PERSEVERENȚA ÎN RUGĂCIUNE

Vrem să vedem ce este perseverenţa sau stăruința în rugăciune. Să-1 lăsăm pe Mântuitorul, Marele Învățător, să ne vorbească prin pilda cu omul care se duce în toiul nopţii la prietenul său să-i ceară pâini pentru nişte musafiri neanunţaţi. (Luca 11:2-10). Concluzia Mântuitorului este: "chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentrucă-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula să-i dea tot ce-i trebuie." (Luca 11:18).
Aici Domnul Isus doreşte să ilustreze importanţa stăruinţei în rugăciune. În cazul pildei, chiar dacă obligaţia în calitate de prieten n-o să-1 convingă să se deranjeze din pat şi să-l servească cu ceea ce doreşte, stăruința celui de afară va fi mai mare ca obligaţiile în calitate de prieten. Vedem de altfel că la apelul cu calitatea de prieten, cel din casă se scuză motivat: nu vezi că sunt în pat - copiii dorm, nu pot să-ţi dau. Cel de afară mi se lasă convins. Nevoia lui e mare, de aceea insistă. Cel din pat şi-o fi zis: dacă nu am să-i dau, ăsta va bate în uşă şi la geam până se scoală toţi copiii, curtea, strada. Acesta-mi strică toată noaptea. De aceea se scoală şi-l serveşte. Ceea ce nu s-a obţinut pe baza prieteniei s-a obţinut prin stăruinţă. În concluzie, ca să se întipăreascăbine această idee, Isus zice răspicat: "cereţi şi veţi căpăta".

Cu alte cuvinte parafrazând, Isus zice: vă trebuie ceva? Şi ce, e aşa mare lucru să ceri? Numai cine nu cere nu capătă. Dar trebuie să ceară cu convingere şi stăruinţă supărătoare ca unul care are absolută nevoie de lucrul cerut, căci numai convingerea puternică a absolutei nevoi a lucrului cerut te face să fii insistent.Aceeaşi idee, redată de această dată prin pilda judecătorului nedrept, scoate şi mai puternic în evidenţă colosala importanță a stăruinţei. Dacă în pilda cu prietenul de la miezul nopții, ne aşteptam ca prietenia să-şi facă efectul, în pilda judecătorului nedrept, unde avem de-a face cu un om de nimic, cu un om ordinar care de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează, ne dăm seama că orice insistenţă este zadarnică. Omul avea inima închisă pentru nevoile altora. Şi totuşi iată miracolul se produce: nesimţitul, judecătorul nedrept face 

dreptate. Vom zice: desigur că era doar judecător. Dar nu în calitate de judecător a făcut el dreptate, ci, pentru a scăpa de cicăleală, de cererea stăruitoare, a femeii, ca să nu tot vină şi sa-i bată capul. ( Luca 18:5 ).

Concluzia Mântuitorului este de un fantastic efect: "Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui care strigă zi şi noapte, măcar că zăboveşte? Vă spun că le va face dreptate în curând". ( Luca 18:7-8 ).
Parafrazând acest verset, am putea atribui Iui Isus următoarele cuvinte: adică dacă un judecător nedrept, un nesimţit a făcut dreptate, vi-L închipuiţi pe Dumnezeu sub nivelul unui judecător nedrept? În halul acesta a ajuns demnitatea, creditul lui Dumnezeu în lume? Asta-i încrederea de care se bucură Dumnezeu în faţa noastră?Şi de fapt acesta e felul în care e tratat Dumnezeu.Teoretic noi nu admitem aceasta. Noi zicem: Dumnezeue mare, e atotputernic, dar la capitolul cereri, ce anume să cerem, se vede în realitate de ce puţin credit se bucurăDumnezeu în ochii noştri. Poate se va zice că e prea exagerată această idee. Dar practic aşa stau lucrurile. Cei ce nu vin cu cereri mari să insiste în faţa lui Dumnezeu,dovedesc că nu cred în atotputernicia 

lui Dumnezeu.Creditul lui Dumnezeu pentru mine e direct proporțional cu ceea ce-i cer. Ce cred despre Dumnezeu se vede în ceea ce cer de a Dumnezeu. Îl cred mare dacă cer lucruri mari. Îl cred mic, neputincios, dacă cer lucruri mici.Iar acum să analizăm ce vrea să zică Domnul Isus în cuvintele: "şi Dumnezeu nu va face dreptate?"(Luca18:7).În ce sens foloseşte Domnul Isus aceste cuvinte? La ce dreptate se refera Isus? Domnul Isus a murit pentru toţi oamenii şi nu e drept ca suflete pentru care a murit Isus, să meargă în iad, ca şi cum El n-ar fi murit pentrutoţi. E nedrept, ca un om a cărui păcate au fost purtate de Isus pe cruce, să şi le poarte pe veci în întunericul de afarăunde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. E înfiorător de nedrept ca omul pentru care Isus a fost despărţit de Dumnezeu din cauza păcatelor, să fie veşnic despărţit de Creatorul său.De aceea fraţi colegi, surori şi fraţi în Hristos, cum vă închipuiţi că Dumnezeu nu va face dreptate, adică nu va atrage la pocăinţă, la viaţă eternă pe un om pe care-i cer zilnic cu stăruinţă de la Dumnezeu? Chiar dacă Dumnezeu n-ar fi mai bun ca un judecător nedrept şi tot va face dreptate, va mântui pe cei pentru care mă rog "zi şi noapte".De asemeni nu e drept ca Isus care a murit pentru toţi oamenii să fie urmat de aşa puțini, în timp ce Diavolul, duşmanul sufletului și al fericirii noastre veșnice, care înșeală oamenii şi le doreşte nenorocirea si nefericirea veşnică, tocmai acest duşman al omului, să fie urmat, ascultat de aşa mulți!Oare nu va face Dumnezeu dreptate aleşilor Lui, copiilor Lui? Ba da! dar să notăm, să subliniem condiţia: Să cerem zilnic, cu credinţă şi uriaşă dorinţă de salvare. Să ne dăm seama ce colosală diferenţă e între salvare şi pierzare şi ca aceasta diferenţă va fi pentru veşnicie.Unii care s-au rugat o vreme pentru unele persoane, dar după scurt timp au încetat să se mai roage.Lucrul acesta comparat cu cele obişnuite ar fi ca și cum aş lua supa de la aragaz tocmai când începe să fiarbă.Când vom mânca supă de felul acesta? Niciodată! Cândse va pocăi un suflet pentru care încetez să mă rog?Desigur, niciodată! E graznic acest adevăr dar şi grandios! Atât de mult depinde de noi mântuirea altora,încât iadul sau raiul va fi plin de suflete în funcţie de noi, credincioşii, de rugăciunea noastră cu credinţă sau de nepăsarea noastră. Ruga noastră sistematică cu credinţă smulge sufletele din pierzare, după cum nepăsarea noastră le lasă în moarte veşnică.Un tânăr din Timişoara spunea că pe vremea când era la Arad, a început cu un grup de tineri să se roage pentru propășirea Evangheliei în biserica din care făceau parte, dar la scurt timp după acel frumos început au încetat să se mai roage. Cum putea să înceapă o lucrare deosebită? Niciodată şi nicăieri, în orice condiţii am fi, nu va porni lucrarea Evanghelici la o scară dorită de Dumnezeul dragostei dacă noi procedam în felul acesta. 

Unii zic: să aşteptăm condiţii speciale. Dar să nu uităm că Dumnezeu crează aceste condiţii. Noi trebuie să le cerem și să le aşteptăm. Da, Dumnezeu le crează, dar nu la întâmplare, nu fără contribuţia noastră.Nu noi facem să crească bobul de grâu și totuşi fără ca bobul să fie semănat, niciodată nu vom mânca pâine.

Partea noastră a oamenilor este cu totul neesenţială cu privire la conţinutul bobului. Noi arăm pământul,semănăm bobul, dar Dumnezeu face să crească. Aşa stau lucrurile şi din punct de vedere spiritual. Dumnezeu dă har, face să propășească lucrarea Evangheliei dacă noi ne facem partea noastră: aratul, semănatul spiritual. Aratul e rugăciunea, iar semănatul e propovăduirea cuvântului şi mărturia personală prin cuvânt şi viaţă curată, luminoasă.E adevărat că nu noi convertim pe oameni, după cum nu noi creăm bobul de grâu. Partea noastră,

contribuţia noastră fiind cu totul neesenţială în ce priveşte rezultatul: învierea sufletelor de la moarte la viaţă.
Neesenţială e partea noastră şi totuşi fără ea, Dumnezeu nu poate da har, binecuvântare. Nu poate face să crească cuvântul dacă pământul n-a fost arat, adică dacă pentru un om nu s-a rugat nimeni şi dacă cuvântul n-a fost semănat.Evanghelia n-a avut niciodată condiţii speciale,totuşi lucrarea Evangheliei s-a dezvoltat acolo unde a existat un grup de oameni ai rugăciunii stăruitoare. Ce condiţii de evanghelizare au avut Pavel şi Sila în pușcăria din Filipi? Totuşi ce formidabil succes spiritual! De ce? Cauza? Succesul trebuie căutat în rugă, slavă, viaţă şi semănătură. Ei au arat, adică s-au rugat, ( Faptele Ap.16:25-34 ). Ei au semănat, adică au propovăduit Cuvântul şi Dumnezeu a putut da ploaia binecuvântărilor, făcând ca sămânţa  sa încolţească.Oamenii din pușcărie s-au pocăit şi s-au transformat în câteva ore atât de mult încât după cutremurul de pământ, când toate legăturile de pe mâini şi de pe picioarele puşcăriaşilor au căzut la pământ şi 

când toate uşile închisorii s-au deschis larg ( şi ei toţi puteau fugi în libertate ) ei, pușcăriașii nu
folosesc ocazia de a fugi. Cum? Ce miracol e acesta? E miracolul naşterii din nou, e miracolul unei noi vieţi, a unei noi istorii, pe care puşcăriaşii, deveniţi copii ai lui Dumnezeu, încep s-o trăiască. E miracolul rugăciunii.

