Am luat hotararea

Versurile cantarii:
(baietii)
Daca Pavel a fost singur, si a zis ca-i mai usor
Daca famenii din timpuri Au trait fara surori
Chiar si-acum in vremea noastra E exemplu de urmat
Are bani si are casa Si nici gand de insurat

Am luat horarirea Nicidecum sa nu ma-nsor
Cu privirea doar nainte, niciodata la surori
(fetele)
Dar nici noua nu ne pasa, Noi cu Pavel agreem
De la soacre noi dureri n-o sa avem
(toti)
Am luat hotarirea, nicidecum nu ne-ncuscrim
Caci degraba e venirea, si de ce sa ne-ngrijim
Noi aici in timpul asta, am venit sa ne odihnim
Nicidecum noi cate doi n-o sa fugim
(fetele)
Daca vorba e de casa, de masini sau de comori
Noua acestea ce ne pasa, noi nu-mblam cu capu-n nori
Noi dorim doar un Ocrotitor
(baietii)
Noi un ajutor
De aceea mai ganditi-va surori
(baietii)
Mi-am schimbat hotarirea, vreau acum sa ma insor
pentru om sa fie singur, nu e bine nici uşor
(toti)
Ne va fi cu mult mai bine,
N-om fi singuri, vom fi doi
na na na na anana nanannana

(baietii)
Iar la fete ce le pasa, ca pe deget n-au inel
Ele nu vor mare casa, multe haine de-orice fel
Lor le trebuie un om voinic sa le poarte grija lor
de aceea am decis sa ma insor

Mi-am schimbat hotarirea, sa ma insor acum voiesc
(fetele)
Imi fac nunta primavara, eu aceasta imi doresc
(toti)
Nu ne e acum ruşine, sa spunem ca vrem camin
Toti ce sunt deacord strigati cu noi AMIN

realităţile vieţii ....

vegheaţi!

Datorită neascultării de Dumnezeu şi de prorocii Lui,poporul Iudeu a fost dus în robia babiloniană, iar cetatea Ierusalimului a ajuns o cetate devastată, cu porţile arse de foc. La timpul hotărât, Dumnezeu a stârnit duhul lui Neemia, fiul lui Hacalia, paharnicul împăratului Artaxerxe, să  se reîntoarcă la Ierusalim ca să rezidească cetatea. Neemia, din poziţia de dregător peste ţara lui Iuda, ajunge să fie trimis împuternicit de împărat spre a rezidi Ierusalimul. Lucrarea nu s-a făcut fără împotrivire din partea oamenilor rău voitori. Un samaritean,cu mare influenţă în acele vremuri, cu numele de Sanbalat, s-a supărat, s-a mâniat, iar apoi şi-a bătut joc de ei. Când Sanbalat văzut că Neemia şi poporul continuau să  lucreze sârguincios la repararea zidului cetăţii, a aranjat diferite atentate la viaţa dregătorului Neemia, dar acestea nu i-au izbutit. Vrăşmaşii lui Neemia au folosit metoda intimidării, oferte de mituire şi acuzaţii nedrepte prin scrisori şiret ticluite către împărat, toate cu scopul de a opri lucrarea de rezidire a cetăţii. Privind cu încredere către Dumnezeu, Neemia a continuat lucrarea de zidire în ciuda tuturor împotrivirilor întâmpinate şi a dus la bun sfârşit ceea ce Dumnezeu i-a pus pe inimă să facă pentru Israel.Neemia a făcut două lucruri foarte importante şi acestea ne vorsluji ca exemplu nouă astăzi, care suntem în lupta şi în lucrul Domnului. Starea în care s-a aflat Neemia era o stare foarte asemănătoare cu starea creştinilor din ziua de astăzi. Dacă vrei să
faci voia lui Dumnezeu şi să lucrezi la zidirea tempului zidit din pietre vii, adică din suflete mântuite, Satan nu va bate din palme în semn de aprobare, ci cu duhurile întunericului va forma o opoziţie. El va căuta s[ăte atace, pentru ca oprindu-te pe tine, să oprească înaintarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, lucrare pe care Domnul a încredinţat-o robilor Săi. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească; (1 Petru 2:5).
Lucrarea de zidire a lui Dumnezeu numită biserica  nu numai că va ajunge sã fie terminatã, dar ea este predestinată să ajungă în Cer şi va ajunge acolo. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un Locaş al lui Dumnezeu prin Duhul (Efeseni 2:22). Fiecare credincios, în mod individual, alege dacă vrea să plătească preţul ascultării de Dumnezeu, nu numai pentru a rămâne parte din Biserică, ca suflet mântuit, dar şi de a rămâne un lucrător al zidirii Bisericii. Cineva spunea că un creştin
este ca o punguliţă  ce conţine ceai şi nu ştii ce fel de ceai este până când nu îl pui în apă fierbinte. Lupta pe care o dăm cu armele luminii împotriva a tot ce nu este după  placul lui Dumnezeu va dovedi ce fel de creştini suntem.Satan, împotrivitorul dorinţei de bine a lui Dumnezeu pentru
om, ştie că suntem vulnerabili atâta timp cât existăm în acest trup care adăposteşte o fire veche, răstignită, de aceea nu va ezita să folosească tot felul de săgeţi, numite de noi necazuri, cu scopul de
a ne opri din lucrarea de zidire la care ne-a chemat Dumnezeu.După cum Neemia a fost prevenit de planurile şi capcanele puse de Sanbalat şi noi suntem preveniţi de Cuvântul lui Dumnezeu, care ne oferă singuranţă dacă ne lipim tare de Bine, adică de Domnul Isus
ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui..(2 Corinteni2:11).
Succesul nostru de a rămâne necompromişi şi de a ajunge la locul răsplătirilor bune ale lui Dumnezeu va depinde de strategia pe care alegem să luptăm ...vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.(1 Petru 5:8). La fel ca Neemia, care s-a rugat şi a vegheat, va trebui să angajăm străji puternice pentru a ne proteja de atacurile vrăşmaşului, fiindcă suntem în plin război. Primul lucru pe care Neemia l-a făcut a fost ca să şi înălţat rugăciunile către Dumnezeu. Succesul înseamnă a căuta voia lui Dumnezeu prin Cuvânt, rugăciune şi a asculta de El indiferent de preţ, folosindu-ne de armele de apărare şi de lovire puse la îndemâna noastră. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”(Marcu 14:38).Prima strajă pe care va trebui să o angajăm va fi rugăciunea.
Organizaţiile de spionaj din lume lucrează cu informaţii obţinute în secret pe care le numesc secrete , dar în lumea nevăzută de noi, a duhurilor, se transmit mesaje şi se dau lupte la care participăm şi noi atunci când ne rugăm. Cei care prin închinare în duh şi adevăr stabilesc o legătură cu cerul, rugându-se nu numai cu gura ci şi cu duhul, primesc  secrete inteligente adică  informaţii şi cârmuire din partea lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,(Efeseni 6:18).
După cum prorocii din vechime au primit de sus, informaţii, şi au putut vesti lucrurile ce vor avea loc în viitor, tot aşa prin rugăciune copiii lui Dumnezeu primesc sfatul Său,care-i fereşte de laţul vânătorului de suflete.
Prin rugăciune inima noastră se poate acorda ca un instrument cu voia între voia Lui şi a noastră, dar totdeauna a noastră va trebui să fie modificată. Rugăciunea credinciosului care are Duhul lui
Dumnezeu în templul trupului său este un atac violent împotriva întunericului şi prin ea se pot întrerupe planurile vrăşmaşului, aşa cum David a făcut cu planurile lui Ahitofel. Este bine să nu faci
din rugăciune un obicei, ci mai întâi este necesar să observi faptul că intri în prezenăa lui Dumnezeu. Aceasă  intrare în prezenţa Lui se face cu o minte limpede, ca să-L putem auzi şi să putem cunoaşte care este voia Lui. Prin rugăciune putem să ne atingem de El, ştiind că atunci când te atingi de El ceva minunat se va întâmpla. Copiii ne pot învăţa câte ceva despre felul cum să ne rugăm, pentru că ei sunt sinceri şi originali.Domnul Isus, prin pilda judecătorului nedrept relatată ]n Luca18, ne-a învăţat cât de important este să insistăm în rugăciune până trecem de orice împotrivire şi ajungem în
prezenţa lui Dumnezeu, ca să depunem pe altarul Său rugăciunile noastre. Dacă  luptăm fără să avem această strajă a rugăciunii în viaţa noastră vom fi înşelaţi de vrăşmaşi. Iosua  s-a rugat şi ca un strigăt către Dumnezeu, aduce rezultate întotdeauna. Oamenii mari ai credinţei au dat mare importanţă acestei strategii de luptă pe genunchi. Spurgeon, ştiind importanţa rugăciunii, a spus că prefera să înveţe un om să se roage decât să înveţe zece oameni să predice. Biserica a fost iniţiată  la Rusalii prin rugăciune ăi tot rugăciunea o păstrează curată şi harnică ca pe o logodnică care aşteaptă pe Mirele ei. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui (Fapte 1:14). O femeie s-a dus la pastor şi l-a întrebat dacă poate să aducă înaintea Domnului, în rugăciune, problemele ei mici şi uşoare. Pastorul i-a răspuns printr-o întrebare retorică şi a întrebat-o dacă există  ceva mare şi greu pentru Dumnezeu.Putem aduce toată viaţa noastră înaintea Lui, pentru că El este interesat de binele sufletului nostru şi chiar a trupului nostru. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat (Evrei 4:15). Într-o lume în care totul se schimbă şi se clatină  te poţi baza cu toată  încrederea pe Domnul Isus Hristos care este Singurul Absolut. El îţi dă   putere să  te supui atunci când trebuie să  faci ceea ce firii nu-i convine, lăsând ca dorinţa ta să fie înfrântă de dorinţa de a face voia Lui, aşa cum a făcut Domnul Isus în Ghetsimani. Când lăsăm ca voia Domnului să învingă, ne umilim sub mâna tare a lui Dumnezeu, şi aceasta ne face deosebiţi de oamenii de rând care nu au putere duhovnicească. Viaţa de creştin este o încleştare  în luptă cu forţele întunericului, dar rug[ciunea nu numai c[ ne ocrote=te de vitregia lumii prin mângâierile pe care le primim, dar ne şi păstrează o perspectivă corectă asupra lucrurilor în care facem totul pentru Evanghelie ca să avem parte de ea.  pentru Evanghelie, Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.(1 Corinteni 9:23).Suntem chemaţi să ne rugăm neîncetat, dar aceasta nu înseamnă să  nu mergem la serviciu sau să  nu ne facem treburile. A te ruga neâncetat înseamnă a avea pe Domnul necurmat înaintea ta asemenea psalmistului: Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin (Psalmul 16:8). Rugăciunea nu este doar un ritual, ci este modul prin care îi dai Domnului povara ta. Mulţi  fac acest lucru, dar după un timp ei vor povara înapoi, asemenea Sarei care a crezut că a cerut de prea mult timp un copil de la Dumnezeu, dar după o vreme şi-a luat povara înapoi şi a încercat să-şi rezolve problema cu ajutorul roabei sale. El ne-a promis că  este cu noi în toate zilele şi ne putem încrede în dragostea Lui care nu va îngădui nimic peste puterile noastre.  Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră(Psalmul 68:19).Fariseii au transformat relaţia lor cu Dumnezeu într-o serie de reguli ţi legalităţi cu privire la Lege, lipsite de căldura prieteniei şi a dragostei dintre un tată şi copilul său. Rugăciunea dorită de Dumnezeu este cea care are căldură şi ne face să  simţim sau să  spunem cu duhul nostru cuvântul Ava, adică Tată. O traducere mai precisă spune , lucru care îmi spune cât de mult vrea Dumnezeu să aibă părtşie cu noi, prin Duhul, în rugăciune. El nu vrea să-I explicăm doctrina Lui în rugăciuni prefabricate, învăţate sau auzite, ci având la bază  meritul sângelui din Golgota şi promisiunile Sale vrea să  fim sinceri şi în acelaşi timp specifici în ceea ce îi spunem că vrem şi simţim. Copilul lui Dumnezeu învaţă  să nu se plângă la alţii, ci să-şi aducă cererile împreună cu mulţumiri înaintea lui Dumnezeu. Degeaba ne plângem la oameni, pentru că pe majoritatea nu-i interesează, o altă parte nu te cred, iar alţii se poate să fie dintre cei cărora le pare bine de necazul tău, gândind cât de mult meriţi aşa ceva. A-ţi spune secretele şi tainele inimii unor oameni nesinceri este ca şi cum ai arunca mărgăritarele înaintea porcilor.Atunci afli că ai ajuns pe mâna chinuitorilor sau aşa cum spun cuvintele Mântuitorului,Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.  (vezi Matei 7:6). Sunt şi fraţi a căror purtare şi roadă  dovedesc că  sunt sinceri şi simt cu cel care a ajuns în necaz şi are nevoie de sprijin în rugăciune. Astfel de suflete trebuie preţuite, pentru că mare putere are rugăciunea celui neprihănit. În primul rând, Neemia din mijlocul necazului şi-a înălţat rugăciunile cu credinţă către Dumnezeu, ştiind că El îi poate ajuta să ducă  la îndeplinire lucrarea de rezidire
A doua strajă  pe care va trebui să  o punem va fi aceea de a veghea.

