Legămintele lui Dumnezeu

 „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. -Isaia 54:7-8 

 Dragotea lui Dumnezeu pentru Israel, dragoste de a cărei existență m-am lămurit , dar pe care nici astăzi nu pot să o cuprind destul.
 Știu că sunt mulți care iubesc Israelul (din păcate nu la fel de mulți ca și cei care-i urăsc sau disprețuiesc) dar nu la o astfel de dragoste mă refer.
Dumnezeu nu iubește doar cu sentimente și nici din amintiri, nu iubește în funcție de circumstanțe și nici de răspunsul pe care-l primește.
Dragostea lui Dumnezeu nu e condiționată de nimic, binecuvântarea Lui da, dar dragotea Lui nu are cum să fie condiționată de ceva.
. Nu poate să nu iubească Israelul orice ar face Israel.
 Dumnezeu  iubește Israelul cu o dragoste care să recupereze pentru toată ura și tot disprețul neamurilor
. Cu cât sunt mai urâți de vrăjmașii lor cu atât îi iubește Dumnezeu  mai mult ca să nu simtă ura lor mai mult decât simt dragostea Lui.
 Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” - Isaia 54:10
 Legământul de pace făcut cu Israel nu are cum să se clatine, darămite să dispară.
 Nu poate să se clatine pentru că e așa de adânc ancorat în Însăși Dragostea, încât cine va putea să meargă să se atingă de acest Legământ și să încerce să-L miște, ca să nu mai vorbim să-L dărâme (cum le place unora să creadă).
Legămintele lui Dumnezeu sunt statornice și dragostea Lui e una veșnică.
Nu bazat pe caracterul lui Israel a declarat Dumnezeu dragostea veșnică ci bazat pe caracterul Lui.
 Dumnezeu nu poate să nu-Și iubească poporul așa cum nici un om care iubește cu adevărat nu poate să înceteze să iubească doar pentru că nu e iubit înapoi!

bucuria lumii.....

Tu plângi?

Plâng oamenii că-i frig

Și că îmbrăcăminte n-au.

Plâng oamenii că merg pe jos

Și plâng cei ce în stații stau.

Plâng oamenii de-atâta bine.....

Cum că.... nu-i,

Plâng dacă taci,

Și plâng dacă le spui.

Plâng oamenii ce n-au copii......

Cum că ar vrea,

Iar cei ce au i-ar lepăda.

Plâng oamenii că nu au bani

Și vai !

-ce lipsuri duc

Ai lor copii!

Plâng cei ce sunt bogați

De frica avuției,

Cum că nu pot dormi...

Doamne,

Aceasta-i bucuria lumii;

Oare de ce și-o doresc așa de mulți?

Dacă ai şti să iubeşti......