În Curtici un frate s-a rugat mult timp pentru mântuirea unui suflet şi fiindcă n-a văzut nici un rezultat,a încetat să se mai roage. Într-o noapte a avut un vis. Se făcea că mergea pe o potecă, ţinând în mână sufletul pentru care se rugase zilnic. Când a ajuns la o fântână a lăsat persoana din mână, şi s-a trezit. Explicaţia era prea clară: prin ruga zilnică a condus sufletul spre fântâna "apei vii", spre Hristos. Şi când era mai important, mai necesar să se roage, a lăsat totul baltă. Câţi or fi mers în iad, în moarte, lipsiţi de Hristos - apa vieţii - din cauza lipsei de stăruinţă în rugăciune? Doamne iartă-ne acest mare păcat!În Vechiul Testament au fost bărbaţi 

aleşi care-şi dădeau seama de grozăvia păcatului,lipsei de continuitate în rugăciune. Iată ce spune în privinţa aceasta profetul Samuel: "Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi."(1.Sam. 12:23).Ideia perseverenţei în rugăciune o găsim extrem de bine fundamentală în Vechiul Testament, în cartea Exodului, Cap.17 vers. 8-13. In vale, Iosua, conducea operaţiunile militare împotriva lui Amalec. Undeva pe un deal din apropiere, Moise stă cu mâinile ridicate. Logic, omeneşte, am zice: acum, când prezenţa lui Moise era aşa de necesară în mijlocul luptătorilor, să încurajeze luptătorii, iată-l pe Moise stând undeva pe un deal cu mâinile ridicate. Parcă ne vine să ne urcăm pe deal, să-1 zgâţâim şi să-i strigăm indignaţi: Moise, Moise, ce-i cu tine? Uite-ţi oştenii, de victoria lor depinde soarta poporului şi tu stai 

aici cu nepăsare și cu mâinile ridicate? Moise, dute jos la popor, la Iosua şi îmbărbătează-i, ajută-i. Prezenţa ta îi va oţeli, le va da aripi.Şi parcă-l vedem pe Moise, cum se întoarce spre noi încet, ochii lui ne sfredelesc, ne dojenesc, și parcă ne spun: aveţi răbdare şi o să vedeţi de ce stau aici, o să vedeţi că de aici ajut mult mai mult lupta poporului, o să vedeţi că de ceea ce fac eu aici depinde izbânda. Stau şi mă uit atent la acest bătrân care-şi ţine mâinile în sus. Mă uit apoi în vale şi văd cum Iosua în fruntea poporului năvăleşte  asupra amaleciţilor. Mă uit din nou la Moise, și-l văd cum trudit, istovit, nu-şi mai poate ţinea mâinile ridicate, le coboară cu durere. O mare tristeţe i se citeştepe faţă. Nu înţeleg de ce. Apoi, fără să vreau, mă uit din nou pe câmpul de lupta. Vai, dar ce se întâmplă?Amaleciţii au pornit la ofensivă şi Iosua şi Israelul fuge,fuge, urmărit, gonit de Amalec.Cu un ultim efort, Moise își ridică din nou mâinile. Ce-mi văd ochii? Din nou panică, debandadă în trupele maleciţilor, care fug în dezordine, urmărite,înspăimântate de Iosua şi Israel. Dar din nou mâinile lui Moise, încet încet, se lasă în jos şi din nou Amalec e mai tare ca Israel. Abia atunci, văd, cum de undeva, din spate răsar doi oameni. Erau Aron şi Hur, care au urmărit ca şi mine cu sufletul la gură evoluţia izbânzii, când de o parte când de alta. Abia atunci ei si eu ne-am dat seama că nu de Iosua depinde victoria ci de Moise, de mâinile ridicate ale lui Moise. Aron fratele lui Moise şi Hur prietenul lui Moise, când văd miracolul acesta, unul de o parte, celălalt de cealaltă parte, sprijinesc mâinile trudite ale lui Moise, mâinile victoriei. Şi pentru că şi ei erau bătrâni, ( Aron cu 2 ani mai bătrân ca Moise ) au pus o piatră in faţa lui Moise. Pe aceasta piatra mâinile lui Moise au rămas ridicate până la asfinţitul soarelui, şi astfel, Iosua a bătut pe Amalec.Cine a bătut de fapt pe Amalec? Iosua sau Moise?Răspuns: Iosua prin Moise.Cine decide rezultatul Evangheliei, predicatorul sau omul rugăciunii? Răspuns: predicatorul prin omul rugăciunii. Victoriile nu se câştigă la amvon, ci pe genunchi. Amvonul e terenul de luptă, genunchii decid victoria. Rugăciunea aduce izbândă. Înțelegem acum de ce Pavel ne dă îndemnul din 1 Tim. 2:8. Când va înţelege oare tot poporul creştin de astăzi, legea adevăratelor biruinţe? Oare când?Când va vrea în sfârşit poporul credincios să pună în aplicare această lege de aur a marilor rezultate pe câmpul Evangheliei? Atunci când în mod efectiv el le va pune în aplicare, atunci, exact în acel moment va izbucni cea mai mare explozie, spirituala de pe planetă.

Adu, Doamne, vremea când poporul creştin să-ţi dea ocazia să dai cea mai mare victorie planetei pentru ai murit.Iadul n-a fost făcut pentru oameni ci pentru Satana şi îngerii lui, dar dacă creştinii nu vor să-şi facă partea lor ( neesenţiala dar absolut trebuincioasă ) Dumnezeu nu-şipoate face partea Lui.Tot în Vechiul Testament ne este arătată importanţa rugăciunii în cucerirea cetății Ai.În cartea lui Iosua Cap. 8:18şi 26 citim "Domnul a zis lui Iosua - Întinde spre Ai suliţa pe care o ai în mână, căci am s-o dau în mâna ta!"

Şi Iosua a întins spre cetate suliţa pe care o avea în mână ( v. 18 ). Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ținea întinsă cu suliţa, până ce nu toţi locuitorii au fost nimiciţi cu desăvârșire ( v.26 ).Mâna lui Iosua, ridicată cu suliţa în sus e simbolul rugăciunii permanente. Iosua nu coboară mâna până la biruinţa finală.Ideea stăruinţei în rugăciune în Vechiul Testament e prezentată şi sub alte simboluri. Iată câteva dintre ele.În Iosua cap. 6 citim despre marea victorie a Israelului asupra cetății Ierihon, cetate omeneşte de necucerit. De aceea victoria asupra Ierihonului a avut un mare răsunet. Unele popoare din Canaan s-au înspăimântat atât de tare încât s-au predat fără luptă,altele au folosit înşelăciunea, altele s-au coalizat să facă faţă iureşului năvalnic al Israelului.

Cucerirea cetății Ierihon s-a făcut în felul următor:poporul Israel înainta încolonat; în fruntea coloanei mergeau 7 preoţi, fiecare cu o trâmbiţă. Apoi urmau luptătorii, chivotul mărturiei, iar în urmă restul poporului.
Timp de 6 zile izraeliții au înconjurat cetatea câte o dată pe zi, iar a şaptea zi au înconjurat-o de şapte ori.

În tot acest timp poporul nu avea voie să scoată o vorbă, doar trâmbiţele sunau. Abia la urmă, după cele 13 rotaţii, poporul trebuia să strige.Sunetul neîncetat al trâmbiţei, îmi aminteşte de îndemnul din 1 Tes. 5:17 "rugaţi-vă neîncetat". Aşa dar, trâmbițelesunt simbolul rugăciunii. De 13 ori mai mult s-a sunat din trâmbiţe decât s-a strigat. Asta e cheia  marilor biruințe.Deşi în timp ce înconjurau Ierihonul sunetul celor7 trâmbiţe le părea fără nici o valoare, fără nici un rost,totuşi prăbuşirea zidurilor Ierihonului a dovedit că el a fost de o absolută trebuinţă.Dacă dorim să cucerim un suflet pentru Dumnezeu, să procedăm ca Iosua la cucerirea Ierihonului: zilnic să înconjurăm cu ruga noastră sufletul acela, iar a şaptea zi, în muncă pentru suflet, să-l

înconjurăm de 7 ori. Să ne rugăm mult, dar să-i vorbim puţin. Făcând aşa oricât ar fi de teribile zidurile de împotrivire foarte curând acel suflet va capitula la chemarea dragostei divine.Câţi oameni răi, mari păcătoși, par de necucerit pentru Hristos, şi omeneşte aşa este. Rugăciunii însă totul îi este cu putinţă. După ce te-ai rugat mult, urmează îndemnurile cântării "Te du în lume şi spune, orice om oricât de rău, în Isus se mântuiește, te du şi spune mereu".Putem spune că nu zidurile de împotrivire ale cuiva sunt prea groase, că nu se pocăieşte, ci metodele noastre de a-l aduce la Hristos nu sunt cele arătate în Biblie. Azi nu există o cetate care să nu poată fi cucerită. Pe plan duhovnicesc putem spune că azi nu există suflet care să nu poată fi cucerit pentru Hristos, trebuie însă folosită arma Spirituală: rugăciunea cu credinţă și perseverenţă. Nu la întâmplare spune apostolul Iacov "mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit".

(Iacov 3:16b ).Ce să mai spunem de asigurarea Mântuitorului "Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi".( Mat.21:22).Frați și surori, să vorbim cât mai mult cu Dumnezeu despre oameni şi cât mai puţin cu oamenii despre Dumnezeu. Altfel, aruncăm mărgăritarele porcilor. ( Matei 7:6 ).Rugăciunea e o forţă fantastică, prin care legăm sufletul ( pentru care ne rugăm ) de atotputernicul Dumnezeu. Să nu uităm însa că Dumnezeu lucrează numai pe măsura credinţei noastre. Lucrarea e a Lui, dar măsura o dăm noi prin credinţa noastră. Mardoheu credea în izbăvire. Credinţa lui a transformat pe Estera şi pe Ahaşveroş. Credinţa lui a legat pe Estera şi pe Ahaşveroş de Dumnezeu. Aşa e și în cazul din Mat. 9:2. Iată dar ce colosală răspundere avem faţă de cei din jur.Se vor pocăi atâţia dintre ei pentru câţi noi ne rugăm cu credinţă şi cu perseverenţă.

