vasul inimii mele este curat.

Inima, ca centru spiritual al omului, poate fi asemănată cu un vas (sau cu o vistierie) în care poate să existe lucruri bune sau lucruri rele. Iată doar două versete care să sublinieze adevărul acesta: Matei 12:35 şi 15:19.
Vasul acesta al nostru are o capacitate imensă şi în el există atâtea lucruri amestecate. De multe ori găsim atitudini atât de diferite şi chiar contrarii. Priviţi ce spune David, omul lui Dumnezeu, în Psalmul 12:2. Deasemenea să citim ce spune, prin inspiraţie, Ieremia în capitolul 9:8 şi 17:8. Putem să-i iubim pe unii şi în acelaşi timp să urâm pe alţii; putem zâmbi cu gura şi totuşi să ne încleştăm inima; putem să ne arătăm altfel decât suntem în interiorul nostru, şi toate acestea pornesc din aceeaşi inimă. Cu alte cuvinte noi inducem în eroare, sau minţim, pe cei care cred ceva despre noi, în timp ce realitatea este cu totul alta. Suntem adesea ispitiţi să prezentăm altora vasul inimii noastre ca fiind de calitate, frumos şi plin de lucruri bune, iar în realitate suntem plini de lucruri negative. Credeţi că e bine aşa?
Şi pe vremea Domnului Isus Hristos preocuparea pentru a lăsa o impresie bună exterioară era la rang de cinste. “Iudeii erau aşa de grijulii în ce priveşte curăţia ceremonială încât orânduielile lor erau extrem de împovărătoare. Mintea lor era ocupată cu reguli şi restricţii şi de teama de a nu se mânji pe dinafară, nu observau murdăria pe care egoismul şi răutatea le-o lăsau în suflet.Ca să putem pune ceva într-un vas acesta trebuie să fie gol.
Dacă e plin degeaba ne vom strădui să-l mai umplem cu altceva. Să luăm un exemplu biblic: 2 Împ. 4:1-3. Această femeie a fost trimisă să aducă vase de la vecini pentru a le putea umple cu untdelemn. Trebuia ca vasele să fie neapărat goale; altfel nu se putea pune nimic în ele.
În al doilea rând vasele trebuie să fie curate.
Isaia 66:20. Dacă vasele folosite la Casa Domnului erau curate, spălate, cum credeţi că trebuie să fie inima noastră?
Domnul Hristos spune: “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8) Dumnezeu nu doreşte ca noi să rămânem cu inima neschimbată, necurăţită şi împărţită. Isaia 1:16-18. Curăţia inimii este condiţia prieteniei noastre cu Dumnezeu. Prov. 22:11.
“… cuvintele lui Isus, “ferice de cei cu inima curată”, au înţeles mai adânc, referindu-se nu numai la curăţie în sensul în care o înţelege lumea, adică de a fi neatins de senzualitate sau poftă, ci şi la faptul că trebuie să aibă un suflet curat, să fie neatins de mândrie şi egoism, să fie umil, dezinteresat şi la fel ca un copil.Astăzi există foarte mulţi oameni care se exprimă în felul următor: “vasul inimii mele este curat; eu n-am nimic rău în inima mea; eu n-am nevoie de intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea; eu deja sunt mântuit; eu n-am dat în cap la nimeni, n-am furat nimic, nu am desfrânat şi m-am închinat doar lui Dumnezeu; mie nu mi se cuvine decât viaţa veşnică.” Aceste afirmaţii le mai auzim de multe ori şi printre cei din bisericile noastre.Poate vasul inimii noastre să stea gol? Există posibilitatea ca, fără locuirea lui Dumnezeu în inima noastră, să fim neutri sau chiar imuni faţă de demonii care ne asaltează? Să citim ceea ce spune Domnul Isus Hristos în Luca 11:24-26. Este clar că varianta de mai sus nici nu poate fi pusă în calcul de nici un om de pe faţa pământului.Inima omului, care este neocupată de Duhul lui Dumnezeu, va deveni inevitabil o casă în care vor locui demonii moderni. Dumnezeu doreşte ca inima noastră să devină “domiciliul stabil” sau reşedinţa permanentă a Duhului Său.
Dacă dorim din toată inima noastră să fim cu Dumnezeu pe Noul Pământ trebuie neapărat să avem vasul inimii noastre curăţit. Aceasta este condiţie obligatorie pentru cei ce vor să meargă în Canaanul Ceresc.
Avem astăzi ocazia să fim curăţaţi. Este încă har şi putem să fim transformaţi. Isus vrea să intre în inima noastră şi să dea afară tot ce e rău. Apoc. 3:20. Îi vom da noi voie oare? Vom accepta sângele Său pentru a fi spălaţi? Domnul doreşte aceasta din partea noastră. Voia Sa este ca să fim schimbaţi. Facă-se Voia Sa cu noi!

Greşelile

Greşelile au fost şi vor fi întotdeauna o parte din noi.

 Vom face greşeli chiar şi în ultima zi din viaţă.

 Unele vor fi mai mari, mai grele, altele mai mărunte.

 Dar au fost, sunt şi vor fi greşeli. 

Prin definiţie ele, greşelile, ne rănesc într-o anume măsură. Uneori fulgerător şi superficial, alteori adânc şi pentru multă vreme. 

Dar ce ne răneşte cel mai mult este greşeala de a lăsa ceasul neiertării să ticăie…

„A greşi e omeneşte”

 – iată paravanul cel mai înalt în spatele căruia ne ascundem fără urmă de inocenţă şi ruşine, ba chiar cu îndrăzneală.

 Şi venim cu explicaţia că ţine de noi să greşim, că e „un defect” al nostru care nu poate fi schimbat cu nimic.

 Deci nimeni nu scapă de această imperfecţiune, aşa e tiparul după care am fost construiţi.

 Ceea ce e de neînţeles însă, este faptul că în ochii noştri greşelile cele mai mari şi mai grave sunt făcute de alţii şi nicidecum de noi. 

Imperfecţiunea celorlalţi e mult mai vizibilă decât a noastră, iar greşelile lor întotdeauna vor fi analizate şi judecate de noi cu minuţiozitate, clipe în care uităm de propriile greşeli făcute.

Un lucru pe care adesea îl uităm ori nu îl luăm în calcul este faptul că felul în care privim greşeala cuiva ţine de caracterul nostru şi de cât de mult îi iubim pe oameni.

 Când privim la ei şi vrem să le vedem greşelile, asta vom vedea: doar greşeli.

 Şi până şi regula „a greşi e omeneşte” pare să nu se mai aplice în cele mai multe dintre cazuri când e vorba de ceilalţi.

 Pentru ei dăm foarte uşor verdictul „vinovat”, nu stăm prea mult pe gânduri, nu le oferim răbdarea de a-i asculta şi de a fi îngăduitori.

 Suntem cei mai cruzi critici şi postura de judecători credem că ni se potriveşte cel mai bine.

 Dar ce credeţi că s-ar întâmpla dacă, pentru o clipă, am ieşi din rolul personajului care judecă şi-am privi scena din scaunul spectatorului. 