Dacă ai şti să iubeşti
Dacă ai şti să iubeşti, în biserică ai sta lângă fraţi.
Răcoarea de doftană n-ar mai sufla printre rânduri şi nici n-ar mai înflori chiciura nepăsării, iar dragostea de arici (care din cauza ţepilor se resping chiar şi când se-mbrăţişează) nu s-ar mai promova printre sfinţi.
Dacă ai şti să iubeşti, ai accepta toţi oamenii, aşa cum sunt. I-ai suporta pentru că şi dumneata ai fost suportat.
Nu ai mai anatemiza păstorul, nici diaconii şi nici leviţii, fiindcă ce onorează Domnul, nu poate dezonora omul!
Dacă ai şti să iubeşti, Biblia n-ar mai avea foile lipite, iar cărţile de cântări ar fi şterse de praf.
Nu te-ar mai durea mâinile ridicate spre cer şi nici genunchii, după numai trei minute.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai găsi vinovat numai păstorul pentru scaunele goale din biserică, fiindcă datoria lui este să dea hrană turmei, iar datoria oilor este să nască miei!
Dacă ai şti să iubeşti, bisericile n-ar mai avea podele care să scârţâie ca bărcile-n furtună.
Desigur, n-ar mai fi acoperite cu preşuri colorate, iar casa dumneata n-ar mai fi pavată cu cea mai scumpă gresie şi nici cu cele mai pufoase persane.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai veni la 10.00 duminica la biserică.
Şi nici n-ai mai fugi de la 11.45.
Ai rezista să stai pe scaun măcar cu 1 minut mai mult decât a stat Isus Hristos pe cruce!
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai apăra o religie, o doctrină, un cult sau un obicei, nici sabatul şi nici un cod de legi ori maniere.
Pentru că dacă vrei să salvezi un om, nu ţii cont de reguli.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai şterge paharul când iei parte la Masa Domnului şi nici nu ţi-ar mai fi frică de bolile transmise de bătrâni fiindcă Cina Domnului aduce vindecare, nu duce la spitale!
Dacă ai şti să iubeşti, când un frate ţi-a spus că greşeşti, n-ai mai folosi Biblia întâi ca scut, apoi ca sabie.
Şi nici „în Numele Domnului” n-ai mai „tăia în bucăţi” pe baptiştii care nu-s penticostali, pe penticostalii care nu-s creştini după Evanghelie, pe evangheliştii care nu-s tradiţionali şi nici pe fraţii care vorbesc mai tare, se roagă mai lung, au cravată la costum sau poartă blue-jeans.
Pentru că Dumnezeu nu se uită la ce izbeşte ochiul!
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai simţi că buzunarul are „arici” atunci când treci pe lângă un orfan, şi nici fermoarul portofelului nu va mai rămâne înţepenit când vezi o bătrână ce-şi şterge lacrimile cu colţul basmalei, pentru că-i e ruşine să-ntindă mâna albă, dar zbârcită de muncile prestate la colhoz.
Dacă ai şti să iubeşti, la prânzul de duminică ori aiurea, n-ai mai fi barometrul predicilor şi nici designerul vestimentar al pocăiţilor pentru că la masa dumneata stau şi copii, care privesc, e drept, c-un singur ochi, dar au urechile deschise.
Iar apoi, când ai ridica receptorul, lamentaţiile faţă de sfinţi n-ar mai curge negre ca Iordanul căci nu numai între pereţi, dar şi dincolo de fire, e Cineva care ascultă!
Dacă ai şti să iubeşti, ai arăta copiilor că păcatul se combate cu Biblia şi nu cu televizorul aprins.
Dacă ai şti să iubeşti, bisericile ar fi pline, iar discotecile goale, cel puţin de pruncii dumneata.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ar mai fi caste între creştini.
Nici cercuri de dragoste şi nici partide.
Căci cearta de vorbe nu e obiceiul bisericilor lui Dumnezeu!
Dacă ai şti să iubeşti, ai coborî din tribună şi-ai transpira printre jucători căci în eklesiile lui Hristos se promovează slujitorii, nu judecătorii.
Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai avea cei mai răi vecini.
N-ai mai locui între cei mai păcătoşi din oraş şi nici în satul cel mai „împietrit”. Iar biserica la care mergi, n-ar mai fi cea mai îngustă şi nici cea mai slabă pentru că slăbiciunea ei constă în puterea dumneata.
Dacă ai şti să iubeşti, când trece coşul la colectă, n-ai mai avea cea mai mică pensie, cel mai penalizat salariu sau cel mai subţire şomaj.
Dar nici rata cea mai mare din biserică şi nici datorii.
Căci numai dintr-o palmă deschisă se poate lua. Sau se poate pune.
Dacă ai şti să iubeşti, soţia n-ar mai primi flori doar de 8 martie!
Iar când mergeţi prin magazine, rochia cea mai frumoasă n-ar mai fi aceea de pe ea.
Şi nici soţul n-ar mai mânca tort decât de ziua de naştere.
Dacă ai şti să iubeşti, tinerii n-ar mai trânti uşa când părinţii au o altă părere decât a lor.
Şi nici bătrânii nu şi-ar mai lungi gâtul pe fereastră, aşteptând ca dragii lor să le umple casa.
Dacă ai şti să iubeşti, ar trebui s-o dovedeşti.
Nu cu vorbe dulci, pentru că siropul e bun, dar nu ţine de foame.

Nici cu predici, nici cu rugăciuni lungi, nici cu cântări lacrimogene...
Ci, cu traiul!
Iar în ziua aceea, când Mirele va veni să-şi ia Mireasa, nu te va întreba nimic dintr-acestea.
Nu te va întreba de ce biserică aparţii, nici de ce religie ai cunoştinţă. Şi nici de păcate.
Dar, vei rămâne 100% aici, dacă n-ai ştiut să iubeşti!

El este cu noi.

