Dacă te simţi vinovat, ai vrea ca Domnul să-ţi dea o altă inimă?

Deci toate lucrurile, pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Matei 23:3

Trăim timpurile când nu mulţi sunt cei care vor să cunoască adevărul, dacă acesta le va aduce o inconvenienţă.

Majoritatea îşi formează adevărul lor, pentru că nu vor să plătească preţul ascultării de Domnul Isus, care este Adevărul.

Există falsificare de bani, de picturi, de documente, dar şi oameni falşi, care.se dau a fi drept altceva decât ce sunt.

Cu mulţi  ani înainte un diplomat american a întâlnit pe Stalin şi a scris despre el: 

"- Ochii lui căprui sunt extrem de înţelepţi şi blânzi. Unui copil i-ar place să stea în braţele lui, iar un câine ar veni la el."

Aşa cum bine se cunoaşte, Stalin s-a făcut vinovat de curmarea a milioane de vieţi fără de temei, chiar după război.
Cel mai dureros fel de falsitate şi ipocrizie este acela unde un om se pretinde a fi creştin, dar de fapt nu este. Israeliţii l-au urmat pe Moise, din Egipt, plini de entuziasm, dar la prima ocazie şi-au făcut un viţel de aur căruia să i se închine.
În vremuri de prigoană nu prea este nevoie de un mesaj despre făţărrnicie, pentru că  un creştin fals nu va accepta să sufere prea mult.
Cuvântul de ipocrit vine de la cuvântul hipocritos care înseamnă:
"-cel ce vorbeşte din spatele unei măşti."
 La teatru un om lua o mască şi schiţa un zâmbet şi ieşind pe scenă făcea oamenii să  râdă.
Apoi lua o altă mască, care arăta o faţă  tristă  şi încruntată de tragedie, ieşea pe scenă şi înmuia inimile oamenilor.
Aşa s-a născut cuvântul de ipocrit, care înseamnă a pretinde, a juca un rol, care este diferit de cel adevărat. Un om este ipocrit dacă pretinde că are anumite calităţi pe care practic el nu le are.
Un om ipocrit este un fals.
 Ipocriţi se găsesc în toate locurile, cu excepţia Cerului.
Adevăratul creştin este suspicios de inima lui pentru a nu-l înşela şi se încearcă pe el însuşi să  vadă dacă este în credinţă.
Creştinul ipocrit este totdeauna foarte confident de superioritatea şi de caracterul  lui.
Un asemenea om este descris de Domnul Isus în Matei, capitolul 23.
Un ipocrit sau făţarnic este omul care spune una şi face alta.
 El poate vorbi ca un înger şi chiar poate avea multă Scriptură memorată, dar când este vorba de faptă vezi în el un alt om.
Primul semn este că între vorba şi fapta lui există contradicţie.
 Un alt semn, după care sunt recunoscuţi aceşti oameni este că atunci când fac ceva bun vor să fie văzuţi şi apreciaţi de oameni, altfel zic că nu li s-a meritat să facă acel bine.
Ei consideră  că a arăta o virtute când nu te vede nimeni este o risipă 
Făţarnicul are dorinţa de a fi vorbit de bine.
 El este condus de opinia oamenilor şi nu de frica de Dumnezeu.
 Niciodată nu era un fariseu mai bucuros ca şi atunci când i se spunea:
-"rabi" adică, învăţătorule.
Majoritatea fariseilor iubeau titlurile şi doreau respectul oamenilor.
Domnul Isus a scos în relief acest mod de a fi, pentru a nu ajunge, poate pe neobservate, nişte făţarnici. Fariseii, în timpul Domnului Isus, erau secta cea mai numeroasă.
Erau nişte legalişti.
Ei militau pentru o respectare rigidă a legii şi a datinilor.
Cărturarii erau oamenii care copiau Scripturile, pentru că nu erau maşini de tipărit în acea vreme.
 Aceste două  categorii de oameni au primit din partea Domnului Isus cea mai cruntă condamnare, pentru falsa lor religiozitate.
Domnul Isus a avut de-a face cu mari păcătoşi, dar nu a avut cuvinte aşa de aspre pentru ei cum a avut pentru cărturarii şi fariseii, care au făcut din religie o meserie fără să o aibă  în inimă sau în fapte.
Cărturarii şi fariseii aveau o presupusă neprihănire personală şi predicau religia fără  să aibă nimic comun cu ea. Pentru ei religia era o profesie, în urma căreia aveau un câştig.
 Domnul Isus a condamnat pe faţă acest mod de a fi şi de aceea marea majoritate a cărturarilor şi fariseilor îl urau pe Domnul Isus.
Vorbele şi presupusa lor neprihănire nu corespundeau cu faptele lor.
Faptele copiilor lui Dumnezeu trebuie să  rămână la fel, chiar dacă  cei din jurul lor dintr-o dată ar deveni orbi sau surzi.
Domnul Isus afirmă despre făţarnici că au obiceiul să strecoare ţânţarul şi să  înghită cămila.
Fariseii dădeau zeciuială din plante care nu aveau valoare mare, dar când trebuiau să ajut pe cel în nevoie căutau scuze, care erau tot religioase.
Trebuie să  fim suspecţi de noi înşine când ajungem să   ne doară  mai mult de lucrurile mici decât de cele mari.
Trebuie să  fim atenţi pentru ca obiceiurile să nu devină  mai importante decât poruncile.
Trebuie să dăm un semnal de alarmă  sufletului nostru când partea din exterior este mai importantă decât partea din interior.