Un alt caz din Vechiul Testament,în care apare marea importanţă a rugăciunii văzută în simbol, este biruinţa lui Ghedeon împotriva lui Madian. Armele folosite de cei 300 de oameni ai lui Ghedeon împotriva cca 135.000 de madianiţi sunt sunatul din trâmbiţe, făcliile aprinse şi spargerea ulcioarelor.
Făcliile aprinse sunt simbolul vieţii curate, pline de Duhul Sfânt care-l slăveşte pe Dumnezeu. E ceea ce a spus Domnul Isus: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei văzând faptele voastre bune să slăvească pe Dumnezeu care este în ceruri"(Mat. 5:16).Făcliile erau în ulcioare. Ca făcliile să ardă mai puternic, ulcioarele trebuiau sparte.Spargerea ulcioarelor simbolizează predarea totală a fiinţei noastre lui Dumnezeu. Ulcioarele sunt simbolul fiinţei noastre slabe, neputincioase, omeneşti, care însă poartă comoara veşniciilor, pe Isus, aşa cum arată ap.Pavel în II Cor. 4:7 "Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut".Trâmbiţele sunt simbolul rugăciunii neîncetate.(I Tes.5:17).Valoarea rugăciunii e foarte puternic prezentată în cartea Esterei. Mardoheu, eroul principal al acestei cărţi, tatăl adoptiv al împărătesei Estera, 

i-a spus Esterei că dacă ea nu e gata să intervină la împărat pentru salvarea poporului Evreu, a cărui masacru era deja fixat, izbăvirea va veni din altă parte. Credința puternică a lui Mardoheu că izraeliții vor fi izbăviţi, a transformat-o pe Estera cea fricoasă, într-o eroină, care a fost gata să se sacrifice pentru cauza poporului.Această credință a lui Mardoheu îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să-1 facă pe împărat să schimbe ordinele deexterminare în ordine de viaţă, de sărbătoare. Iată ce face o credinţă vie pusă în rugăciune stăruitoare în faţa lui Dumnezeu.Rugăciunea lui Mardoheu salvează un popor de la o moarte pământească. 

Credinţa noastră pusă azi în rugăciune perseverentă va salva un oraş, o ţară, o lume de la o moarte veşnică.Rugăciunea stăruitoare mai poate fi asemănată cu un telefon automat. La un telefon automat se poate vorbi atâta vreme cât este alimentat cu monede. Cum nu se pun monede la timp, apare becul roşu, apoi convorbirea este întreruptă.Putem avea legătură mijlocitoare cu Dumnezeu pentru salvarea unui suflet atâta vreme cât rugăciunea stăruitoare e neîntreruptă. Dacă într-o zi nu am cerut mântuirea sufletului pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inimă, Dumnezeu se întrebă: oare azi credinciosul a uitat să-şi alimenteze trupul muritor? Desigur n-a uitat! Cum de a uitat să se roage pentru cel a cărui veşnicie depinde de rugăciunea lui?

Câte începuturi frumoase de rugăciuni stăruitoare nu s-au făcut în atâtea biserici, dar ce folos, dacă totul s-a abandonat, prin întreruperea rugăciunilor. Despre un adevărat credincios trebuie să se poată spune că tot ce începe duce la bun sfârşit. ( Ps. 1:3b ).

Motive de rugăciune:Grupul Speranta & Prietenii în misiune

Grupul Speranta & Prietenii se afla in turneu, incepand din 2 noiembrie in SUA & Canada. Programat sa se desfasoare in intervalul 2 noiembrie – 20 decembrie 2011, turneul va cuprinde urmatoarele localitati: Chicago, Detroit, Kitchener, Seattle, Portland, Sacramento, Los Angels, Phoenix, Hollywood, Nashville, Atlanta, Kitchener. Turneul va cuprinde si programe muzicale specifice sarbatorii nasterii Mantuitorului, de aceea luna decembrie va fi dedicata colindelor.

Grupul Speranta & Prietenii se afla in turneu, incepand din 2 noiembrie in SUA & Canada.
Programat sa se desfasoare in intervalul 2 noiembrie – 20 decembrie 2011, turneul va cuprinde urmatoarele localitati: Chicago, Detroit, Kitchener, Seattle, Portland, Sacramento, Los Angels, Phoenix, Hollywood, Nashville, Atlanta,
Kitchener. Turneul va cuprinde si programe muzicale specifice sarbatorii nasterii Mantuitorului, de aceea luna decembrie va fi dedicata colindelor.

Vor canta spre slava Domnului interpretii: Genoveva si Gabriel Gorcea, Emma si Cristian Repede, Adela si Ionut Craciun, Denisa si Andrei Tibrea, Andreea si Andrei Mois, Cristian si Cristiana Vaduva.

Incepand cu 3 decembrie, pastorul Gabriel Zagrean se va alatura turneului vestind Cuvantul Domnului.

ZIUA	DATA	LOCALITATEA	ORA	LOCATIA
JOI	03.11.2011	Chicago, IL	7:00 pm	Romanian Baptist Church 484 E. Northwest Highway(505 State Street) Des Plaines IL 60016 Pastor Valentin Popovici
VINERI	04.11.2011	Detroit, MI	6:00 pm	Biserica Penticostala Romana Betel 2600 Saulino Ct. Dearborn, MI 48120 Pastor: Gheorghe Iacoban
SAMBATA	05.11.2011	Kitchener, ON	7:00 pm	Romanian Church of God 160 Grand River Blvd. Kitchener, Ontario N2A 3G6, Canada Pastor Cornel Birsan
DUMINICA	06.11.2011	Kitchener, ON	9:00 am	Bethel Romanian Church of God160 Grand River Blvd. Kitchener, Ontario N2A 3G6, Canada Pastor Cornel Birsan
DUMINICA	06.11.2011	Kitchener, ON	5:00 pm	Providence Baptist Church Kitchener 1000 Bleams Rd. Kitchener, ON N2E 3X5
LUNI	07.11.2011	Detroit, MI	6:00 pm	Alleluia Romanian Pentecostal Church of God 4470 Pardee Rd Dearborn Heights, MI 48125
JOI	10.11.2011	Seattle, WA	6:30 pm	First Romanian Penticostal Church 8301 NE 155th Street Kenmore, WA 98028 Pastor Vasile Antemie
VINERI	11.11.2011	Seattle, WA	6:30 pm	Highlands Community Church 3031 NE 10th Street Renton WA 98056
SAMBATA	12.11.2011	Portland, OR	7:00 pm	Agape Bible Church 7232 NE Glisan Portland, OR 97213 Pastor Avram Berghianu
DUMINICA	13.11.2011	Portland, OR	9:00 am	Slavic Evangelical Church Sulamita 20575 NE Sandy Blvd. Fairbiew, OR, 070824 Pastor Mike Sotropa
DUMINICA	13.11.2011	Portland, OR	7:00 pm	Philadelphia Romanian Pentecostal Church 5422 SE 128th Ave Portland, OR 97236
MARTI	15.11.2011	Sacramento, CA	7:00 pm	Maranatha Romanian Church of God 3255 Freedom Park Drive North Highlands, CA 95660-4606 Pastor Moise Gaode
MIERCURI	16.11.2011	Sacramento, CA	7:00 pm	Emanuel Romanian Pentecostal Church 4141 Fell St Sacramento, CA 95838 Pastor Alin Bob
JOI	17.11.2011	Los Angeles, CA	7:00 pm	Bethel Baptist Church 1431 W. La Habra Blvd. La Habra, CA 90631 Pastor Daniel Branzei
VINERI	18.11.2011	-	-	-
SAMBATA	19.11.2011	Phoenix, AZ	7:00 pm	in curs
DUMINICA	20.11.2011	Phoenix, AZ	9:00 am	in curs
DUMINICA	20.11.2011	Phoenix, AZ	6:00 pm	Happy Valley Romanian PentecostalChurch 25435 N 15th Avenue Phoenix AZ US 85027 Pastor Cornel Avram

