joi, 20 mai 2010
Mult har!
miercuri, 19 mai 2010
Venirea Domnului este aproape.
Venirea Domnului Isus este proclamata in Sfintele Scripturi. A fost anuntata de proroci, promisa de Insusi Domnul Isus: "Ma duc sa va pregatesc un loc si apoi ma voi intoarce ca sa va iau cu Mine, ca unde sunt Eu sa fiti si voi" - promisiune data credinciosilor.marți, 18 mai 2010
când ai plinătatea Duhului Sfânt?
Nu noi putem dispune de Duhul Sfânt, ci numai Duhul dispune de noi, dacă ne punem fără pretenții la dispoziția Sa. Dar cine este omul dispus a ceda controlul ființei lui, chiar și Duhului lui Dumnezeu?Despre Isus ni se spune că: “plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan,și a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile” (Luca 4:1 2). Domnul însuși a avut nevoie să fie plin de Duhul Sfânt, lucru care a însemnat să Se lase condus de El pe un drum trasat dinainte în planul lui Dumnezeu, din care nu lipseau ispitele, drum care cerea a-Și subordona în totul voința Lui voinței Tatălui.Suntem plini de Duhul nu numai când vorbim în limbi, prorocim sau predicăm, ci și când însetăm după călăuzirea, mângâierea, sfatul și ajutorul Lui, când ne rugăm stăruitor și continuu, când rămânem credincioși în vremuri de tăcere, chiar dacă nimic nu pare să se întâmple, când așteptăm în răbdare împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu, când suferim pe nedrept, fără să înțelegem întotdeauna de ce, când facem milostenie în spirit de bunătate, când vedem bârna din ochiul nostru, când plângem și ne doare de păcatul săvârșit, când privim pe ceilalți mai presus de noi înșine și-i slujim fără condiții, când alegem de bună voie să cedăm voii lui Dumnezeu, lăsându-ne controlați și conduși de Duhul Său cel Sfânt, când inima este plină de bucurie și pace iar trupul ținut în stăpânire.
Plinătatea Duhului este echivalentul prezenței permanente a lui Christos alături de mine. Întrebarea este: trăiesc o viață care-L onorează și atrage Duhul spre mine, sau Îl îndepărtează și-L respinge?
luni, 17 mai 2010
o chemare...
Bunyan, in cartea lui "Calatoria crestinului" spune ca :
-crestinul si cel credincios au trecut fara ca sa aculte glasurile si chemarile celorlalti. Asa am facut si eu. Am trecut prin "Balciul desertaciunilor" aici in Romania si am trecut prin "Balciul desertaciunilor" din Italia, dar am mers inainte, nu m-am oprit la tarabele cu chemarile pacatoase.
Cand e vorba de pacat, oamenii considera pacat numai crimele, hoţiile, desfraul si nu considera si minciuna si micile neascultari de Domnul-pacate. Totul e pacat cand nu ne incadram in voia lui Dumnezeu. Sunt pacate de comitere si sunt pacate de omitere
- adica lasam neimplinit ceea ce vrea Dumnezeu.
Fiecare e vinovat si de o latura a pacatoseniei si de cealalta.Pacatul aduce nenorocire individului si aduce nenorocire popoarelor.
In masura in care omul, individul, isi da seama de starea lui si cauta sa paraseasca calea pacatului si sa asculte de Domnul .
- Domnul Isus spunea cand a inceput lucrarea Lui misionara: "Pocaiti-va si credeti in Evanghelie", in aceasta masura el poate fi salvat.
Oamenii trebuie sa se intoarca la Dumnezeu - aici dar şi in Romania sunt atatea necazuri. Singur Domnul este ajutorul celor fara ajutor. In masura in care un suflet se intoarce la Domnul, ajunge sa aiba bucuria launtrica si sa aiba pacea in suflet - lucruri care nu se pot cumpara cu bani si lucruri care intrec si depasesc toate bucuriile bogatasilor.
Exista o stare de fericire cu Dumnezeu si omul poate sa ajunga la aceasta, datorita sangelui Domnului Isus, care a purtat vina pacatelor noastre. Omul sa se intoarca la Dumnezeu si ajunge sa aiba parte de Harul binecuvantat al Dumnezeului Cel viu.
Oamenii astazi nu-L cunosc pe Dumnezeu. Asta e vina mare.
Uneori chiar si dintre pocaiti, nu-L cunosc pe Dumnezeu. In masura in care cineva cauta sa-L cunoasca pe Dumnezeu, in acea masura gaseste fericirea.
Dumnezeu e dragoste si nimic altceva nu fericeste viata noastra, cum fericeste dragostea lui Dumnezeu. Si asta e fericire pentru timp si eternitate.
Intoarceti-va la Dumnezeu.