Fariseii au ajuns la punctul unde obiceiurile omeneşti erau mai respectate decât poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fie sfinţit, adică  pus deoparte, tratat deosebit, în tot ceea ce El ne cere nouă oamenilor. Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” (Leviticul 10:3).
Dumnezeu este provocat chiar  şi atunci când gândurile noastre nu se potrivesc cu cuvintele care ne ies pe gură, chiar la rugăciune.
Unii s-au rugat fără cuvinte, dar nu fără de inimă şi au fost ascultaţi.
 Cînd gînduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu, mîngîierile Tale îmi înviorează sufletul.(Psalmul 94:19).
Am văzut multe cărţi legate frumos, dar când le-am deschis am fost dezamăgit, pentru că nu am găsit în ele valoare.
Aşa sunt şi ipocriţi.
Făţarnicii practică o religie, care depinde de locul unde sunt şi chiar de ceasul în care se găsesc.
 Ei sunt foarte severi cu alţi, dar foarte îngăuitori cu ei înşişi.
 Au întotdeauna sfaturi pentru casa altuia, pe când casa şi familia lor lasă de dorit.
Făţărnicia sau falsitatea îşi poate scoate faţa hidoasă şi atunci când spunemm că nu avem timp sau bani pentru lucrarea Domnului şi ne arătăm a fi lipsiţi, dar nu suntem.
Nu! blestemat să fie înşelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.(Maleahi 1:14).
Dumnezeu este provocat la mânie atunci când omul se dă drept altceva decât ce este
  Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.(Evrei 4:12). Ipocriţii sunt oamenii care trăiesc în minciună şi se poate întâmpla ca până la urmă chiar ei să o creadă ca fiind adevăr, dar pe Dumnezeu nu-L înşeală, pentru că ce seamănă omul aceea va secera. Toate aceste trăsături ale făţarnicului spun că  un astfel de om a ieşit din Egiptul păcatului, dar inima i-a rămas tot acolo, la fel ca şi a Israeliţlor.
Avem nevoie să spunem cu sinceritate ca şi Psalmistul: fă-mi inima să se teamă de Tine Dumnezeule"!,ca să nu cădem în laţul făţărniciei.
Să nu îl dezamăgim pe Dumnezeu, care are planuri bune pentru viitorul sufletului nostru.
Isaia capitolul cinci prezintă Israelul ca şi o vie, care L-a dezamăgit pe Dumnezeu, dând în loc de roadă bună, roadă amară Dumnezeu este dezamăgit de pomul în care, an după an, nu găseşte roada dorită  şi  până  la urmă îl scoate din grădina Lui.
Dumnezeu a fost dezamăgit de Israel când i-a pus în faţă binele şi răul, iar Israelul a ales idolatria.
Oare va fi Dumnezeu dezamăgit de tine?
Unii cred că regulile sunt făcute pentru a fi călcate, dar aceasta este o mare greşeală când este vorba despre Dumnezeu, pentru că El nu Se lasă batjocorit.
 Cel ce nu veghează, în aceasă privinţă, pierde relaţia de prietenie, intimitate şi încredere cu Dumnezeu, care ţine în mâna Lui următoarea noastră suflare.
Eu trebuie să am grijă, pentru că dacă nu rodesc roada aşteptată deStăpân, pot fi înlocuit în grădina Domnului.
Este undeva un beţiv, care doarme sub pod sau un stricat, pe care Dumnezeu îl poate chema, curăţa şi naşte din nou, în care Duhul să rodească roada cerută de Stăpân, astfel locurile pregătite de El la Cină să nu fie goale.
 La masa Lui toate locurile vor fi completate cu cei ce se conformează voii Sale.
 Apare întrebarea:
Oare ce câştigă  un făţarnic?
Onoarea oferită de oameni durează foarte puţin. La fel ca şi de farisei, Dumnezeu este dezgustat de religia unui astfel de om.
 Altă cauză a  făţărniciei poate fi lăudorăşenia vieţii sau chiar invidia.
Invidia este atunci când vrei ce are altul, iar lăudăroşenia este atunci când vrei ca altul să admire ce ai tu. Fariseii şi cărturarii invidiau pe Domnul Isus pentru minunile însoţite de puterea pe care le făcea şi pentru că poporul îl urma şi îi sorbea cuvintele.
Poporul recunoştea felul diferit de învăţătură a Domnului în comparaţie cu felul în care erau învăţaţi de către farisei.
Fariseii şi cărturarii ar fi vrut să aibă aceeaşi poziţie de putere şi respect.Este cu neputinţă  să  mergi pe calea cea largă şi să ajungi la viaţă  veşnică   ...căci.largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţ sunt cei ce intră pe ea
Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.  (Matei 7:13).
Pentru a nu fi un ipocrit trebuie să-ţi impui o cercetare severă înî a verifica ce eşti cu ceea ce te pretinzi că eşti înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
Un început bun, pe calea cea bună, nu este îndeajuns, ci se cere şi un sfârşit bun.
Se cere veghere, pentru ca astfel cârmuirea Duhului, care ne mustră când greşim şi puterea de a asculta, să nu scadă.
Nişte străini îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama, îl apucă bătrâneţea, şi el nu-şi dă seama.(Osea 7:9).
 Indiferenţa faţă de partea sufletească poate transforma creştinul din biruitor într-un biruit, cum a păţit şi Samson, fără ca el să ştie. .
 Muşchii nefolosiţi se atrofiază.
Sunt peşti care trăiesc la mari adâncimi, în întuneric, şi nu mai au ochi, pentru că nu i-au folosit.
Neglijarea trăirii după îndemnurile Duhului duce la întristarea Lui, şi apoi la pierderea simţului, care te face sensibil la orice ţi se pare rău şi ar putea supăra pe Domnul.
Din două rele nu alege niciunul, ci alege voia lui Dumnezeu.
Pe mormântul lui Moody, care a fost un mare evanghelist, scrie:
 În faţa morţii nu poţi fi un ipocrit şi dosarul pe care Dumnezeu îl ţine, care conţine tot ce omul a făcut nu va fi falsificat.
Dacă te simţi vinovat, ai vrea ca Domnul să-ţi dea o altă inimă?
La baza mântuirii există verbul a vrea. Dumnezeu respectă alegerea pe care omul o face.
Moise a refuzat să  fie fiul fiicei lui Faraon.
Unii pregătesc un  nu vreau lui Dumnezeu şi El îngăduie aceasta, pentru că suntem făcuţi fiinţe cu voinţe libere şi El nu ne târăşte cu forţa în Cer.

El nu întotdeauna pedepseşte pe cel vinovat imediat, pentru că El niciodată nu se grăbeşte. Până la urmă, toţi oamenii vor sta în faţa Lui în marea zi a socotelilor numită şi ziua judecăţii.

Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.” (Ieremia 6:16).

 Dacă cineva se găseşte vinovat de această boală a falsităţii, încă mai există vindecare.

Cu sinceritate trebuie să vină înaintea Domnului şi cu căinţă să ceară iertare şi putere de a deveni un creştin original, în care Hristos să ia chip.

Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul 

 Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru; sculaţi-vă, şi zidiţi sfântul locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legământului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.”(1 Cronici 22:19).

Amin.

vestea bună a evangheliei/tu nu ştii de unde vin...

.....o altă iubire

Oridecâteori ne vom apropia de Dumnezeu, vom descoperi în El „o altă iubire”.

Şi dincolo de iubire, o altă iubire.

 Şi aşa ne vom lecui noi de păcatul nostru şi ne va fi lehamite de el, descoperind iubirea Tatălui din ceruri, harul şi pacea Domnului Isus şi părtăşia Duhului Sfânt.

 Din iubire în iubire să mergem mereu, cu frica sfinţilor, cu frică nu de pedeapsa Iadului, ci cu frică a nu-L supăra pe Mirele sufletului nostru, Isus Cristos, pe care Îl iubim!

Unde suntem noi?

Suntem cuprinşi de teama firescului, căutând împlinire în plăceri pământeşti?

Ne e teamă de Stăpânul nostru, de pedeapsa ce poate veni asupra noastră în urma neascultării de poruncile Lui?

 Sau avem o teamă de fiu, descoperind permanent un Dumnezeu al iubirii şi îndrăgostindu-ne de al nostru Tată?

Iar dacă suntem răniţi prea mult de felul de percepţie sectar al lui Dumnezeu de către cei din jurul nostru, să nu uităm să le arătăm noi, cei care ne înscriem să descoperim şi să trăim iubirea, cum se iubeşte cu iubire din Dumnezeu!
Şi poate că nu e vina dvs., uneori ducem mai departe tipare greşite de viaţă, din generaţie în generaţie.
Vreau să vă spun că am descoperit Iubirea!
Această Iubire m-a făcut să opresc strigătu-mi mut după dragoste şi să vă spun astăzi că vă iubesc!
Dragul meu soţ (draga mea soţie), am găsit Iubirea şi vreau să te iubesc cu iubirea aceasta cea nouă, din inima mea!
 Dumnezeul meu, e prima dată în care îmi dau seama că sunt fiu.
Te iubesc, Iubitorule de oameni, şi vreau să încep această  frumoasă  aventură a descoperirii şi a trăirii iubirii din Tine!
Nu uitaţi, apropiindu-ne de Dumnezeu ca fii ai Lui, vom fi surprinşi mereu că dincolo de iubire e o altă iubire!
Inepuizabilă şi mereu proaspătă Iubire, slavă Ţie!
Sătul sunt de teama pentru cele ale firii!
Prea mult zăbovit-am în teama de pedeapsă!
 Învaţă-mă a mă apropia de Tine cu teama de a nu tulbura cumva relaţia mea cu Tine!
Învaţă-mă a face din lucrurile pe care mi le-ai dăruit o slujbă a mulţumirii!
Învaţă-mă a mă teme frumos de Tine, la acest început al dedicării mele!
Şi condu-mi barca vieţii mele în Tine spre limanul dragostei, Tu fiindu-mi Tată, eu fiindu-ţi fiu, într-o dedicare cosmică care să nu aibă hotar sau sfârşit.

Smerita înţelepciune....

Astăzi, creştinismul duce lipsă de înţelepţi spirituali, dar e suprasaturat de înţelepţi drăceşti.
Dacă mulţi “cărturari” din Biserică, autointitulaţi creştini, pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu în Sfântă Treime, întruparea sau învierea lui Dumnezeu Fiul, existenţa sfinţirii sau chiar a minunii, în sine, e pentru că ei cunosc într-un fel firesc slova revelaţiei divine, dar nu-i înţeleg spiritul.

 În altă ordine de idei, nu e nici o mirare că primele puncte misionare creştine sunt astăzi fortăreţele religiilor păgâne, creştinismul însemnând, înainte de orice, întoarcerea omului la Dumnezeu prin Cristos; el nu e un set de norme de abstinenţă de la păcat, ci putere de conştientizare şi de luptă cu păcatul; el nu e moştenire socio-culturală sau familială, ci alegere bine consimţită, deplin informată şi absolut liberă a lui Cristos

Atunci când ne hotărâm să-L urmăm pe Domnul Isus, deschidem în noi drumul dezvoltării înţelepciunii duhovniceşti.