preluat cu permisiune www. crestintotal.ro

RUGĂCIUNEA ȘI POSTUL

RUGĂCIUNEA ȘI POSTUL
Este momentul să subliniez marea importanţă a postului unit cu rugăciunea stăruitoare cu credinţă. Postul este important pentru motivul arătat de Domnul Isus în Marcu 9:29: "Acest soi de draci, a precizat El, nu poate ieşi decât prin rugăciune și post." Pentru a izgoni duhurile necurate dintr-un om, este absolută nevoie de post. Postul este o jertfă a credinciosului prin abstinenţa, reţinerea sa de la vitala necesitate biologică a organismului de a se hrăni. Cel care posteşte, fără nici un grai, spune următoarele cuvinte:
"Doamne, eu doresc atât de mult mântuirea acestui suflet, pentru care mă rog zilnic, încât în ziua de azi nu voi pune nimic în gura mea, nici mâncare, nici apă."
De aceea postul este o subliniere, o amplificare a rugăciunii. Postul face ca rugăciunea mea să se audă mai puternic în megafoanele cerului.
Precizarea făcută de Domnul Isus în Marcu 9:29, că sunt soiuri de draci care nu ies decât cu rugăciune şi post, prezintă postul ca o intensă muncă a sufletului, ca o jertfă duhovnicească (I Petru 2:5).
Postul este întotdeauna legat de rugăciune. Prin el însuși,despărţit de rugăciune, postul nu are valoare spirituală. Rugăciunea are valoare şi fără post, dar postul fără rugăciune nu este decât o simplă abţinere, o curățire trupească, fără nici o influenţă spirituală. Tocmai de aceea Domnul Isus n-a despărțit postul de rugăciune. (Marcu9:29).
De aici urmează că ori de câte ori cineva spune că posteşte, va fi întrebat: de ce? cu ce scop? Azi toată lumea știe că atunci când cineva posteşte, o face pentru că are de rezolvat probleme deosebit de importante.Valoarea postului ca amplificator al rugăciunii se cunoaşte din cele mai vechi timpuri. Astfel, pe vremea Esterei, împăratul Ahaşveroș, a dat ordinul de exterminare a tuturor iudeilor din marea împărăție Medopersana şi fusese comunicat tuturor celor 127 de provincii, aşteptându-se doar ziua execuţiei
(Estera 4:3) "În fiecare ţinut, spune Cuvântul lui Dumnezeu, unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau şi mulţi se culcau în sac si cenuşă."
La început Estera s-a temut să intervină la împărat pentru salvarea poporului. Dar după imboldul primit la ameninţarea lui Mardoheu tatăl ei adoptiv, prin cuvintele: "Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi iudeii pentru că eşti în casa împăratului. Căci dacă tu vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei iar tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca acesta ai ajuns la împărăţie?" ( Estera 4:13-14 ).Aceste cuvinte produc o aşa de mare schimbare, în viaţa împărătesei, încât trimite slugi să-i spună lui Mardoheu:
  "Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi şi să beţi trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat în ciuda legii şi, dacă va fi să pier, voi pieri."( Estera 4:16 )
Aş vrea să fac precizarea că deşi în acest verset nu se pomeneşte cuvântul rugăciune, el e atât de evident, încât nu mai era nevoie de amintit expres. Exact așa cum s-ar zice: s-au aşezat la masă cu bucate şi ... au mâncat. Chiar dacă nu ne zice expres că, s-au rugat, lucrul acesta se înţelege, ţinând seama de groaznica ameninţare care plana asupra lor: de a fi cu toţi măcelăriți.După cele trei zile de rugăciune, post și nesomn( fiindcă rezultă că nu numai că n-au mâncat 3 zile, dar nici n-au dormit, ci în continuu au strigat către Dumnezeu), așa trasă, slăbită, sluţită, urâţită de atâta nemâncare şi neodihnă, Estera apare în faţa împăratului, fără să fi fost chemată. Omeneşte fapta era curată nebunie. Ţinând seama de felul capricios de a fi al împăraţilor despotici din antichitate, care aveau zeci, sute de soţii, să apari aşa sluţită şi pe deasupra şi nechemată, înseamnă să mergi la moarte sigură. Omeneşte aşa era, dar Estera mergea în numele Domnului, în urma celei mai intense munci a sufletului pe care noi pământenii o putem depune: rugăciunea şi postul. De aceea s-a şi produs minunea:-împăratul o primeşte în audienţă. Ba mai mult o întreabă foarte interesat ce are, ce problemă o frământă şi în același timp îi face şi marea promisiune:
 "Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție îţi voi da". ( Estera 5:3 ).
Să ne mirăm de acest rezultat? Ba mai bine să ne mirăm cum de noi creştinii secolului 21 care avem în mâna noastră atâtea experienţe mari, clare, dar nu folosim forţa formidabilă a rugăciunii şi a postului pentru salvarea ]altora.Toate ordinele, dispoziţiile de exterminare erau demult expediate la toate capitalele celor 127 de provincii din uriaşul imperiu Medo-persan. Se aştepta doar ziua când sângele iudeilor să curgă gârlă pe străzile celor 127 de capitale. Dar lucrurile se inversează: Haman, primul ministru al lui Ahaşveroș, protejatul de până atunci al împăratului, decade complet din graţia acestuia şi ajunge să fie spânzurat tocmai de spânzurătoarea pregătită de el pentru Mardoheu. În schimb, Mardoheu îi ia locul în funcţia de prim ministru. Rugăciunea înfocată unită cu multe zile de post a sute şi mii de suflete a dus la salvarea unui popor întreg.
Atât de valoroasă este aceasta izbânda încât şi azi,după mii de ani, Evreii serbează sărbătoarea Purim înamintirea acestei neuitate izbăviri. Pe câţi n-ar salva şi azi de la moarte veşnică (de la iadul pregătit pentru Diavol şi îngerii lui) rugăciunea sfinţilor, aleşilor luiDumnezeu? Dar noi am uitat ( se pare ) aproape de tot marea precizare a Mântuitorului:
Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui care strigă zi şi noapte către El?"( Luca 18:7 ). Prin cei de atunci care au strigat zi şi noapte şi au postit, Dumnezeu a salvat un popor de la moarte fizică.Azi prin noi, Dumnezeu vrea să salveze o familie,un cartier, o țară, o lume de la moarte veşnică.Unde sunt creştinii care să audă, să înţeleagă cuvintele Domnului Isus?Doamne, adu ziua când fraţii noștri români să aibă pe inimă atât de mult cauza salvării ţării şi a lumii de la moarte spirituală, încât sa fie mii, milioane de mijlocitori ca Estera și Mardoheu!
În continuare doresc să amintesc de un alt caz dinVechiul Testament, în care vom vedea iarăşi efectul miraculos al rugăciunii unite cu post. E vorba de cetatea Ninive a cărei nelegiuire era aşa de mare, încât Dumnezeu a hotărât s-o nimicească. Ultima încercare de a salva cetatea, e lăsată în seama profetului Iona. Acesta era în fond un aşa de mare naţionalist-şovin încât ştiind că dacă ei se vor întoarce de la păcatele lor, Dumnezeu îi va ierta şi nu-i va nimici, a preferat să fugă departe de faţa Domnului.(Iona 4:2; 1:3).
Iată un profet ciudat, care nu dorea pocăinţa cetăţii Ninive, ci pierzarea ei. Tocmai de aceea Dumnezeu îl urmăreşte îndeaproape. Nu-1 slăbeşte de loc. Marea se înfurie, corabia cu care călătorește Iona e gata să se scufunde, şi toate acestea numai din cauza neascultării lui. Dar profetul şi-a recunoscut vina şi a cerut să fie aruncat în mare pentru ca apele să se liniștească. Astfel, el ajunge să fie înghiţit de un peşte mare şi acolo, în pântecele peştelui el se pocăiește.. Abia după pocăinţa lui, Iona a fost scos afară la ţărm, căci Cel ce a creat toate vieţuitoarele poate să le poruncească să facă orice.
Iona, pocăit, devine mesagerul lui Dumnezeu pe străzile Ninivei: "40 de zile şi Ninive va fi nimicită ".Deşi Iona n-a spus locuitorilor din Ninive ce să facă pentru a fi izbăviţi, totuşi se întâmplă ceva de necrezut. Se vede că ei ştiau ce trebuie să facă pentru a potoli justificata mânie a lui Dumnezeu. Ca urmare în cetate s-a produs o pocăinţa în masă.Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul acesta a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de la scaunul său de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a șezut şi el în cenuşă. (Iona 3:5-6 ).Ce frumos lucru din partea ninivenilor. Ce frumos,practic şi eficient a procedat împăratul. De altfel dacă nu s-ar fi sculat de pe scaunul de domnie, l-ar fi sculat Dumnezeu. Căci El e Domnul Domnilor. Dacă nu şi-ar fi scos mantia de pe el, i-ar fi smuls-o dreptatea lui Dumnezeu care nu suportă păcătoșenia umană.Dacă acel împărat nu s-ar fi umilit, încât să se acopere cu sac şi cenușă, 1-ar fi umplut Dumnezeu de o ocară şi de ruşine veşnică.Ce frumos, ce necesar, ce inteligent au procedat ninivenii de la împărat şi până la ultimul servitor s-au smerit, au strigat după iertare, au postit cu toţii. Chiar şi animalele au fost obligate să postească. Asta probabil pentru că ninivenii au păcătuit şi cu animalele.Ce efect imediatşi minunat! Dumnezeu s-a întors,şi-a schimbat planul de a nimici cetatea Ninivei.Mă întreb: de unde au ştiut ninivenii ce trebuie să facă? Înseamnă că toţi oamenii ştiu,au în ei, în conştiinţa lor,ce ar trebui să facă. Dar dureros,ruşinos, ca mulţi abia la necaz, în faţa unei mari ameninţări sau primejdii strigă: "Ai milă, Doamne, iartă-mă, scapă-mă". Aşa au făcut şi cei din Ninive. Iată porunca împăratului: "Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă de la calea lor rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile."(Iona 3:8).Aceasta e de fapt postul adevărat: -umilinţa înaintea lui Dumnezeu, recunoaşterea vinovăţiei, cererea de iertare şi părăsirea păcatelor. Altfel rugăciunea și postul n-au valoare.
Lucrul acesta e arătat clar de Dumnezeu prin profetul Isaia. ( Isaia 58:1-11 ).Unul dintre cele mai mari rezultate ale postului,aşa cum rezultă din cazul celor din Ninive, este faptul că el umileşte fiinţa umană creând, prin aceasta, starea potrivită ca rugăciunea să fie ascultată. Postul creează starea sufletească în care omul se vede un nimic iar pe Dumnezeu îl vede totul și așteaptă totul de la Atotputernicia Lui.Îmi place de împăratul celebrei cetăţi Ninive, că nu-i pasă de rangul său, ci se dezbracă de hainele sale de împărat, se acoperă cu sac şi se presară cu cenușă, stă în cenușă, ca semn al celei mai profunde umilinţe. Prin aceasta se dezaprobă pe sine, păcatele sale şi ale supuşilor săi şi din cenușă alături de miile de cetățeni ai marii cetăţi strigă către Dumnezeu, după iertare, îndurare.Nu-i de mirare că Dumnezeu s-a întors din mânia Lui, anulând planul de distrugere al cetăţii.Acele suflete care cu umilinţă profundă, strigăcătre Dumnezeu, vor primi iertare,oricât de păcătoase ar fi ele. Dumnezeu se lasă găsit numai de cei ce-L caută din toată inima. Aceasta-i asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu prin prof. Ieremia. (Ier, 29:13-14).Din cele arătate se impune ca o necesitate să avem o viaţă zilnică de rugăciune. În afara rugăciunii speciale de dimineaţă, e bine să ţinem cont de îndemnul apost, Pavel din Efes. 6:18. "Face-ţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Veghea-ţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii." Cât de importantă este rugăciunea unită cu postul, o spun nu numai cazurile din Vechiul Testament, dar şi cele din Noul Testament. Din mai multe texte biblice reiese că Biserica la început se ruga şi postea. Astfel cândau trebuit aleşi misionari pentru lucrarea între păgâni,Biserica din Antiohia, s-a rugat atât de intens în ziua postului lor, încât Dumnezeu le-a vorbit desluşit prin grai sau îndemn comun lăuntric să-i pună de o parte pentru lucrare, pe Pavel şi pe Baraba. ( Fapt. 13:1-3 ). Ce să mai spunem de viaţa de post. Pavel, care făcând bilanţul câtorva din jertfele lui, scrie: "În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea." (II Cor, î 1:27). Nu putem încheia capitolul rugăciunea și postul fără să pomenim despre Hristos Mântuitorul care a postit 40 de zile. Prin post Domnul Isus s-a întărit spiritual, s-a pregătit pentru marea Lui lucrare care-i stătea în faţă. La sfârşitul celor 40 de zile de post a fost obosit trupeşte dar a fost foarte întărit sufleteşte. Omeneşte nu mai putea face nimic. Poate tocmai de aceea L-a ispitit Diavolul atunci atât de puternic. Da, Isus slăbit trupeşte, dar întărit sufleteşte. Partea a doua Diavolul n-o mai ştia că poate nu l-ar fi ispitit chiar atunci. Tocmai această slăbiciune fizică a Domnului Isus după post explică exprimarea apost.Pavel: "Când sunt slab, atunci sunt tare ".(II Cor.12:10).Isus când ales pe cei 12 ucenici, de asemenea a postit, şi s-a rugat o noapte întreagă. ( Luca 6:12-13 ).Toţi credincioşii buni, adevăraţi urmaşi ai Domnului Isus, din trecut au adus de multe ori în viaţa lor astfel de jertfe duhovnicești.Şi azi credincioşii duhovniceşti aduc astfel de jertfe. Voi reda mai jos un caz de rugăciune şi post din care fiecare pocăit sincer are de învățat.O mamă credincioasă avea trei fete pentru care de mult timp se ruga încontinuu. Fetele care aveau în jur de20 de ani nu dădeau însă semne de întoarcere la Dumnezeu. Într-o zi mama le-a zis:
 "să ştiţi că mă încui în camera mea. Nu-mi trebuie nici mâncare, nici apă,voi striga atâta către Dumnezeu, până vă veţi hotărî pentru El." Fetele au luat-o în derâdere şi i-au zis deschis: "mamă poţi să te rogi dimineața cât vei vrea şi să posteşti cât ți-o plăcea că noi tot n-avem de gând să ne pocăim." Cuvintele fetelor au făcut pe mama lor şi mai hotărâtă să-și urmeze planul. Ea s-a dus în camera ei şi o zi întreagă a strigat cu mare credință şi stăruinţă către Dumnezeu pentru fetele ei. Spre seara primei zile, una
din fete bătu sfioasă la uşa şi-i zise: "mamă, eu sunt fiica ta Maria, vreau să-ţi spun ceva urgent".Mama deschise uşa şi fiica ei se înlănțui de gâtul mamei şi-i spusese printre lacrimi că vrea să se pocăiască. Mama a îngenunchiat numai decât şi a mulţumit Domnului că una dintre fetele ei a răspuns chemării lui Hristos.A doua zi seara, a doua fiică a spus mamei sale că deşi n-avuse de gând să se pocăiască, ceva n-o lăsa în
pace. O chemare puternică, irezistibilă, o îndemna să-şi predea viaţa Mântuitorului care a murit pentru ea. Din nou mama a îngenunchiat și a mulţumit Domnului şi pentru aceasta fiică.Cea de a treia fiică, însă, rezista, ba chiar îşi bătea joc de mama sa şi de cele doua surori ale ei care s-au predat Domnului Hristos."Ce crede mama că cu mine-i merge ca şi cu celelalte două? Poate să se roage cât vrea ș-i eu tot nu mă pocăiesc. Sunt tânăra, vreau să-mi trăiesc viaţa, să mă distrez. Chiar dacă mă voi pocăi vreodată, asta va fi mai la bătrâneţe." Cam aşa vorbea sfidător cea de a treia fiică.Sorei mamă nu-i păsa însă de vorbele ei. Ea se baza pe promisiunea Domnului Isus: "Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi" ( Matei 21:22 ) şi pe promisiunea Mântuitorului din Ioan 14:13 "orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul."A trecut şi cea de a treia zi şi mama continua să se roage pentru fiica ei. Striga cu putere "Doamne, Tu ai murit pentru ea, pentru păcatele ei şi ai promis că orice vom cere în Numele Tău vei face; Doamne fă minunea, ca fiica mea să se hotărască, să te urmeze azi, acum."
Într-o seară pe când ea tocmai repeta aceste cuvinte, cineva a bătut la uşă foarte sfios, dar şi foarte hotărât.
-Cine este?s-a auzit slab vocea mamei.
-Eu, ... Fiica ta cea răzvrătită.Deschide mamă, depun armele, nu mă mai împotrivesc voinţei Tatălui care m-a creat si dorinţei Fiului care a murit pentru mine. Deschide mamă, vreau să mă rog împreună cu tine Domnului şi să-i cer iertare că 1-am refuzat aşa de mult timp şi să-ţi cer iertare şi ţie.
Mama bucuroasă a deschis uşa şi clipa ce-a urmat a fost foarte asemănătoare cu întâlnirea dintre fiul risipitor şi tatăl său. Îngenunchiate, ele s-au rugat Domnului cu lacrimi de fericire. Şi ultima fiică a devenit a Domnului.
Iată ce face rugăciunea şi postul. Aceasta este munca spirituală, cea mai importantă muncă în biserică.
Din cazul de mai sus, învăţăm să nu ne descurajeze nepăsarea altora, faptul că ei devin mai răi după ce începem să ne rugăm pentru ei.De multe ori noi pocăiţii suntem vinovaţi că cei dragi ai noștri nu se întorc. Chiar dacă ne rugăm pentru ei, o facem rece, formal, nu cu credinţă, suficientă, nu cu stăruinţă. Din păcate,însă, pentru mulţi creştini, postul este complet necunoscut. Să ne rugăm intens ca Dumnezeu să vorbească intens tuturor creştinilor, făcându-i să înţeleagă că cea mai mare forţă spirituală şi cea mai intensă muncă a sufletului este rugăciunea unită cu postul.