Oare ce-ar avea Dumnezeu de spus în această privinţă?
O afirmaţie care ar trebui să ne zdruncine, să ne lovească în moalele capului, să ne sfărâme îndrăzneala cu care alegem să-i judecăm pe oameni, să nu-i iubimeste aceasta:

-Adevărul este că îl iubesc pe Dumnezeu atât cât îl iubesc pe cel pe care îl iubesc cel mai puţin. 

Oare n-ar trebui să ne înspăimânte aceste cuvinte? 

N-ar trebui să tremurăm în faţa realităţii? 

Oare nu cumva aşa se măsoară dragostea noastră faţă de Dumnezeu? 

Noi am da să credem că îi arătăm lui Dumnezeu dragostea prin numărul faptelor noastre bune!

 Însă dovedim cât de mult îl iubim pe Dumnezeu prin cât de mult suntem gata să-i iubim pe oamenii de lângă noi-
Ne-ar costa mult să avem un principiu precum acesta: să credem că oamenii sunt buni de iubit aşa cum sunt şi că n-avem nevoie de motive sau scuze ca să-i iubim.

 Dar avem noi curajul acesta să alegem mai degrabă să-i iubim pe oameni decât să le criticăm şi judecăm greşelile?
Repet şi-am s-o fac până vom înţelege: oamenii au greşit în măsura în care alegem noi să credem că au greşit. Dacă vrem să-i vedem vinovaţi nimic nu ne va împiedica, dacă vrem să-i vedem nevinovaţi, avem la îndemână dragostea despre care, vă amintesc, are puterea de a acoperi toate greşelile.
Când îi privim pe oameni cu mândrie, cu gândul că suntem mai buni decât ei şi ei mai neînsemnaţi decât noi, atunci de fiecare dată vom fi bănuitori, suspicioşi, pregătiţi parcă să-i arătăm cu degetul, că doar au greşit. 

Dar dacă îi vom privi aşa cum o face Hristos, cu dragoste, cu îngăduinţă, atunci braţele noastre se vor deschide, gata să cuprindă cu dragoste pe cei care au greşit, poate chiar cei care ne-au greşit.
Una dintre cele mai fascinante cărţi ale Scripturii este cartea Proverbelor, care ne surprinde atunci când vine vorba de greşeli: 

-„înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile”.

 Oare am gustat noi din această înţelepciune a lui Dumnezeu?

 Am dobândit noi această calitate de a fi răbdători? 

Şi, mai mult, ne face nouă cinste să uităm greşelile celorlalţi sau nu cumva ceva anume ne face să ne revoltăm când cineva ne greşeşte? 

Nu cumva uneori chiar ajungem să stăm la pândă sperând să-i prindem pe ceilalţi pe picior greşit? 

Cât de înălţător:

- să fie o cinste pentru noi să iertăm şi să uităm greşelile semenilor! 

Ce ne împiedică să facem asta? 

Mândria, aroganţa noastră, dorinţa de a fi mereu în rolul criticului, al judecătorului?

am să sfințesc ziua aceasta.....

Luaţi seama în sufletele voastre să nu purtaţi nici o povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului. Să nu scoateţi din casele voastre nici o povară în ziua Sabatului, şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.” Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte: ci şi-au înţepenit gâtul, ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură. -Ieremia 17:21-23.
Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
După ce Domnul Dumnezeu a creat cele văzute și cele nevăzute, pământul cu tot ce este pe el, inclusiv omul, S-a odihnit de toate lucrările Lui. Ziua în care S-a odihnit a fost ziua a şaptea, adică Sabatul. Domnul Dumnezeu nu S-a odihnit pentru că era obosit, că doar până şi pe EL L-a epuizat creația! Nici vorbă! S-a odihnit în sensul că în loc să creeze a ales o zi în care să stea şi să se bucure de ceea ce a făcut. Tocmai de aceea în Sfintele Scripturi este scris să nu laşi nimic să strice bucuria Sabatului.Domnul Isus Cristos a venit să spună că nu doar lucrurile exterioare spurcă pe un om ci şi lucrurile interioare, că amândouă deopotrivă sunt importante. Atunci dacă este interzis să cari poveri fizice în zi de Sabat (Numeri 15:32-36) cu siguranță este interzis să cari poveri sufleteşti în zi de Sabatpentrucă sufletul rămâne veşnic. În Iermia 17:21-23 este scris să nici nu duci o povară pe porțile Ierusalimului Şi nici să nu scoți din casa ta nici o povară în ziua de Sabat. Adică dacă treci printr-o perioadă mai dificilă în viața ta şi probabil că te-a epuizat din toate punctele de vedere, în ziua de odihnă nu mai ai voie să porți povara lucrului respectiv, nu mai ai voie să te gândeşti la ea şi să o porţi pentru tine. În Ziua de Odihnă nu merge nici măcar replica ”dă-i povara ta Domnului Dumnezeu” pentru că nici Domnul Dumnezeu nu poartă poveri în zi de odihnă. De fapt Domnul Dumnezeu nu poartă poveri niciodată, te poartă doar pe tine. Știu că avem tendința să credem că dacă ne gândim mult la o problemă se şi rezolvă, dar aproape niciodată acest lucru nu este adevărat, cu atât mai puțin în Ziua de Odihnă. Ziua aceasta a fost lăsată ca Domnul Dumnezeu să se bucure de tine, aşa cum eşti tu, nemarcat de griji, nemarcat de frustrări şi neîmpliniri, de gânduri şi frici, ci de tine creat pentru slava Lui. Nu e bine să te îngrijorezi de nici un lucru în nici o zi, dar cu atât mai mult în ziua de odihnă. În Ziua de Odihnă trebuie doar să-ți aminteşti că Domnul Dumnezeu a creat totul pentru tine, că ştia că urmează să facă omul şi voia să petreacă o zi cu el, dar nu a vrut ca acea zi să fie oricum, aşa că a aranjat un întreg cadru timp de 6 zile doar pentru om, o lume splendidă în care să-l pună pe om şi să petreacă împreună cu el ziua a şaptea. O zi în care nu e vorba despre răul din lume, o zi în care nu e vorba despre salariul meu, nici despre facturile mele, nici despre neîmplinirile mele, ci este vorba doar de Domnul Dumnezeu, aşa că nu am să vin înaintea Lui cu gunoaie adunate cine ştie de pe unde, ci am să vin doar eu, doar pentru El. În fiecare zi ar trebui să fie o zi petrecută cu Domnul Dumnezeu ,dar ziua a şaptea este ziua Lui. Nu Crăciunul, ci Ziua de Odihnă.
Astăzi e vorba despre El nu despre povara mea.
De aceea am să sfințesc ziua aceasta din pricina Celui ce m-a sfințit pe mine,
Binecuvântat să fie EL în veci!
Este scris că Domnul Dumnezeu este Cel care cercetează inima şi rărunchii şi că El va răsplăti fiecăruia după purtarea Lui şi după rodul faptelor lui (Ieremia 17:10) iar dacă rodul faptului că tu ții o zi şi alţii altă zi este scris ....Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, Rodul trăirii mele cu Domnul Dumnezeu trebuie să fie că oamenii Îl laudă pe El.
De aceea fiecare să facă aşa cum este încredințat şi în lucrurile în care credem la fel putem să umblăm împreună, iar în celelalte Domnul Dumnezeu ne va lumina.