Deşi, primordial, acest fel de înţelepciune are de-a face cu relegarea noastră de Dumnezeu, Dumnezeu începe să dezvolte înţelepciunea noastră în toate domeniile vieţii.

Oameni simpli, abia cunoscători ai literelor, reuşesc să citească Scriptura regulat, o mai şi înţeleg, după care ajung să lectureze şi să judece orice carte.

Părinţii care-L au ca Tată pe Dumnezeu sunt, pentru copiii lor, psihopedagogi de neegalat.

 Evreii şi creştinii sunt cei mai înţelepţi în ale lor slujbe (şi eu cred că avem nevoie, ca şi credincioşi, să ne lăsăm mai mult prelucraţi de Dumnezeu în a fi cei mai buni în toate, implicit în ale noastre profesii). Înţelepciunea smerită va şti să se plece mereu, să-şi recunoască permanent sărăcia, să stea la picioarele lui Isus, sorbindu-I vorbele, să-I atingă cu temere şi din spate poala hainei, să nu se ridice pe sine, ci mai degrabă să condamne eul.

Smerita înţelepciune va dori să stea la sânul Domnului Isus ca o mioară conştientă de pornirea rătăcirii de turmă, coborând doar pentru a le arăta cu gingăşie şi delicateţe suratelor mai mici că cel mai cald locşor e braţul Păstorului şi cea mai dulce păşune e în Grădina Lui. Chemarea la înţelepciunea Lui are de-a face cu noi, cu tine şi cu mine, indiferent de cât de şcoliţi sau neşcoliţi, intelectuali sau neintelectuali suntem.
Căci, înainte de orice, smerita înţelepciune ţine de raportarea noastră, a fiecăruia în parte, la Domnul Cristos, Înţelepciunea vieţii!

Credeţi voi....

Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.

Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.
Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.
Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.
În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13:1-5)

Aplicând răspunsul lui Isus la situaţia locuitorilor Japoniei, putem spune şi noi cu siguranţă că ei nu sunt mai păcătoşi decât ceilalţi oameni, dar la ei a ajuns acum judecata lui Dumnezeu.

despre viaţa de rugăciune...2

A doua strajă pe care va trebui să o punem va fi aceea de a veghea.

Neemia şi-a încredinţat viaţa şi misiunea în mâna lui Dumnezeu prin rugăciune, dar nu a renunţat la a face ceea ce el putea.

Avem de vegheat la firea noastră care mereu va primi sugestii de la vrăjmaş cum că are libertăţi ce i-au fost luate, şi ca o jertfă care se târăşte jos de pe altar va căuta să-şi redobândească puterea şi libertatea de a conduce în viaţa noastră.

Mai mult decât spunem noi ce suntem, ce gândim şi ce facem ne arată adevărata înfăţişare, de aceea trebuie să veghem asupra vieţii noastre duhovniceşti, ca să putem face lucrarea la care am fost chemaţi.
Fiecare din noi cunoaştem păcatele care ne-au fost spălate cu sângele scump al Domnului Isus .
Ne cunoaştem slăbiciunile şi trebuie să punem o strajă de veghe în punctul unde suntem vulnerabili.
 Unul poate suferea de un duh de criticism şi judecată înainte de a veni la Hristos.
 Altul poate a fost rob al băuturii, licoarea care ia minţile omului şi dă un simţ fals realităţii.
Altul poate a fost subjugat de poftele sexuale.
Altul poate era avar şi lacom după a strânge avere.
 Altul, dintr-o dorinţă nechibzuită şi nestăpânită de a avea, a recurs la a fura, însuşindu-şi ce nu era a lui.
 O statistică relatează că patru milioane de oameni sunt prinşi furând, dar pe lângă  fiecare om prins mai sunt 35 de alţi hoţi care nu sunt prinşi.
Sunt multe hainele din garderoba omului vechi, dar noi ne-am dezbrăcat de el şi ne-am îmbrăcat cu omul cel nou, căruia îi place să  umble curat faţă  de întinăciunile acestei lumi care zace în cel rău.
 Prin har am fost aduşi la lumină şi îmbrăcaţi cu o haină albă, însă  harul nu este o scuză ca să poţi păcătui în continuare.
Vegheaţi să nu fie  între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut(Evrei12:16).
 Este necesar să avem această strajă care se numeşte veghere , deoarece priveăte suspicios la orice propunere făcută de firea noastră cea veche.
Vegheaţi! (Marcu13:37).
Una din metodele prin care putem împuternici şi înarma această strajă a vegherii este aceea de a strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră.
A-l strânge înseamă  a-l studia cu interes, cu scopul de a dori să  faci ce place Stăpânului.
Atunci poţi să  treci de la auzit şi citit la a împlini nu din silă sau frică, ci cu bucuria de a face voia Acelui care de dragul nostru a lăsat cerul  şi a venit pe pământ, unde S-a lăsat răstignit ca să ne răscumpere cu preţul vieţii Lui.
Găsim în cele patru evanghelii, care sună ca un canon ceresc şi care sunt de egală valoare, că Domnul Isus a citat Scriptura de zeci de ori.
Oricine vrea să-şi pună această strajă  a vegherii în post şi stare de vigilenţă  ia în serios cunoaşterea şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, care se va împlini până  la ultima iotă.
Trebuie să veghem în orice loc în care s-ar putea pierde puterea noastră duhovnicească.
Aceste locuri unde are loc scurgerea de putere pot fi prietenii care nu umblă pe calea cea îngustă, cărţile şi revistele nefolositoare duhului, muzica care nu înalţă Numele lui Hristos, filmele, hainele nepotrivite pentru credincioşi sau orice fel de idolatrie care ne-ar putea măcina puterea duhovnicească şi irosi timpul scurt pe care-l mai avem de trăit pe pământ.
Nevegherea asupra acestor legături lumeşti, ce pot fi ca nişte  dumnezei falşi care cer închinare, îl face pe om să se gândească la cele de jos, nu la cele de sus, dar în acelaşi timp îl provoacă pe Dumnezeu la gelozie. Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos (Exodul34:14).
Una din metodele de luptă într-un război este aceea de a folosi informţii greşite, care să-l deruteze pe adversar.
Atacul aerian japonez din 1941 asupra flotei de vase americane din Pearl Harbor a reuşit în mare parte datorită unor informaţii greşite, care au creat o stare de confuzie.
 Debarcarea în Normandia în anul 1944 de către trupele aliate a fost ajustată mult prin crearea de informaţii false care au ajuns în mâna inamicului.
Satan foloseşte metode asemănătoare pentru a duce în eroare, furnizând informaţii false şi folosindu-se de cei care trec peste ce este scris, şi astfel, spre pierzarea lor şi a celor ce-i ascultă, strică Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea există atâtea religii care se justifică de cele mai multe ori fără a avea bază în Scriptură că au găsit calea adevărată.
Putem menţiona învăţătura falsă  care susţine că o dată  mântuit nu mai trebuie să-ţi faci probleme pentru că oricum ajungi în cer, sau faptul că nu există iad pentru că Dumnezeu este prea bun ca să trimită pe cineva în chin veşnic.
 La fel ca un om care deconectează bateria de la detectorul de fum ce previne pierderea de vieţi omeneşti, persoanele care umblă după slava oamenilor şi după  îmbogăţire şi-au deconectat conştiinţa şi ajung astfel unelte în mâna vrăjmaşului.
Aceşti oameni datorită  nevegherii şi-au pierdut discernământul duhovnicesc şi nu mai ştiu face diferenţa între ce este valoros şi ce este gunoi.
Sunt oameni care îi cheamă pe alţii la altare neautorizate de Dumnezeu, ceea ce este o pierdere de timp şi uneori chiar de bani.
Suntem chemaţi să luăm în serios mântuirea sufletului nostru şi să punem straja rugăciunii şi a vegherii, într-o continuă starea de alertă.
Oricine nu se supune autorităţii Scripturii si Duhului Sfânt este ca un indicator ce se pretinde că arată
drumul bun însă de fapt el duce la prăpastie.
Frecventarea cu regularitate a casei de rugăciune face parte din decizia înţeleaptă de a veghea.
În casa de rugăciune, în părtăşie frăţească, sufletul este hrănit cu Cuvântul nealterat a lui Dumnezeu.
Acolo, prin Duhul Sfânt, rugăciunea poate ajunge la stări de Tabor, care te pun în prezenţa Domnului.
 În casa de rugăciune cântarea de laudă înalţă sufletul nostru către Dumnezeu şi este adusă ca o jertfă de bun miros înaintea Sa.
Cui nu-i place cântarea nu îi va plăcea nici în cer, pentru că în cer se cântă laudă  lui Dumnezeu pentru bunătatea şi credincioşia Lui.
Este necesar să veghem în privinţa frecventării casei de rugăciune, pentru că sunt multe lucruri care vor veni în competiţie cu timpul nostru pe care-l cheltuim în părtăşie cu fraţii, în Domnul.
Acolo Dumnezeu ne poate creşte, ca apoi şi noi să  devenim instrumentele Duhului Sfânt în a aduce pe alţii la Domnul.
Am văzut în repetate rânduri oameni care au rărit-o cu mersul la biserică, ca pe urmă să se ducă de tot în lume.
În casa de rugăciune suntem chemaţi să stăm la masa Lui şi să ne identificăm cu Suferinţele Lui pentru a avea viaţă  în noi şi parte de a sta la masă cu El sus în Împărţia lui Dumnezeu.
A lucra ceea ce e nevoie în via Domnului este parte din a veghea spre a fi găsiţi treji la venirea Stăpânului. Dumnezeu a pregătit fapte bune în care să umblăm, ca sî fim o binecuvântarea pentru cei din jur şi pentru care El să  ne poată răsplăti în ziua când ne vom sfârşi alergarea pe pământ şi vom sta înaintea Lui.
Este bine ca fiecare credincios să aibă un ogor duhovnicesc în care să  lucreze pentru Dumnezeu,ca graniţele Împărţiei Lui să se lărgească şi cetatea spirituală pe care Duhul Sfânt o zideşte din pietre vii să  fie finalizată .
Rugăciunea şi vegherea sunt două străji pe care dacă  le împuternicim, vor veghea asupra binelui sufletului nostru ca să  fim gata atunci când vom fi chemaţi  acasă  sau vom  fi răpiti  la cer spre a fi pentru totdeauna cu Domnul.