liviu olah _un măslin in via Domnului

Lupta creștinului

De ce trebuie să vorbim despre Cel rău? Pentru că misiunea și lucrarea creștină are de a face și cu el.
 Lucrarea între neamuri la care l-a trimis Cristos pe Saul/Pavel a fost de a chema pe păgâni să se întoarcă de sub puterea Satanei la Dumnezeu. 
Această stăpânire a Celui rău este un lucru dat când începe lucrarea misionară.

Apostolul Pavel va detalia în epistolele sale ceea ce înțelege prin această stăpânire. Epistola către efeseni este cea care ne spune cele mai multe despre aceste lucruri. Neascultarea oamenilor de Dumnezeu se datorează duhului acestei lumi care lucrează acum în ei. 
Lupta creștinului nu îi are ca dușmani pe oameni, ci căpeteniile, stăpânirile, domniile și duhurile întunericului.
 Toată lumea zace în Cel rău. 
Dumnezeul acestui veac a orbit mințile oamenilor. 
Misiunea creștină este o lucrare la care ne trimite Cristos pe terenul dușmanului.
Cei care răspund chemării lui Dumnezeu își schimbă stăpânul și îl proclamă pe Cristos cel înviat ca Domn al vieților lor.
 În această nouă situație ce mai putem spune despre vechiul stăpân? 
El e un fost stăpân care va continua să dea tărcoale ca un leu care rage. 
În acest fel vrea să inducă panică în cei pe care îi înconjoară.
Păcatul, ca un aliat al său, va fi principala cale de reîntoarcere în viețile pe care odată le-a stăpânit. 
De fiecare dată când un creștin păcătuiește face loc Celui rău în viața sa.
 De aceea, este obligatoriu ca imediat ce creștinul a păcătuit el să-și mărturiseacă lui Dumnezeu păcatul pentru a fi iertat și locul care i-a fost făcut Diavolului să fie eliminat. Comiterea păcatului vine de la Cel rău. 
În situația în care păcatul nu mai este un accident, ci o practică obișnuită, acel creștin va face tot mai mult loc Celui rău în viața sa.
 O inimă rea și necredincioasă îl poate despărți de Dumnezeul cel viu.
Diavolul ne va întinde tot felul de curse. 
Mândria și ocara sunt menționate în privința conducătorilor, iar fățărnicia și minciunile unora pot afecta pe ceilalți să se alipească de învățăturile dracilor. 
Creștinul poate ține piept la toate aceste uneltiri dacă este îmbrăcat cu toată armura lui Dumnezeu. 
În ziua cea rea el va fi protejat.
 Adevărul, îndreptățirea, râvna pentru Evanghelie, credința, mântuirea, Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea sunt piesele armurii care protejează în întregime pe creștin.
 Diavolul nu va avea loc în viețile noastre atunci când ne îmbrăcăm cu ele-

Închinarea adevărată

SĂ FIM PLĂCUŢI LUI DUMNEZEU 1. Închinarea plăcută lui Dumnezeu -închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

-să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;

-Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului, şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor, şi vă veţi făli cu fala lor.În locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii, se vor înveseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor, şi vor avea o bucurie veşnică.

-Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
Închinarea adevărată este inspirată din Scriptură şi nu din obiceiurile sau preferinţele oamenilor nemântuiţi.
 În vremea de acum sunt multe tendinţe şi modele lumeşti de închinare care afectează în mod negativ închinarea din biserică.
 Modelul îngerilor şi al sfinţilor din cer, aşa cum relatează Scriptura, ne arată care este modelul şi conţinutul închinării plăcute lui Dumnezeu.
 În lumina învăţăturilor din Scriptură suntem chemaţi la rugăciune de mulţumire şi cerere.
Mulţumire:
- mulţumim lui Dumnezeu pentru revelaţia Scripturii cu privire la închinare,
- mulţumim lui Dumnezeu pentru călăuzirea Duhului Sfânt în înţelegerea Scripturii;
- mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi închinătorii adevăraţi.
 Cerere:
 - ne rugăm pentru toţi credincioşii să păstreze evlavia şi reverenţa în închinare;
- ne rugăm pentru toţi tinerii şi pentru toţi cei care slujesc, să aducă lui Dumnezeu o închinare biblică;
-ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a putea deosebi lucrurile sfinte de cele lumeşti.

dobrescu sandu

Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta

„Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale” (Proverbe 29:15)