Dumnezeu te vrea pe tine ....vino!

Daca Dumnezeu ar avea un frigider, poza ta ar fi prinsa cu un magnet de usa lui; Daca ar avea un scrin, fotografia ta ar fi cu siguranta pe el; Daca ar avea un portdocument – ai ghicit! – fotografia ta ar fi si acolo. El iti trimite flori in fiecare primavara; El iti trimite un rasarit de soare in fiecare dimineata; El iti reaminteste de promisiunile Lui neschimbatoare cu fiecare curcubeu pe care il arcuieste pe cer dupa ce trece furtuna; Ori de cate ori vrei sa-I vorbesti, te asculta; Ziua ta de nastere este insemnata cu rosu in calendarul Lui; Se intristeaza cand pleci fara sa-I spui nici un cuvant; nu-Si gaseste niciodata linistea cand stai prea mult departe de El fara sa-L “suni”, iar cand te intorci, vrea sa stie neaparat cum a fost – desi stie totul! Este fericit cand citesti “Cartea Sfanta”,scrisoarea Lui de dragoste pentru tine; Se bucura cand Ii ceri ajutorul si ai incredere in deciziile Lui pentru viata ta;si se umple de veselie cand te vede pe deplin multumit cu ceea ce-ti daruieste. Daca ar folosi un telefon mobil, ti-ar trimite beep- uri ca sa-ti aduca aminte ca Se gandeste la tine si ti-ar trimite sms-uri cand esti prea ocupat ca sa-I mai vorbesti. Dumnezeu poate trai oriunde in acest univers si totusi prefera INIMA TA. Da, ar trebui sa recunosti ca Dumnezeu te vrea pe tine!

spre apusul vieţii.....

Se pare ca atat cat traim aici ne construim faptura dinauntru, ne construim “gradina” sufletului. Asa cum ne asternem aici, asa vom avea dincolo. Si vine o zi cand vom pleca de aici, vine un timp cand vom lasa ce avem aici si dincolo nu vom duce nimic din tot ce cu atata truda am adunat si nimic din cele pentru care atata ne-am zbatut…Si vom duce doar gradina sufletului pe care poate asa l-am neglijat, de care poate am uitat, pentru ca poate am incercat din greu “sa nu ne gandim la moarte, ca nu e ceva placut” (asa mi-a spus cineva)…Si totusi e cel mai sigur lucru din viata fiecaruia. Ca odata va muri.

Si cand vei inchide ochii aici si ii vei deschide dincolo, ce vei fi, unde vei fi si ce vei avea?

Din aceasta cauza, creştinismul, dacă este fals, nu are nicio importanţă, iar dacă este adevărat, are o importanţă covârşitoare. Dar nu poate avea o importanţă moderată.

Din aceasta cauza, cel mai important lucru din viata asta scurta este sa cauti Adevarul. Si daca il cauti sincer, cu onestitate (fara prejudecati) si din toata inima il vei afla, pentru ca Adevarul se lasa gasit de cine inseteaza dupa El.

muntele Sionului

Minunile-s minuni .....

Ne-am invatat sa fim nemultumiti
Si sa ne plangem poate de prea bine,
Ne rasculam cand suntem prigoniti

Ori comentam cand chiar si-un moft ni se retine.
 Il judecam pe Dumnezeu,
In functie de cat Ii dam zecime,
Uitand ca tot ce am primit mereu
N-a fost platit si nici cadou de la multime.
 Ne-am invatat sa ne rugam in cor,
Sau cel putin rostind aceeasi fraza,
De parca am trai pe placul tuturor,
Asa cum doar multimile te limiteaza.
 De ce sa nu ne mai rugam acasa
Si sa traim minuni,nu doar povesti?
Nu scrie nicaieri de izbavire-n masa,
Ci doar de mantuiti,in urma bunei Sale vesti.
Avem si dreptul la minuni nepublicate,
Putem ruga pe Dumnezeu si personal,
N-avem nevoie de formule invatate,
Nu suntem obligati sa curgem dupa val.
Minunile-s minuni cand numai tu si Dumnezeu
Le-ati petrecut ca fiu si Tata,
Cand le-ai cerut in ceasul rascolit si greu,
Iar El te-a ascultat de fiecare data.
 E timpul sa ne vindecam de gloate
Si sa traim mai personal orice moment;
Sa-I multumim lui Dumnezeu,ca El de toate
Ne-a dat de la-nceput pana-n prezent!

drumul spre închinarea înaintea fiarei

http://video.resursecrestine.ro/predici/79417/media-vizuala-si-creierul-uman
Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi."
Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!

Cel care se încrede în inima lui este un nebun.