El vine, dar prima dată nu vine pentru toţi, ci pentru cei care-L aşteaptă. …

Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă  mântuirea celor ce-L aşteaptă  (Evrei 9:28).

Să-L aşteptăm, rugându-ne şi veghind ca planul Lui de bine pentru viaţa  noastră să se ducă la îndeplinire. Faptele Apostolilor 20:32

Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.

vestea bună a evangheliei/beneficiile părtăşiei/nelu filip-5

vestea bună a evangheliei/beneficiile părtăşiei/nelu filip-4

vestea bună a evangheliei/beneficiile părtăşiei/nelu filip-3

vestea bună a evangheliei/beneficiile părtăşiei/nelu filip-2

vestea bună a evangheliei/beneficiile părtăşiei/nelu filip-1

îngrijorările noastre de toate zilele...

Îngrijorarea este o stare nepotrivită pentru cel credincios,pentru că este o neîncredere în Dumnezeu care acţionează precum o măhramă care îi scade vizibilitatea şi comuniunea cu Tatăl Ceresc.
 O revistă de ştiinţă spunea că un pahar cu apă este suficient ca să acopere străzi întregi cu case în ceaţă , şi îngrijorările vieţii pot face la fel.

Câmpul de bătaie este în primul rând în mintea noastră, unde putem lupta şi menţine bucuria mântuirii ori este locul unde putem cădea atacaţi de îngrijorări. Aşa că putem zice plini de încredere:

-Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?  (Evrei 13:6).

Chiar şi atunci când vezi nedreptate în jurul tău trebuie să ştii că este un lucru temporar,pentru că binele sau răul înfăptuit de cineva va fi examinat într-o zi în detaliu de către Dumnezeu.

Este timpul să te întrebi din care dintre cele două categorii faci parte.

 În prezent, mireasma  cunoşinţei lui Dumnezeu pe care ai primit-o sau ai refuzat-o te pune în rândul celor vii sau a celor morţi spiritual.

 La fiecare trei secunde cineva moare şi trece în veşnicie.

Este o statistică  din care vom fi parte şi noi mai devreme sau mai târziu dacă  Domnul nu vine.

 Eşti gata?

Cei mai mulţi oameni fac risipă de timp când le merge bine, de aceea uneori, ca să ne trezească, Domnul Dumnezeu  îngăduie cutremure în viaţa noastră, cutremure pe care noi oamenii le numim necazuri sau chiar nenorociri, spre a ne trezi înainte de a fi prea târziu.

Titanicul a fost prevenit de alte vase de existenţa gheţarilor care-i stăteau în drum şi ar fi putut evita nenorocirea, dar nu a luat măsuri preventive la timp.

Doreau să  ajungă în timp record la destinaţie şi căpitanul a ignorat avertizările prin radio, aproape crezând că vaporul este de nescufundat.

Viaţa aceasta este nu numai trecătoare, dar şi plină de  stări neprevăzute care o poate întrerupe pe neaşteptate, de aceea Cuvântul lui Dumnezeu, care în bunătatea Lui le arată păcătoşilor calea, ne îndeamnă să ne pregătim pentru a ne întâlni cu Dumnezeu prin a lăsa mireasma cunoştinţei Lui să aducă în noi viaţă din El, viaţă care va continua în viaţa veşnică.

Cauţi ştiind că nu ai găsit, baţi ştiind că eşti încă afară şi ceri ştiind că  încă  nu ai, dar dacă alegi să-L cauţi  El Se va lăsa găsit.

 Dacă baţi îţi va deschide uşa şi-ţi va da darul vieţii veşnice.

Goneşte frica care asemenea unui cal troian vrea să pătrundă înăluntrul inimii şi primeşte-L pe Domnul Isus care este  Calea, Adevărul şi Viaţa.

Istoria spune despre faimosul preşendinte Abraham Lincoln că pe vremea când era mai tânăr, într-o zi mergea pe stradă împreună cu cei doi copii ai lui.

Fiindcă copiii plângeau, cineva l-a întrebat care-i problema.

Lincoln a spus că problema copiilor este aceeaşi problemă ca şi a lumii:

-Am trei nuci şi fiecare vrea să-i dau lui două .

Ce să-I dăm, cât să-I dăm lui Dumnezeu, sunt întrebări ce ne pot ţine nefericiţi, în cumpăna deciziilor şi simţul neîmplinirii până când ne decidem a ne da în întregime lui Dumnezeu.

Trăim într-o lume care spune:

 -Fă tot ce poţi, ca să ai puţin mai mult ca cel de lângă  tine.

Mireasma cunoştinţei Evangheliei ne învaţă să ne dăruim şi sacrificăm pentru binele altuia şi tot ce punem în mâna Domnului vom avea într-o zi, pe când tot ce cheltuim sau ţinem pentru noi vom pierde, pentru că va trebui să ne despărţim de ele pentru totdeauna.

Ca vestitori ai Evangheliei care ducem mireasma cunoştinţei lui Dumnezeu între oameni, spre a fi acceptată sau respinsă, avem răspunderea de a împărţi drept Cuvântul, dar nu este meritul nostru dacă cineva îl va accepta şi nici vina noastră dacă cineva îl va refuza. Suntem doar slugi ale Marelui Stăpân care facem ceea ce suntem datori şi spunem ca şi apostolul Pavel:

-Dacă  vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!(1 Corinteni 9:16).

Aceia care răspândim mireasma cunoştinţei lui Dumnezeu suntem trimişi împuterniciţi sau în termeni noi,ambasadori ai ţării de Sus, care chemăm sufletele la ospăţul şi lucrările minunate pregătite de Dumnezeu în cer pentru aceia care îl iubesc pe El.

 Aceia care am acceptat marea trimitere în lume,cu mireasma cunoaşterii lui Dumnezeu suntem suflete a căror inimi au fost cucerite de această   mireasmă şi am înţeles că nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi  nici de batjocurile oamenilor şi nici să devenim îngâmfaţi de laude şi aprecieri, pentru că noi suntem doar robi din dragoste, care am primit în inimă din dragostea lui Dumnezeu, care vrea mântuirea tuturor.