Botez Nou Testamental

Cine L-a lovit pe Domnul?

Credinţa este un dar de la Dumnezeu.

Credinţa este un dar de la Dumnezeu.

 Nu este un merit, un efort personal sau o strădanie religioasă a omului. 

De fapt, a confunda credinţa cu cele menţionate mai sus, indică o bază legalistă a legăturii cu Dumnezeu şi a vieţii spirituale şi nu o autentică relaţie cu Dumnezeu bazată pe credinţă şi pe meritul lui Isus Hristos!

 O astfel de "credinţă" este o urâciune şi o amăgire, respinsă de Dumnezeu.

 Ea este o ispitire a harului Său îmbelşugat care ne-ar dărui-o fără plată în schimbul acceptării de către noi a neprihănirii lui Hristos în locul neprihănirii de sine.

 Este necesară reafirmarea permanentă a acestui adevăr fundamental, fiindcă omul, în rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu, rămâne totuşi o fiinţă incurabil religioasă care caută să-şi satisfacă acest instinct prin a-şi crea propriile divinităţi şi crezuri compatibile cu acestea. 

Pe acestea le preferă, negreşit, în favoarea Dumnezeului Celui Viu, fiindcă aceste marionete îi permit lui să tragă sforile şi să evite orice constrângere rezultată din vreo obligaţie morală faţă de ele!

Ariana Samoilă - Poți să ceri la Domnul

nu-mi lua iubirea,

De ce plang, Doamne? Ca am sufletul plin
De dragoste, de dor si de credinta,
Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin
Sa simt tot ce mi-ai dat? Iti port recunostinta!

Mi-ai dat iubire si speranta in destin,
Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata.
Cum as putea sa plang ca am sufletul plin?
Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata.

Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum,
Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum,
Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.

Si-Ti multumesc pentru ca, Tu, imi esti
Tot sprijinul, tot reazemul din viata;
De rele, Doamne, Te rog sa ma feresti
Si da-mi iubire, si da-mi, Te rog, speranta.

Iubire pentru oameni, speranta-n vesnicie,
Da-mi linistea de care am nevoie,
Fereste-ma, Doamne, de ispita si prostie
Si lasa-ma sa cred, Te rog, Doamne, da-mi voie.

Sa sper si sa cred in dragostea si-n mila Ta,
Sa simt ca nu e vis speranta pe pamant
Si ia-mi, Te rog, viata si fa ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfant.

Cei Rămași in urma de la răpire

Când viața te face preș

De ce nu vor oamenii sa umble pe calea cea buna

Domnul dă înţelepciune

Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau. Aceasta este cea dintâi, si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea ei, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti .
Cand Dumnezeu ne-a mantuit in indurarea Sa,El a avut un plan specific pentru noi. El ne-a pus in scoala Sa , trecandu-ne dintr-o clasa in alta ,s-ar putea ca acum sa treci prin ” anii de tacere”… perioada ta de pregatire,sau s-ar putea sa iti implinesti si sa-ti dezvolti chemarea. Este interesant cum Dumnezeu ne foloseste abilitatile,talentele si profesiile pentru implinirea scopurilor Sale.El alege ceea ce suntem cat si ceea ce facem pentru Imparatia Sa…Partea noastra e sa ne supunem in toate lucrurile domniei Sale; Dar facem noi acest lucru??? Fiecare zi este un alt capitol din viata noastra,citit atat de Dumnezeu cat si de oameni…Foloseste avantajul zilei de AZI si consider-o ca o ocazie deosebita de a te pregati si implini planul divin pentru viata ta. Moise s-a rugat: ”Invata-ne sa ne numaram bine zilele,ca sa capatam o inima inteleapta!”(Psalmul 90:12) Tu ce intelegi prin aceasta? un citat popular spune:
- ASTAZI este prima zi din restul vietii tale.
Unul dintre lucrurile deosebite in a fi crestin este ca nu stim cat ne va folosi Dumnezeu, sau cand ne va lua;
niciodata nu vom sti ce va urma, ce va fi maine, daca va mai exista un -maine. Prietene, acum e ziua ta.
-e randul tau sa spui DA…
Stim ca voia Sa este buna si desavarsita, te iubeste.
Va indemn deci fratilor pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie,sfanta,placuta lui Dumnezeu;aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.
Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin inoirea mintii voastre,ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna , placuta si desavarsita. (Romani 12:1-2)

biruinţi în rugă....

Doamne, cât de nepătrunse sunt gândurile tale.

Rugi nerostite şi totuşi nevoi împlinite .

Nopţi nedormite şi arcuri îndoite.

Dar biruinţi nebănuite.

Suflete câştigate, inimi eliberate

Munţi de probleme transformaţi în cenuşă.

Inimi cu dorinţi neprihănite .

Sunt binevenite.

Un duh care strigă în tăcere.

Primeşte răspuns.

Nu suntem lipsiţi de putere.

Atata timp cat stam pe genunchi.

Pentru a o cere.

Ce faci cu investitia Domnului in viata ta.

păcătoşi religioşi....

Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată” (Amos 5:23, 24).
Păcatul.
Noţiune nepopulară.
O permanentă amendă a liniştii sufletului nostru.
El nu iese decât cu pocăinţă şi credinţa în puterea curăţitoare a sângelui sfânt al Domnului Isus Cristos.
.Cu toate acestea, apelăm la remediul divin doar în extremis. Recurgem la toate paliativele cunoscute. 
Cel mai des la religie.
Lenin a avut perfectă dreptate:
 “Religia este opium pentru popor”.
Drog.
Narcotic pentru conştiinţa care încearcă să scape de păcate prin ritualuri:
 Rituri.
Tradiţii
.Slujbe.
Cântări.
Servicii.
Programe.
Dogme.
Jertfe şi sărbători
Sfinţi şi muceniţe.
Canoane şi autoflagelări.
Penitenţe şi spovedanii.
Prescuri şi icoane.
Lista poate continua.
Avem fiecare una.
La ultima inspecţie pe care Mântuitorul a făcut-o templului din Ierusalim în momentul decisiv al istoriei acestei naţii, Şi-a găsit Casa de rugăciune “o peşteră de tâlhari”.
Plină de religie.
O religie fără Dumnezeu.
O religie fără Dumnezeu ne lasă cu păcatele nu numai intacte dar agravându-se.
Roata tradiţiilor funcţiona ireproşabil unsă în permanenţă de sângele mieilor şi aurul schimbătorilor de bani. Jertfe.
Ritualuri.
Toată recuzita. Religie.
O religie tranchilizantă.
Opium peste tumultul păcatelor.
Anestezic de suflete bolnave de păcat.
Mă uit la noi.
 La cei religioşi.
 La cei ce reclamăm moştenirea crucii.
La noi toţi, indiferent unde ne-am afla.
La toţi creştinii ţării.
Tradiţionalişti sau liberali.
Stricţi.
Simpli.
 Istorici.
 Recenţi.
 De sus sau de jos.
 Botezaţi de mici sau la maturitate.
Milenişti sau amilenişti.
 De duminica sau sâmbăta.
Evanghelici.
Mistici.
Pragmatici.
Cu robe.
Cu gulere
. La costum cu trei nasturi.