Prietenul meu, care auzi aceasta chemare, asculta-L pe Dumnezeu si vei fi fericit si aici pe pamant, in mijlocul pacatoseniei si al stricaciunii de astazi si vei fi fericit si pentru veci de veci.
sâmbătă, 15 mai 2010
Un mar paduret nu poate produce mere ionatane.
Oamenii trebuie sa traiasca o viata sfanta in mijlocul pacatoseniei. Lot a fost neprihanit in mijlocul Sodomei.
Astazi, noi traim intr-o Sodoma globala. Nu numai in Statele Unite, nu numai in Romania, ci si in Japonia, China, Rusia si pe toata fata pamantului. Stricaciunea a ajuns la culme. In masura in care un suflet isi da seama de toata stricaciunea aceasta, de toata murdaria aceasta si se apropie de Dumnezeu, el trebuie sa traiasca o viata curata, sfanta, dupa voia lui Dumnezeu. Trebuie sa lase ca Duhul Sfant sa-i innoiasca viata.
Pomul bun produce roade bune. Pomul rau produce roade rele.
Unul care nu e nascut din Dumnezeu, nu e nascut din nou prin Duhul Sfant, nu poate trai voia lui Dumnezeu.
Un mar paduret nu poate produce mere ionatane.
El trebuie taiat, altoit, si atunci aduce roada buna. Fiecare trebuie sa se lase in mana lui Dumnezeu, prelucrat de Duhul Sfant si in mijlocul pacatului, a stricaciunii, sa traiasca viata dupa voia lui Dumnezeu si spre Slava lui Dumnezeu.
Apoi, traind voia lui Dumnezeu insemneaza sa ajute pe altii sa cunoasca mantuirea lui Dumnezeu, mantuire care a fost castigata de Domnul Isus pe cruce la Golgota.
In masura in care noi cunoastem adevarul sfant trebuie sa-l impartasim si altora. Scriitorul epistolei catre Evrei are intrebarea: "Cum vom scapa noi [noi credinciosii] daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare?" Domnul sa ne ajute sa o impartasim si altora.
vineri, 14 mai 2010
...din amintirile unui compozitor
joi, 13 mai 2010
azi trăieşte prin rugăciune
Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!
Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!” şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.< Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.
Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.
Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.
Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?
Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu, şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.
Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale.
Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele! Domnul îmi ascultă cererile, şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!
Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită.
Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de răscumpărare! El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui.
Amin
miercuri, 12 mai 2010
Spune puțin și fă mult.
Mai întâi învață tu și apoi învață pe alții.
Un măgar se plânge de frig și în luna Iulie.
Ceea ce a fost destinat aproapelui tău, nu va fi niciodată al tău.
Slăbiciunea zidurilor tale invită jefuitorul.
Dacă un cuvânt spus la timpul potrivit valorează un ban, atunci tăcerea la timpul ei valorează doi bani
Fă o singură vânzare și deja ești numit negustor.
Dacă anumite bunuri nu se vând într-un oraș, încearcă alt loc.
Două monezi într-o pungă fac mai mult zgomot decât o sută.Tăcerea este gardul care împrejmuiește înțelepciunea.
Spune puțin și fă mult.
luni, 10 mai 2010
-vrei să fii top model?
Femeia a fost facuta din Adam dar la randul sau si barbatul apare pe lume nascut prin femeie. Si astfel Domnul a creat pentru om un ajutor potrivit. Nu a creat o femeie care sa il tina sub papuc, nici o sclava sau servitoare, ci un ajutor. Acest ajutor poate fi reciproc si foarte pretios in anumite momente ale vietii si creat in asa fel incat in familie sa se poata completa unul pe altul in functie de personalitatea fiecaruia pentru a fi un sprijin atat in situatiile placute cat si in cele mai putin placute.
Astfel putem spune ca femeia poate fi o influenta deosebita in viata barbatului său si in casa in care traieste. Ea poate influenta pozitiv sau negativ viata celor de langa ea si in principal viata sotului sau. Biblia in parcursul istoriei pe care o cuprinde ne arata ca aceste influente au existat inca din cele mai vechi timpuri.
Sarah l-a numit pe Avram domnul ei, si acesta a ramas domnul ei pana cand ea a trecut la Domnul. Desi la un moment dat Avraam a luat anumite decizii gresite si nu tocmai placute, ea l-a respectat ca sot al ei. El a cerut Sarei sa spuna ca este sora lui, pentru ca era frumoasa si ii era frica sa nu fie omorat din aceasta cauza (Gen.12:13,14) ca ea sa devina libera si astfel sa o poata lua altcineva de nevasta. Insa mai exista si un alt motiv, Sara era frumoasa si poate ca ar fi vrut sa profite un pic de pe urma acestui fapt.