Adeseori,Dumnezeu nu vrea ca noi să aflăm răspunsul la unele întrebări.
El ne va da un răspuns,dar la timpul potrivit.
Noi ştim asta şi trebuie să înţelegem că Dumnezeu ştie ce face şi că planul Său niciodată nu a fost un eşec.
Dacă El vrea ca mâine să intru în spital,este din cauză că El vrea să facă ceva cu mine.
Unii oameni au ieşit învingători atunci când erau nişte învinşi.
Nu trebuie ca întotdeauna să ne plângem de orice lucru care ni se întâmplă,fiindcă ni s-a spus că toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Chiar dacă acuma ne aflăm pe Valea Umbrei Morţii nu ne vom teme de niciun rău fiindcă El este cu noi.
Nu contează cât de aproape sau departe Îl simţim în inima noastră.
El este cu noi.
Dacă L-am vedea,nu ne-am mai îngrijora.
Nu vorbesc despre vederea fizică,ci despre cea interioară.
Să învăţăm să privim cu ochii minţii,dincolo de graniţele şi regulile ştiinţei şi dincolo de barierele pe care ni le pune lumea.
Chiar dacă mâine am muri,noi avem siguranţa că nu vom ajunge acolo unde este chinul şi focul veşnic.
Nu vom ajunge în locul veşnicelor regrete.
Păcat că prea puţini se gândesc la viaţa după moarte.
Lumea spune:
"Hai să bem,să ne distrăm pentru că o viaţă avem."
,dar după acea viaţă dacă i se cuvine să i se spună aşa,ce se va întâmpla?
Vom dormi somnul cel veşnic,ne vom descompune,vom ajunge doar nişte oase?
Atunci ce-i cu sufletul gol?
Cu lacrimi vărsate din durerea inimii?
Cu dorul de a-L revedea pe El?
Cu toate că noi fugim acum de El,după moarte va fugi de El de noi.

Ciudată asociere....

Numeri 14:26-30 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, care cîrteau împotriva Mea. Spune-le: „Pe viaţa Mea!” zice Domnul „că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cîrtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

Iosua şi Caleb au făcut tot ce trebuia să se facă:

- au adus un raport corect, au privit lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.

Ţara spionată era exact aşa cum li se spusese, şi chiar mai mult decât se aşteptau.

Curgea „lapte şi miere”.

Dar, ca orice binecuvântare în viaţă, venea cu obstacole … uriaşe!

Giganţii ţării erau de speriat.

Numai din cuvintele spionilor şi iudeii s-au speriat total.

Au început să se vaiete, să acuze pe Moise şi pe Aron, să fie nemulţumiţi de Dumnezeu şi de drumul pe care Domnul i-a călăuzit, să fie nemulţumiţi de ţara făgăduită.

Degeaba au încercat Iosua şi Caleb să-i îmbuneze, să le amintească de minunile lui Dumnezeu.

Nu demult trecuseră Marea Roşie!

Au avut de mâncare şi apă în pustie, ei, un popor de peste un milion de suflete.

Erau aproape de ţintă.

Se vor sfârşi în curând împachetarea zilnică a corturilor, căratul bagajelor, căutarea unui loc de adăpost în fiecare seară şi întinderea din nou a corturilor.

Vor putea să-şi construiască case, să aibă grădini cu legume şi zarzavaturi proaspete.

Să intre într-o rutină posibilă şi acceptabilă…

Dar nu!

Ei nu mai vor!

Şi tot poporul dă înapoi.

Iosua şi Caleb încearcă cu disperare să împiedice dezastrul ce mijeşte la orizont.

Dar nu au nici un succes.

Şi vine verdictul lui Dumnezeu: toată naţiunea de necredincioşi se vor învârti în jurul unui munte timp de 40 de ani… până când vor pieri toţi cei ce nu au crezut.


Iosua şi Caleb nu vor pieri cu necredincioşii, ci vor trăi pentru a intra în ţara promisiunii.

Dar de ce să călătorească cu necredincioşii ei, care au fost credincioşi?

De ce să fie pedepsiţi alături de neascultători cei ce au ascultat?

De ce să sufere alături de păcătoşi cei neprihăniţi?


Istoria aceasta se repetă de atâtea ori!

faci parte dintr-o adunare, te sileşti să fii „sfânt pe mai departe” în timp ce altora nici nu le pasă de sfinţenie… şi vine verdictul Domnului: adunarea va trece printr-o perioadă de secetă spirituală, va fi dezolare, lipsă de viziune, va fi învârtirea într-un cerc vicios.

Se vor pierde ocazii, va fi stress, oboseală, nervozitate.

Oamenii se vor preocupa de nimicuri, se vor mânca unii pe alţii, unii vor cade victime.

Şi tu, care te-ai străduit să fii diferit, să fii alături de Domnul, aparţii aici şi suferi alături de cei ce au adus asupra lor această pedeapsă, această stare!

De ce nu pleci?

De ce nu iei o pauză?

De ce nu renunţi?

Pentru că aparţii.

Aceasta este adunarea ta!

Aici sunt prietenii tăi!

Şi deşi mântuirea este individuală, nu vrei să ajungi în cer singur!

Ar fi mare plictiseală!

Aşa că aştepţi, suferi, aştepţi, te rogi, aştepţi, te lupţi, aştepţi…

Aparţii şi iubeşti mai mult decât ai prefera să-ţi salvezi pielea!

în numele lui Isus....

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret şi complicat.

Eu cred că adevărul pe care ni s-a dat să-l cunoaştem despre numele lui Isus este aşa de simplu, încât pănă şi un copil ar putea sã-l înţeleagã.