Mândria spirituală este uşa principală prin care intră diavolul în inimile celor care doresc propăşirea credinţei. Ea este orificiul de intrare al fumului din puţul fără fund, care întunecă mintea şi înşeală judecata. Acesta este principalul mijloc prin care diavolul pune stăpânire pe persoanele religioase, şi principala sursă a tuturor înşelărilor pe care le introduce, ca să împiedice şi să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Această cauză este izvorul, sau cel puţin suportul principal, al oricărei erori. Până nu se vindecă această boală, degeaba se dau leacuri pentru a vindeca celelalte boli. Din cauza ei, mintea apără celelalte erori, şi se păzeşte de lumină, prin care poate fi corectată şi vindecată.

Omul mândru spiritual este plin deja de lumină; el nu mai are nevoie de instruire, şi dispreţuieşte pe cel care i-o oferă. Dar dacă această boală se vindecă, celelalte sunt mai uşor de îndepărtat. Persoana umilă este ca un copilaş, care primeşte cu uşurinţă să fie învăţat; ea este atentă cu ea însăşi, şi conştientă de înclinaţia de a se rătăci; de aceea, dacă i se spune ceva greşit, ea este gata să cerceteze lucrul în mod imparţial. Nimic nu îndepărtează pe o persoană mai mult de diavol decât umilinţa, care pregăteşte mintea pentru lumina divină, alungând întunericul şi limpezind ochii, ca să poată privi mai bine lucrurile bune: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmul 25:9). De aceea, nu trebuie să ne luptăm cu cei mici, nici cu cei mari, ci cu regele lui Israel; prima noastră grijă ar trebui să fie îndreptarea inimii şi scoaterea bârnei din ochi, ca să putem vedea limpede.

Ştiu că multe lucruri sunt foarte jignitoare pentru mândria celor care sunt zeloşi pentru cauza Domnului. Atunci când un creştin o ia înaintea altora în lucrurile religioase, dacă are mângâiere spirituală sau bucurie mai mare decât de obicei, sau dacă pare prea zelos în credinţă, dacă se străduieşte mai mult decât alţii pentru cauza credinţei, sau dacă are anumite succese, e sigur că va trezi imediat invidia celor din jur; şi ei îşi vor închipui (cu sau fără motiv) că este foarte mândru de bunătatea lui, şi că se consideră mai bun decât toţi ceilalţi, şi toate vorbele şi purtările lui sunt privite în lumina acestei prejudecăţi. Cei care sunt reci şi morţi şi nu au experimentat niciodată puterea evlaviei în inimile lor, sunt gata să creadă astfel despre cei mai buni creştini; şi din cauza aceasta evlavia vitală şi puternică este privită cu duşmănie tainică.

Creştinii zeloşi ar trebui să ia seama să nu fie prinşi în capcană de acuzaţiile celor reci, pentru ca diavolul să nu profite de acest lucru şi să le orbească ochii faţă de lucrurile cu adevărat rele din inima lor, şi să-i facă să se gândească că, dacă sunt acuzaţi degeaba de mândrie spirituală în multe privinţe, sunt acuzaţi degeaba în toate privinţele. Vai, cât de multă mândrie avem în inimile noastre cei mai buni dintre noi! Este cea mai rea parte a unui trup de păcat şi moarte. Este primul păcat care a intrat în univers, şi ultimul care va fi smuls din el. Este cel mai înverşunat duşman al lui Dumnezeu. Stricăciunea firească se poate manifesta pe două căi: mândrie şi iubire de lume, partea diavolului şi partea firească, sau sinele şi lumea. Aceştia sunt cei doi stâlpi din templul lui Dagon, pe care se sprijină toată clădirea. Dar primul este oricum cea mai rea parte a stricăciunii fireşti; este primul născut al diavolului, şi imaginea sa în inima multor oameni; este ultimul lucru pe care îl biruieşte păcătosul, prin convingere, înainte de a se converti; mândria stă la baza celui mai mare conflict din inima sfinţilor, şi este ultimul lucru de care scapă şi pe care îl învinge; mândria luptă direct împotriva lui Dumnezeu, şi se împotriveşte din răsputeri spiritului Mielului; diavolul este tatăl ei, prin caracterul său înşelător şi tăinuit. Ea se ascunde în adânc, şi este mereu activă şi gata de a se amesteca în toate.

Şi dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, şi foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri: lumina şi umilinţa persoanei în cauză; amândouă te împiedică să-ţi dai seama de lucrarea mândriei. Dacă eşti mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzeşti. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaş s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilinţa lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu îşi imaginează că ar putea fi atinşi de mândrie.

Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, şi sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înşelătoare şi nepătrunsă în această privinţă, încât nu există nici un păcat care să fie mai puţin bănuit, şi de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, şi izgoneşte neîncrederea în forţele proprii şi prudenţa.

Nu este nici un păcat care să se asemene atât de mult cu diavolul în subtilitate şi ascunzişuri, nici un păcat care să apară în atâtea forme nebănuite, şi să se arate chiar ca un înger de lumină. Poate să ia naştere din orice; perverteşte şi strică totul, chiar şi adevăratul har şi adevărata umilinţă, dacă are ocazia să-şi exercite puterea. Este un păcat care are multe vieţi; dacă îl omori, va învia; dacă îl nimiceşti şi scapi de el sub o înfăţişare, învie în alta; când crezi că s-a dus cu totul, e încă acolo. Sunt multe tipuri de mândrie spirituală, care apar în forme şi imagini diferite, una după alta, şi învăluie inima precum foile de ceapă; dacă îndepărtezi una, rămâne alta dedesubt. De aceea, trebuie să avem cea mai mare grijă de inimile noastre în privinţa aceasta, şi să strigăm după ajutor la marele Vindecător. Cel care se încrede în inima lui este un nebun.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de atent cu acest pericol în momentul de faţă, fiindcă ispitele sunt deosebit de mari: privilegiile măreţe şi deosebite pe care le primesc unii sfinţi de la Dumnezeu, şi onorurile la care ajung unii dintre pastori, sunt mari încercări pentru persoanele în cauză. Este adevărat că o măsură mai mare din prezenţa spirituală a lui Dumnezeu tinde să îndepărteze mândria şi orice stricăciune; dar totuşi, deşi experimentarea unor asemenea favoruri îndepărtează mândria pe de o parte, poate să aducă ispite şi provocări pe altă parte; şi suntem în mare pericol, dacă nu veghem şi nu ne rugăm neîncetat.

Îngerii care au căzut au avut destule îndemnuri de a se umili şi de a se feri de mândrie, prin marile onoruri şi privilegii pe care le-au primit, uitându-se la faţa lui Dumnezeu şi văzând slava Lui infinită; cu toate acestea, în lipsa vegherii, onorurile şi privilegiile pe care le-au primit s-au dovedit a fi un îndemn la mândrie, deşi în inima lor nu exista nimic care să-i împingă spre aşa ceva. De aceea, nici un sfânt, oricât ar fi de eminent şi de aproape de Dumnezeu, nu trebuie să se creadă ferit de acest pericol. Cel care se crede cel mai ferit de pericol este cel mai aproape de el. Apostolul Pavel, care a fost un sfânt eminent, cum nu mai sunt acum, nu a scăpat de pericol nici după ce a ajuns să-L vadă pe Dumnezeu în cel de-al treilea cer, după cum reiese din cuvintele lui (2 Corinteni 12). Şi totuşi, a văzut în ceruri slava nespusă a Fiinţei divine, care ar fi trebuit să-l facă extrem de mic şi rău în ochii săi.

alegerea partenerului de viaţă-5

alegerea partenerului de viaţă-4

alegerea partenerului de viaţă-3

alegerea partenerului de viaţă-2

alegerea partenerului de viaţă-1

Predica Viorel Candreanu.12.6.2011 Nunta Romeo & Lavinia

Timp de calitate petrecut cu Domnul Dumnezeu

Aceia care cu adevãrat îL cunosc pe Dumnezeu, au învãtat cum sã recunoascã vocea Sa deasupra tuturor celorlalte.
 El doreste ca tu sã fii absolut convins cã El doreste sã-ti vorbeascã – sã-ti spunã lucruri pe care nu le-ai mai vãzut sau auzit mai înainte.
Cred cã trei lucruri sunt necesare de la aceia care vor sã audã vocea lui Dumnezeu:
1. încredere de nezdruncinat
-cã Dumnezeu vrea sã-ti vorbeascã.
Trebuie sã fii complet convins de aceasta.
 Într-adevãr, El este un Dumnezeu care vorbeste si doreste ca tu sã-I cunosti vocea, astfel ca sã poti face voia Sa.
 Ceea ce Dumnezeu îti spune, niciodatã nu va depãsi granitele Scripturii (va fi în conformitate cu Scriptura).
2. Timp de calitate si liniste.
 Trebuie sã doresti sã petreci timp de calitate, în liniste, “închis” cu Dumnezeu si sã lasi orice alte voci, alte “zgomote” sã se ducã.
Adevãrat, Dumnezeu ne vorbeste toatã ziua.
 Dar de câte ori a vrut sã facã, sã “construiascã” ceva în viata mea, vocea Sa a venit numai dupã ce eu am “închis” orice alte voci în afarã de a Sa.
 3. Cere cu credintã.
Nu obtinem nimic de la Dumnezeu (incluzând auzirea vocii Sale) dacã nu credem cu adevãrat cã El poate sã “conecteze” mintea  , sã ne vorbeascã
- sã ne permitã sã întelegem voia Sa perfectã!
Dumnezeu nu tachineazã, nu-si bate joc!
El nu va permite vrãjmasului sã vã însele.
Când Dumnezeu vorbeste, El lasã pace, iar satan nu poate, nu are cum sã dea acea pace!
“Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor. Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” 
(Ioan 10:2-5).
tu ai timp cu Dumnezeul Atotputernic?