Mical a fost fata cea mai mica a lui Saul. Ea il iubea (1 Sam.18:20,28) pe David. Mai tarziu David ajunge sa fie ginerele imparatului, platind pentru asta un anumit pret. Mical devine sotia lui, insa dupa aceea Saul devine gelos pe David si vrea sa il omoare. Mical afla despre acest lucru ( 1sam.19:11-16) si intr-un mod foarte ingenios il va scapa pe David de Saul. Astfel ea ii scapa viata lui David si are o influenta deosebita in viata sa. Acest lucru se arata prin faptul ca peste aproximativ zece ani, cand el va ajunge imparat peste Israel, isi va cauta sotia, adica pe Mical (2 Sam.3:14), care intre timp fusese data de tatal sau Saul unui alt barbat pe nume Pelti (1 Sam.25:44). Ea este adusa inapoi la David si barbatul sau Pelti plange dupa ea (2 Sam. 3:16). Dar timpul care a trecut isi va spune cuvantul si ea nu va mai fi aceeasi Mical din tineretea lui David. In timp ce David aduce chivotul Domnului in oras si va juca din rasputeri inaintea lui, Mical nu isi va mai putea ascunde dispretul pe care il avea pentru David acum, si ii va spune direct in fata acest lucru (2 Sam 6:16, 20 - 23). Domnului, insa, nu i-a placut acest lucru si Mical nu a avut copii pana in ziua mortii ei ca pedeapsa. Lucru care conta foarte mult in acel timp.
Abigail (1 Sam. 25:3), a fost femeia care l-a scapat pe David sa isi faca dreptate cu mana lui. Intr-un timp de lipsa de hrana, sau saracie daca vreti, pentru armata lui David, el a cerut un mic ajutor lui Nabal caruia din cand in cand ii mai pazeau oile (1Sam. 25:4 - 11). Insa acesta si-a impietrit inima si nu a vrut sa le dea nimic. David s-a infuriat cand a auzit acest lucru ( 1 Sam. 25: 13), si a pregatit oamenii pentru a merge peste el acasa. Dar Abigail nevasta lui Nabal care a auzit de la slujitorii sai ce se intampla a inteles ce va face David si a adunat multe bucate si i-a iesit acestuia inainte (1 Sam. 25: 14 - 35). O femeie inteleapta care l-a ajutat pe David sa nu faca rau. Cand barbatul ei a aflat insa acest lucru a murit numai de suparare. Insa daca venea David ar fi avut oricum aceasi soarta. Mai tarziu dupa moartea acestuia David va trimite dupa Abigail si o va lua de nevasta.O alta intamplare interesanta este cea a Deborei (Jud. 4:4-9). In perioada judecatorilor, copii lui Israel au strigat din nou la Domnul si Domnul a vrut sa isi salveze poporul sau prin Barac. Debora (albinuta) proorocita ii spune planul Domnului lui Barac insa acestuia i-a fost frica sa se duca singur ci i-a spus "merg daca vii si tu cu mine". Cuvantul Deborei a fost, " eu vin, dar daca vin biruinta va veni printr-o femeie", si pentru ca Barac a acceptat asa a si fost, pentru ca i-a fost frica sa mearga singur.Acestea au fost o parte din influentele pozitive pe care le pot avea femeile in viata barbatilor.
sâmbătă, 8 mai 2010
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi.
Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât El ni se descoperă mai bucuros. Când fiul risipitor se întoarse la tatăl său, acesta îi alergă în întâmpinare. Când porumbelul se întoarse la corabie, Noe întinse mâna pentru a-l lua la el. Când soţia vine să găsească lângă soţul ei mângâierea şi sfatul de care are nevoie, el merge spre ea cu dragoste. Vino şi tu şi apropie-te de Dumnezeul tău care te pofteşte în harul Său, căci El însuşi vine în întâmpinarea ta.vineri, 7 mai 2010
aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii sănătoase...
- Dacă nu ai de gând să fii mai bun mâine decât astăzi, pentru ce mai vrei să trăieşti încă o zi?
- Dacă crezi că poţi face rău, atunci crede şi că poţi repara răul făcut. Dacă crezi că poţi să faci pe cineva să sufere, crede şi că poţi să vindeci.
- Niciodată nu ţi se pune un obstacol în cale pe care să nu-l poţi trece.
- Pentru cel care trăieşte prin credinţă întreaga lume este un pod îngust pe care trebuie să-l treacă, cel mai important lucru este să nu te temi orice ar fi.
- Rolul unui neprihănit pe pământ este să coboare în întuneric şi să aducă sufletele pierdute la lumină. Dacă un neprihănit a devenit neprihănit cu scopul de a fi doar el singur în lumină prin definiţie nu mai este neprihănit, pentru că un neprihănit îşi iubeşte aproapele ca pe sine însuşi.
- Iertarea faţă de unul care ţi-a greşit înseamnă vindecare. Neiertarea înseamnă boala sufletului.
- Dragostea este mai mare decât ura, pentru că Dumnezeu este dragoste.
- Oricine are în el potenţialul de a deveni un neprihănit, trebuie doar să-L vrea pe Isus mai mult decât se vrea pe sine însuşi.