 Când aducem cererile noastre în numele lui Isus, trebuie să fim pe deplin convinşi că este întocmai ca şi cum Isus Însuşi l-ar ruga pe Tatăl. 

Poate vă întrebaţi: 

-”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?” 

Daţi-mi voie să vă explic.
Noi ştim că Dumnezeu a iubit pe Fiul.  

A vorbit cu Isus şi L-a învăţat în timpul şederii Lui pe pãmânt.

 Şi Dumnezeu nu numai că a auzit dar a şi rãspuns fiecărei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o.

 Isus a mãrturisit aceasta, spunând, “El întotdeauna mă ascultă.” 

Pe scurt, Tatăl niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.
Astãzi, toţi cei care se încred în Isus sunt îmbrãcaţi, ascunşi în Fiul.
Iar cerescul Tată ne primeşte la fel de îndeaproape, de intim, cum îl primeşte pe propriul Său Fiu. 

De ce? 

Din cauza unităţii noastre spirituale cu Hristos.
Prin moartea Sa la cruce şi prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatăl.
“Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis…ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, – Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan17:21–23).
Mai simplu spus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatăl, şi cu Fiul. 

Noi am fost înfiaţi, cu drepturi depline de moştenire pe care le are orice copil. 

Acesta înseamnă că toatã puterea şi resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispoziţie, prin Christos.
Rugăciunea “în numele lui Isus” nu este o formulă.

 Nu este o frază, o expresie a cărei putere stă în faptul că o rosteşti. 

Puterea stă în credinţa că Isus i-a cauza, problema noastră, şi o susţine la Tatăl pe baza a ceea ce a făcut
El pentru noi, a meritului Său. El este Apărătorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. 

Puterea constă în a ne încrede pe deplin că Dumnezeu niciodată nu Îl respinge pe Fiul Său propriu, iar noi suntem beneficiarii credincioşiei absolute a Fiului Său.

Arată-mi, Domnul meu...

Ai milă Dumnezeule,de mine
Şi şterge-mi toată făr’delegea mea;
Căci am păcătuit şi mi-e ruşine,
Nu mă lăsa pierdut fără de Tine,
Ascultă-mă în îndurarea Ta!

Cu sângele Tău spală-mi a mea vină
Şi curăţeşte-mă să fiu deplin curat;
Adu-ţi aminte, Doamne, că sunt tină
Şi fiinţa mea de slăbiciuni e plină;
Fă să mă bucur iar cu-adevărat.

Zideşte-n mine-o inimă curată,
Preasfântule Stăpân şi Dumnezeu,
Să-mi fie haina vieţii nepătată,
Să nu mai vreau să fiu ce-am fost odată,
Ci nou, schimbat să-mi fie traiul meu.

Sădeşte-n mine-un duh statornic, tare,
Ca să mă poarte doar pe drumul Tău,
Să pot rămâne veşnic în picioare
Oricât ar vrea Satan să mă doboare;
Păzeşte-mă, Isuse, de cel rău.

O, nu mă lepăda din a Ta Faţă
Şi nu lua de la mine Duhul Sfânt;
Fii scutul meu şi dă-mi a Ta povaţă
Să Te slujesc smerit ’n-întreaga-mi viaţă
Cât voi trăi aici pe-acest pământ.

Dă-mi iarăş bucuria mântuirii
Să cânt, să plâng dorind prezenţa Ta;
Adu-mi în suflet pacea fericirii
Şi starea ’naltă a neprihănirii
Să pot neobosit a Te urma.

Arată-mi, Domnul meu, bunăvoinţă
Şi sprijineşte-mă Te rog cu al Tău Duh,
Să fiu puternic, Doamne, în credinţă
Şi-n orice greu să capăt biruinţă
Privind mereu spre tainicul văzduh.

Atunci voi învăţa căile Tale
Pe toţi acei ce le nesocotesc
Şi-n Casa Ta cânta-voi osanale
Căci m-ai salvat din neagra morţii vale
Şi m-ai făcut copilul Tău ceresc.

Dumnezeu te vrea pe tine!