Te iubesc doar pentru că ești Tu și Tu meriți să fii iubit....

Dacă taci, Doamne, nu pot decât să sper că într-o zi voi înțelege de ce se întâmplă lucrurile așa, chiar dacă nu vei folosi cuvinte să-mi explici.

Dacă Te ascunzi, nu pot decât să cred că mi-ai cerut să Te caut cu mai multă ardoare și de aceea am să Te găsesc.
Dacă mă mustri pot doar să sper că ai să mă și mângâi, pentru că la mustrarea Ta se usucă și marea, cum să nu se usuce duhul meu?...
Dacă mă împingi de pe stâncă, pot doar să sper că ai să mă și prinzi.
Dacă mă frângi, pot doar să sper că ai să găsești o cale să mă și repari.
 Dacă mă dai, pot doar să sper că ai să mă primești înapoi și dacă mă omori pot doar să sper că ai să mă și înviezi ...
dar chiar dacă nu ai face nimic din ceea ce sper eu, ai dreptul să faci ce vrei cu mine, pentru că eu sunt al Tău.
Pentru că te iubesc, pot să-Ți sufăr tăcerea.
Pentru că Te iubesc nu pot să nu Te caut, oricât ar dura până să Te găsesc.
Pentru că Te iubesc, pot să primesc mustrarea Ta, oricât s-ar usca ființa mea la gândul că Ți-am rănit inima. Pentru că Te iubesc, pot să fiu împins de Tine, frânt de Tine, alungat dinaintea Ta și chiar omorât de Tine pentru că faptul că Te iubesc nu are nici o legătură cu ce-mi dai sau ce-mi iei.
 Te iubesc doar pentru că ești Tu și Tu meriți să fii iubit, Doamne.

 Doar pentru că ești Tu și nimic altceva.
Orice om vrea să fie iubit pentru ceea ce este el cu adevărat și dacă Tu poți să Te uiți la mine și să mă vezi cum sunt în realitate, nu cum încerc să par a fi și cu toate astea să mă iubești, atunci Doamne și eu pot să Te iubesc pentru ceea ce ești Tu în realitate, nu ceea ce pari în ochii mei de carne sau în fața lumii.
AMIN-

Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentrucă Legea Ta nu este păzită. Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sînt fără prihană.Tu Îţi întemeiezi învăţăturile pe dreptate, şi pe cea mai mare credincioşie .Rîvna mea mă mănîncă, pentru că protivnicii mei uită cuvintele Tale. Cuvîntul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.

Rugaciunea a fost intotdeauna cea mai eficienta „linie” de comunicare pentru credinciosii Domnului si chiar intre credinciosii Domnului. Atunci cand ne rugam unii pentru altii avem parte de o comunicare divina, si cred ca acest mod de a comunica e mai bun decat orice retea telefonica.

Exista momente in care orice fel de comunicare este imposibila, dar mai exista o „linie” care intdeauna e disponibila oricarui crestin, si chiar daca e solicitata mereu, de fapt nu e niciodata ocupata. Dumnezeu are timp pentru noi ca si cum numai eu sau numai tu am exista in lumea aceasta. Trebuie sa facem doar un apel, iar El este gata sa ne asculte.

Iata apelul pe care psalmistul l-a facut catre El in psalmul cu numarul 119:Un apel catre Dumnezeu :

-Initiatorul este psalmistul, care se roaga lui Dumnezeu, apeleaza la El, iar interlocutorul este Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu apeleaza la credinciosia lui Dumnezeu:

- „Adu-ti aminte de fagaduinta data robului Tau, in care m-ai facut sa-mi pun nadejdea”. El isi constata conditia de rob, slujitor. Atunci cand venim inaintea lui Dumnezeu, trebuie sa fim constienti de conditia noastra de slujitori, supusi intru totul voii Lui.

O ancora sigura!-Promisiunea lui Dumnezeu este o ancora pentru credincios. Dumnezeu promite ca El nu ne va lasa niciodata singuri si parasiti, ci va fi mereu alaturi de noi, caci atunci cand Il chemam, El va raspunde.

„Aceasta este:- mangaierea mea in necazul meu:- ca fagaduinta Ta imi va da iarasi viata”. Dar promisiunea lui Dumnezeu este conditionata de perseverenta: „...eu nu ma abat de la Legea Ta” chiar si atunci cand sunt batjocorit de cei din jur.

Un adevar incontestabil:-Adevarul incontestabil este acela ca Dumnezeu nu Isi paraseste niciodata copiii. El este credincios. Psalmistul evoca experientele trecute cu Dumnezeu, ceea ce el numeste „odinioara”, experiente in care Domnul i-a fost adapost si sprijin.

- Un adevar care mangaie.- „Oranduirile” Domnului il determina sa Ii dea lauda Stapanului, caci El este Acela care este drept, si le vine in ajutor celor care Il cheama, ele „sunt prilejul cantarilor mele in casa pribegiei mele”. Iar Numele Lui, este scris in inimile celor preaiubiti de El, pe care nu Ii uita niciodata. „Noaptea imi aduc aminte de Numele Tau”, caci te iubesc....

Crestinismul autentic este o relatie....

Daca a fost Cristos aspru vreodata, daca a jignit pe cineva, acestia au fost exact acei teologi religiosi din vremea cat  EL a umblat pe pamant.
EL le-a spus: “fatarnicilor” (ipocritilor, ca sa folosesc un cuvant mai putin arhaic) “morminte varuite”; cu ei a fost aproape totdeauna in conflict, pe ei S-a maniat si i-a certat.
Pe vamesi, prostituate, pacatosi nu i-a jignit niciodata, dimpotriva i-a tratat cu dragoste,compasiune si fara dispret, a mancat cu ei la masa, fara a aproba trairea lor, totusi fara a-i jigni:
-“Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Duceti-va si invatati ce inseamna :
-”Mila voiesc , iar nu jertfa!”
Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi.”

“Matei 9: 12, 13."
Pe cei ce au incercat sa traiasca in neprihanire cu o inima sincera i-a iubit:
“Isus S-a uitat tinta la el si l-a iubit” Marcu 10 :21 (despre tanarul bogat care a pazit cu grija, din tineretea lui poruncile) chiar daca L-a intristat faptul ca le lipsea dedicarea si dragostea .
Celor ce erau ai Lui le-a spus:
-Veniti dupa Mine!
 sau cu alte cuvinte :
-traiti ca Mine, incercati sa faceti ca Mine.
 Adica de la voi cer mult.
Si acestia sunt adevarata Biserica, nu vreo confesiune sau cladire ci acei oameni nascuti din nou care traiesc ca si Hristos, sau macar in mod sincer persevereaza in a incerca asta, recunoscandu-si zilnic slabiciunea dar luptandu-se iar si iar sa semene mai mult cu Hristos.
Crestinismul autentic nu este o religie, este o relatie restaurata cu Creatorul prin jertfa lui Cristos, este un mod de-a trai (umblare cu EL), este viata traita in Adevar, este credinta si nadejde, este o lupta si perseverenta zilnica in a calca pe urmele lui Cristos.
Religiile si confesiunile religioase de la cele mai vechi, pana la cele mai moderne au fost infiintate de oameni (de asta nici una nu e perfecta):
- unii bine intentionati si incercand sa gaseasca si sa duca adevarul;
-altii de la inceput departe de adevar.
Apoi uneori, religiile au fost folosite pentru a manipula, pentru a dobandi putere asupra oamenilor, ba chiar pana acolo s-a ajuns incat s-a folosit “o religia crestina” pentru a persecuta si oprima, ceea ce este atat de clar impotriva invataturilor lui Hristos!
Oricine persecuta sau dispretuieste sau oprima se aliaza automat cu dusmanii lui Hristos, pentru ca EL va fi mereu de partea celor persecutati, dispretuiti si oprimati.
El aduce libertate in adevar , si daca vrei sa-L cunosti si incepi sa te apropii de EL vei vedea ca atat de mult pretuieste Dumnezeu libertatea omului, atat de mult incat si-a asumat riscul suferintei, durerii, respingerii, a raului.
EL care iubeste bucuria si veselia, rasul, ceea ce-i placut si frumos, si-a asumat riscul de a vedea tot ce EL a creat atat de frumos pervertit de alegeri gresite, murdarit de alegeri nebune.