- Oricine poate să vadă răul în celălalt, dar este nevoie de dragostea Lui Dumnezeu în tine ca să găsească binele din ceilalţi şi când îl vede să-l numească bine, căci este scris "vai de cel care spune binelui rău şi răului bine".
- Când un credincios se roagă, să se roage cu tot ce este el, cu toată puterea, cu toată inima şi cu tot sufletul, dacă nu mai bine să tacă. Dacă el nu este convins de ceea ce se roagă, cum are să-L convingă pe Isus?
joi, 6 mai 2010
-eşti însetat?
Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii, fără plată. Apocalipsa 22.17
Isus ne cheamă să luăm fără plată; El nu cere nici recomandări, nici simţăminte bune; El cheamă numai; veniţi dar. .. Tu n-ai nici pocăinţă, nici credinţă? Vino chiar şi aşa; El ţi le va da. Vino aşa cum eşti şi ia „fără bani şi fără plată". Închipuiţi-vă un om oarecare, care ar sta lângă o fântână publică şi ar zice: „Nu pot să beau, n-am destui bani în pungă"! Oricât de sărac ar fi un om, el poate să bea totdeauna din ea. Chiar existenţa fântânii arată că ei au dreptul să bea din ea şi pot să bea după dorinţă fără să se teamă de vreun reproş. Singurii care ar suferi de sete, ar vedea această apă limpede şi nu şi-ar potoli setea, ar fi oamenii sus-puşi, care ar trece în trăsuri luxoase. Ar fi într-adevăr prea multă umilinţă pentru ei să coboare din trăsură ca să bea apă dintr-o fântână de unde beau toţi; ei ar prefera să strângă din buze şi să rămână cu gâtul uscat.
Oh, câţi oameni cu multe păreri bune despre ei înşişi sau despre milosteniile lor nu vor să vină în Cristos! „Să fiu mântuit ca un beţiv sau ca o biată femeie! Nu e de noi!" Şi aceşti mândri călători se lipsesc ei singuri de apa vie. Nu este altă cale a mântuirii, decât aceia urmată de tâlharul răstignit pe cruce. Astfel că „cel ce vrea să ia apă vie, să ia fără plată".
miercuri, 5 mai 2010
inima e a Domnului?
Stim ca Dumnezeu nu se multumeste sa ii dau mainile mele, sau picioarele sau ochii; El isi doreste ca inima mea sa fie a Lui. Stie el de ce. Am putea sa dam multe Domnului, sa facem multe pentru El, insa inima sa o tinem pentru noi. Ce inseamna sa dai inima Domnului? Stiu ca e o idee abstracta insa daca nu reusim sa o definim in termeni practici nu am rezolvat nimic. Ne vom insela singuri. Cred ca a da inima Domnului inseamna sa fii asa de sensibil la voia Lui incat de fiecare data cand ea (voia Lui) iti e descoperita tu sa alegi sa o implinesti indiferent de faptul ca potriveste sau nu cu obiceiurile, dorintele sau scopurile tale. Cand trebuie sa alegi atunci se vede daca ai dat inima Domnului cu adevarat. Atunci experimentezi bucuria. Atunci Domnul e incantat de tine. Cand chiar printre lacrimi si suspine spui "Faca-se voia TA"
marți, 4 mai 2010
De aceea, pentrucă ai preţ în ochii Mei, pentrucă eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.

Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu. Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale lui Isus? Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui „în ziua aceea", dacă El „azi" e al tău.
În zilele prorocului Maleahi, aleşii Domnului aveau obiceiul să vorbească unul către altul, în aşa fel că însuşi Dumnezeu îi asculta cu plăcere şi chiar nota în cartea aducerilor aminte, vorbirea lor. Fiindcă Domnului îi plăceau cuvintele lor, îi plăcea de asemenea şi de ei. Ia gândeşte-te, suflete al meu: Dacă Domnul Isus ar asculta vorbirea mea, aş fi eu pe placul Său? Cuvintele rostite de mine sunt pentru zidirea fraţilor mei? Ce cinste va fi pentru noi, sărmane făpturi, să fim recunoscuţi de către Domnul ca fiind pietrele preţioase ale cununii Sale! Această cinste o au toţi sfinţii. Domnul Isus nu spune numai: „Ei sunt ai Mei", ci şi „Ei vor fi ai Mei". El ne-a răscumpărat, ne-a căutat, ne-a adus acasă şi atât de mult a lucrat în noi încât să ne facă de preţ pentru El.
luni, 3 mai 2010
-simţi lipsa înţelepciunii?