Daca Dumnezeu ar avea un frigider, poza ta ar fi prinsa cu un magnet de usa lui; Daca ar avea un scrin, fotografia ta ar fi cu siguranta pe el; Daca ar avea un portdocument – ai ghicit! – fotografia ta ar fi si acolo. El iti trimite flori in fiecare primavara; El iti trimite un rasarit de soare in fiecare dimineata; El iti reaminteste de promisiunile Lui neschimbatoare cu fiecare curcubeu pe care il arcuieste pe cer dupa ce trece furtuna; Ori de cate ori vrei sa-I vorbesti, te asculta; Ziua ta de nastere este insemnata cu rosu in calendarul Lui; Se intristeaza cand pleci fara sa-I spui nici un cuvant; nu-Si gaseste niciodata linistea cand stai prea mult departe de El fara sa-L “suni”, iar cand te intorci, vrea sa stie neaparat cum a fost – desi stie totul! Este fericit cand citesti “Cartea Sfanta”,scrisoarea Lui de dragoste pentru tine; Se bucura cand Ii ceri ajutorul si ai incredere in deciziile Lui pentru viata ta;si se umple de veselie cand te vede pe deplin multumit cu ceea ce-ti daruieste. Daca ar folosi un telefon mobil, ti-ar trimite beep- uri ca sa-ti aduca aminte ca Se gandeste la tine si ti-ar trimite sms-uri cand esti prea ocupat ca sa-I mai vorbesti. Dumnezeu poate trai oriunde in acest univers si totusi prefera INIMA TA. Da, ar trebui sa recunosti ca Dumnezeu te vrea pe tine!

Tot ăia...

Tot ăia sunt creştinii buni

Ce fac pioase menţiuni

Şi dau cucernice poveţe

Şi nu-s, nicicând, cu două feţe.

Tot ăia sunt creştini reali

Ce n-au metehne de şacali

Şi nu acceptă compromisul

Ci vor să vadă Paradisul.

Tot ăia sunt victorioşi

Ce nu invită alţi hristoşi

Să îi îndrume pe cărare

Sau să le dea încredinţare.

Tot ăia-s buni penticostali

Ce nu-mprumută de la baali

Iar cu baptiştii sunt amici

Şi-n misiuni poţi să-i implici.

Şi carismaticii creştini

Avea-vor parte de lumini

De-acceptă sfaturile sfinte

Să intre-n suflet şi în minte.

Pe ăia din confesiuni

Ce vor cu sfinţii uniuni

Lăsând pe Tatăl  să lucreze

Poate oricine să-i filmeze,

Căci ei nimic n-au de ascuns

Totu-i curat, cu Duh Sfânt uns

Fiind scanaţi de sfânta-I Rază

Ei doar în Adevăr lucrează.

Nu c-ar avea pe frunte stea

Dar sunt în stare-n foc să stea

Să apere credinţa pură

Şi tot ce scrie în Scriptură.

Tot  ăia ce trăiesc prin har

(De-s cu sau fără seminar)

Merg hotărâţi pe-ngustul drum

Şi răspândesc ceresc parfum.

De-s mici sau mari confesiuni

Tot ăia cred şi în minuni

Şi nu prezintă discrepanţe

Şi nici nevrednice nuanţe...

Că-i clar Cuvântul revelat

Şi cei ce l-au asimilat

Sunt ăia care la-ncercare

N-au dat semnalul de trădare.

Tot ăia care s-au jertfit

Stând lângă Domnul lor iubit

Îl vor sluji-n continuare

Cu mult elan şi consacrare.

Da,cred în Dumnezeu!

Cu siguranţă că fiecare dintre noi avem ceva în care credem şi ne inspiră în tot ce facem.

Sunt mulţi oameni care cred în destin,în noroc,în vise,în talismane norocoase.

Alţii sunt inspiraţi de ceea ce văd,iar unii de persoanele din viaţa lor.Acum,aş vrea să te întreb ceva:

Tu în ce crezi?
Cine sau ce te însufleţeşte,care este lucrul care îţi dă putere să mergi mai departe şi care te ridică atunci când eşti căzut la pământ?

Cei bolnavi,care zac pe un pat în spital sunt motivaţi să trăiască de dragul familiei şi vieţii,în timp ce unii se gândesc cum să-şi pună capăt vieţii din simplul motiv căci..... 

"nu mai le este drag de viaţă".

Atâţia oameni şi-ar dori să aibă ceea ce ai tu,şi nu au.

Chiar în clipa aceasta un copil al străzii se încălzeşte prin canale şi crede-mă,şi-ar dori să-şi lipească mâinile de o teracotă caldă,doar că nu are niciuna.
Credinţa noastră poate muta munţii şi poate face lucruri imposibile,posibile!

Din păcate,multora ne lipseşte credinţa.

Am lăsat-o să ne fie furată de ştirile rele şi de gurile rele.

Tocmai acel lucru,care este mai mic decât un bob de muştar,l-am lăsat să ne fie răpit din inimă.

Acum ne trezim fără credinţă şi ne îndoim de aproape totul.

Râdem de credinţa altora şi suntem irascibili.

Ne hrănim cu gunoaiele din mass-media şi înghiţim toate otrăvurile ce ni se pun în faţă.

Luăm o înghiţitură şi ne trezim că mai vrem una.Î

ncepe să ne placă viaţa aceasta,fără niciun scop,fără ceva în care să credem.
Ştiai că cei mai trişti oameni de pe acest pământ sunt aceia care nu au ceva în care să creadă?