 Suntem ca cei care samănăm  şi udăm, dar Dumnezeu este Acela care face să crească. A lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus

Hristos, în vecii vecilor! Amin (Romani 16:27).

În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră....

Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit! Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veţi şi fugi! – „Vom călări pe cai iuţi!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi! -Isaia 30:15-16

Ți s-a întâmplat vreodată să te temi de circumstanțele în care te afli aşa de tare încât să vrei doar să fugi?

Îți plănuieşti cum să fugi de situațiile respective.

Ca un bun credincios însă, să nu spui că n-ai întrebat, îl întrebi şi pe Domnul Dumnezeu ce trebuie să faci. Și Sfântul lui Israel îți răspunde ”în linişte şi fără efort va fi scăparea ta, în seninătate şi încredere va fi tăria ta”

... te gândeşti !

-”Sigur, asta nu e de la Domnul!
Sigur doar îmi doresc eu să fie bine şi de aceea cred că El îmi vorbeşte... trebuie să văd cum să scap!”
 Și-ți bați mintea cum poți mai bine şi găseşti ”calul” pe care să fugi.
Când Domnul Dumnezeu te vede că în loc să te încrezi în El, te încrezi în calul pe care vrei să fugi, atunci îți dă motive să fugi.
De obicei omul e nestiutor  şi nu pricepe că mai bine s-ar opri să-şi ceară iertare şi să aştepte ajutorul Domnului Dumnezeu.
Omul crede  faptul că scapă de cea ce-l urmăreşte are legătură cu mijlocul prin care fuge şi alege un cal mai iute.
 Dar cu Domnul Dumnezeu nu te iei la întrecere...chiar dacă tu ți-ai găsit un cal rapid cu care să fugi, situațiile care te vor urmări vor fi mult mai rapide decât calul tău şi tot n-ai să scapi.
Știu că nu are logică să nu te temi.
Știu că lucrul logic atunci când vezi ceva de care ți-e frică e să începi să tremuri şi să vrei să fugi.
 Dar Domnul Dumnezeu are o cale mai bună.
Nu ştiu cum e  Domnul Dumnezeu cu alții dar cu mine, dacă este o cale grea printr-o problemă, pe aceea o alege să mă facă să umblu prin ea. Nu mă plâng pentru că am înțeles că dacă alege calea cea mai grea nu e pentru că e supărat pe mine, nu e nici măcar pentru că ar crede că pot să trec prin ce îmi dă în cale, e pentru că vrea să văd eu că și dacă mereu aș fi în situații imposibile El e mai mare decât problemele mele și e perfect capabil să mă treacă prin ele.
Am înțeles că fuga, fie ea pe cai, pe avioane, pe orice ar fi, nu e o opțiune. Ce e de mirat când eşti în situații liniştite şi ai linişte?
Nimic.
Dar poți să stai să te miri când eşti în situații neliniştite şi ai linişte. Ce e de mirat că te ține apa când stai în barcă? Dar poți să te miri până nu mai poți când vezi că tu, fără nici o barcă, doar cu privirea Celui Sfânt, stai în picioare pe ape.

Da vin încercări şi e normal să vină, dar ele nu sunt motiv ca tu să-ți cauți mijlocul prin care să fugi, ci sunt un motiv să te încrezi în  Domnul Dumnezeu.

 Știu că ne luptăm cu lucruri imposibil de înfruntat de multe ori și poate că de zeci de mii de ori până acum ai fugit cât te-au ținut picioarele pentru că ştiai că te vor doborî, dar acum a venit momentul să ştii un adevăr mai mare şi anume că :

-poți să stai pe loc şi să nu fugi.

Să stai în picioare acolo unde te-a pus Domnul Dumnezeu ştiind mai mult decât că ți-e frică, faptul că El ce promite şi împlineşte şi dacă a promis că nu te lasă, atunci şi dacă trebuie să mute cerul şi pământul ca să ajungă la tine, aşa va face! Stai liniştit ştiind că liniştea ta nu vine din circumstanțele în care te afli ci din cunoştiința că El e Vrednic să fie crezut.

Alungă orice gând de fugă din mintea ta şi lasă să vină împotriva ta orice ar veni.

În Iacov 4:7 scrie ”Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Nu scrie luptați-vă până la sânge şi veți trăi.

Nu.

Scrie doar să te împotriveşti, adică în loc să fugi în direcția opusă când îl vezi, rămâi pe poziție tare şi neclintit.

Atunci el va fugi de la tine.

 E o regulă.

El nu ştie cum să se lupte cu tine şi mizează doar pe frica ta, că ai să fugi când ai să vezi problemele, dar când te vede că stai ferm împotriva lui, el fuge de tine.

Nu pentru că tu ai fi vreun mare zmeu ci pentru că aşa e mântuirea care vine de la Domnul Dumnezeu!

Știu că logica, normalitatea, totul te îndeamnă să o iei la sănătoasa când vezi că vine ceva rău împotriva ta, dar dacă te temi şi fugi, Domnul Dumnezeu  va lăsa să te biruie pentru că deja nu te mai încrezi în El ci în fuga ta, dar dacă rămâi pe poziție şi ai încredere în Cel ce poate totul, atunci în încredere va fi tăria ta.

 Domnul Dumnezeu e Vrednic să fie crezut!

De ce azi nu suntem plini de râvnă?

Unul dintre motivele pentru care noi, oamenii din generația aceasta, spre deosebire de părinții și bunii noștri, înregistrăm rate atât de mari de depresie, este incapacitatea de care dăm dovadă în a renunța. Ne e greu să renunțăm la propria noastră imagine de sine, la idealuri fără putință a se împlini, la relații care ne fac rău, la dependențe bolnave care ne încorsetează libertatea-n Cristos, la așteptările noastre cu privire la noi, la ceilalți și la viață. Căutăm cu nesaț fericirea și nu o găsim nicicum. Se face văzută abia când sfârșim a o mai căuta pentru noi și începem dezinteresat a o sădi în ceilalți. Îmi amintesc de experiența sfântului Pavel. S-a rugat apostolul ca Dumnezeu să-i îndepărteze „ghimpele din trupul lui” (2 Cor. 12,7) și a primit răspuns din partea Domnului că harul Său îi este de ajuns și tocmai în slăbiciunea lui, puterea Sa își va face plenar lucrarea. Apostolul nu s-a tânguit, nici nu a rămas blocat la acest episod de durere din viața lui. A trăit onest, autentic și sfânt de acolo înainte. În închisoarea rece din Roma, cu picioarele în butuci, transmitea în scris frățietății ecleziale mesajul bucuriei, al speranței și al iubirii. De ce? A făcut loc suferinței în existența sa și chiar a folosit neplăcerea ca prilej de devenire întru Domnul Isus.

.....Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.

... mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: “Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!...” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. (1 Cronici 4:9-10)

Născut trist... Întreaga lui viaţă urma să fie strigat: „Hei, tu... Cel Trist!”, iar el urma să-şi plece capul şi să înghită în sec fiindcă nu fusese sortit să fie un Aşer (Fericit).

Ben-Oni (Fiul durerii) fusese privilegiat, numele lui devenind Beniamin un nume frumos folosit şi azi. Iaebeţ... Într-adevăr trist. Oare nu era numele profeţia vieţii lui?

Putea să fie aşa... un Iaebeţ în adevăratul sens al cuvântului, care recită Iov 5:7 cu lacrima în ochi şi cu mâna întinsă la colţ de străzi mereu amintindu-şi că nu poate fi altfel.

Dar Trist a privit mai sus de privirile celor ce-l priveau de sus. Dumnezeul lui Israel aştepta cererea lui.

Pentru ca azi în timp ce trecem prin deşertul de nume ale urmaşilor lui Iuda să facem un popas la izvorul de apă vie al unei rugăciuni ce a primit răspuns.