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Iacov 1.5
Dar Tu zici: „S-o ceară de la Dumnezeu" şi iată că eu o cer. Aici, la picioarele Tale, Te rog să mă urmăreşti cu dumnezeiasca Ta înţelepciune în vâltoarea grijilor zilnice şi mai ales a zilei de azi. Căci mărturisesc că, dacă Tu nu m-ai păzi de rătăcire, eu aş lucra ca un nebun, chiar în lucrurile cele mai uşoare. Tu îmi făgăduieşti aici o învăţătură luminoasă şi n-am nevoie nici de învăţător, nici de meditator ca să mi-o însuşesc. O dai cu mână largă, fară plată, chiar unui nebun lipsit de înţelepciune, îţi mulţumesc pentru această făgăduinţă adevărată: „şi ea îi va fi dată". Iată că eu o primesc. Nici un înţelept ai acestei lumi nu va putea pricepe înţelepciunea ascunsă pe care Tu o dai copilului Tău.
sâmbătă, 1 mai 2010
vineri, 30 aprilie 2010
Pe tine cum te cheama?
joi, 29 aprilie 2010
-mai arde lumina ta?
Îngrijorându-se pentru ziua de mâine, mulţi credincioşi ratează victoria pe care Dumnezeu ar fi dorit sa le-o ofere astăzi-
Într-o zi o floare întrebă pe o vrabie:
"-Tare mult aş vrea a ştii
De ce mereu par a fi
Oamenii în alergare,
Agitaţi de-ngrijorare.”
Vrăbiuţa deci i-a spus florii în nedumerire:
,,-Cred că singurul răspuns
E că n-au un tată sus
Cum e tatăl nostru mare
Care grija noastră are.”
Fr.R.Wumbrand, a ţinut o cununie religioasă şi l-a văzut pe mire foarte fericit. După cununie, îl întrebă pe mire:
"- Ţi-e dragă, nu? "
- Da, aşa mi-e de dragă, că-mi vine să o mănânc.
După o perioadă, îl întâlneşte din nou. Interesat, îl întrebă:
" - Cum e, tot aşa de dragă?"
"- Vai, frate, mai bine o mâncam atunci".
.................................
Paragraful pierdut din Geneza
Iată paragraful pierdut din Geneza:
… Dumnezeu l-a întrebat pe Adam:
“-Ce se întâmplă cu tine?”
Adam a răspuns că:
"- nu am pe nimeni cu cine să stau de vorbă."
Dumnezeu a spus că o să îi facă lui Adam o companie, şi că aceasta va fi o femeie.
Dumnezeu a spus:
“-Această persoană va aduna hrană pentru tine, şi atunci când o să descoperi hainele, ea o să ţi le spele.
Ea va fi întotdeauna de acord cu orice decizie pe care o iei.
Ea îţi va face copii, şi nu îţi va cere niciodată să te trezeşti în mijlocul nopţii ca să ai grijă de ei.
Ea nu te va cicăli, şi va fi prima care va admite că ea era greşită atunci când tu nu vei fi de acord cu ceva.
Ea nu va avea niciodată dureri de cap, şi îţi va da în mod liber dragoste şi pasiune atunci când vei avea nevoie de ele.
Adam L-a întrebat pe Dumnezeu:
“-Şi cât o să mă coste o femeie?” Dumnezeu a răspuns:
“-Un braţ şi un picior”.
Apoi Adam a întrebat:
“-Şi ce pot să primesc dacă dau o coastă?”
Şi restul este istorie .
............................
Pe timpuri obişnuiam să am timp.
Astăzi alerg tot timpul după timp.
Nu am timp să mă îmbrac,
întârzii la întâlniri,
nu am timp să mănânc,
nu am timp să gândesc,
nu am timp să pun întrebări,
nu am timp de voi,
nu am timp să citesc,
nu am timp să mă rog.
Nu mai am timp să pierd timpul.
Şi totuşi, când mă gândesc:
" -voi ajunge la timp acolo unde timpul are timp, adică la… moarte.
Înspre acolo încă nu vreau să mă grăbesc.”
Dar îmi fac timp să-mi aduc aminte că cine îşi va păstra timpul îl va pierde şi cine îşi va pierde timpul pentru Hristos îl va câştiga.
Pe timpuri obişnuiam să am timp!
Doamne, timpul nostru cel de toate zilele dă-ni-l nouă astăzi!
Căci a Ta este Împărăţia şi Timpul şi Timpurile în veci. Amin!
miercuri, 28 aprilie 2010
-ce vom fi mâine?
luni, 26 aprilie 2010
lup sau miel ?sau lupi în pei de oi?
... ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura. Ţefania 3.13
Crestinii sunt un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă. Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.
duminică, 25 aprilie 2010
Unde-L cauti tu pe Domnul...
Unde-L cauti tu pe Domnul, suflete iubite?
printre morti si printre lucruri neinsufletite?
- O, nu-L vei gasi aicea, nici o vesnicie,
caci El e Izvor de viata si nadejde vie,
nesecat izvor de viata si nadejde vie!
Unde-L cauti tu pe Domnul? pe cararea lumii?
printre fiii ei nascuti din aluatul humii?