Ei abia aşteaptă să treacă odată ziua de azi şi să vină cea de mâine.

Aşteaptă să moară.

Sunt întunecaţi la faţă,iar singurul lucru care ajunge să-i înveselească este când aud că cineva a păţit ceva rău.

Nu întorc înapoi zâmbetele firave ale copilaşilor.

De fapt,de abia aşteaptă să crească copiii aceia şi să dea de necazuri,să dea de viaţa adevărată.

Pentru ei,viaţa adevărată a devenit un mare nimic.
Aş vrea ca tu să nu fii ca ei.

Să zâmbeşti tuturor oamenilor.

Să admiri peisajele frumoase.

Să crezi,să speri,să visezi.

Viaţa este frumoasă când ai un motiv pentru care să o trăieşti.

Poate te întrebi:

-tu pentru ce trăieşti?.

Eu trăiesc pentru Isus.Credinţa mea este în Dumnezeu.

Să crezi în visele tale.

Nu cred în coincidenţă şi nici în ghinion,însă cred că toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce-L iubesc pe El.

Ştiu că eu trăiesc deja pentru Ceruri.

Nu prea mai îmi pasă de pământul acesta.

Am renunţat la toate lucrurile care odată mi se păreau bune.

Acum le consider nişte gunoaie.Nimic nu se compară cu credinţa mea în Dumnezeu.

Da,cred în Dumnezeu!

Şi nu mi-e ruşine de asta.

Ţie îţi este?

închinarea compromisa _vladimir pustan

Viaţa predată

Creştinii de azi aud multe despre viaţa predată.
 Dar ce înseamnă exact acest lucru?
Viaţa predată este un act de a dărui înapoi lui Isus viaţă dăruită ţie.
 Este renunţare la control, drepturi, putere, direcţie şi toate lucrurile pe care le faci şi le spui.
Înseamnă a supune totalmente viaţa ta în mâinile Lui, a face cu ea ceea ce doreşte El.
 Însuşi Isus a trăit o viaţă predată:
-“Căci m-am popogrât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38).
-„Eu nu caut slava Mea” (8:50).
Cristos niciodată nu a făcut nimic de unul singur.
El n-a făcut nici o mişcare şi n-a spus nici un cuvânt fără a fi instruit de Tatăl.-
 „...nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu....Pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (8:28-29).
 Predarea totală a lui Isus Tatălui este un exemplu al modului în care noi toţi trebuie să trăim.
Ai putea spune:
 „Isus a fost Du-mnezeu întrupat.
Viaţa Lui a fost predată înainte ca El să fi venit pe pământ.”
 Dar viaţa predată nu este impusă nimănui, inclusiv şi lui Isus.
Isus spunea:
 Eu aleg să îmi dau viaţa.
Nu fac acest lucru pentru că cineva mi-a spus s-o fac.
 Nimeni nu-mi ia viaţa de la mine.
 Tatăl Meu Mi-a dat dreptul şi privilegiul de a-Mi da viaţa.
El, de asemenea, Mi-a dat alegerea de a nu bea paharul şi de a evita crucea.
Dar Eu aleg să fac aceasta, din dragoste şi din deplină predare Lui.
 Adevărul este că noi putem avea atât de mult din Cristos cât dorim.
 Putem merge atât de adânc în relaţia cu El cât alegem, trăind totalmente prin Cuvântul şi călăuzirea Sa.

cine sunt semenii noștri?

De multe ori suntem nişte şoricei în gura pisicii,şi nişte hoţi în lătratul câinilor.

Suntem vânaţi de către acei atacatori care ne păzesc fiecare gest,ne urmăresc îmbrăcămintea şi ne înregistrează ceea ce spunem în inima lor infectată de prea multă bârfă.

Ei sunt aceia care ştiu ce face X şi Y,cine s-a căsătorit cu cine şi cine a născut.

Ei ştiu totul despre alţii însă despre ei nu ştiu nimic pentru că nu au nimic de descoperit.

Viaţa lor se învârte în jurul vieţii monotone a altor oameni ce încearcă să supravieţuiască printre ruinile a ceea ce au fost ei odată .
Ei trăiesc preocupaţi de alţii în loc să se preocupe de ei.

Ei sunt aceia care ştiu o parte din adevăr,iar cealaltă jumătate o umple cu minciună.

Ei sunt aceia care se mai întâmplă să fie chiar prietenii noştri şi de la care mai aflăm "ultima bârfa".

Ei sunt aceia care au născocit ceva şi despre tine,iar apoi vin spre tine cu un zâmbet fals ce ascunde o ură mortală,căci în ei nu locuieşte iubirea sau dacă locuieşte e doar o umbră a ei,căci iubirea nu stă în bârfă şi în iubitul tău.
De aceia trebuie să ne ferim căci sunt însetaţi după sângele nostru!