Toate astea pentru ca El a vrut fii si fiice,
 oameni liberi care sa-L aleaga fiindca asa vor ei, din dragoste:
-nu obligati, nu fortati.
Care e imaginea LUI la usa inimii omului?
"EU stau la usa si bat..."
-câtă blandete , respect si politete!
EL care este Viteazul Vitejilor, Atotputernic Dumnezeu, la a carui glas se cutremura creatia si orice putere spirituala sau fizica, EL care face  ce vrea in cer si pe pamant,
El care daruieste viata si aliniaza planetele, care spune si se face din nimic, EL "sta la usa si bate", respectand libertatea ta de a alege.
Dar libertatea vine la pachet cu responsabilitatea:
- va trebui sa culegi ce ai semanat, sa traiesti cu roadele alegerilor tale.
Si daca crezi ca L-ai gasit sau L-ai primit si totusi dispretuiesti, judeci si arati cu degetul, te inseli.
 EL nu e cu tine.
EL e acolo unde e cel dispretuit de tine, de partea celui aratat de degetul tau, judecat de tine; de partea acelei prostituate murdare fara valoare, de partea acelor jegosi analfabeti, mizerabili sarantoci, de partea celui cazut, indurerat, singur si aratat cu degetul, de partea celui de pe margine, care nu face fata la scoala sau la cerintele societatii sau ale “bisericii”;

- da, acolo e EL, de partea lor si impotriva ta daca persecuti, daca vorbesti cu dispret, fara sa te doara de starea sufletelor lor, iubite de Dumnezeu, pretuite atat de mult incat EL Si-a dat viata pt ei.
Daca esti lider religios sau daca crezi ca detii controlul asupra adevarului si ca doar tu si numai tu ai dreptate sau daca ai obiceiul de a “cerceta” cu mare migala Scripturile sa gasesti acolo argumente prejudecatilor tale inguste, pentru a lovi sau a dispretui sau pentru a-L inghesui pe Dumnezeu in patratul tau mic si stramt , o , cat de tare te inseli!
 Cat de departe esti de Dumnezeu, daca nu cumva lucrezi chiar impotriva LUI.
Si daca stai linistit pentru ca ai o religie sau faci parte dintr-o confesiune si crezi ca asta te va duce in rai, te inseli!
Daca vrei sa fii un crestin adevarat, teme-te sa judeci, sa dispretuiesti si sa persecuti; judeca-te pe tine insuti si pocaieste-te, smereste-te.
 Daca vrei sa-L urmezi pe Hristos, se cere mult de la tine: sa te asemeni cu EL tot mai mult in fiecare zi in sfinţenie, neprihănire si mai ales in Dragoste !

Ce trebuie sa faci azi?

Cand Dumnezeu imi vorbeste stiu ca El exista .
Cand Dumnezeu imi vorbeste stiu ca se intampla ceva , si atunci Cand El imi vorbeste stiu ca o sa aflu ceva nou despre El . Provocarea insa sta in faptul ca noi trebuie sa ajungem intr-un loc anume ca sa ii auzim Vocea calda si Blanda, ca sa descoperim ceva depre Dansul.
 In Vechiul legamant ..Vocea lui Dumnezeu,si despre cine este El era descoperita ..profetilor ..
El isi anunta Vocea din cer..insa in Noul Legamant Dumnezeu a facut ceva uimitor..S-a gandit EL bine si si-a trimis vocea Sa chiar pe pamant...
ca apoi ISUS - Fiul Său preaiubit sa afirme ..
" cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal". 
in epoca prezentă Dumnezeu l-a trimis pe Fiul prin care a vorbit.
Ca sa il cunosti pe Dumnezeu trebuie sa fii aproape de Dumnezeu si sa aculti vocea Lui.
 Si asta ma invata ceva ...Dumnezeu vorbea in Gradina primilor oameni ( Adam si Eva)...Gen 3:8
...apoi lui Avraam se raporteaza asemenea unui prieten.
Lui Noe la fel in Gen 7.Dumnezeu chiar vrea sa aiba o familie.
Ce scump e !.

 Dumnezeu creatorul vietii spune:
- " caut un om"
El creatorul sunetelor si muzicii ...autorul gurii si limbii ..doreste sa comunice cu omul.
 Insa in rautatea lor oamenii nu mai doresc Vocea Sa.
 Se intampla si azi la fel ..
-Dumnezeu sa vina si sa vorbeasca cu mine azi si eu sunt indiferent. Conditia ca Dumnezeu sa iti vorbeasca este sa fii neprihanit si El va veni sa iti vorbeasca. ( Gen 6:9b si 7:1). 
sa fii un om care isi doreste sa il cunoasca pe Dumnezeul Atotputernic .
 In timpul perioadei proorocilor si a poporului evreu dus in robii ...Dumnezeu transmitea din cer 
-" pocaiti -va" 
- Azi şi acum este o voce ce se repeta...si pentru ca ma iubeste ..isi transforma vocea Lui Creatoare- intr-o voce rugatoare. 
Dumnezeu se roaga de mine sa vorbesc cu El .
Nu iti copleseste si sfasie inima gandul asta?
Apoi mai gandeste-te ce puternica este Suflarea si Vocea lui Dumnezeu .
 Scriptura spune cum il va nimici pe cel rau, cum il va distruge pe Anticrist
-" prin suflarea Gurii Lui"
 -atat si ii va fi suficient Vrajmasului .
 Apoi Ioan 1:1 prezinta Cuvantul Sau . 
Cuvant ce a luat un trup de om. 
Si Dumnezeu spune :
-" Imi voi trimite Vocea Mea printre ei ! pe ISUS fiul Meu sfant ".
De ce este atat de important ca sa citesc si azi Cuvantul Sau? 
-pentru ca vreau si imi doresc sa il cunosc pe El mai mult , sa ii descopar Inima 
..si sa il vad intr-o zi faţa in faţa.
Ce trebuie sa faci azi practic pentru ca sa ii asculti vocea lui Dumnezeu ?
- roaga te personal 
...citeste Scrisoarea lui de dragoste 
..din geneza in apocalipsa, si intra in reteaua lui cu semnal de cer, vorbeste cu oameni care il cunosc pe Fiul sau si au o relatie cu EL. Daca ai o relatie cu Dumnezeu 
..vei avea semnal si nu este lucru mai minunat !

Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!

Sămînţa lui va fi puternică pe pămînt; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvîntat

Psalmul 112 este o descriere a ceea ce inseamna sa traiesti in binecuvantarile lui Dumnezeu.
Primul verset reprezinta usa pe care trebuie sa intri pentru a le primi. “Ferice de omul care se teme [se increde, il lauda si asculta] de Domnul, si care are o mare placere pentru poruncile Lui!”
 Cand vezi ce le ofera Dumnezeu acestor oameni, vrei sa te grabesti la versetul urmator.
 Dar nu poti, trebuie sa te califici!
Acest verset este eticheta cu pretul; verific-o atent.
Nu poti face nimic pentru a castiga dragostea lui Dumnezeu, dar trebuie sa asculti de El pentru a trai in binecuvan­tarile Lui, iar cand te califici, iata rasplata:

“Samanta lui va fi puternica pe pamant; neamul oamenilor fara prihana va fi binecuvantat. El are in casa bogatie si belsug, si neprihanirea lui dainuieste in veci. Celui fara prihana ii rasare o lumina in intuneric, El este milostiv, indurator si drept. Ce bine-i merge omului care face mila si imprumuta pe altul, si care isi randuieste faptele dupa dreptate! Caci el nu se clatina niciodata; pomenirea celui neprihanit tine in veci. El nu se teme de vesti rele, ci inima lui este tare, increza­toare in Domnul. Inima ii este mangaiata, n-are nici o teama, pana ce isi vede implinita dorinta fata de potrivnicii lui. El este darnic, da celor lipsiti; milostenia lui tine in veci; capul i se inalta cu slava”
(Psalmul 112:2-9).
Aceasta inseamna sa traiesti in binecuvantarile lui Dumnezeu.

Cuvinte înţelepte

Încrede-te în Domnul… şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” Proverbe 3.5

Unii privesc înainte şi vad un sfârşit fără speranţă, alţii văd o speranţă fără sfârşit.

Prosperitatea dobândeşte prieteni, iar restriştea ii pune la încercare.

Ascunde-ţi nefericirea, ca să nu-i bucuri pe duşmani.

Cei cărora nenorocirea aproapelui le produce plă­cere, sunt lipsiţi de bucurie proprie şi nu-şi dau seama că nevoile vieţii sunt aceleaşi pentru toţi.

Să nu râdem niciodată de cei nenorociţi, căci cine poate fi sigur că vom fi totdeauna fericiţi?

Cel mai rău conducător este acela care nu se poate conduce pe sine însuşi.

Azi bucurie, mâine durere – aceasta este nestatornicia lumii.

Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”

Rugăciunea cea mai fierbinte este cu adevărat cea mai potrivită şi mai puternică pentru a obţine orice lucru, iar cea mai nobilă dintre toate lucrările este ce e zãmislitã de un spirit abandonat. 
Cu cât spiritul este mai abandonat, cu atât rugăciunea si lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de laudã şi desãvârsite. Spiritul abandonat poate totul. 
Dar ce este un spirit abandonat? 
Un spirit abandonat este acela care nu se tulbură de nimic, care nu este legat de nimic, care nu şi-a legat binele său suprem de nimic altceva, care nu ia câtuşi de puţin în seamă ceea ce este al său, care este complet cufundat în voinţa divină şi ieşit din sine însuşi. 
Nimeni nu poate îndeplini vreodată o lucrare, oricât de umilă ar fi ea, dacă nu primeşte de acolo putere şi tãrie.
Omul trebuie să se roage atât de înfocat, încât să dorească nespus ca toate membrele, toate puterile sale, ochii, urechile, gura, inima şi toate simţurile sale să-şi dea osteneala în rugăciune şi nu trebuie să înceteze rugăciunea mai înainte de a simţi cum se uneşte cu cel care este prezent şi la care se roagă: 
-Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu este tăria mea

M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea
. Noi am ramas urcind spre culme,
 Calvarul si mai greu de-acum,
 Cind voi va-ntoarceti in cetate
 Si singuri ne lasati in drum…
 De-acum amestecati in ceata
 De carturari si farisei,
Veti cere rastignirea noastra,
Ne veti lovi si voi cu ei
. Nu va putem urma cararea
 Pe care v-ati intors ‘napoi,
Desi ne-ati dus atitea lacrimi
Si-atitea amintiri cu voi…
 Simti-vom de sub greul crucii
Cind biciuiti vom fi cumplit;
Si sti-vom dintre mii de bice
 Ca-i “frate” cel ce ne-a lovit.
 Cunoaste-vom din mii de buze
 Pe-a “fratelui” ce ne-a scuipat;
 Din mii de cuie vom cunoaste
 Cind mina “fratelui” a dat.
 Si vom intoarce-n alta parte
 Obrazu-nsingerat si strins,
 Vom inghiti in noi durerea
 Si nu ne veti vedea c-am plins.
 Dar cind vom fi intinsi pe cruce
 De voi, pe care v-am iubit,
V-ancepe vesnicia noastra
 Caci ceasul vostru s-a sfirsit.
 Suim si grea e crucea-n spate
Rabdam si geme plinsu-n noi,

Ne doare despărţirea voastră
 Dar nu ne-ntoarcem inapoi!
 (traian dorz)

El este Mântuitorul crucificat

El este Mântuitorul crucificat Atunci când S-a nascut, El a fost numit Isus: "...Îi vei pune

numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale"; astfel i-a vorbit îngerul Mariei (Matei 1:21). Astazi, pe multi oameni îi caracterizeaza o adânca nemultumire, un vid launtric, un gol sufletesc. Ei cauta sensul vietii.  Sunt tineri sub 25 de ani, stapâniti de patima drogurilor, incapabili de a munci. Ei încearca sa-si mascheze golul sufletesc si se straduiesc sa gaseasca un sens vietii. Alcoolul a devenit drogul numarul unu chiar si pentru tineri." Este cea mai mare problema sociala de ordin medical. Astazi, avem deja circa 1,5-1,8 milioane de alcoolici. Numarul celor dependenti de alcool creste în rândul adolescentilor (12, 13, 14 ani). Motivele pentru care atâtia adolescenti si tineri între vârsta de 20-30 ani recurg la alcool sunt nemultumire, tensiuni interioare, un gol sufletesc, neacceptare de sine, depresie, lipsa bucuriei de a trai, relatii de familie sfarâmate, socul confruntarii cu realitatea, conflicte sociale, mânie, rusine, singuratate, complexe, nevoia de semnificatie neîmplinita, incapacitatea de a iubi etc. Este o constatare trista si înspaimântatoare. Altii, în schimb, stând cu teama înaintea vietii, recurg la ghicitorii, pentru a-si afla viitorul. O revista - de pilda - relateaza despre explozia unei miscari oculte. Astazi se vorbeste de milioane de oameni îsi comanda horoscopul, vrajitori, cititori în carti, cititori în palma, ghicitori si alti diversi exponenti ai superstitiilor, persoane înregistrate ca platind impozit pentru aceasta.  Astazi, cele mai multe confesari suna cam asa: "Din totdeauna mi-am cautat un om în care sa pot avea încredere, însa de fiecare data am fost înselat". O agentie de stiri a afirmat faptul ca începând din 1969 numarul sinuciderilor în rândul tinerilor între 15-25 ani a crescut cu mai bine de 40%. Motivele sunt multiple: grijurile vietii, teama pentru viitor, slabirea capacitatii de munca si multe altele. Exista oare vreun raspuns, vreun ajutor în aceasta privinta? Isus ne asigura: "V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace în Mine. În lume veti avea necazuri; dar îndrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33). Prin moartea Sa de pe cruce, El a învins pacatul, a platit datoria noastra. Nu trebuie sa ne mai refulam vinovatia. Putem fi eliberati de ea, aducând toate esecurile, toate problemele si toata teama noastra înaintea lui Isus, marturisindu-I-le si dându-I-le Lui - prin rugaciune. Multi oameni sunt în zilele noastre în cautarea sensului vietii, a unei paci launtrice adevarate, a bucuriei, a fericirii si a securitatii. Pe toate acestea omul le-a pierdut din clipa în care a fost despartit de Dumnezeu prin pacat. Exista o accentuata încercare de a suprima conceptele de pacat si vinovatie. Nu cu mult timp în urma, la o ora de religie, profesorul de religie ne-a spus: "Stiti... pacat, pacatos si vinovatie ...acestea sunt concepte care ar trebui sterse; în ziua de azi, ele oricum nu mai sunt întelese de tineri." Însa atunci când am întrebat tinerii daca stiu ce anume înseamna un vinovat, ei au raspuns: "Desigur ca stim. O stim înca de la regulile de circulatie rutiera. Cunoastem foarte bine ce înseamna sa te faci vinovat de încalcarea regulilor de circulatie. Cunoastem însa si ceilalti vinovati, pacatosii despre care vorbeste Biblia, numai ca - si acest lucru a fost spus corect - nu vrem sa admitem faptul ca suntem pacatosi, cu toate ca suntem convinsi de aceasta." La un asemenea raspuns nu s-ar fi asteptat profesorul de religie. El nu avusese curajul sa vorbeasca despre pacat si vinovatie, însa cum am putea vorbi despre maretia solutiei lui Dumnezeu în Isus, daca nu admitem faptul ca omul s-a facut vinovat de ruperea relatiei lui cu Dumnezeu si faptul ca pacatul sta de-acum ascuns în sufletul fiecaruia dintre noi. Isus a fost rastignii pentru ca, ispasind vina noastra, sa ne faca neprihaniti înaintea lui Dumnezeu si astfel sa faca din nou posibila relatia cu Dumnezeu. Isus vrea sa ne scape de aceasta vina si sa ne elibereze de noi însine. El doreste sa ne smulga din robia legaturilor noastre. El însusi doreste sa fie izvorul fericirii noastre. Dragii mei prieteni, de fapt abia în ultimele luni am înteles cu adevarat ca Isus nu doar ca vrea sa ne faca fericiti, ci El însusi este izvorul fericirii, adica fericirea sta în El însusi. De aceea poate spune Cuvântul lui Dumnezeu: "Bucuria Domnului este taria voastra" (Neemia 8:10). Acest Isus nu ne dezamageste. Am experimentat-o în propria mea viata. Isus a purtat pacatul lunii întregi. "Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!" - a exclamat Ioan Botezatorul (Ioan 1:29). Daca Isus a purtat pacatul lumii, înseamna ca El a purtat si pacatul tau si pacatul meu. Aceasta înseamna însa ca El a purtat atât pacatele de ieri cât si pe cele de azi si pe cele de mâine, pe cele despre care noi astazi înca nici nu stim nimic. Chiar daca ne pâraste Acuzatorul nostru - Satan -, chiar daca ne chinuie constiinta si credem de multe ori ca pentru noi nu mai exista scapare: zapisul cu poruncile lui, care statea împotriva noastra si ne era potrivnic, a fost nimicit pe crucea de la Golgota (Coloseni 2:14). Isus Cristos, Cel care n-a cunoscut pacat, a fost facut pacat, pentru noi (2 Corinteni 5:21) -, de aceea este El neprihanirea noastra, o neprihanire valabila înaintea lui Dumnezeu. De ce am avea mai mare nevoie, decât de o completa eliberare de vinovatie si pacat si ce ar putea fi mai urgent pentru noi, decât o rascumparare de toata nelegiuirea din viata noastra. El este dreptatea si neprihanirea noastra. "Dreptatea Ta si sângele sfânt,/ Haina de glorie îmi sunt" - spun cuvintele unei cântari. Sângele lui Cristos a devenit pentru mine nu doar haina de duminica, ci si una de toate zilele - a devenit chiar haina mea de lucru. Astfel putem spune ca El Si-a dat sângele pentru orice pacat - pentru cel savârsit ieri, sau azi, cât si pentru cel care ne va doborî mâine (1 Ioan 1:7). Dumnezeu doreste ca tuturor oamenilor sa li se spuna Vestea Buna - pentru ca toti oamenii sa auda marea veste aducatoare de fericire si eliberare. Tocmai pentru aceasta este datoria fiecaruia care a gustat eliberarea sa spuna si altora despre extraordinara veste, sa o marturiseasca - la serviciu, acasa sau printre vecini. Sa marturiseasca deschis si sincer: Isus este Domnul si Dumnezeul meu. El este Cel vesnic, Cel imuabil: Cel care a fost, este si va fi. Isus este Biruitorul pacatului, al iadului, al mortii si al diavolului Daca ne asezam picioarele pe aceasta temelie nu înseamna ca noi am si încetat sa pacatuim. Vechiul Adam - natura noastra umana - nu devine sfânt, el continua sa fie ispitit si, nu de putine ori, biruit de pacat. Însa Isus a dat o lovitura de gratie pacatului. Unde îti este boldul, moarte, unde îti este biruinta, locuinta a mortilor? Efectul pacatului este moartea. Boldul mortii sau acul cu venin al mortii este pacatul.