La umbra Celui Atotputernic Iaebeţ a înălţat o rugăciune. Se simţea sub blestem, sărac şi limitat, părăsit şi dezorientat. A strigat după binecuvântare... A cerut hotare largi, călăuzire şi ocrotire:
-Mâna Domnului să -l călăuzească, să iasă din suferinţă...
Seria de „Dacă” nu se termină cu „atunci voi face / voi fi...” ca şi în cazul lui Iacov (Geneza 28:20-22).
Ştia că se roagă Dumnezeului lui Iacov şi că răspunsul la rugăciune va veni nu pentru că Lui Îi convine târgul... ci pentru că asta Îi place să facă: să schimbe destinul oamenilor.
Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.
De când a intrat păcatul în lume toţi oamenii se nasc în durere şi sub blestem. (Geneza 3:16).
Poate că în Biblie nu mai găsim altul, dar lumea întreagă e un Iaebeţ.
Iaebeţ e simbolul fiecărui om de azi.
Dar povestea lui e speranţa dispariţiei durerii şi tristeţii.
 Răspunsul la durere e Omul durerii:
-“Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.......El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui ....
 Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.” (Isaia 53)
Prin Isus, Iaebeţ e eliberat de sine însuşi şi începe o nouă viaţă.
Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! (Iacov 5:13)
Vameşul a repetat istoria: sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

.......Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.
Cunoşti vreun Iaebeţ?
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! (Matei 5:4)
 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. (Apocalipsa 21:4)

astăzi şi acum e timpul tău!

Tinerii trăiesc prezentul în lumina viitorului, făcând din  aşteptarea împlinirii iluziilor motivaţia speranţei. Vârstnicii trăiesc prezentul într-o continuă comemorare a trecutului.

Şi, până la urmă, fugim cu toţii de realităţile “acum” şi “aici”.

Nu ne mai putem întoarce în timp, iar ziua de “mâine” nu ne aparţine.

 Dacă putem face ceva pentru mântuirea noastră, astăzi este timp.

Dar, de multe ori, procedăm greşit în căutarea lui Dumnezeu.

 Depunem eforturi extraordinare pentru a-L mulţumi.

Reuşim până la o vreme, după care eşuăm din nou şi devenim frustraţi.
Pentru că nu putem… prin noi înşine.
Sfântul Augustin spunea:
-“Te laud, Doamne, că întotdeauna ai fost Tu cel ce a făcut primul pas! Când nu Te iubeam, Tu mă iubeai! Când eram departe de Tine, Tu erai aşa de aproape. Întotdeauna Tu ai fost cu un pas înaintea mea!”
 E vremea să ne predăm Celui ce a biruit moartea, să invocăm prezenţa şi puterea Lui peste noi, prin Duhul Sfânt!
 Nu putem parcurge drumul spre Cer singuri.
Dar El Îl va parcurge pentru noi, purtându-ne pe braţele Sale.
Îmi imaginez că Isus nu a purtat spre Golgota o cruce de lemn.
M-a purtat de fapt pe mine şi v-a purtat pe dvs, ne-a dus pe fiecare dintre noi.
 Acolo am fost osândiţi, acolo s-a plătit dreptatea noastră, acolo am fost noi… “Acolo” şi “atunci”, pentru ca “aici” şi “acum”, El să trăiască în noi.
La intrarea într-una dintre bisericile  noastre stă aşezate pe o hârtie următoarele cuvinte:
-“Ia aminte, omule… viaţa aceasta este scurtă, dar cea care urmează e veşnică… "
Ai numai un singur suflet şi, dacă l-ai pierdut, ai pierdut totul.
 Ce-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă dacă sufletul şi l-ar pierde?
Va veni ziua în care va trebui să dai socoteală de toate faptele tale şi de viaţa ta.
Nu ştii ceasul în care vei muri.
 Dar poate fi chiar mâine.
Aşa cum trăieşti, aşa vei muri.
 E mai bine să faci pocăinţă acum, decât să fii osândit pe veci.
 Dumnezeu există, chiar dacă tu nu crezi în El.
Şi te vei întâlni cu Dumnezeu, chiar dacă acum Îl ocoleşti”.
Dar, înainte de această reflecţie, parcă într-o providenţială aşezare, stă pus un tablou cu Domnul Isus, având dedesubt următoarele cuvinte:
-“Isuse, mă încred în Tine!”
-Ce e oare timpul?
O măsură definită a indefinitului.
Succesiune de clipe lipsite de culoare.
 Trecând nepăsător, aducând din nou o nouă secundă.
 Aceeaşi nouă secundă.
 Domnul a pus în noi până şi gândul veşniciei.
 Dar şi percepţia temporalităţii, a efemerităţii o dată cu căderea.
 De la primul minut al neascultării, timpul a devenit măsură indefinită a definitului.

Clipele au căpătat culoare, secundele au început să cântărească.

La intersecţia vremelniciei cu veşnicia, stă pus semnul ALEGERE.

 Când constatăm neputinţa în faţa morţii şi din adâncul nostru strigă veşnicia, să îndrăznim să păşim pe Calea numită Isus!
Dacă nu o vom face, vom fi doar “actori grăbiţi”....
 Dar, mergând pe Cale, vom fi pelegrini în lumea aceasta, în drum spre Cetatea Eternă, adevărata noastră destinaţie!
“Doamne Isuse, învaţă-ne să ne numărăm bine zilele!”

ce-ţi doresc eu ţie....

Îţi doresc suficientă iertare care să ţi aline durerea;

Îţi doresc suficient soare care să ţi păstreze voia bună;

Îţi doresc suficientă ploaie ca să apreciezi cu atât mai mult soarele;

Îţi doresc suficientă iubire care să ţi stâmpere dorul;
Îţi doresc suficientă fericire care să ţi păstreze spiritul treaz;
Îţi doresc suficient timp ca să nu te grăbeşti când citeşti din Biblie şi te rogi;

Îţi doresc suficientă durere, astfel încât şi cele mai mici bucurii să ţi se pară mari;

Îţi doresc suficient câştig care să ţi satisfacă nevoile vieţii de zi cu zi;

Îţi doresc suficiente pierderi ca să preţuieşti şi cel mai neînsemnat lucru pe care l ai;

Îţi doresc suficiente saluturi de „Bun venit” care să te încurajeze în umblarea ta spre cel din urmă „Bun rămas”;

Îţi doresc suficiente rugăciuni ca să primeşti răspunsurile pe care le aştepţi;

Îţi doresc suficientă credinţă ca, atunci când Dumnezeu este de partea ta, să nu dai înapoi;

Îţi doresc suficientă lumină ca să discerni toate acestea şi să mergi mai departe.

– Îţi doresc suficient…

redefinirea umanităţii/-5 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-4 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-3 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-2 luigi miţoi

redefinirea umanităţii/-1 luigi miţoi

Nu te teme .....

Teama sau frica este de două feluri: protectoare şi paralizantă. Nenorocirea este că inima omului coruptă prin neascultare nu se teme de ceea ce ar trebui să-i producă frică şi se înspăimântă de ceea ce nu ar trebui.

Turma Domnului Isus este una mică, fiindcă „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi“. Totuşi ea nu are motive de teamă, fiindcă bunul ei Păstor este şi Marele Păstor  când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.1 Pet. 5.4).

Regele David, omul păstorit de divinul Păstor, a făcut o afirmaţie care înfruntă veacurile: „nu mă tem de nici un rău“ (Ps. 23.4) şi a declarat după ce a fost scos din adâncul întunecos şi rece al disperării: „Domnul ...m-a izbăvit din toate temerile mele“ (34.4).

Da, toată noaptea mi-a fost frică şi m-am temut, dar la cuvântul Domnului îmi voi arunca toate fricile în marea furtunoasă a lumii (parafrază la Lc. 5.5).

De altfel, expresia care ne îndeamnă la reprimarea şi înfrângerea fricii apare în Biblie, sub o formă sau alta, de 366 de ori! (şi pentru anii bisecţi!). Porunca „Nu te teme“ are două sensuri: nu începe sau nu continua să te temi.

1. Nu te teme de dispreţul oamenilor (Iosif) (Mt. 1.20-22). Dispreţul ne produce părăsire, durere, suferinţă şi nebăgare în seamă (Is. 53.3), dar numai prin răbdare ajungi la răsplătire, doar suferinţa duce la slavă.

2. Nu te teme de responsabilitatea slujirii lui Dumnezeu (Maria) (Lc. 1.30), Pavel (F.A. 18.9-10). Misiunea încredinţată celor două persoane era una copleşitoare, dar sprijinul Domnului e chezăşia succesului!