Fără cravată.

Carismatici.

Născuţi din nou.

 Cu succesiune apostolică.

 Cum doriţi.

Nu cumva ne drogăm cu formele noastre de închinare?

Nu cumva am ajuns să le considerăm paliative contra păcatelor?

Produsul religiilor noastre este mai degrabă slujba sau “programul” religios, decât caracter asemănător lui Christos.

Şi când larma slujbei se ridică spre cer, divinitatea Îşi astupă urechile.
Sărbătorile şi slujbele şi programele, ritualurile şi închinările nu pot sta alături de lipsa de caracter.
Dreptatea şi neprihănirea trebuie să fie ape limpezi care să curgă viu şi etern de sub altarul religiilor noastre.
Nu contest forma închinării nimănui.
Nici o formă de închinare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi păcătoasă în sine.
Contexte culturale şi sociale cer forme diverse de închinare.
Dumnezeu ne-a creat diferiţi şi exprimarea inchinării noastre înaintea Sa trebuie să exprime diversitatea creaţiei.
Păcatul constă în practicarea formei fără caracter reînoit prin Cruce.
Crucea lui Christos este şi rămâne singurul mijloc pentru iertarea păcatelor.
La cruce, sângele divin spală păcatele iar instrumentul morţii îl va crucifica pe păcătos.

“Am fost răstignit împreună cu Christos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine”, spunea apostolul Pavel (Galateni 2:20).

Este ispititor să privim la panoplia ritualurilor religiei de vis-a-vis şi să condamnăm procesul de anesteziere de conştiinţe care are loc.
Ni se pare că “narcoticul” le este administrat cu instrumente mai multe şi mai sofisticate.
Mai vechi.
Uităm însă un lucru banal.
Indiferent de metoda prin care luăm otrava există o singură consecinţă.
Moartea.
Ne anesteziem conştiinţele cu fum de tămâie şi ungeri cu mir, sau doar cu cântări de cor şi fanfare?
Doar cu cântări comune?
Cu frecventarea bisericii?
Rezultatul este acelaşi.
Unele morţi sunt mai costisitoare decât altele.
Atât.
Avem nevoie de iertarea Celui ce-a murit pe cruce pentru răscumpărarea noastră. El în noi, “nădejdea slavei” este garanţia unui caracter nou, dinamic, tot mai asemănător Lui. El a venit să ne scape de păcate şi de religia care în loc să ne conducă la El, ne amorţeşte simţurile torţionate de păcate.
Instrumentarul religiei mele, indiferent cât de elaborat este el de scurgerea timpului şi de confruntarea cu contextul cultural, este mijlocul prin care un caracter schimbat se închină în duh şi adevăr Dumnezeului celui viu, sau este instrumentul morţii sale lente şi sigure sub auspiciile religiei sale în cazul în care este folosit fără o schimbarea radicală a lăuntrului prin Christos.
Educaţia produce păcătoşi cu diplomă.
Religia, păcătoşi religioşi.
Numai Christos poate face oameni noi.
Religia oamenilor născuţi din nou este muzică plăcută pentru cer.
Indiferent cu ce instrumente se cântă.

Până când, Doamne?

Până când, Doamne? 

-striga în rugăciune psalmistul de odinioară, dând glas unor frustrări acumulate de multă vreme, tot mai perplex în faţa îndelungei tăceri a Dumnezeului lui Israel. 

-Până când..? 

strigăm şi noi, gemând pe genunchi în rugăciuni. 

Pe lista lamentărilor noastre pot fi cauze felurite, deosebite de ale evreilor de altădată, dar zdrobirea inimii rămâne mereu aceeaşi şi limbajul plângerilor neschimbat, indiferent de veacuri şi continente.

Ce poţi face când cerul pare de plumb, uşa răspunsului la rugăciune bine zăvorâtă şi faţa lui Dumnezeu întoarsă în altă parte? Când, pe nesimţite, deznădejdea întinde tentacule de ghiaţă, învăluind o inimă altădată de nebiruit, fierbinte în credinţă şi vibrantă în dragoste. 

Cuvintele rugăciunii se topesc în murmur abia desluşit şi gemete stinse, iar izvorul gândurilor seacă. 

Doar un suspin slab mai face să freamăte buze obosite, cu genunchii prăbuşiţi şi fruntea plecată la pământ,

-Până când, Doamne?…

Să nu-mi spui, cititorule, că n-ai gemut şi tu, în zilele, lunile sau anii negri ai tăcerii lui Dumnezeu. 

Poate chiar în clipele de faţă orizontul vieţii tale stă ascuns de nori întunecaţi. Până când ai de aşteptat, mă întrebi?

 Îmi este uşor să-ţi răspund 

– până în a patra strajă din noapte! 

Până în clipa care precede arătarea zorilor. Ca într-o dramă bine ticluită, izbăvirea nu se arată decât în ceaul al 12-lea al încercării îngăduite peste tine, tocmai când te crezi părăsit pentru totdeauna.
Întârzierea intervenţiei lui Dumnezeu este doar aparentă, privită din perspectiva Cerului, dar la nivelul solului fiecare clipă este marcată de amărăciunea suferinţei.

 Isus a venit în ajutorul ucenicilor ameninţaţi cu pieirea pe marea înfuriată abia în a patra strajă din noapte (Matei 14:22). Avraam a trebuit să aştepte până la vârsta de o sută de ani naşterea fiului promis.

 Iosif a zăcut 13 ani în temniţă, până să fie convocat la palat, spre a prelua înalta slujbă rezervată lui.

 Samuel şi-a tărăgănat sosirea la întânirea cu Saul până în ziua a şaptea, îngăduind destrămarea oştirii împăratului (1 Samuel 13) şi, din păcate, spulberarea credinţei lui. Trupul lui Lazăr putrezea deja în mormânt, în vreme ce Isus zăbovea intenţionat prin împrejurimi. 

Petru este izbăvit din temniţă în noaptea dinaintea plănuitei execuţii.

În ecuaţia răspunsului la rugăciune singura necunoscută este când; 

nu dacă, nu oare, nu poate, iar corolarul credinţei este răbdarea. 

Apostolul Petru ne dezvăluie faptul că Dumnezeu însuşi manifestă îndelungă răbdare faţă de noi (2 Petru 3:9) şi că, fără această răbdare a Sa, salvarea noastră ar fi primejduită, din pricina îndărătniciei noastre şi tendinţei de a amâna (3:15).

 Şi, dacă Dumnezeu ne tratează cu îndelungă răbdare, n-are oare dreptul să pretindă acelaşi lucru de la noi, căci prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre. (Luca 21:19).Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. (Evrei 10:36).

În vreme ce Scriptura preţuieşte atât de mult răbdarea, noi ne lăsăm duşi în aval de gustul lumii pentru rezolvarea instant . 

