Vă imaginaţi o gospodină care, ştiind că nu vine nimeni pe la ea în vizită, să-şi întindă părul şi să se rujeze înainte să gătească fasole? Daca da, vă felicit, înseamnă că n-am eu o imaginaţie prea bogată. Aşadar, concluzia e simplă şi logică: oamenii se uită în oglindă, se consultă, pentru că vor să arate cât de cât bine (dacă nu impecabil) când ies pe stradă şi zeci de priviri sunt aţintite asupra lor. Pentru felul în care arătam, oglinda ne este cel mai bun sfătuitor. Pare banal, dar hai acum să ne imaginăm cum ar fi dimineţile fără o oglindă în casă? Cât de plăcut ar fi, domnişoară, să nu poţi observa dacă rochia se asortează cu bluza şi pantofii? Dar ce-ai simţi, tu zmeule, atunci când ieşi cu simpatia vieţii tale la un suc şi nu ştii cum îţi stă freza proaspăt “îmbunătăţită” cu gel? Dar când mergi la biserică şi ( că după cum bine ştii, e prilej de parada modei acolo) nu vezi cum stau hainele pe tine? Aceasta este o revistă creştină şi, ca să nu vă dezamăgesc, trecem la planul spiritual al problemei, deci fă un efort şi urmăreşte-mă în continuare. Pentru lumea spiritului, care este oglinda prin care ne luăm pulsul frumuseţii interioare? Te lovesc cu un verset, ştii tu din ce carte a Bibliei: “Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” Aşadar Cuvântul Domnului este ca o oglindă. Prin urmare, dacă vrei să ştii cât de frumos eşti la suflet….. nu trebuie să apelezi la prieteni (care oricum nu-s sinceri), nici la duşmani (care-s prea sinceri), şi nici la aplauzele de orice fel, ci comparându-te cu Isus. Bineînţeles, există frumuseţe naturală şi frumuseţe artificială. Poţi, deşi cei atenţi o să observe repede, să te fardezi. Cel mai bun fard spiritual cunoscut e făţărnicia. Îţi montezi un zâmbet pe faţă când intri în biserică sau în alt loc public, să ştie lumea că “totul e ok” şi gata, a mai trecut o zi, ai mai mimat odată frumuseţea. Şi, ca bonus, să-i zicem gel-de-păr-biblic, limbajul de lemn: bagi două-trei versete pe care le ştii de mic, o rugăciune pe care n-o mai simţi de mult, dar care poate impresiona, şi atunci chiar că pari un creştin serios. Ce am scris mai sus ştiu că nu ţi se aplică, tu eşti altfel. Sunt aproape sigur că tu te uiţi zilnic în oglinda Cuvântului şi petreci timp în rugăciune cel puţin atât cât petreci în faţa oglinzii, dar îndrăznesc să cred că mai există unul, maxim doi dintre voi care încă folosesc alte cosmeticale decât Cuvântul pentru a se înfrumuseţa. Sfatul ce urmează, acestora li se adresează, dar citeşte-l şi tu, să ştii ce sa le zici celor cu bârna în ochi. Dacă arăţi ca un cocoşat, împovărat de atâtea păcate nemărturisite, dacă te simţi desfigurat de ceea ce îţi aud urechile şi îţi văd ochii şi eşti jegos pentru că există lucruri în viaţă ta care te fac să te târăşti pe pământ în loc să zbori, şi crezi că te poţi păcali pe tine şi pe alţii la nesfârşit, ai grijă, s-ar putea ca cei din jur să se uite chiorâş la tine şi tu să crezi că te admiră. Singura oglindă ce reflectă imaginea ta reală este Scriptura. De altfel, e şi singura care te sfătuieşte cum să devii frumos. Când ţi-ai văzut chipul sufletului în oglinda Cuvântului, cu siguranţă vezi că mai ai de lucrat. Renunţă la chestii artificiale şi treci pe naturale. Citeşte, roagă-te, meditează şi înfăptuieşte. Ca să fii frumos trebuie să trăieşti frumos, nu să joci teatru. .