 Toti oamenii trebuie sa moara, pentru ca toti - si aici nu exista exceptie - au pacatuit, însa nu moartea va avea ultimul cuvânt. Puterea lui Dumnezeu, extraordinara Sa putere creatoare, care a strigat în haosul începutului: „Sa fie...” „si...a fost", a strigat si la mormântul din Betania: "Lazare, vino afara!". Si Lazar a iesit afara, cu toate ca fusese mort de patru zile si mirosea greu. Aceeasi putere creatoare a lui Dumnezeu l-a strigat si Fiului în dimineata învierii: "Isuse, scoala-te!";

si incredibilul s-a împlinit: Isus a parasit odata pentru totdeauna împaratia mortii. Aceasta putere creatoare a lui Dumnezeu vrea s-o puna Isus în viata noastra, prin Duhul Sau. Romani 8:11 precizeaza: "...Daca Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morti locuieste în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morti, va învia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste în voi." Isus Cristos este acelasi, ieri azi si în veci. Puterea Lui a fost si ramâne aceeasi, ieri, astazi si în vecii vecilor. Diavolul a fost învins, Sarpelui i-a fost zdrobit capul; iar Isus vrea sa ne faca parte si noua de biruinta Lui asupra lui Satan si asupra pacatului.

....poţi creea relaţii?

Mai mulţi oameni au ajuns în biserică prin căldura dragostei creştine arătate individual decât prin toate argumentele teologice luate la un loc.

 Cred că fiecare dintre noi putem întări această afirmaţie prin propriile noastre exemple din viaţă, situaţii în care atitudinea celor din jurul nostru a contat mai mult decât toate argumentele lor.

 Ştim, de asemenea, că este mult mai uşor să-ţi faci un prieten arătându-te interesat de relaţia cu el, decât aşteptând ca el să fie interesat de tine. 

Cu toate acestea, se pare că ne este mult mai comod să aşteptăm şi, atunci când aşteptarea devine frustrantă, să ne lamentăm. 

Vreau să privim la felul în care Domnul Isus a iniţiat şi mai apoi a dezvoltat relaţii în cel mai natural mod cu putinţă, cunoscând totodată că în spatele naturaleţei Sale a stat o disciplină personală.
Isus şi-a făcut o prioritate din zidirea relaţiilor cu alţi oameni, înţelegând că acestea sunt cheia spre inima oamenilor. 

Viaţa şi lucrarea Sa pe pământ ne-au demonstrat că există o multitudine de modalităţi prin care putem zidi relaţii cu cei din jur. 

Isus a avut propriul Său cerc de prieteni apropiaţi din care făceau parte: Iacov, Ioan, Petru sau, un altul, Maria, Lazăr şi Marta. 

Aceasta însă nu l-a împiedicat să cultive alte relaţii cu scopul de a-i apropia de Sine. 

Realitatea este că nu poţi influenţa pe cineva decât dacă te apropii de el.
Isus a avut iniţiativa în dezvoltarea unei relaţii. 

Isus s-a apropiat de femeia samariteancă la fântână şi a intrat în dialog cu ea, chiar dacă pentru aceasta a trebuit să treacă peste prejudecăţile vremii sau peste propria Sa oboseală .(Ioan 4:6).
Isus nu a lăsat nici un moment ca prejudecăţile de orice fel să fie o piedică în calea unor relaţii ce pot apropia pe cineva de Împărăţia lui Dumnezeu.

De foarte multe ori, părerea altora despre o anumită persoană sau prejudecata pe care ţi-ai format-o cu privire la ea te vor împiedica să zideşti o relaţie durabilă. 

Isus nu s-a sfiit să cultive astfel de relaţii chiar cu oamenii care erau deja etichetaţi de către cei din jur drept păcătoşi (Matei 9:9; Luca 7:39).

Isus a înţeles că a mânca la masă cu cineva este o ocazie deosebită pentru a întări o relaţie şi a demonstra deschidere şi apreciere. (Luca 19:5)
Pentru Isus, relaţiile cu alţii erau atât de importante încât, deşi era pe cruce, nu a renunţat la această disciplină. Tâlharul a ajuns în rai pentru că Domnul Isus, înainte de a muri pentru el, a dorit să intre în dialog cu el ( Luca 23:42).
Experienţa fiecăruia dintre noi ne-ar putea determina să ne legitimăm neimplicarea în viaţa şi problemele altora, folosindu-ne, în esenţă, de cam aceleaşi scuze:
“M-am fript” o dată, nu mai am chef de o altă experienţă neplăcută!
Nu am nevoie de nimeni, deci nimeni să nu aibă nevoie de mine!
Am propriile mele prejudecăţi faţă de anumite persoane peste care nu pot trece, şi atunci decât să fiu făţarnic, mai bine nu mă apropii deloc.
Nu am timp nici de mine, darămite de alţii. 

Iar ca să renunţ la ceva de-al meu pentru alţii e prea mult şi prea costisitor.
Nu am să încerc să-ţi demonstrez că toate scuzele sunt false, ci am să-ţi spun că doar lepădându-te de tine însuţi vei putea să mergi mai departe după Domnul şi vei putea să-I imiţi felul de viaţă.
Fii tu însuţi! 

Nu căuta să fii nici mai mult, nici mai puţin decât eşti prin harul lui Dumnezeu! 

Caută să te faci primit de orice cuget, fără să cazi în cursa de a căuta să faci pe placul tuturor; nu vei reuşi (Romani 12:3).
În fiecare zi cere-i Domnului să aşeze El în calea ta oameni pe care să-i poţi sluji în vreun fel sau altul!

 Nu uita că pentru Dumnezeu nu există întâmplare şi deci nici pentru un urmaş al Său. (Efeseni 2:10).
Fii prietenos şi arată întotdeauna bunătate!

Vei rămâne uimit să vezi cât de mulţi vor fi impresionaţi de atitudinea ta. (Filipeni 4:5 sau Proverbe 21:15).
Fii tu întotdeauna cel care iniţiază dialogul, pentru că doar aşa îl vei putea conduce spre un scop mai înalt!

 Fii pregătit să asculţi mai mult decât să vorbeşti! 

Nu uita că pentru aceasta Domnul ţi-a dat două urechi şi doar o gură (Iacov 1:19).
Participă la bucuriile şi tristeţile altora cât mai sincer cu putinţă!

 Cineva spunea:

- O bucurie împărtăşită se dublează, în vreme ce o tristeţe împărtăşită se înjumătăţeşte- (Galateni 6:2).
Caută întotdeauna să faci pace şi fii tu însuţi un om al păcii!

 Oameni de această factură nu vor rămânea neobservaţi într-o lume a urii- (Romani 12:18).
Nu abandona niciodată, chiar dacă adesea vei rămâne dezamăgit!

 Şi nu uita: 

-cerul ar fi extrem de plictisitor fără relaţiile cu ceilalţi, care vor şi ei acolo-

bârfa omoară mai mult decât orice alte boli...-4

bârfa omoară mai mult decât orice alte boli...3

te rog mă iartă.......(the messengers)-cântare

„Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se,
poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?...
Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine;
căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.
Ajunge zilei necazul ei”

(Matei 6:27-34).

Îngrijorarea este un ciclu de gânduri
ineficiente care se învârt în jurul
unui centru de teamă.
Îngrijorarea este un abuz al darului lui
Dumnezeu de a avea imaginaţie şi
dobânda pe care o plătim pentru necazurile care nu ne-au ajuns încă.
Atunci când credinţa scade, îngrijorarea creşte.
Îngrijorarea este substituentul rugăciunii.
Dacă îngrijorarea poate îneca Cuvântul, atunci umple-ţi inima cu Cuvântul lui Dumnezeu, până acesta va îneca orice îngrijorare.
Eşti stresat de îngrijorare, atunci când te trezeşti strigând, iar apoi îţi dai seama că de fapt încă nici nu ai adormit.
Teama de pericol este de o mie de ori mai distrugătoare decât pericolul prezent.
Pentru toate pericolele noastre, există în Dumnezeu o soluţie.
 Îngrijorarea începe acolo unde ne temen că soluţia lui Dumnezeu nu se conformează soluţiei noastre.
Nu poţi schimba trecutul, dar îţi poţi nenoroci un prezent liniştit, îngrijorându-te pentru viitor.
Îngrijorarea nu ajută la nimic, dar reuşeşte să strice totul.

predestinare în slujire/predici creştine_gicu stan-4

" iată un om în care nu este vicleşug".

predestinare în slujire/predici creştine_gicu stan-3

cu multi ani in urma.....

Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti.

Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui

Cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El (Fapte 10:38 ).