Dorim totul la timpul prezent şi batem furioşi cu piciorul în podea, dacă nu primim imediat lucrurile râvnite. 

Făcând aşa trădăm inconsistenţa credinţei noastre. 

Credinţa care nu trece proba răbdării nu onorează pe Dătătorul făgăduinţelor.
Câtă vreme cerul întârzie, o face spre binele nostru.

 În vreme ce pledăm stăruitor în rugăciune, răbdarea ni se oţeleşte, umilinţa ni se adânceşte, iar ţelurile ne sunt clarificate şi purificate de zgură.

 În vreme ce uşa stă zăvorâtă, învăţăm să cerem şi să umblăm după darurile cele mai bune.

Botez nou testamental

Sunt hotărât....

Sunt hotărât să nu scot vorbe ironice sau care să provoace râsul în Ziua Domnului.
 Sunt hotărât să nu vorbesc de rău pe nimeni decât pentru un scop constructiv.
Sunt hotărât de a mă cerceta în fiecare clipă, oră, zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an dacă am fost neglijent, ce păcate am comis şi dacă m-am lepădat de firea mea pământească.
Sunt hotărât să nu proclam în scrierile mele decât purul adevăr.
Sunt hotărât, chiar dacă ar fi ultima oră din viaţa mea, să nu fac nici un lucru de care îmi este teamă.
Sunt hotărât să nu irosesc nici o clipă investindu-mi timpul în cel mai profitabil mod posibil.
 Sunt hotărât ca tot ceea ce fac cu trupul şi sufletul meu să fie spre slava lui Dumnezeu.
Sunt hotărât ca toată viaţa mea să fac tot ceea ce consider că este spre Gloria lui Dumnezeu şi spre binele şi mântuirea altora  fără să ţin cont de timp.
 Sunt hotărât să fac tot ceea ce consider că este de datoria mea să fac, mai ales pentru binele şi câştigul omenirii.
 Sunt hotărât să fac aceasta în ciuda dificultăţilor.
 Simpla considerare a faptului că Dumnezeu este Dumnezeu poate fi suficientă pentru anularea oricărei obiecţii şi a oricărei opoziţii faţă de domnia suverană a Lui Dumnezeu.
Trezirea nu este altceva decât coborârea subită a Duhului Sfânt peste oameni, luându-le ochii de la ei înşişi şi îndreptându-i asupra Fiului Lui Dumnezeu.
Voi trăi dedicat lui Dumnezeu.
Dacă nimeni altcineva nu va face asta, eu tot o voi face!
Omul care vrea să moară de moartea celor neprihăniţi, trebuie să trăiască viaţa celor neprihăniţi.
Omul care vrea să moară creştin, trebuie să trăiască creştin.
 Cel care vrea ca Mijlocitorul de sus să-i fie Scut în acel moment, trebuie să-I dea voie să-i fie scut chiar acum!

la Cina Domnului....

De fiecare dată când se apropie serbarea “Cinei Domnului”, unii creștini încep să se manifeste diferit decât până atunci. Parcă îi vezi mai preocupați de relația lor cu Dumnezeu, de relația cu cei din jur, încep să posteacă, devin mai rugativi, mai darnici și alte lucruri asemănătoare.Firesc, se nasc unele întrebări: de ce apar astfel de manifestări numai în apropierea serbării Cinei Domnului? Oare numai cu această ocazie trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu? Atunci când ne rugăm, nu trebuie să ne apropiem de El? Când aducem laudă și glorie Numelui Său, nu ne apropiem de El? Aș vrea să privim puțin la primii ucenici: în F. Ap. 2:42, citim: ”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni”. Observăm foarte ușor de aici că era o plăcere pentru ei să facă aceste lucruri și totodată le făceau cu stăruință, cu dragoste, cu pasiune și în mod constant, fără a socoti una mai presus ca cealaltă. Nu doar frângerea pâinii o făceau cu stăruință, ci pe toate. Erau interesați de Cuvântul Domnului (“stăruiau în învățătura apostolilor”), erau preocupați de rugăciune, stăruiau în ea, erau interesați de relațiile frățești (“stăruiau în legătura frățească”). Aș dori ca în fiecare din aceste moduri de închinare să ne amintim de jertfa

răscumpărătoare a Domnului nostru Isus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl și de puterea Duhului Sfânt.Revenind la serbarea Cinei Domnului, Scriptura afirmă: “...ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta, sau beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El” (1Cor 11:26). Sigur, serbarea Cinei este un moment special, la care, poate mai mult ca oricând, ne aducem aminte de suferințele Domnului Isus, de iubirea Sa pentru noi, de faptul că El s-a supus în totul voii Tatălui. Atunci când ne apropiem de Cina Domnului, n-o facem ca pe un ritual, ci noi vrem să avem o relație,o părtășie reală cu El și o părtășie unii cu alții. Privind la evenimentul Cinei, am vrea să vedem ce mesaj ne transmite fiecăruia dintre noi. Primul mesaj este cel al amintirilor. La Cina Domnului ne amintim că El a luat păcatele noastre asupra Lui, iar pe crucea din Golgota s-a jertfit pentru noi, ca să fim  socotiți neprihăniți prin El. În spatele celor două elemente simbolice (pâinea și vinul), se află realitatea morții Domnului Isus (trupul pironit pe cruce,sângele vărsat). Ne amintim, de asemenea, și de legământul cel nou în sângele Său (Mt. 26:28).Al doilea mesaj este cel al unității. Este unitatea între Hristos (Capul bisericii) și credincioși (trupul, mădularele). Domnul Isus Hristos a spus: “Mă rog ca toți să fie una, cum suntem și noi” (Ioan 17:11, 21). Un al treilea mesaj pe care-l transmite Cina Domnului este cel al cercetării. “Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși, și așa să mănânce din pâine aceasta și să bea din paharul acesta”( 1 Cor. 11:28).La Cină există printre credincioși și un obicei mai puțin plăcut, și anume, ei vin la pastor și-l întreabă: “Pot să iau Cina? Pentru că am făcut cutare sau cutare lucru…”.Sigur, a te mărturisi este un lucru bun și este scriptural să -l facem (dar trebuie să te și lași de acel păcat), însă a cere altcuiva (pastorului) să ia în locul tău decizia de a te împărtăși sau nu, mi se pare un gest nepotrivit.Se poate  să-i ceri o părere personală sau un sfat, dar nu să ia o decizie pe plan spiritual în locul tău. De aceea, ar fi bine să medităm adânc la pasajul citat din 1 Corinteni, pentru că decizia ne aparține nouă în mod personal!   Dorința mea și sfatul meu este să facem din căutarea Domnului Isus Hristos un mod de viață, și nu doar la Cina Domnului, ci în fiecare zi, și în orice slujire. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și  să ne apropiem de Cina Domnului cu teamă sfântă, cu smerenie, cu respect, cu așteptări dar și cu mulțumiri.

Isus vrea să intre în inima noastră

Inima, ca centru spiritual al omului, poate fi asemănată cu un vas (sau cu o vistierie) în care poate să existe lucruri bune sau lucruri rele.