3. Nu te teme de puterea potrivnicilor (fie ei oameni sau duhuri) (Mt. 10.24-28). Asemenea leviatanului care îi este un simbol aparte .
Biserica Domnului este făcută să nu se teamă de nimic ( Iov 41.33; Mt. 16.18).

Apogeul puterii Diavolului este să ucidă (Ioan 10.10), dar începutul puterii Domnului vieţii este învierea.

4. Nu te teme de suferinţa pentru Domnul şi Evanghelia Lui (Apoc. 2.10 etc.). Chemarea cerească (Evr. 3.1) nu-i numai o chemare la pocăinţă (Mt. 9.13), dar şi la suferinţă (1 Pet. 2.21; 2 Tim. 3.12).

5. Nu te teme de furtunile vieţii (Ioan 6.20), fiindcă primul şi ultimul cuvânt Îi aparţin Celui ce a creat valul şi vântul, făptura şi furtuna. Toată iscusinţa ta s-ar putea dovedi zadarnică (Ps. 107.27), dar cu Fiul lui Dumnezeu la cârma vieţii ajungi la limanul dorit (vers. 29-30).

6. Nu te teme de tainele viitorului (Evr. 13.5-6). Oricât de rele ar putea fi veştile ce se aud la orizont (Ps. 112.7), inima ta trebuie să rămână tare şi încrezătoare în Domnul, care ţi-a rezolvat trecutul, îţi conduce prezentul şi ţi-a promis un viitor fericit (Ier. 29.11; 15.11).

7. Nu te teme de ameninţarea morţii (Lc. 8.50; Evrei 2.14-15). Odată trecut de la moarte la viaţă (Ioan 5.24), pentru creştin moartea este un duşman învins (1 Cor. 15.26), a muri nu-i o pagubă ci un câştig (Fil. 1.21), iar clipa morţii fizice este momentul plecării acasă (2 Tim. 4.6).

Încheiere: Deci, „Nu te teme, turmă mică...“ De nimic! Amin.

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-4

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-2

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-3

vestea bună a evangheliei/păcatul&consecinţe/nelu filip-1

întoarcerea fiului risipitor/poezie

http://www.bisericaalbini.com/video/video/498/Dana-Niculai---Cand-grijile-te-napadesc

despre Biblie…

Biblia nu este un scop în sine, ci un mijloc de a-i aduce pe oameni în comunicare şi comuniune cu Dumnezeu.

Orice mă desparte de Biblie îmi este un duşman declarat, oricât de nevinovată i-ar fi înfăţişarea.

Dacă vrei să-L cunoşti pe Dumnezeu, vino repede să-I auzi glasul care-ţi vorbeşte prin Scriptură. Nu deschide această carte cu sentimentul că vei putea să o stăpâneşti şi să o interpretezi după plăcere. Ea este mai mult decât un obiect de hârtie; este un glas, este un Cuvânt care ţi se adresează, este vocea clară şi inconfundabilă a Dumnezeului celui viu.

Scopul Bibliei este acela de a-i aduce pe oameni la Cristos, de a-i face sfinţi şi de a-i pregăti pentru cer. Prin aceasta, ea este unică printre cărţile lumii şi îşi împlineşte menirea oriunde şi ori de câte ori este citită cu credinţă şi aplicată cu credincioşie.

e mult de când......

Acum e adevărat că umblăm pe ape neliniștite

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei. -Apocalipsa 15:2

 M-am tot gândit la Petru care s-a ridicat din barcă atunci când L-a recunoscut pe  Domnul Isus şi a început să meargă, dar este scris că vântul sufla cu putere şi Petru s-a temut de valuri aşa că a început să se scufunde.
Domnul Isus l-a atenţionat:
- Petru puţin credinciosule!
 eu cred că  şi ceilalţi ucenici ce se aflau în barcă erau la fel de puţini credincioşi şi rămânerea lor în barcă nu le a adus un alt calificativ în inima Domnului,doar Petru şi-a testat credinţa  şi a căpătat o pecete a autenticităţii acestei credinţe de la Domnul lui .
Tot aşa atunci când cei care  vor sta împotriva fiarei şi o vor birui, vor sta pe o mare de sticlă cu alăute în mână.
 Ioan nu a ştiut cum să explice că ar exista o mare fără nici un val, fără nici o tulburare oricât de mică, aşa că a numit-o ”o mare de sticlă” pentru că nimic nu mai făcea marea să se mişte, nici un vânt, nici o atingere.
Nimic.
Biruitorii Domnului Isus nu vor sta doar pe mare ca  şi vreo realizare supranaturală, dar vor fi în stare să cânte cu alăutele lui Dumnezeu în mână în timp ce stau pe mare.
Acum e adevărat că umblăm pe ape neliniştite şi de multe ori când vedem vântul că bate cu putere la fel ca şi Petru, ne scufundăm şi doar harul Domnului Isus ne mai ridică, dar va veni o zi când dacă ne vom împotrivi celui rău, vom birui şi marea nu va mai fi din ape ci din foc şi va sta liniştită sub picioarele noastre aşa încât va părea de sticlă.
Ce mântuire ne-a dat Dumnezeu!
Ce putere!
Ce dragoste... !
El să ne ajute să rămânem tari în credință şi să fim gata să ne împotrivim răului până când marea învolburată se va transforma într-o mare de sticlă şi atunci nu ne vom mai teme de nimic niciodată ci doar vom da slavă lui  Dumnezeu!

Ferice de mama .........

Ferice de mama care îsi întelege copilul, pentru ca ea va ramâne vesnic în amintirea lui.

Ferice de mama care stie sa mângâie, pentru ca ea va avea parte de devotamentul fiului ei.

Ferice de mama care îsi calauzeste fiul pe calea neprihanirii,pentru ca ea va fi mândra de vlastarul ei.

Ferice de mama care este blânda cu copiii ei, pentru ca ea va primi încrederea lor.

Ferice de mama care îsi învata copiii sa respecte, pentru ca ea va fi respectata.

Ferice de mama care va încuraja aspectele pozitive si va diminua pe cele negative ale copiilor ei, pentru ca va fi evaluata în acelasi mod.

Ferice de mama care îsi trateaza copiii asa cum doreste ea sa fie tratata, pentru ca astfel caminul ei va fi umplut de fericire.

Ferice de mama care raspunde simplu si atractiv întrebarilor copiilor ei, pentru ca astfel ei i se vor adresa cu încredere întotdeauna.

Ferice de mama care a avut un caracter suficient de puternic pentru a rezista remarcilor nechibzuite si resentimentelor în timpul cresterii fiului ei, pentru ca la timpul potrivit va primi cinstea cuvenita.

e prea târziu....betel suceava

Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

să nu judecaţi nimic înainte de vreme...2

„De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor" (1 Corinteni 4:5).

Motivul pentru care nu trebuie să judecăm şi să nu pronunţăm sentinţe asupra altora este faptul că noi nu avem toate informaţiile despre persoana aceea. Noi vedem numai nişte manifestări exterioare şi de moment ale omului, dar nu ştim ce este în adâncul lui şi de aceea, dacă îl judecăm vom pronunţa o sentinţă greşită!

Aşa de uşor spunem noi cuiva „laşule", pentru o singură acţiune sau lipsă de acţiune, şi poate că dimpotrivă, omul acela este printre cei mai curajoşi oameni! Acelaşi lucru cu calificativele „prostule", „lingăule", „stupidule", „trădătorule", „falsule",etc., etc..