- O, nu-L vei gasi, ca-n lume e-mparat minciuna,
iar Isus e Adevarul sfant pe totdeauna,
Adevar ne-frant si tare, sfant pe totdeauna.
Unde-L cauti tu pe Domnul? printre frati si rude?
oricat L-ai striga aicea, glasul nu-ti aude.
El e-n Templu, pe Altarul randuit de Tatal,
nu-L gasesti in alta parte - vin aici si cata-L,
caci zadarnica ti-e truda - vin aici si cata-L.
Cum iL cauti tu pe Domnul? prin stiinta firii?
tu nu stii ca ea e roada a nelegiuirii?
- O, nu-L vei gasi, caci locul Lui e curatia,
cine-si leapada pacatu-i simte partasia.
De-mbraci hainele luminii, tu-I simti partasia!
Iesi afara din cetatea lumii blestemate,
iesi din firea ta robita de adanci pacate
si grabit sa vi la Domnul, dincolo de Poarta,
El ti-aduce mantuire, si pacatu-ti iarta.
Te acopera cu viata si pacatu-ti iarta!
Vino, sa urmezi cararea vietii care duce,
prin Golgota neuitata, prin ocari si cruce,
sus in cerul vesniciei plin de stralucire,
unde locuieste Domnu-n har si fericire,
langa El pe veci te-asaza, Domnu-n fericire!
Amin
Autor: Nicolae Moldoveanu
sâmbătă, 24 aprilie 2010
-ai un timp prielnic?
miercuri, 21 aprilie 2010
voia lui Dumnezeu su voia ta?
luni, 19 aprilie 2010
-la cine alergi?
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.Filipeni 4.6-7Nu îngrijorări, ci rugăciuni. Nici o teamă, ci o părtăşie plină de bucurie cu Dumnezeu. Aduceţi nevoile şi dorinţele voastre înaintea Dumnezeului vieţii voastre, Păzitorul sufletului vostru. Aduceţi-le Lui cu o îndoită măsură de rugăciuni şi multe laude, fără nici o îndoială, ci cu recunoştinţă în rugăciunea voastră. Să fim siguri că rugăciunile noastre sunt împlinite de Domnul şi să-L slăvim pentru aceasta. El ne dă acest har; să-i aducem laudele noastre. Nu îngăduiţi ca vreo nevoie să nu fie adusă înaintea Lui şi să vă roadă inima; aduceţi-le toate la cunoştinţa Lui. Alergaţi, nu la oameni, ci numai la Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus, care vă iubeşte în El.În felul acesta vei găsi însăşi pacea lui Dumnezeu. Nu vei fi în stare să înţelegi pacea care te va cuprinde ca într-o îmbrăţişare infinită. Inima şi mintea, prin Isus Cristos, ţi se vor cufunda într-un ocean de odihnă. De-ar veni moartea, sărăcia, suferinţa sau prigoana, vei fi în Domnul Isus la adăpostul oricărui vânt sau nor ameninţător.Ascultă numai de această Invitaţie duioasă a lui Dumnezeu. Da, Doamne, cred; dar, Te rog, ajută-mă în necredinţa mea!
sâmbătă, 17 aprilie 2010
este o deosebire în viaţa ta?
Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel Exodul 11.7
Cum adică Dumnezeu ar avea putere asupra limbii unui câine şi l-ar putea opri să latre? Cu siguranţă că da. El poate să împiedice pe un câine de-al Egiptenilor să facă vreun rău unui mieluşel din turma lui Israel. Dumnezeu încleştează gura câinilor ca şi a oamenilor care sunt ca ei. Să înaintăm deci fără teamă. Dacă îi va lăsa totuşi să-şi mişte limba, Dumnezeu poate să le închidă fălcile. Ei vor putea să chelălăiască oricât de mult, dar nu vor putea să sfâşie cu colţii. Ce minunat este când stai liniştit sau treci prin mijlocul vrăjmaşilor pe care Domnul i-a silit să te lase in pace! Ca şi Daniel în groapa leilor, să nu ne fie teamă că vom fi sfâşiaţi de colţii lor. Doamne, fă ca azi să văd împlinită această făgăduinţă a Ta! Dacă vreun câine se va da la mine, îi voi spune lui Dumnezeu: Doamne, câinele ăsta n-ascultă de glasul meu, dar porunceşte-i Tu să se gudure la picioarele mele. Ocroteşte-mă şi dă-mi pacea ca să pot vedea deosebirea pe care o faci Tu între copilul Tău şi între acela care nu se teme de Tine.
vineri, 16 aprilie 2010
-tu te temi de oameni?
Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău
Faptele Apostolilor 18.10
Atâta timp cât Dumnezeu a avut de lucru pentru Pavel în Corint, furia populaţiei nu s-a dezlănţuit. Evreii se certau între ei şi blestemau; dar nu le era cu putinţă să împiedice predicarea Evangheliei, nici să oprească convorbirea lui cu aceia care-1 ascultau. Dumnezeu are putere chiar peste firile cele mai violente şi îşi scoate lauda din furia oamenilor, când aceasta izbucneşte; dar îşi arată bunătatea, potolind mânia lor.Deci nu aveţi nici o teamă de oameni, când ştiţi că lucraţi făcându-vă datoria. Mergeţi înainte, aşa cum ar fi făcut Domnul Isus, şi îi veţi vedea pe aceia care vi se împotrivesc, asemenea unor torţe stinse sau unei trestii frânte. Câţi oameni, care pentru că s-au lăsat înspăimântaţi, au trebuit să dea înapoi; dar o credinţă neînvinsă în Dumnezeu stăpâneşte frica. Nici un om nu ne poate face rău fără voia lui Dumnezeu. Acela care îl pune pe fugă numai cu un cuvânt pe Satan, poate face la fel cu slujitorii lui. Se poate ca ei să fie mai înfricoşaţi de voi, decât voi de ei. Deci înainte şi, veţi întâlni prieteni acolo unde credeţi că găsiţi duşmani.
joi, 15 aprilie 2010
rugăciunea ta e primită?
Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea. Psalmul 6.9 Eu am trăit această experienţă şi m-am încredinţat că Dumnezeu este adevărul. El a răspuns în deosebite feluri minunate, robilor Săi, în toate timpurile. Şi astăzi El ascultă cererea mea şi nu-Şi va închide urechea la rugăciunea mea. Slăvit să fie El! Iată pentru ce iau ca pentru mine, făgăduinţa care ţâşneşte din inima psalmistului şi mi-o însuşesc. „Domnul îmi primeşte rugăciunea." El o va primi, Se va gândi la ea şi îmi va răspunde în felul şi la timpul pe care înţelepciunea Sa plina de dragoste îl ştie că este cel mai potrivit. Eu iau petiţia mea în mână, o duc înaintea marelui împărat, El mă primeşte în audienţă şi cu toată dragostea îmi primeşte cererea. Vrăjmaşii mei nu mă ascultă, dar Domnul mă ascultă. Ei râd de rugăciunile mele pline de lacrimi, dar Domnul meu nu face aşa; urechea şi inima Lui sunt gata să-mi primească rugăciunea. Ce primire pentru un biet păcătos ca mine! Noi primim pe Isus şi Dumnezeu ne primeşte pe noi şi rugăciunile noastre, pentru dragostea Fiului Său. Binecuvântat să fie Sfântul Său Nume care ne ascultă cererile noastre în aşa fel că ele pătrund slobode până dincolo de porţile de aur. Mântuitorule, care iei aminte la cererile mele, învaţă-mă să mă rog!
miercuri, 14 aprilie 2010
-cum e inima ta?
Puneţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
1Timotei 4.15
Aici avem practic făgăduinţa că, împlinind cu atenţie darurile noastre pentru lucrarea Domnului, vom face progrese văzute de toţi. Nu vom fi folosiţi printr-o citire în grabă a Cuvântului lui Dumnezeu, ci numai printr-o adâncă meditaţie. În cunoaşterea lui Dumnezeu nu vom creşte prin marele număr de fapte bune făcute cu nepăsare - numai pentru a fi făcute – ci dându-ne pe noi înşine în tot ceea ce facem. În fiecare muncă se găseşte o răsplată; numai să nu fie făcută în grabă şi de mântuiala, ci din toata inima.Dacă ne împărţim pe noi înşine între Dumnezeu şi Mamona, între Domnul Isus şi noi înşine, nu vom avea propăşire. Trebuie să ne dedăm în întregime lucrării sfinte, sau altfel vom fi nişte leneşi în lucrurile cereşti, iar munca noastră nu va avea o răsplată. Sunt eu un slujitor al Mântuitorului? Să fiu în întregime, fără a-mi cheltui puterea de muncă pentru lucruri pământeşti. De ce să mă amestec în politică sau distracţii deşerte? Sunt creştin? Slujba pentru Domnul Isus să fie singura mea ţintă. Să ne dedicăm în totul lucrării pentru slava Domnului Isus, dacă dorim ca Biserica şi lumea să simtă influenţa puternică dorită de Dumnezeu.
marți, 13 aprilie 2010
-ce vei face azi?
luni, 12 aprilie 2010
cât lucrează mintea ta?
duminică, 11 aprilie 2010
Duminica Tomei!?!