 Iată doar două versete care să sublinieze adevărul acesta: Matei 12:35 şi 15:19.

Vasul acesta al nostru are o capacitate imensă şi în el există atâtea lucruri amestecate. 

De multe ori găsim atitudini atât de diferite şi chiar contrarii. 

Priviţi ce spune David, omul lui Dumnezeu, în Psalmul 12:2. 

Deasemenea să citim ce spune, prin inspiraţie, Ieremia în capitolul 9:8 şi 17:8. 

Putem să-i iubim pe unii şi în acelaşi timp să urâm pe alţii; putem zâmbi cu gura şi totuşi să ne încleştăm inima; putem să ne arătăm altfel decât suntem în interiorul nostru, şi toate acestea pornesc din aceeaşi inimă.

 Cu alte cuvinte noi inducem în eroare, sau minţim, pe cei care cred ceva despre noi, în timp ce realitatea este cu totul alta. 

Suntem adesea ispitiţi să prezentăm altora vasul inimii noastre ca fiind de calitate, frumos şi plin de lucruri bune, iar în realitate suntem plini de lucruri negative. 

Credeţi că e bine aşa?

Şi pe vremea Domnului Isus Hristos preocuparea pentru a lăsa o impresie bună exterioară era la rang de cinste.

 “Iudeii erau aşa de grijulii în ce priveşte curăţia ceremonială încât orânduielile lor erau extrem de împovărătoare.

 Mintea lor era ocupată cu reguli şi restricţii şi de teama de a nu se mânji pe dinafară, nu observau murdăria pe care egoismul şi răutatea le-o lăsau în suflet.

Ca să putem pune ceva într-un vas acesta trebuie să fie gol.

Dacă e plin degeaba ne vom strădui să-l mai umplem cu altceva. 

Să luăm un exemplu biblic: 

2 Împ. 4:1-3. 

Această femeie a fost trimisă să aducă vase de la vecini pentru a le putea umple cu untdelemn. Trebuia ca vasele să fie neapărat goale; altfel nu se putea pune nimic în ele.

În al doilea rând vasele trebuie să fie curate.

Isaia 66:20.

 Dacă vasele folosite la Casa Domnului erau curate, spălate, cum credeţi că trebuie să fie inima noastră?

Domnul Hristos spune: 

“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8) 

Dumnezeu nu doreşte ca noi să rămânem cu inima neschimbată, necurăţită şi împărţită. Isaia 1:16-18.

 Curăţia inimii este condiţia prieteniei noastre cu Dumnezeu. Prov. 22:11.

“… cuvintele lui Isus, 

“ferice de cei cu inima curată”, au înţeles mai adânc, referindu-se nu numai la curăţie în sensul în care o înţelege lumea, adică de a fi neatins de senzualitate sau poftă, ci şi la faptul că trebuie să aibă un suflet curat, să fie neatins de mândrie şi egoism, să fie umil, dezinteresat şi la fel ca un copil.Astăzi există foarte mulţi oameni care se exprimă în felul următor: “vasul inimii mele este curat; eu n-am nimic rău în inima mea; eu n-am nevoie de intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea; eu deja sunt mântuit; eu n-am dat în cap la nimeni, n-am furat nimic, nu am desfrânat şi m-am închinat doar lui Dumnezeu; mie nu mi se cuvine decât viaţa veşnică.” 

Aceste afirmaţii le mai auzim de multe ori şi printre cei din bisericile noastre.

Poate vasul inimii noastre să stea gol? 

Există posibilitatea ca, fără locuirea lui Dumnezeu în inima noastră, să fim neutri sau chiar imuni faţă de demonii care ne asaltează?

 Să citim ceea ce spune Domnul Isus Hristos în Luca 11:24-26. 

Este clar că varianta de mai sus nici nu poate fi pusă în calcul de nici un om de pe faţa pământului.Inima omului, care este neocupată de Duhul lui Dumnezeu, va deveni inevitabil o casă în care vor locui demonii moderni. 

Dumnezeu doreşte ca inima noastră să devină “domiciliul stabil” sau reşedinţa permanentă a Duhului Său.

Dacă dorim din toată inima noastră să fim cu Dumnezeu pe Noul Pământ trebuie neapărat să avem vasul inimii noastre curăţit. 

Aceasta este condiţie obligatorie pentru cei ce vor să meargă în Canaanul Ceresc.

Avem astăzi ocazia să fim curăţaţi. 

Este încă har şi putem să fim transformaţi.

 Isus vrea să intre în inima noastră şi să dea afară tot ce e rău.

 Apoc. 3:20. 

Îi vom da noi voie oare? 

Vom accepta sângele Său pentru a fi spălaţi? 

Domnul doreşte aceasta din partea noastră. 

Voia Sa este ca să fim schimbaţi. 

Facă-se Voia Sa cu noi!

Avem obligația să înapoiem Stăpânului fiecare suflet pierdut.

Dacă vezi rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu le ocoleşti, ci s-a le aduci la fratele tău. Dacă fratele tău nu locuieşte lângă tine şi nu-l cunoşti, să iei dobitocul la tine acasă şi să rămână la tine până ce-l cere fratele tău; şi atunci să i-l dai. Tot aşa să faci şi cu măgarul lui, tot aşa să faci şi cu haina lui, şi tot aşa să faci cu orice lucru pierdut de el şi găsit de tine: să nu le ocoleşti. Dacă vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocoleşti, ci să-i ajuţi să-l ridice.
Deuteronom 22:1-4

Aşa cum,  evrei erau obligaţi de legea iudaică să nu ocolească un obiect sau animal pierdut ci, trebuia să anunţe tribunalul evreiesc că au găsit ceva pierdut şi să-l înapoiezi stăpânului, acelaşi lucru se referă şi la sufletele pierdute.

 Aceeaşi lege a harului  astăzi te obligă (cum se aplica în cazul prezentat în Deuteronom 22),  referitor la găsirea şi  înapoierea sufletelor pierdute Stăpânului universului.

Domnul Dumnezeu este Stăpânul toturor lucrurilor văzute și nevăzute şi mai presus de orice El este Stăpânul sufletului meu şi al sufletului tău.
Primul verset începe cu :
-”Dacă vezi rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău...”.
Oamenii sunt comparați în repetate rânduri, în Scripturi, cu oile.
-De ce?
-Pentru că sunt cele mai slabe şi proaste animale care există, totuşi tot din ceea ce reprezintă oaia poate fi folosit pentru a ajuta pe alții, începând cu lâna, laptele, pielea, etc.
-Oile nu au nici un sistem de apărare, nici măcar fuga, deoarece sunt mult mai încete decât toți prădătorii lor. -Singurul sistem de apărare al oilor este păstorul.
-Dacă oile stau lângă păstor sunt apărate, hrănite şi păzite.
Când Domnul Isus vorbea despre oaia care se pierde şi păstorul lasă toate cele 99 de oi, ca să o caute, spunea acest lucru deoarece voia să puncteze că doar păstorul o poate apăra.
În Psalmul 119, în versetul 176 este scris :
....”rătăcesc ca o oaie pierdută. Caută pe robul Tău căci nu uit poruncile Tale”.
Stăpânul îşi caută oile, dar dacă le găsim noi înaintea Lui, avem obligația să nu trecem nepăsători pe lângă ele.
 Avem obligația să înapoiem Stăpânului fiecare suflet pierdut.
Liderii nu au voie să se poarte cu oamenii de parcă ar fi oile lor, ci mereu să țină cont de faptul că, ei doar au găsit ceva ce s-a pierdut de la fața Stăpânului .
Potrivit cu Sfintele Scripturi  pastorii, au datoria să se îngrijească de bunul găsit, până când Stăpânul îl cere şi atunci trebuie să fie gata să îl înapoieze.
Obligația noastră, a fiecăruia, este să nu trecem pe lângă cineva pierdut fără să ne îngrijim de el.
”Dacă vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocoleşti, ci să-i ajuţi să-l ridice”. Este o datorie sfântă  să îl iubeşti pe aproapele tău, o datorie pe care Domnul Isus  a întărit-o în Noul Testament.