Dar este ceva mai mult în actul acesta de a judeca şi de a pronunţa sentinţe de calificare, sau - cel mai adesea - de descalificare. S-a observat de foarte mulţi analişti că de regulă cei laşi, îi declară laşi pe toţi ceilalţi; cei mincinoşi, îi suspectează şi acuză de minciună pe toţi ceilalţi; cei hoţi îi suspectează şi acuză de furt şi de necinste pe toţi ceilalţi, etc.
Aceasta ne spune Domnul Isus: Tu acuzi pe cineva că are o aşchiuţă în ochiul lui, dar aceasta o faci deoarece în ochiul tău este o bârnă!
Cu alte cuvinte, când ai tendinţa să judeci si să califici pe alţii cu cuvinte înjositoare, fii atent că problema este în tine! Caută şi vezi că tu însuţi suferi de boala pe care o vezi aşa de bine la altul!
Domnul Isus, ca Dumnezeu întrupat, ne spune apoi că la judecata finală a lui Dumnezeu, unul dintre criteriile după care ne va judeca va fi acesta: Cu ce fel de judecată i-ai judecat tu pe alţii vei fi judecat tu! De ce? Fiindcă prin judecata ta ai scos la iveală ce era în adâncul tău şi ai făcut rău altora prin ceea ce era în tine! Răul pe care l-ai făcut celor cărora le-ai aplicat cuvinte înjositoare, umilitoare, jignitoare, rănitoare şi ucigătoare, trebuie să cadă acum asupra ta!
Prin urmare, a judeca şi a pronunţa sentinţe este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le putem face!

Atunci, ce-i de făcut? Să ne fixăm bine în structura noastră de gândire şi de comportament: Să judec ideile acestui om, dar niciodată să nu calific omul datorită ideilor lui! Să spun că ideea este greşită, dar să nu descalific omul pentru ideea lui!

Mai adaug aici o dimensiune pentru termenul a judeca. Unii se grăbesc să spună: „Omul acesta nu-i născut din nou"; sau, „Omul acesta nu-i mântuit?" Acestea sunt judecăţi care îi aparţin numai lui Dumnezeu şi el le va pronunţa numai la judecata Lui! Dacă eu fac asemenea judecăţi, eu mă aşez pe scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi nu mi se cuvine locul acela! Şi voi fi pedepsit aspru pentru o asemenea acţiune!

Eu pot să spun: După cum se poartă şi cum vorbeşte omul acesta, El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sau, duhul meu nu mărturiseşte cu duhul lui! Sau, eu simt că omul acesta nu ne duce pe calea cea bună!

Sau, pot spune:

Comportamentul acestui om nu este comportamentul unui fiu de Dumnezeu; sau, comportamentul acestui profet nu este după cuvântul lui Dumnezeu, deci nu mă pot baza pe profeţiile lui.

Dar dacă el este mântuit sau nu, aceasta o va spune numai Dumnezeu!

Ceea ce vreau să observaţi este cu câtă gelozie vreau să fim în toate după Sfânta Scriptură. Unii râd de noi din cauza aceasta. Noi considerăm că aceasta este atitudinea fundamentală a copiilor lui Dumnezeu.

să nu judecaţi nimic înainte de vreme...1

În Biblie ni se spune uneori sa judecam (de ex. Luca 12:57), iar alteori ni se spune sa nu judecam (de ex. Matei 7:1-5). Veţi observa ca în ambele locuri citate Cel ce vorbeşte este Domnul Isus. Se contrazice Domnul Isus pe Sine Însuşi? Desigur că nu. Problema este la noi, că nu ştim că „a judeca" aste folosit în limbajul comun în mai multe sensuri. Când vedem şi înţelegem aceste sensuri, urmează doar să punem întrebarea: În acest text în ce sens este folosit termenul a judeca? Iată pe scurt cele trei sensuri ale cuvântului a judeca:

-„Mai întâi, a judeca înseamnă a soluţiona dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.
-În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situaţii, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul şi a decide în concordanţă cu el: „Şi pentru ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept" (Luca 12:57).
-În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăţi asupra altora şi a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificaţi să o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice pe care le aplicăm la alţii dar nu la noi înşine.
Cu privire la sensul prim, a soluţiona dispute între oameni nu este ceva atribuit doar judecătorilor de la tribunal. Apostolul Pavel spune că atunci când apar litigii între fraţi din Biserică, acestea trebuie soluţionate de oameni competenţi din Biserică (1 Corinteni 6:1-6).
Cu privire la al doilea sens, pe lângă citatul dat din Luca 12:57, unde Domnul Isus ne cheamă să judecăm noi înşine ce este drept, mai adaug 1 Corinteni 14: 26-29 Pavel dă instrucţiuni ca în Biserică „să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece", adică să evalueze ideile vorbitorilor!

În ceste două sensuri ale cuvântului, noi suntem chemaţi să judecăm şi să nu ne temem să o facem. Dar ceea ce trebuie să înţelegem mai bine este al treilea sens al cuvântului a judeca.

„Acesta din urmă este un fel foarte periculos de a proceda şi semnalat cu vehemenţă în Scripturi. Cine acuză (acuzarea fiind parte a procesului de judecată) se aliază cu Acuzatorul („pârâşul fraţilor"), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greşeală) uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alţii implică riscul de a fi judecaţi, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza aceloraşi principii (cu acelaşi grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a calificat ca „făţarnic" (Matei 7:5).

Din aventura judecăţii nedrepte nu putem ieşi cu faţa curată. Judecăţile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viaţa noastră. Omul pe care îl judeci eşti tu însuşi, principiu ilustrat în chip desăvârşit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna: „Tu eşti omul acesta!" (2 Samuel 12:1-14)."

din memoriile unor copii....

Zăcămintele sunt banii pe care ni i-a pus deoparte Dumnezeu, încă de la facerea lumii.

Chiar dacă în vis îl întrebăm pe îngerul nostru cum este în Rai, el nu ne spune, pentru că, dacă ne spune, atunci noi vrem repede să murim.
Nu ar fi deloc o idee bună să-i dăm în dar unui călugăr
un televizor, pentru că e ca si cum i-am face cadou o violenţă.
Învăţătura este cadoul care-l lasă Dumnezeu pe pământ, dar oamenii trebuie să-l caute si să-l găsească singuri.
Crucea si rugăciunea sunt un fel de arme, cu gloanţe de bunătate, la care diavolul nu are cum să se apere că nu are vestă antiglonţ pentru asa ceva.
Dacă se spune că: „Trupul este un bun servitor, dar un rău stăpân”, trebuie să înţeleg că de-abia atunci stie trupul să te-ajute cel mai bine când nu-i dai voie să-ţi ajungă sef.
Dumnezeu se înţelege mai usor cu copiii mici, că cei mici au un suflet mai încăpător. La oamenii mari, în suflet, e o înghesuială de rele că nici nu ai unde să stai.
Când Îl lauzi excesiv pe Dumnezeu nu minţi, dar când îl lauzi excesiv pe un om precis minţi.Când Îl lauzi excesiv pe Dumnezeu nu minţi, dar când îl lauzi excesiv pe un om precis minţi.

Alege să trăieşti prin har!

Putem fi ca Isus şi să atragem pe oameni la El,sau putem să ne cufundăm în mormăitul fariseiilor şi să călăuzim pe oameni departe de hrana pe care o caută.

Răspunsul tău la următoarele întrebări te va ajuta  să-ţi determini tendinţa spre idealul pe care doreşti să- l atingi-

1.-Când faci ceva se văd faptele tale de har?

2.-Celor pe care-i slujeşti le dai libertatea de a fi ei  înşişi,sau ceee ce-ai vrea tu să fie?

3.-Îi laşi pe oameni în pace sau îi sufoci şi îi manevrezi cu părerile tale?

4.-Oameniii se simt intimidaţi de prezenţa ta, sau se simt liberi?

5.-Întreţii o atmosferă spontană,creativă,sau una de captivitate,de frică.

6.-Îi încurajezi,zideşti şi susţii pe cei cărora le slujeşti?

7.-Eşti un vas al harului, sau nu?

8.-Ceea ce faci tu este efortul firii tale susţinută prin propria-ţi putere?

9.-Ai adeseori o agendă de lucru ascunsă?

10.-Promovarea imaginii tale este importantă pentru tine?

11.-Poţi spune cinstit că munca ta este călăuzită şi susţinută în totalitate de Duhul lui Dumnezeu?

12.-Este lucrarea ta una de declanşare a harului  lui Dumnezeu?

Mare parte din aceste întrebări m-au lovit unde mă doare.

Nu stiu  care e cazul tău  dar eu am probleme  cu spiritul meu critic ,deaceea e necesar zi de zi să-mi revăd starea şi să mă căiesc cerându-mi iertare Domnului Dumnezeu şi apropiaţilor mei -

Tu vei putea prinde un creion şi hârtie  pentru a-ţi verifica starea de har în care te găseşti?