Generatia mai in varsta le place sa judece solemn si aspru tanara generatie.
 Foarte des ii auzi pe cei batrani spunand ca cei tineri „nu sunt buni de nimic”, ori ca sunt „sortiti iadului”.
Pentru a-si dovedi spusele, cei in varsta arata spre acesti delicventi juvenili cu parul lung, slampeti, iubitori de lux, nespalati, fumatori de marijuana, in haine de piele, care hoinaresc pe strazile noastre.
Parintii atrag atentia asupra copiilor care au note slabe, folosesc un limbaj vulgar si abunda in lipsa de respect pentru toti cei ce reprezinta autoritatea.
 Cu oroare si spaima, generatia care conduce lumea acum se intreaba:
„Care este problema atator copii din zilele noastre?”
Raspunsul este simplu:
Problema majoritatii copiilor sunt parintii lor.
Copiii sunt produsul caminului care i-a conceput.
In timp ce scoala si biserica ajuta intr-o anumita masura parintii in educarea copiilor, este in primul rand responsabilitatea lor sa-si creasca cum se cuvine copiii.
 Dumnezeu a pus aceasta responsabilitate acolo, si ea nu poate fi transferata bisericii sau statului.
Cand un copil este conceput, existenta sa incepe pentru eternitate.
Speranta a cel putin doua generatii depinde de educarea corecta a unui copil. 
Proverbe 22:6 spune: „Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.”
Parintii trebuie sa inceapa devreme sa dezvolte fortele intelectuale si morale ale sufletului copilului. Copilaria este perioada speciala pentru aceasta.
Educarea corecta a unui copil nu poate fi supraaccentuata
.Fiecare copil nascut in lume are o natura total depravata.
Isaia 48:8 spune copilului ca: „din nastere ai fost numit razvratit.”
Acel mic copilas care arata asa dulce si inocent vine in lume cu o puternica inclinatie spre rau, cu tendinta spre formarea obiceiurilor rele, dorinta spre o conduita neevlavioasa si determinarea de a se revolta impotriva oricarui fel de autoritate.
 Contrar gandirii liberale, el nu se naste alb si pur -
Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m'a zămislit mama mea(Psalmul 51:5).
Inima lui mica este plina de rautate.
Proverbe 22:15 ne spune: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.”
De aceea tu nu trebuie sa inveti un copil sa fie rau, sa minta, sa se bata, sa fie lenes, ori sa spuna cuvinte urate. Tu trebuie sa-l inveti sa nu faca aceste lucruri!
Proverbe 22:6: „Invata pe copil…”
Nu spune sa inveti un adolescent sau un adult.
 Copacul se indreapta cand este un mic vlastar, sau calul cand e inca un manz; la fel este si cu copilul.
 Nu poti incepe prea devreme, dar poti amana pana este prea tarziu.
Un copil trebuie sa fie castigat de parinti inainte ca el sa implineasca 10 ani.
 Daca nu este invatat obedienta, respectul pentru autoritate, importanta religiei si frica de Dumnezeu in acest timp, dupa aceea poate fi prea tarziu pentru realizarea educatiei potrivite.
Textul biblic citat spune foarte clar:
„…copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.”
Un copil nu trebuie crescut in rautate, sau chiar sub influenta unui exemplu negativ, ca sa devina rau.
 El trebuie doar sa fie „lasat de capul lui”.
 „Lasat” fara educatia potrivita a parintilor.
Copilul lasat de capul lui, urmeaza impulsurile naturii sale depravate, propria-si mandrie si obstinatie, pentru a-si face parintii de rusine in fata lumii.
 Ce neglijare mai mare a responsabilitatii poate exista, decat lasarea unui copil de capul lui? 
Tatal ramane mut de confuzie si durere.
 Cel mai iubit obiect al afectiunii tandre a mamei aduce lacrimi si teroare ochilor ei.
 Fie vointa copiilor, fie inimile parintilor vor trebui frante.
Fara educarea timpurie a copilului, parintele va fi cu inima franta, iar copilul va fi ruinat pentru intreaga viata si eternitate.
 Un copil lasat de capul lui va duce spre cele mai triste lacrimi pe care un ochi le poate vreodata varsa! Rusinea este prea publica pentru a fi ascunsa.
 Despre Eli si fiii lui se spune:
-„fiii lui… s-au facut vrednici de lepadat, fara… ca el sa-i fi oprit” (1 Samuel 3:13).
Pacatele lor au fost asa de mari incat oamenii din Israel
 „dispretuiau darurile Domnului” (1 Samuel 2:17).
Pacatele fiilor lui David i-au adus acestuia rusine in fata intregului Israel
(2 Samuel 13:12; 16:22; 18:33; 1 Regi 1:5-9). 
Prea des parintii se bazeaza pe altii in indeplinirea responsabilitatilor date de Dumnezeu lor.
Ei asteapta ca invatatorul de scoala duminicala, pastorul, educatorul, ori profesorul din scoala publica sa le educe copiii in locul lor.
Unii parinti isi pleznesc sau bat copiii pentru ca aceasta este mult mai usor decat a-i invata sau educa. Responsabilitatea de a invata si educa copiii apartine parintilor.
 Dumnezeu a pus-o acolo, si acolo va ramane pentru totdeauna.
Deutronom 6:6-7 spune:
-„Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai, si sa vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula” (comp. cu Geneza 18:17, 19; Deutronom 4:9; 11:18-21, Psalmul 78:1-8). Efeseni 6:4 declara: „Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i in mustrarea si invatatura Domnului.” Educarea copiilor cere timp, rabdare si perseverenta.
 Copiii trebuie educati pana cand invataturile devin o parte a caracterului lor.
Caracterul contine maniere sociale si culturale.
Ei trebuie invatati cum sa-si dezvolte trupurile si mintile.
 Unii parinti au o multime de timp pentru a-si dresa cainii si caii, dar nu gasesc timp liber cand este vorba de educarea copiilor lor.
Copiii nu sunt inzestrati cu capacitatea de a lua decizii corecte fara o educatie corespunzatoare.
 Parintii trebuie sa cunoasca bine Biblia pentru a fi capabili sa o impartaseasca eficient copiilor lor.
Tatal si mama ar trebui sa-si avertizeze copiii cu privire la urmarile daunatoare ale sexului premarital si sarcinilor nedorite
. Ei ar trebui sa le explice consecintele daunatoare ale fumatului, abuzului de droguri, furatului si mintitului, vizionatului de filme proaste, citirii de literatura proasta si ascultatul muzicii rock.
O buna parte din parinti isi lasa copiii ca prada Diavolului.
 Acesti copii sfarsesc in arest sau puscarie.
Ei se apuca de droguri sau bauturi tari.
 Acesti copii neglijati sunt teroarea cartierului in care traiesc.
 Ei sunt rusine si dezonoare pentru parintii si bunicii lor.
Cand aud de baieti sau fete care merg la inchisoare pentru incalcarea legii, eu stiu ca in mare parte ei sunt baieti si fete ce nu au fost crescuti in mod corespunzator de parintii lor.
Ma intreb cateodata, cine ar trebui cu adevarat sa mearga in celula inchisorii sau pe scaunul electric?!
 Statul ar trebui sa aiba vreo forma de pedeapsa pentru parintii care neglijeaza educarea si invatarea copiilor lor.
 Poate ca statul nu pedepseste parintii neglijenti, dar Dumnezeu o va face cu siguranta!
In copilarie, copiii sunt educati fie bine, fie rau.
 Acest proces merge inainte si nu poate fi oprit.
Nu exista o prea mare speranta pentru un copil care este educat in rautate. Ieremia spune:
-„Sa ne culcam in rusinea noastra, si sa ne invelim cu ocara noastra, caci am pacatuit impotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi si parintii nostri, din tinereta noastra si pana in ziua de azi, si n-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru” (Ieremia 3:25).
Un copil crescut pe o cale gresita nu se va departa de aceasta nici cand va imbatrani.
 Acest copil va frange inimile parintilor sai si-i va „omori cu zile”
. „Un fiu nebun aduce necaz tatalui sau, si amaraciune celei ce l-a nascut” (Proverbe 17:25)…
Cea mai mare problema a copiilor de azi este ca tatal si mama sunt prea ocupati cu lucrurile lumii pentru a avea timp sa-si invete si educe proprii urmasi.
Tata trebuie sa se duca la munca, sa repare casa, sa tunda iarba, sa joace golf, sa urmareasca meciul la televizor si sa citeasca ziarul.
Mama trebuie sa curete casa, sa spele rufele, sa mearga la intalnirile de la club, sa faca cumparaturile, sa vorbeasca la telefon si sa barfeasca cu vecinii.
 Nu mai este timp pentru copii! Seara, tata si mama ies pentru a-si petrece noaptea in oras, lasand copiii sa terorizeze cartierul, sau sa se uite la televizor pentru a invata cum se comit infractiuni.
 Copiilor mai mari li se permite sa se duca la discoteca sau la „ruga”!
Salile de biliard, cluburile de noapte, discotecile, cinematografele pentru masini, si alte locuri pacatoase inspirate de Diavol, fac in mod fals ceea ce parintii nu au reusit sa faca!
Majoritatea parintilor nu vad pericolele neglijarii copilului.
 Niciodata responsabilitatea cresterii corecte a copilului nu a fost asa de mare.
 Niciodata nu au renuntat parintii la autoritatea si educatia parentala asa cum renunta in aceasta generatie.
Ambii parinti vor lucra zi si noapte pentru a procura haine la moda, televizor color, masini, si chiar pizza; dar ei nu vor misca un deget in ceea ce priveste morala si educatia spirituala a copiilor lor.

Ce-i bun,rau si urat in FACEBOOK

Ai grija la nimicuri

1 Corinteni 1:27,29 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari […] pentru ca nimeni sa nu se laude.
Cu mii de ani in urma, magarul era animalul bun la toate.