Din dragoste pentru aproapele tău

- și cine e mai aproape de tine decât Domnul Dumnezeu?

- Tu trebuie să-L ajuți să-şi ridice ”animalul căzut” sub povară. 

 -Nu ai voie să-l ocoleşti.
Păstorul suferă după orice oaie pierdută-
Dacă spunem că-L iubim, Îl vom ajuta să-şi caute oile şi ne vom îngriji de ele.

Dacă Îl iubim, păzim poruncile Lui şi poruncile Domnului Isus nu sunt diferite de poruncile Tatălui, pentru că dacă ar fi atunci nu ar fi fost de la Tatăl, dar ştim în adevăr că Domnul Isus şi Tatăl sunt una.

Porunca Tatălui este să înapoiezi ceva care s-a pierdut şi Domnul Isus a venit tocmai să împlinească această poruncă a Tatălui.

La fel trebuie să facem şi noi.

a doua chemare

Nu atunci e liber omul când trăiește în păcat,

Nu atunci e liber omul când trăiește în păcat,
Și când poate după voie a umbla ne-mpiedicat.
Ci atunci e omul liber, când mai drept și mai frumos,
Conștient și 'nalt trăiește-n ascultarea lui Hristos.

Nu acolo-i viața bună unde -noată-n desfătări,
Și-unde numai flori și zâmbet poate-avea pe-orice cărări,
Ci acolo-i viața bună unde-aduce ne-ndoios,
Pentru Dumnezeu și semeni rod mai vrednic în Hristos.

Nu-i atâta fericire cât poți să trăiești cum vrei,
Și tot ce-ți dorește trupul poți să ai și poți să iei,
Ci e fericire-atâta cât cu sufletul voios,
Poți trăi și-n gând, și-n faptă, și-n duh una cu Hristos.

Lumea asta nu e țintă, moartea nu-i sfârșit de drum;
Nu ne-a fost viața dată numai pentru ce-i acum,
Ci mi-e lumea câmp de luptă, moartea-i prag întunecos:
Ori lângă Hristos de-a pururi, ori în veac fără Hristos!

Sărbătoarea sărbătorilor

Ajuns-aţi voi la ţintă de nu mai alergaţi ? -valentin popovici

Ajuns-aţi voi la ţintă de nu mai alergaţi ?
Şi n-aşteptaţi pe nimeni de nu mai privegheaţi ?
V-aţi terminat lucrarea de staţi şi odihniţi ?
Sau Tatăl nu mai are alţi fii nemântuiţi ?
Aţi câştigat cununa de nu vă mai luptaţi ?
Şi sunteţi prea puternici de nu vă mai rugaţi ?
Cuvântul Sfânt de-acuma deplin l-aţi învăţat,
De azi l-aţi dat uitării şi stă necercetat ?
Sau inimile voastre de somn s-au molipsit,
De v-a legat păcatul şi pofta v-a robit ?
Sau cumva duhul vostru de lume-a fost cuprins,
Şi duhul lumii, râvna şi dragostea v-a stins ?
Sau poate legământul cu Domnul l-aţi călcat,
Şi gândul că El vine curând voi l-aţi uitat ?
Sau dragostea fierbinte atât vi s-a răcit,
De uitaţi ce-aveaţi odată atât de mult iubit ?
Vreţi oare să vă afle pe voi Isus aşa,
Aduceţi-vă-aminte: aşa eraţi cândva ?

Cand suferi cumplit

Cand suferi cumplit
Cand suferi cumplit de durere rapus,
Cand inima-n chinuri se zbate,
Gandeste-te, oare nu ştie Isus
De tot ce asupra-ti se abate?

Caci orice-ncercare la al ei inceput
E-o pricina grea de-ntristare.
Dar adu-ti aminte prin cate-ai trecut,
Si-n viata ta iar a fost soare!

Cand ceasu-ncercarii curand va suna,
Sfarsind incercarea amara
Ce rau o sa-ti para ca nu ai rabdat,
Tacut trecatoarea povara.

Azi prinde prilejul cat inca mai stai
Sub crucea-ncercarii avute,
Sa prinzi de pe-acum spre vesnicul Rai
Podoaba rabdarii tacute.

Când Domnul nu lucrează așa cum te-ai fi așteptat

adevaruri biblice pentru toti,

Grijile sunt asemenea copiilor mici: cu cât le îngrijești, cu atât cresc mai mari.
Cuvintele bine gândite au rădacina în tăcerea adâncă.
Biserica nu este o societate de sfinți perfecți, ci de candidați la sfințenia perfectă.
Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare care-a rămas în frigider.
Biruința desăvârșită este atunci, când te biruiești pe tine însuți.
Cel ce minte astăzi pentru tine mâine va minți împotriva ta.
Inima este ca marea, păstrează în adâncul ei, tot ce a primit.
Adevărul n-are nevoie de apărare.

 Cum n-ai să învelești soarele într-o pătură ca să-l ferești, tot așa si adevărul, lasă-l să lumineze.

Adevărul este etern. 

El nu poate fi schimbat nici chiar de Dumnezeu.

Am ales.....

Am ales să aştept...
nu pentru că vreau, dar pentru că nu ştiu ce altceva mai bun să fac. 

Am să aştept să-mi crească aripi să-mi pot înălţa fiinţa deasupra indiferenţei unei lumi ce nu-mi aparţine.

M-am săturat să fiu aruncat în ţărână doar pentru că nu-s a lor, doar pentru ca am ales să nu fiu a lor...

am să aştept ca Mâna Divinului să potoleacă furtuna din mine şi să umple razboiul meu cu pace.

 Am să aştept să mor puţin câte puţin, până când nimic din firea-mi nenorocită nu va mai rămânea în mine, până când Cerescul mă va umple iar.

Am să aştept să-mi îmbrăţişez veşnicia!
Am să aştept să-mi fie ruinate toate visurile, ca astfel să fac loc pentru visul si Planul Lui pentru mine.

Am să aştept până când în mine va lua formă Visul Lui.
am să aştept ca Lumina să-mi cureţe inima stricată de iluzii.

Am  să aştept ca Lumina să-mi vindece inima îmbolnavită de lumesc.