Vampirii bârfei care sug tot sângele a tot ceea ce era cândva iubire si frățietate.

Mulțumesc !

Mulțumirea trebuie să fie un mod de viață.

Mulțumește-I Domnului pentru biserica în care te afli și pentru pastorul ei, în fiecare zi, nu doar o dată în an, de Ziua Mulțumirii.
Mulțumesc pentru toate piedicile puse, pentru loviturile primite în cădere, pentru că m-ai ajutat să mă ridic și să văd că m-ai oprit la timp să nu merg într-o direcție greșită. 

Mulțumesc !
Măsoară-ți mulțumirea cu ceea ce ai, nu cu ceea ce-ți lipsește !
Să nu uităm că pământul oferă suficient pentru a acoperi nevoile omului, dar nu și lăcomia lui.
Milostenia nu este o cheltuială, ci un venit ; nu o pierdere, ci un câștig ; căci prin ea, dobândești mai mult decât ai dat.
Creștin este cel care împlinește voia Domnului, nu cel ce doar vorbește despre ea.
Îngrijorarea nu alungă necazurile de mâine, doar liniștea de azi.
Deși toată viața a săpat pe alții, nu are nici o bătătură în palme, ca semn că o face cu multă ușurință.
Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.
Strânge comori în suflet, nu în mâini!
Fii un dar pentru oricine îți intră în casă și pentru oricine în a cărui viață intri!

Speranta Lui

Tarzii sunt orele in jurul meu
Dar ,tarziu nu e in poarta vietii mele.
Niciodata nu m-am simtit la timpul potrivit ca acum-
Ceasul perfect pentru a zambi cu inima intr-un cantec nou.

Speranta ce imi curge prin ochi direct in suflet
Nu are de-a face cu ce vad sau cu ce simt.
Nadajdea ce imi umple inima curge din etern
Intr-acolo mi se duc gandurile acum cantand.

Inspre campiile cu grau de aur, inspre muntii din catifea
Inspre Soarele ce faureste speranta in atația ochi,
Inspre aripi vesnic intinse, nicicand bandajate sau taiate,
Inspre muzica ce ma face sa dansez un dans senin.

Se prea poate sa fie tarzii orele deasupra mea
Dar tarziu nu e niciodata pentru a crede;
Mai ales cand speranta e atat de reala
Speranta Lui tarzie care imi spala inima.

un şirag de promisiuni ....

unii se iubesc ....aşa .....alţii altfel.....
Absalom – Anul viitor am să mă tund mai des. 
Dima – Să nu mai fiu atât de lumesc anul acesta.
 Pavel – Voi încerca să mă port mai bine cu colegii de slujbă.
 Toma – Nu voi mai lipsi niciodată de la întrunirile fraţilor.
 Petru – O să mănânc numai supă de cocoş anul acesta. 
Marcu – Să nu uit să-mi iau lenjerie, că niciodată nu se ştie…
 Timotei – Să o iubesc mai mult pe bunica şi mămica…
 Iuda – Să am mare grijă ce cumpăr, dar mai ales ce vând… 
David – Anul ăsta o să merg la toate războaiele şi n-am să mai stau pe acasă…
 Bat-Şeba – Doresc să ne mutăm la o casă fără piscină. 
Adam – N-am să mai ascult niciodată de nevastă.
 Eva – Anul acesta n-o să mai fac nici măcar strudel cu mere. 
Avraam – N-am să-mi mai cumpăr roabe egiptene niciodată. 
Saara – N-o să mai râd când vorbeşte Domnul. 
Nevasta lui Lot – Anul acesta am să scot sarea din alimentaţie.
 Noe – Am să beau numai apă, că n-o fi potop.
 Saul – N-am să mai dorm prin peşteri anul acesta.
 Ionatan – Să mă feresc de dulciuri, mai ales de miere.
 Solomon – Anul ăsta n-am să mă mai însor nici măcar o singură dată.
 Samson – Am să discut numai cu fete de la noi din biserică.
 Lot – Am s-o preţuiesc pe soţia mea ca sarea-n bucate.
 Ieftae – Mă jur ca anul acesta să nu fac nici o juruinţă. 
Iona – Anul acesta voi mânca mai mult peşte.
 Daniel – O să merg mai des cu copiii la grădina zoologică să vedem leii.
Eutih – mai bine dorm acasă decât la biserică.
Iehu – o să respect viteza legală .
Ieremia – am să-mi cumpăr mai multe batiste.
 Iacov – nu voi mai înşela pe nimeni .
Esau – îmi voi schimba meniul, nu mai vreau să aud de linte.
 Moise – va trebui să vizitez un logoped .
Acan – mă voi lăsa de furat .
Maria (Miriam) – voi încerca să nu mai fiu invidioasă.
 Iov – voi renunţa la câţiva din prietenii mei .
Ilie – voi dărui mai multe umbrele .
Solomon – voi renunţa la caii cumpăraţi din Egipt.

nelu brie_mesaj evanghelic _cântarea cea nouă

Judecaţi singuri dacă este corect!