In Egipt, magarii antrenau morile de apa pentru irigatii, trageau plugurile, iar pielea preparata special le era folosita ca suport pentru scris. In medicina antica, laptele, sangele si urina de magar erau folosite ca leacuri pentru diverse boli sau pentru infrumusetare. Magarul era animalul de munca si transport din tot Orientul Apropiat.
Din punct de vedere al rezistentei la caldura si seceta, magarul se aseamana mult cu camila. In partea de sus a spatelui are o zona depozitara de grasime care il ajuta sa-si regleze sistemul termic. Rezervele de grasime sunt rezerve de hrana care, prin degradare, ii furnizeaza si apa. Culoarea gri-albastruie a pielii magarului ii ofera protectie fata de razele ultra-violete.
In zilele noastre, mai putem vedea magari si in tara la noi, in Bulgaria, Grecia, Spania, Sicilia si Australia. Expresia “dobitoc ca un magar” nu corespunde realitatii. Magarul nu e asa de “slab” cum pare. Intr-adevar est docil, dar, fata de unii cai, el analizeaza situatia. Magarul este dotat cu un simt deosebit al mirosului. El este in stare sa identifice traseele de ape subterane ale caror albii de suprafata au secat. De asemenea, simtul auditiv este dezvoltat. Nu degeaba magarul asigura paza alaturi de cainii ciobanesti pentru turmele de oi.
Tinand cont de toate aceste calitati, magarul trebuie sa stea la loc de cinste intre animalele de casa. Si totusi, cea mai mare cinste si onoare i-a fost acordata de Creatorul Universului. Biblia ne vorbeste de asin atat la plecarea din Nazaret a Mariei ce purta in pantecele ei pe Mesia, cat si la intrarea triumfatoare a Domnului Isus in Ierusalim. Daca un animal pe care oamenii il considera neintelept si slab -“dobitoc” a fost ales de Mantuitorul ca prieten, cu atat mai mult El ne alege pe mine si pe tine pentru a face de rusine lucrurile tari ale acestei lumi. Cu toate acestea, nu va grabiti, nu alergati luandu-i-o inainte, ci lasati-L sa va conduca: iata intelepciunea magarusului!
Sa nu gandesti vreodata ca ceva din ce a creat Dumnezeu ar fi in plus. Chiar daca e mai slab (sau neinsemnat) are un rol si un loc bine stabilit. Vorba romaneasca spune: “buturuga mica rastoarna carul mare”.
Ai grija la “nimicuri”!

boli de inima

Să facem totul cu o sinceritate deplină

Dacă ne lipseşte ceva nouă, credincioşilor din ziua de azi, aceasta
este sinceritatea

– latură a sfinţeniei. 

Astăzi noi nu mai avemcurajul de a nerecunoaşte neputinţele, slăbiciunile şi căderile. 

Iar asta ne face mult rău, fără să realizăm. 

Ne depărtează de scopul părtăşiei. 

Dăm mâna unii cu alţii, ne întrebăm cum suntem sau ce mai facem şi avem întotdeauna acela şi răspuns:

- ,,Bine, frate”, 

-,,Bine, soră, totul e bine, mulţumim Domnului.” 

şi am scăpat. 

Am mai spus o minciună, pentru că fratele sau sora nu trebuie să ştie că în familia mea e dezastru, că am probleme medicale ori că viaţa mea de credinţă e la pământ, că sunt trecut prin încercări grele, că nu mai am pace… şi aşa mai departe. 

De ce lăsăm impresia că noi nu trecem prin astfel de probleme? 

Cât ne vom mai ascunde ş i vom purta o mască a aparenţelor?

 Însă noi tăcem. 

Asta facem. 

Nu realizăm că prin tăcerea noastră nu dăm voie Duhului Sfânt să lucreze în biserică o părtăşie veritabilă? Biblia ne învaţă şi ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alţii. 

Realizez cu uimire că deseori nu avem motive să ne rugăm unii pentru alţii, pentru că nu avem nicio idee despre ceea ce se întâmplă în viaţa fraţilor noștri! 

Nu ne cunoaştem cu adevărat unii pe alţii. 

Nu ne deschidem unii altora. 

Nu avem cum să fim una, a şa cum ne îndeamnă Domnul Isus, atâta timp cât nu avem curajul să fim sinceri pe deplin unii cu alţii. 

Biblia mai spune: 

- ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora”.

 Dar care sarcini? 

Pentru că toată lumea e bine, tuturor le merge bine.

Dumnezeu nu ne-a poruncit niciodată să purtăm în permanenţă o mască a bucuriei, datorită faptului că El ne-a mântuit şi ne-a salvat.

Dacă am primit acest dar, nu înseamnă că aici pe pământ vom umbla numai pe flori şi nu vom avea parte şi de spini. 

Biblia nu promovează o astfel de învăţătură. 

Mă doare că de multe ori Îl oprim pe Duhul Sfânt să se manifeste în bisericile noastre pentru că noi controlăm programul şi modul în care credincioşii trebuie să se manifeste în biserică. 

Noi trasăm direcţiile şi stabilim limitele.

 Noi punem un hotar bucuriei şi noi formăm contextul întristării. 

Sinceritatea în cădere preţuieşte mai mult decât o stabilitate spirituală de formă sau de faţadă care să ne facă să ne simţim mai buni decât ceilalţi.
 Mi-aş dori ca în bisericile noastre, Domnul Isus Hristos să îşi poată desăvârşi lucrarea pe deplin în noi, fără
ca noi să-I trasăm căile. 

Nu aş vrea ca raportarea noastră în Casa lui Dumnezeu să fie influenţată de tendinţele unui spectacol în care atmosfera trebuie să fie obligatoriu umplută de voie bună şi bucurie. 

Mi-aş dori să dea Domnul toată bucuria în vieţile noastre şi să avem numai zâmbete pe faţă, însă mai mult mi-aş dori să fim sinceri în tot ce facem şi suntem.

Dacă suntem bucuroşi, să fim bucuroşi dintr-o inimă curată cu cei ce se bucură. 

Dacă suntem întristaţi şi îndureraţi, să nu ne ascundem, păcălindu-i pe alţii şi, implicit, pe noi în işne.

 Dacă e să plângem, să plângem în rugăciuni unii pentru alţii.
Dacă e să ne rugăm, să ne rugăm fără constrângeri şi neţinând cont de împrejurări.
Să facem totul cu o sinceritate deplină, să facem totul ca pentru Domnul. 

Atunci vom primi binecuvântarea Lui, atunci ne vom putea ruga cu foc unii pentru alţii… şi atunci vom sfinţi cu adevărat Templul lui Dumnezeu.

o, iubirea!

Nu, iubirea nu e cânt si veselie,
Si nici un sărut la întâmplare!
Tu esti, creat să fii ,cu măestrie
Acord divin al Celui PreaÎnalt.
Nu, iubirea nu-i o lunga sarbatoare,
Pe care-o zilnic să-ţi o iroseşti!
Ci-n fiecare zi să dăruieşti onoare,
Aceluia ce ţi-dat răscumpărare !
Nu, iubirea nu-i o clipă de veghere
Ş-apoi să dormi cu visul fericirii de apoi!
Cand lumea asta întreagă piere,
Tu să te mistuieşti spre mântuirea ei!.
Nu, iubirea nu e-o haină îmbrăcată
Pe care o etalezi duminica-n pridvor!
Ci, dragostea de fraţi ţi-e măsurată....
Iubirea ce-o jertfeşti de dragul lor..
Nu, iubirea nu-i o palidă îmbrăţişare
Când tu porţi sabia pe sub raglan!
Ci pasi pierduti prin  casele orfane,
Cu dăruirea sfântă de samaritean!

principiile vieţii creştine

Povestea ananasului

o pocăintă veritabilă....

oamenii care pleacă nepregătiţi în veşnicie

în lupta cu îngrijorarea, tu poţi ieşi biruitor....

 Abandonează dorinţele idealiste care te împiedică să accepţi realitatea aşa cum este ea.

 Deşi scenariile ideale pe care le visezi sunt posibile, nimeni nu-ţi poate garanta că se vor împlini.

 Imprejurările propice pe care le visezi s-ar putea să nu mai vină niciodată, de aceea acceptă viaţa aşa cum este şi foloseşte la maxim ceea ce ţi se oferă. 

Recunoaşte că DUREREA este o parte intrinsecă a acestei lumi căzute în care trăim noi, dar nu trebuie să răspundem la durere prin îngrijorare.

 Cheltuieşte-ţi energiile în a căuta să trăieşti calm încrezându-te în Dumnezeu care îţi va da tot ceea ce-ţi este necesar atingerii chemării Sale.
Dă-ţi seama că multe dintre insecurităţile pe care le resimţi sunt create de presiunea părerii altora despre tine sau de împrejurările potrivnice. 

Tu însă ai fost creat după chipul lui Dumnezeu şi ai o mare valoare în ochii Lui. 

Recunoaşte ceea ce vede Dumnezeu în tine chiar dacă altora lucrul acesta le este ascuns.

Invaţă să deosebeşti relaţiile sănătoase de cele nesănătoase. 

Alege să ai relaţii numai cu oameni de valoare.

 Unele relaţii pot alimenta îngrijorarea noastră. 

Nu te lăsa influenţat de încăpăţânarea sau capriciile altora.

 Fă alegerile sănătoase fără să-ţi pese de critica altora. 

Indepărtează-te de oamenii care au obiceiul să saboteze.
 Nu te preocupa cu păstrarea aparenţelor; fii real întotdeauna.

 Plin de curajul pe care ţi l-a dar Domnul, fii tu însuţi fără teamă. 

Fii sincer în conversaţiile cu alţii, fără a destăinui lucruri mai intime decât celor în care poţi avea încredere. Cunoaşte-te pe tine însuţi, fii real şi în faţa propriei tale conştiinţe. 

Caută mai degrabă să dobândeşti caracter decât să atingi performanţe deosebite.

 In cele din urmă, în faţa lui Dumnezeu contează ce eşti mai mult decât ce performanţe ai atins.
 Ingrijorarea se datorează adesea şi unor priorităţi greşit alese.

 De aceea stabileşte lucrurile importante, desparte-le de cele lipsite de importanţă şi concentrează-te asupra celor dintâi. 

Alegerile morale, folosirea timpului, a banilor şi a resurselor spirituale şi umane sunt prioritaţi de luat în considerare.
 Dă-ţi seama că orice problemă are o soluţie, de aceea gândeşte pozitiv şi decide-te să fii unul care biruieşte. Chiar şi în lupta cu îngrijorarea, tu poţi ieşi biruitor, deşi nu este uşor şi biruinţa aceasta presupune efort, concentrare, hotărâre, şi răbdarea de a trece prin procesul în care în cele din urmă vei fi biruitor

da! - vreau sa cred asa....

un cer nou si un pamant nou.