Biblia ne spune cǎ Isus a fost uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, şi a umblat fǎcând bine. Acum, ‚fǎcând bine’se referǎ la mai mult decât hrǎnindu-i pe flǎmânzi sau fǎcând acte caritabile. Se referǎ la manifestarea gloriei lui Dumnezeu şi stabilirea voinţei Lui pe Pǎmânt. Asta a fǎcut Isus cât a fost fizic pe Pǎmânt . Biblia spune, “... Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (1 Ioan 3:8).Isus a spus, “Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, …” (Luca 4:18-19). Aceste cuvinte ale Domnului capteazǎ exact rolul ungerii: vestirea Evangheliei cǎtre sǎraci, tǎmǎduirea celor cu inima zdrobitǎ, propovǎduirea eliberǎrii robilor de rǎzboi şi cǎpǎtarea vederii de cǎtre orbi;eliberarea celor apǎsaţi! Acestea sunt lucrǎrile bune pentru aţi fost chemaţi şi unşi. Câştigarea sufletelor şi scoaterea oamenilor din întuneric cǎtre minunata luminǎ a Domnului este modul de viaţǎ natural pe care copiii lui Dumnezeu trebuie sǎ îl urmeze. Biblia spune:“…Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi (rezidiţi)în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).Dumnezeu te-a creat şi te-a uns pentru a face fapte bune (în cartier, acasǎ, la servici şi la şcoalǎ); simte-te liber în a face munca lui Dumnezeu! Vindecǎ-i pe cei bolnavi, curǎţǎ-i pe leproşi şi învie-i pe morţi pentru cǎ ai fost uns pentru fapte bune! Sunt lucrarea lui Dumnezeu în Isus Cristos, creat şi uns pentru fapte bune. Oriunde merg, manifestez gloria Tatǎlui şi proclamez voia Lui pentruca vieţile oamenilor sa fie transformate prin lucrarea pe care m-a trimis sǎ o fac. Prin mine, lucrarea diavolului e paralizatǎ oriunde mǎ aflu, iar Imparatia Tatǎlui domneşte. Aleluia!

Câteva obiecţii negrăite împotriva predicării..

Starea de spirit împotrivitoare ideii de autoritate a Cuvântului Divin  este tot mai apăsătoare în bisericile evanghlice de astăzi!

Încâ de la căderea omului în păcat, natura umană a fost rebelă, în vrăjmăşie împotriva  Lui Dumnezeu şi fără dorinţa de a se  supune legii Lui. 

Fiindcă umblarea  după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici  nu poate să se supună.    Rom. 8:7

 Însă de când există lumea aceasta, niciodată nu a fost martoră la o asemenea revoltă cu bună ştiinţă împotriva autorităţii Sfintelor Scripturi.

Toate formele de autoritate acceptate cândva, acum sunt puse la îndoială: şcoala,familia, Biserica, Biblia, Dumnezeu.

Într-o societate dezumanizată, părtăşia bisericii locale va deveni tot mai importantă;

-membrii ei se pot întâlni unii cu ceilalţi, pot vorbi şi se pot auzi reciproc, faţă în faţă, nu prin intermediul unui ecran.

 În acest context divin al dragostei reciproce, e strict necesar ca predicarea şi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu să devină nu mai puţin, ci dimpotrivă, tot mai mult util pentru păstrarea credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu cât şi părtăşia credincioasă unii pentru alţii.

Televizorul are un efect otrăvitor în ce priveşte predicile şi ascultarea acestora.

 Televizorul face ca oamenilor să le fie greu să asculte într-un mod atent şi interactiv,aşezaţi comod în fotoliile de acasă.

 Astfel că predicatorii  în biserici au dificultăţi chiar în a capta atenţia congregaţiei, ca să nu mai vorbim de un răspuns adecvat al acesteia la mesajul transmis.

De ce oare televizorul are efectul de a-i face pe oameni leneşi din punct de vedere fizic? 

-Ai tot ce-ţi doreşti acasă în materie de divertisment, trebuie doar să apeşi un buton: 

-de ce să te mai deranjezi să  mergi la biserică?

Ecranul te împiedică să participi personal şi deplin la părtăşia, actelor  de cult şi inchinarea bisericii.

Deasemenea televizorul inhibă simţul critic din punct devedere intelectual.

După o zi obositoare de muncă, omul vrea să fie distrat şi amuzat, nu  să participe activ,şi cu atât mai mult să găndească. 

Diagnosticul:

-spectatorită.!

 Oamenii nu mai pot asculta fără să fie stimulaţi vizual , televizorul le oferă mai mult imagini decât argumente.

Creştinii nu ar trebui să accepte nici un lucru care le poate răpi ascuţimea facultăţilor intelectuale vitale:

- de a fii tu însuţi direct implicat în slujire.

 -televizorul îi face pe oameni insensibili din punct de vedere emoţional.

-atâtea orori, foamete, sărăcie, crize de tot felul în întreaga lume – devenim imuni ...dacă sunt fictive, într-un film sau pur şi simplu închidem ochii dacă sunt reale,intr-un documentar.

 Emoţiile noastre au o limită până la care pot suporta durerea sau tragedia.

 Astfel că…

-fie schimbăm canalul;

-oprim televizorul;

-continuăm să privim fără a simţi ,

 -emoţiile noastre fiind suprimate;

Devenim experţi în autoapărare emoţională;

Nu mai avem deloc emoţii.

 Astfel, generaţia care aude Vestea Bună şi-a deteriorat mecanismele de reacţie ;

-televizorul poate crea confuzie din punct devedere psihic.

Mediul tv este artificial – filmat într-un studiou.

 Putem evada din această lume a fanteziei tv?

Sau doar trecem de la o situaţie ireală la alta?

Putem recunoaşte noi, atunci când auzim Cuvântul lui Dumnezeu şi ne închinăm Lui că aceasta e într-adevăr suprema realitate?

Televizorul crează o dereglare a moralităţi.

Această dereglare se petrece într-un mod subtil:

 -percepţia noastră despre ce este normal sau nu începe să se modifice;

- având impresia ca toată lumea o face şi că astăzi nimeni nu mai crede cu adevărat în Dumnezeu, în sfinţenie sau adevăruri absolute, lăsăm garda jos şi sistemul nostru de valori se schimbă, chiar fără să ne dăm seama -Ce e de făcut?

-Exercitarea unei discipline stricte în ce priveşte accesul la cele amintite. 

-Creştinii ar trebui să încerce să  aibă influenţă în mass-media, 

-Predicatorii trebuie să se ocupe de biserici care au reflexele condiţionate de televizor,astfel s-a ajuns la:

-Pierderea încrederii Bisericii în Mesajul Evangheliei! 

Aceasta este piedica de căpătâi în ce priveşte predicarea Cuvântului.

-A predica înseamnă a-ţi asuma rolul de vestitor, de a proclama public mesajul.

- A evangheliza înseamnă a răspândi Vestea Bună.

- Fără un mesaj clar şi plin de încredere predicarea nu este posibilă şi totuşi se pare că exact acest lucru îi lipseşte Bisericii din zilele noastre.

Absenţa predicării pline de autoritate.

Nu doar că tagma marilor predicatori pare să fi dispărut, dar  şi puterea divină amvonului(altarului) s-a diminuat. 

Amvonul de azi nu mai are un mesaj bine conturat, clar şi răsunător.

Autoritatea Scripturii a fost subminată.

-spunem poveşti,glume proaste şi de prost gust, ilarizăm totul şi pe toţi ce ne cad la îndemână , ne prezentăm propriile noastre opinii;

- nu ne facem timp pentru a face exegeza unui text; 

-suntem leneşi şi iresponsabili. 

Predicarea nu este proclamarea unei teorii sau discuţia despre vreun lucru îndoielnic.

A face speculaţii nu înseamnî a predica 

Predicarea este proclamarea Cuvântului, a Adevărului, aşa cum a fost el revelat.

-în concluzie:

Starea de spirit împotrivitoare autorităţii divine

Comunicarea  în stilul tv-ului

Pierderea încrederii în mesajul Evangheliei.

Având în vedere toate aceste lucruri, noi TREBUIE să luăm Cuvântul lui Dumnezeu în serios.

Credinţa este un dar !

Credinţa este un dar de la Dumnezeu.
 Nu este un merit, un efort personal sau o strădanie religioasă a omului.
 De fapt, a confunda credinţa cu eforturile menţionate mai sus, indică o bază legalistă a legăturii cu Dumnezeu şi a vieţii spirituale (dacă mai poate fi una!), şi nu o autentică relaţie cu Dumnezeu bazată pe credinţă şi pe meritul lui Isus Hristos! 
O astfel de "credinţă" este o urâciune şi o amăgire, respinsă de Dumnezeu.
 Ea este o ispitire a harului Său îmbelşugat care ne-ar "dărui-o fără plată" în schimbul acceptării de către noi a neprihănirii lui Hristos în locul neprihănirii de sine. 
Este necesară reafirmarea permanentă a acestui adevăr fundamental, fiindcă omul, în rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu, rămâne totuşi o fiinţă incurabil religioasă care caută să-şi satisfacă acest instinct prin a-şi crea propriile divinităţi şi crezuri compatibile cu acestea. 
Pe acestea le preferă, negreşit, în favoarea Dumnezeului Celui Viu, fiindcă aceste marionete îi permit lui să tragă sforile şi să evite orice constrângere rezultată din vreo obligaţie morală faţă de ele!