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! - Matei 6:22-23

Ochiul reprezintă felul în care eu văd lucrurile.
 Măsura în care eu aleg să văd lucrurile în Lumina  Domnului Dumnezeu, este măsura în care eu văd cu adevărat, este măsura mea de sănătate spirituală.
Dacă eu văd lucrurile prin orbirea mea spirituală, atunci opusul nu este boală spirituală, opusul este întunericul.
Când eu mă uit la o lucrare pe care o face Domnul Dumnezeu prin cineva, dar tot ce văd este că sigur cel care o face vrea să se înalţe;
 -dacă ascult rugăciunea unui frate şi tot ce aud este că nu tot ce s-a rugat este din punct de vedere doctrinar corect;
-dacă aud pe cineva cântând un cântec pentru Domnul Dumnezeu, dar ceea ce îmi atarge atenţia sunt doar notele false;
 -dacă văd pe cineva că face o milostenie, dar eu percep doar motive ascunse,
 -dacă dintr-o mustrare înţeleg doar critică, înseamnă că felul în care văd lucrurile, felul în care aleg să privesc orice, este prin întunericul care este în mine.
Nu lucrarea cuiva este de vină, nu cântecul este prea fals, nu rugăciunea este incorectă, ci eu, cel care aleg să percep într-un mod greşit, eu sunt cel care sunt în întuneric şi am impresia că toţi ceilalţi sunt în întuneric. Dacă până şi lucrurile bune pe care le fac alţii eu le percep ca şi lucruri greşite, le văd întunecoase, atunci cât de mare trebuie să fie întunericul din mine?
Fraţilor, am fost chemaţi să trăim în Lumină, să-i vedem pe ceilalţi cu ochii vindecaţi de răutate.
Dacă noi care ne lăudăm că avem Duhul  Sfânt, dar ne relaţionăm la ceilalţi din punct de vedere lumesc, atunci trebuie să înfruntăm crudul adevăr că nu avem nimic dîn Dumnezeu în noi.
Duhul din mine ar recunoaşte pe cel care este al Domnului  şi l-ar onora, l-ar iubi şi i-ar da întâietate.
Noi suntem Trupul  Domnului Isus care vrem să schimbăm lumea?
Noi care nu suntem în stare să ne iubim unii pe alţii?
Domnul Isus a spus că prin aceasta vor cunoaşte cei din lume că suntem ucenicii Lui, că ne vom iubi ...
Poate că suntem ucenicii unui nume de predicator.....
-dar dacă am fi ucenicii ai Domnului Isus, am fi în stare să ne uităm la fraţi şi să- iubim cum a iubit Isus
. Când Domnul Isus ne vede în ce "lumină" ne vedem unii pe alţii, dacă vede cum îi judec pe cei care mi-au fost daţi să îi iubesc, ce să îmi încredinţeze dacă eu nu sunt în stare să îmi înfrânez limba, dacă nu îmi pot stăpâni ochii şi mintea ca să nu mai judec pe toată lumea.
 Fraţili mei ,aveţi chemări de la  Domnul Dumnezeu pentru copiii din Africa şi mijlocire pentru persecutaţii din Iran,  si alte ţări musulmane dar,dacă voi în timp de pace, nu puteţi să vă opriţi din a dispreţui pe un altul care are acelaşi Duh ca şi voi cum veţi crede căci sunteţi luminaţi pentru aşa misiuni?
O să puteţi să îi iubiţi pe cei care au duhul lumii dar râdeţi de cei care au Duhul  Sfânt?
Judecaţi singuri dacă este corect!
Dacă am iubi Lumina, dacă L-am iubi pe El, atunci L-am recunoaşte în oameni, L-am onora pe El din oameni.
 N-am mai vedea  lumina  nimănui, am vedea doar sfinţii care sunt Luminaţi  în Strălucirea Slavei Mielului.
" ... de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta." - 2 Corinteni 5:16
Dacă pe Domnul Isus Îl cunosc în felul lumii, atunci şi pe sfinţi îi văd în felul lumii. Dacă privesc prin Lumină pot să văd desluşit lucrurile - exact aşa cum sunt, dar dacă le privesc prin întuneric sunt doar cum mi se par mie, le văd distorsionate nu pentru că ar fi, ci pentru că ochii mei sunt murdăriţi şi afectaţi de întuneric.Dacă însă am ajuns să Îl recunosc pe El ca fiind Lumina, voi privi pe oricine prin El ... şi de El cum să râd?