Cum sa invingi mediocritatea?

Și noi am fost odată tineri...

O tura in plus

Si daca Domnul va veni....

Si daca uneori mai cazi,
iar crucea ti se pare grea,
ridica-ti ochii catre cer ,
acolo e salvarea ta.
Si daca vorbele mai dor
cand limba nu le cantareste,
asculta glasul ce ti-a spus
ca si pe tine te iubeste.
Si daca lacrimi curg suvoi
e semn ca Domnul te asculta
si te va scoate din necaz.
Si daca Domnul va veni
cat inca esti pe-acest pamant,
te va rapi in vesnicii
asa cum spune-al Sau cuvant.
brazdand uscatul tau obraz,

Biserica pe care o foloseste Dumnezeu

Nu vom putea niciodata sa distrugem legile lui Dumnezeu

Este folositor sa insemnezi Biblia, dar este si mai folositor s-o lasi pe ea sa te insemneze.
Biblia este singura carte al carei Autor este prezent cand o citesti.
Studiaza Biblia ca sa fi intelept; crede-o ca sa fi in siguranta; traieste-o ca sa fi sfant si fericit.
Cum se poate ca sa le fie interzis copiilor nostri sa citeasca Biblia in scoli, dar sa li se dea voie s-o citeasca daca ajung in inchisoare? Nu credeti ca ar fi mai intelept sa-i lasam sa citeasca Biblia in scoli ca sa nu mai ajunga in inchisoare?
Interesant, cand ii cunosti Autorul, iti place mai mult Cartea!
Biblia are nevoie sa fie mai mult traita decat aparata.
Nu exista pericolul ca Biblia sa ajunga o carte "depasita", atata vreme cat noi nici n-am ajuns inca sa tinem pasul cu ea.
 Nu este sansa de mantuire pentru cel ce, cumparand o Biblie, n-o citeste sau citind-o, n-o traieste.
Biblia este ceasul vremii si al istoriei.
Biblia este o fereastra prin care putem privi din lumea aceasta, ca dintr-o inchisoare, inspre libertatea vesniciei.
Nu vom putea niciodata sa distrugem legile lui Dumnezeu, ne putem insa distruge foarte usor pe noi insine incercand sa le incalcam.

Statul norvegian -Barnevernet si omorarea pruncilor

Păstorul oilor

Împărtăseste ce e în inima ta

Femeia din Proverbe 31 petrece timp cu familia ei, îi ajută pe alţii;
 astăzi vom vedea că ea mai are timp si pentru ea însăsi.
Cum este posibil acest lucru?
 -Eu nu fac nici jumătate din ce face această femeie si sunt totusi norocoasă că apuc să fac un dus în fiecare zi!
Dacă acesta este gândul care tocmai ţi-a trecut prin minte, nu esti singura! 
Si mie mi-a trecut acelasi gând prin minte!
Versetul 22 spune că „are haine de in subţire si purpură”.
Ea consumă timp si pentru ea însăsi si este bucuroasă de felul în care arată.
Hainele ei sunt alese cu grijă, machiajul este drăguţ si natural, părul aranjat cu stil.
Ea nu face acest lucru ca semn al vanităţii, ci din respect pentru soţul ei.
Versetul 23 ne spune că „bărbatul ei este bine văzut la porţi când sade cu bătrânii ţării”.
Soţul ei are o poziţie de conducere în orasul lui si de aceea soţia lui are grijă de felul în care arată.
Dar soţul meu nu are nicio poziţie în guvern sau primărie, asa că de ce trebuie să consum timp si pentru mine?
 Din ceea ce am văzut la femeia din Proverbe 31, ea are grijă de familia ei la cele mai bune standarde. După părerea mea umilă, nu cred că este important ce funcţie are soţul ei.
Ea doar petrece timp să se facă frumoasă din respect pentru el.
Gândeste-te la perioada în care vă dădeaţi întâlniri.
Adu-ţi aminte cum petreceai ore pregătindu-te, arătând bine doar ca să staţi acasă si să vă uitaţi la TV sau să iesiţi la o cafea.
Nu te pregăteai pentru activitatea respectivă, ci pentru persoana respectivă. 
Să fiu sinceră, eu am fost învinsă la acest capitol. După anii de căsnicie fericită si sigură, am devenit comodă, chiar prea comodă.
Îmi amintesc cum înainte nici nu se punea problema să ies din casă fără să fiu aranjată.
 Acum rar îmi las părul desfăcut, port machiaj sau port altceva decât jeansi si tricou.
 Dar îmi iubesc soţul si am un mare respect pentru el.
 De aceea trebuie să-mi iau timp si să fac un efort ca să arăt bine pentru el.
În al doilea rând, ea petrece timp pentru a se îngriji de viaţa ei spirituală.
 Versetul 30 spune: „dezmierdările sunt înselătoare, si frumuseţea este desartă, dar femeia care se teme de Domnul  va fi lăudată”.
Ea înţelege că frumuseţea exterioară nu durează mult.
Oamenii observă la ea sufletul ei frumos.
Acest tip de maturitate nu vine decât în urma petrecerii unui timp cu Domnul.
Să petreci timp în Cuvânt în fiecare zi este crucial.
N u vei sti niciodată ce vrea Dumnezeu de la tine sau pentru tine  dacă nu înveţi să asculţi de Vocea Lui.
De asemenea, ea petrece timp si în rugăciune.
Tu te rogi, vreau să spun chiar te rogi pentru familia ta?
Petreci timp rugându-te pentru soţul tău, îl întrebi vreodată care sunt nevoile lui de rugăciune pentru ca apoi să vii cu ele înaintea lui Dumnezeu?
 Faci acelasi lucru si pentru copiii tăi?
 Petreci timp cu Dumnezeu, căutând voia Lui pentru tine si familia ta?
Îţi spun din experienţă: rugăciunea îţi poate si îţi va schimba viaţa.
 Dumnezeu Îsi doreste să comunicăm cu El.
 El este Tatăl nostru.
 Dorinţele si visele tale, grijile pe care le porţi în inima ta contează pentru El.
Ai nevoie să pui deoparte timp si pentru tine?
 Eu stiu că am nevoie!
Nu trebuie să fie vorba de ore, ca în vremea în care vă dădeaţi întâlniri.
Majoritatea dintre noi nu avem atâtea ore la dispoziţie.
Dar să punem deoparte 15-30 de minute.
Asta nu înseamnă prea mult timp pentru a avea grijă de felul în care ne reprezentăm familiile.
Provocare:
Propuneţi să te îmbraci frumos mâine.
 Nu trebuie să fie ceva exagerat.
Schimbă-ţi jeansii de mamă cu niste jeansi drăguţi, iar tricoul cu o cămasă.
 De asemenea, deschide Biblia si meditează asupra Cuvântului timp de 5 minute.
Nu stii de unde să începi?
 Începe cu versetul de azi, Proverbe 31:22.
 Iar apoi roagă-te.
 Vorbeste cu Dumnezeu.
Poţi să faci asta pe parcursul zilei, oriunde si oricând!
Împărtăseste ce e în inima ta cu El!