Toma a fost mereu victima unei proaste reputaţii. Bineînţeles cã reputaţia lui nu este atât de dezastruoasã ca a lui Iuda, cel care l-a trădat pe Isus şi s-ar putea nici sã nu o egaleze pe cea a lui Petru, cel care s-a lepădat de Domnul în noaptea de dinaintea răstignirii. În orice caz, Toma este deobicei clasificat printre “băieţii răi” dintre cei doisprezece ucenici, care au fost oamenii cei mai apropiaţi de Isus în acei trei ani de lucrare.Toma îşi datorează aceastã reputaţie de “băiat rău” unui incident care a urmat învierii lui Isus. Acesta din urmã se arătase ucenicilor ascunşi, însã Toma nu se afla cu ei. Când aceştia i-au dat vestea învierii Mântuitorului, el a reacţionat afirmând: “Dacã nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacã nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacã nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25).Când Isus i s-a arătat mai târziu şi lui Toma, i-a zis: “Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20:27).Mulţi oameni care citesc aceste rânduri îl blamează pe Toma, fiindcă s-a îndoit şi făcând acest lucru uitã că nici unul dintre ceilalţi ucenici nu au crezut până nu au văzut la rândul lor dovada de netăgăduit a învierii. Toţi ceilalţi în afarã de Toma văzuseră deja mâinile şi coasta lui Isus.Un alt lucru semnificativ este şi faptul cã Isus nu îi spune lui Toma “Nu trebuie sã te îndoieşti niciodată”, ci, în loc sã rostească aceastã propoziţie, îi aratã şi acestui ucenic dovezile palpabile ale fostelor răni, după care îi spune, “nu fi necredincios”. Iar în cele din urmã, când Toma vede cu ochii săi ceea ce ceilalţi văzuseră deja (Biblia nu menţionează cã L-ar fi atins într-adevăr pe Isus pentru a împlini un gest crezut ca neapărat necesar),face una dintre cele mai spectaculoase mărturisiri de credinţã din istorie, numindu-L pe Isus, “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.Dintr-un motiv oarecare, ne lăsăm duşi de impresia că îndoiala nu poate fi în nici un caz asociatã credinţei. “Adevăraţii creştini nu se îndoiesc” spunem noi cu convingere. Dar acest lucru este o prejudecatã. Îndoiala nu reprezintă opusul credinţei; ea este, plastic spus,strămoşul credinţei. Îndoiala nu anulează credinţa, ci îi face loc. De fapt, la fel ca în cazul lui Toma, îndoiala poate fi impulsul vital care sã ne conducă spre adevăr.este crez mai mult în dreaptã îndoialã”,spune Tennyson, “decât într-o credinţã doar pe jumătate”.Gordon şi William Brown afirmã în cartea lor, „Romani: o evanghelie a libertăţii şi harului”: “Credinţa creşte prin căutarea adevărului, iar cel ce caută trebuie sã-şi formuleze o mulţime de întrebări care necesitã ‘dreaptã îndoialã’. Sensul originar al cuvântului grecesc skeptikos se traduce prin‘căutător’, sau mai precis prin ‘cel care se întreabă’”.Prejudecata de tip Toma necredinciosul,conform căreia “adevãraţii creştini nu au îndoieli”, nu are nici o bază scripturală. Lecţia care trebuie reţinutã din experienţa lui Toma este aceea cã îndoiala este un lucru natural şi că trebuie să fim sinceri privitor la propriile noastre îndoieli; pentru cã aceastã ‘dreaptă îndoială’ este cea care face loc credinţei ce se instaurează în urma adevărului pe care Isus ni-l descoperă în mod personal.
zece creştini
-vei fi şi tu acolo în ziua aceea?
Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Său va fi singurul Nume.Zaharia 14.9
Viitor binecuvântat! Aici nu e visarea unei înflăcărări, ci mărturisirea neschimbatului Cuvânt. Domnul va fi cunoscut de toate popoarele şi slăvita Sa putere va fi recunoscută de toate triburile pământului însă, cât suntem de departe de acel timp! Cine se pleacă în faţa marelui Rege? Câtă revoltă, împotrivire faţă de El! Şi pe pământ, câtă mulţime de domni şi zei! Chiar printre creştinii, câte deosebiri de păreri despre Domnul Cristos şi Evanghelie! Dar într-o zi nu va fi decât un singur Rege si un singur Domn. Oh, să strigăm în fiecare zi: „Vie împărăţia Ta!"
- Pe cât de sigur că Duhul Sfânt a vorbit prin prorocul, tot atât de sigur e şi că tot pământul va fi plin de slava Sa. Domnul Isus n-a murit în zadar; nici Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în zadar. Planul Tatălui nu va fi răsturnat. Acolo unde a biruit Satana, Domnul Isus va fi încununat cu slavă şi Domnul atotputernic îşi va restabili domnia. Să mergem deci la treburile noastre zilnice şi la serviciul nostru obişnuit, întăriţi în această credinţă.
joi, 8 aprilie 2010
Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte,
miercuri, 7 aprilie 2010
-tu al cui nume îl porţi?
duminică, 4 aprilie 2010
Cristos a înviat!
sâmbătă, 3 aprilie 2010
Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.
Perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat. 