 M-am tot gândit la ce înseamnă cuvintele din acest verset
"Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou."....
Știu că sunt deseori luate în mod fizic și anume că va exista un pământ nou și un cer nou, dar cred că acesta este doar sensul simplu, adică ce pare la prima vedere.
Cred cu toată inima mea că:
- ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mă înveţe, să mă mustre, să mă îndrepte, să îmi dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16),
-așa că vreau să știu ce înseamnă pentru mine acest verset, nu pentru teologi, nu pentru ”învățați”, nu pentru cei cu păreri multe -de obicei tot pe lângă,
-nu.
Vreau să știu ce înseamnă pentru mine:
- ”Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou”?
Singurul pământ la care pot să mă gândesc sunt eu...
-mâna asta de țărână care respiră doar prin bunătatea lui Dumnezeu, care sunt atât de fragil încât aș înceta să mai exist dacă El nu s-ar mai gândi la mine chiar și pentru o clipă.
 În prezent pământul meu e supus slăbiciunilor, supus relelor, supus unei firi îndărătnice și de prea puține ori, supus lui Dumnezeu.
 În prezent mi-e despărțit cerul de pământ.
 Doar undeva în depărtare este o iluzie, un fel de linia orizontului care îmi dă impresia că cele două mi se ating, dar în realitate pământul meu e despărțit de cerul meu, de Dumnezeu. În prezent pot doar să privesc de undeva jos la El și să îmi imaginez cum este și de cele mai multe ori nici imaginația nu mă ajută.
Dar este o promisiune.
Ioan a văzut un cer nou și un pământ nou și prin credință cred că Dumnezeu va aduce ziua când voi fi un pământ nou și Cerul meu va fi nou, pentru că pământul meu îl va percepe altfel. Niciodată nu-mi va mai fi despărțit cerul de pământ, pentru că pământul cel vechi și cerul meu vechi, adică înțelegerea mea limitată a ceea ce înseamnă Dumnezeu, vor pieri.
 Și marea care acoperă aproape tot din ce sunt eu cu adevărat, marea care nu lasă să se vadă tot pământul meu în întregime, marea aceea de prejudecăți, de iluzii, de ceea ce par, nu va mai fi.
 Pământul meu va fi descoperit tot înaintea Cerului și Cerul meu nu se va mai înălța de la mine niciodată.
Vino, Doamne Isuse Iubitul meu!

nimic nu sunt fără iubirea Ta.....

nu vă îngroziţi în vremea încercării

un strop de har..

cititor drag...merita!

...si ce ar folosi unui om sa castige lumea toata, daca si-ar pierde sufletul?” Matei16.26"
la ce-ti foloseste viata, cand nu stii sa traiesti?

cand te vinzi pe.un gram de faima si crezi ca esti fericit.

ce folos sa-ti irosesti viata, si asa scurta, cautand cu disperare sa fii observat?...

iti spun eu:

-nu merita!
la ce-ti folosesc aripi pentru cerul intins?

cand tu te-ai inchis in tine si te zbati in inchisoarea ce singur ti-ai ridicat.o?

iti spun eu...

-n-ai nevoie de ele!
la ce-ti folosesc genunchii aplecati la rugaciune?

cand tu nu vrei sa te abati de la calea cea larga.

ce folos sa spui trei cuvinte goale si apoi sa plangi ca Dumnezeu nu te mai asculta?

-iti spun eu:

degeaba te rogi!
-la ce-ti foloseste credinta, cand tu nu crezi?

cand nu esti in stare sa-L simti pe Dumnezeu in adierile diminetii.

-tu nu traiesti prin vedere, dar nu poti sa crezi ce nu vezi.

iti spun eu, 

-"putin credinciosule!",

 nu-ti foloseste!
la ce-ti foloseste spada, cand tu adormi in lupta?

cand te copleseste numai mirosul pacatului,cand n-ai curaj sa spui "Nu!".

-iti spun eu.

-e in zadar...
la ce-ti foloseste stiinta, cand tu esti indreptat numai spre rau?

cand pur si simplu te trezesti sa distrugi si sa ranesti.

cand tot ce stii esti tu si raul lor.
 iti spun eu:
 -e goana dupa vant!
la ce-ti folosesc prietenii, cand tu faci casa buna cu minciuna, cu banul si cu ura?

cand cel mai drag prieten ti-e Satan, nu mai e loc de nimic altceva.

iti spun eu:

-esti pierdut!
 gandeste-te la ce-ai avut si ce ti-a ramas...

gandeste-te la ce ti-a folosit si ce ai dat deoparte...

gandeste.te bine!

viata cu El e castig...

fara El , e moarte.
 La ce-ti foloseste viata cand te bucuri de Domnul? 

la Tot!...

priveste la El si-ti va dovedi ca iti e suficient...

iti spun eu, 

cititor drag...merita!

Femeile să tacă în adunări...

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică. - 1 Corinteni 14:34-35
Cred cu toată inima că Pavel vorbeşte specific şi nu general. Versetele acestea în contextul lor au legătură cu proorociile şi nu cu statutul femeii în general. Cinci versete înainte sunt despre profeţii şi cinci versete după au legătură tot cu profeţiile.
Este o vorbă care zice că "un text scos din context devine pretext pentru textele mele".
Mai lăsaţi-mă cu interpretări scoase din resentimente faţă de nişte trăsături negative de caracter a unor femei care mai bine s-ar pocăi decât să umble după poziţii de autoritate şi după bârfe.
Cred că femeile nu au ce să caute în poziţii de pastor, preot, sau lider cu autoritate şi influenţă prea mare asupra Bisericii, deoarece femeile au o latură emoţională mai dezvoltată şi o folosesc în decizii, pierzându-şi astfel imparţialitatea.
 Totuşi sunt cazuri în Scriptură când unele femei au fost nevoite să conducă, dar asta doar din cauză că bărbaţii care le înconjurau la momentul respectiv, sau care erau autoritate peste ele, nu îşi exercitau această autoritate. (Deborah, Abigail, Rahav, Tamar, etc).
În Numeri 27:1-8, scrie despre fetele lui Ţelofhad (din seminţia lui Manase, fiul lui Iosif) care au mers înaintea lui Moise şi a preotului Eleazar, înaintea întregii adunări, la uşa Cortului Întâlnirii.
"Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul  familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne şi nouă  o moştenire între fraţii tatălui nostru.”

 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.
 Şi Domnul a zis lui Moise:
„Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o
moşie între fraţii tatălui lor, şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.
Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: „Când un om va muri
fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui."

misionari narcis& sarah în mexic

Mă cutremur.....

"... nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine." - Amos 9:1b-4

Când Domnul Dumnezeu a hotărât să facă un lucru, nimic nu-I stă în cale, nimic nu-L înduplecă și nimic nu poate să-L oprească, fie că lucrul pe care l-a hotărât e spre nenorocire sau spre binecuvântare.
Mă cutremur la gândul că n-ai unde să fugi de El dacă S-a hotărât să te pedepsească și mă îngrozesc când știu că nu e nimeni în stare să te scape de hotărârile Lui.
 Dar la fel de bine cum știu că e grav să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10:31), știu și că nici o fortăreață din lumea asta sau cea viitoare, nu se poate compara cu felul în care sunt păzit dacă sunt în mâinile Lui pentru că sunt a Lui.
Dacă atunci când vrea să pedepsească e de neoprit, atunci cu atât de mult e de neoprit când vrea să-mi facă bine?
 Dacă Își pune ochii pe cineva să-i facă rău și-l urmărește în toate colțurile pământului doar ca să-Și ducă la îndeplinire hotărârea, cu cât mai mult va face dacă Și-a pus ochii pe mine ca să-mi facă bine?
 Și dacă se uită la mine ca să-mi facă bine, nu o face pentru că eu am ceva deosebit, ci pentru că sunt îmbrăcat prin botezul cu Duhul Sfânt  crezând în jertfa Domnului ISUS, la care nu are cum să nu se uite și din pricina Lui, alege să-mi facă bine.
Poate că sunt lucruri care mă doboară și circumstanțe care mă coboară până aproape de locuința morților, dar știu că dacă smulge pe cineva de acolo ca să-l pedepsească, dacă nu-i permite nici să moară până nu-și primește pedeapsa, atunci pe mine cu atât mai mult mă va apuca din locul disperării mele și nu mă va lăsa nici să mor până nu-mi va face bine.
Dacă aș ajunge să mă ascund de frica circumstanțelor din viața mea și m-aș gândi că nimic bun nu mă mai poate găsi în locul unde sunt, sunt încredințat cu toată inima mea că dacă El caută pe unii și de s-ar strecura în ceruri și îi pogoară ca să-i pedepsească și nici măcar unul nu scapă, atunci cu atât mai mult mă va căuta pe mine oriunde aș fi, ca să-și împlinească față de mine cuvintele Lui.
Dacă aș ajunge să mă înnece apele și să mă ascund de toți și toate, știu că dacă are șerpi în adâncuri la care le poruncește să-i muște pe cei pe care vrea să-i pedepsească, sigur mai are vreun pește și pentru mine care să mă ducă din nou la suprafață.
Dacă Domnul Dumnezeu nu trece cu vederea nici măcar pe unul când vine vorba să le facă rău, atunci cum ar putea vreodată să-mi treacă mie dreptul cu vederea?
Dacă încă nu văd binele pe care îl aștept, nu e pentru că nu mă vede, sau nu mă aude, sau a uitat de mine, ci înseamnă doar că sunt într-un loc unde am fugit, sau m-am ascuns de frica circumstanțelor din viața mea și El încă mă caută.
Așa că cel mai bine e să mă opresc și să știu că El e Dumnezeu și să rămân în locul unde am înțeles până când mă găsește, pentru că nu mă urmărește să-mi facă rău, ci mă caută pentru că a hotărât să-mi facă bine.

cugetări....

  -Este trist să îmbătrâneşti dar este frumos să te maturizez-
- Deşi lumea e plină de suferinţă şi tristeţe este plină şi de biruirea suferinţei şi bucurie.
- Dintre toate cuvintele triste, acestea sunt cele mai triste: aş fi putut să fiu aş fi putut să fac-
- A muri pare a fi mai puţin trist decât a fi trăit prea puţin.
- Începutul e de speriat, sfârşitul este trist, de aceea mijlocul contează cel mai mult.
- Prefer să fiu înveselit de un nebun decât să fiu întristat de experienţă-