Ceri tu puterea Lui în ceea ce faci?

Faptele Apostolilor 1:4b 

,,Să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui „pe care” le-a zis El „aţi auzit-o de la Mine.”

Ucenicii au fost oameni simpli, fricoşi, slabi, nu mulţi învăţaţi, nu mulţi seminarişti, nici preoţi, dar Dumnezeu i-a împuternicit pentru lucrarea Lui. Nu s-au depărtat de Ierusalim ci au aşteptat făgăduiţa Tatălui.

Dumnezeu este gata şi astăzi să împuternicească pe credincioşi pentru lucrare.

Ceri tu puterea Lui în ceea ce faci?

Ce îţi cere ţie Domnul să faci?

Îţi cere Domnul să ajuţi la şcoala duminicală? Sau să te rogi?

Îţi cere Domnul să faci pace într-o relaţie grea?

Îţi cere Domnul să ierţi pe cineva care a greşit într-un mod foarte grav faţă de tine? 

Îţi cere Domnul să iubeşti pe soţul tău care îţi face viaţa grea?

Îţi cere Domnul să dai din pâinea ta celor ce nu au?

Îţi cere Domnul să vorbeşti Cuvântul Lui?

Care este răspunsul tău?

Crezi că eşti nepregătită?

Te gândeşti la ceea ce poţi tu sau la ceea ce poate face Domnul?

Doamne, eu sunt o femeie simplă, nepregătită de multe ori pentru lucrarea la care Tu mă chemi. 

Vreau să mă rog mai mult, să fac pace cu toată lumea, să iubesc pe soţul meu, să respect pe cei din jur, să dau din pâinea mea celor ce nu au, să spun Cuvântul Tău altora. 

Nu mă depărtez de cei ce aşteaptă făgăduinţa Ta. 

Aştept prezenţa şi puterea Duhului Sfânt în inima şi viaţa mea.

ascunsă-n Tine

Nu mă mai tem de multele răscruci
Şi nici de de mult prea grele cruci,
Nu mai văd nori în loc de soare,
Nici nu mai sper speranţa care moare.
Nu mai mi-e frică de-nguste poteci
Nici nu mai caut ape în izvoare seci,
Nu-mi mai doresc dorinţe trecătoare
Şi nu mai vreau plăcerea care doare.
Nu mai salvez ce deja e pierdut,
Nu vreau s-aud şi să n-ascult,
Nu mai visez la vise ce nu se împlinesc,
Nici nu urmez lumini ce mă orbesc.
Nu mai vreau jumătăţi din întreg
Şi nici să scriu cuvinte ce se şterg,
Nimic din ce se arde nu mai vreau.
Vreau doar ascunsă-n Tine să stau. 

Vremea de acum e scurtă

Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume:
 -Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. 
Ce-ţi voi cere, aşadar?Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul îi este insuflat de o dragostea arzătoare.
 Cum îi veţi arăta asemenea dragoste? 
îi veţi zice:
 -Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta…
Şi de ce?
 Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine.
 Am lasat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii.
 O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului.
De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. 
Vieţuirea de aici, de pe pământ, nimic nu este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună,fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă – şi moartea-i va pune sfârşit, – de vom merita so străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, într-o desăvârşită fericire.
Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată.
 De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. 
Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…
Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu:
 Ascultaţi ce zice Scriptura: 
Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. 
Nimic să nu fie pricină de josnicii.
 Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca toate.
Cât aur, ce bogăţii ar putea face atâta plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe?
 Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră îi va da trufie – spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi.
 Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe, pentru amanţii lor
 – e şi firesc,
 – dar o femeie de bunăcuviinţă, o tânără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă.
 Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decât să ieşiţi în piaţa publică, daţi-i întâietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei.
De face binele, lăudaţi-o, admiraţi-o, dacă săvârşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi îndemnurile acoperite. Osândiţi cu putere bogăţia şi luxul, – învăţaţi-o să-şi facă podoabă din cinste şi din ruşine – şi cu orice prilej, arătaţi-i tot ceea ce poate fi spre binele ei.
Rugaţi-vă împreună, duceţi-vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i împărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit în faţa ei şi femeia, de asemenea, bărbatului.
De sunteţi săraci, aveţi în faţă pilda sfinţilor, a lui Petru, a lui Pavel, care au fost mai slăviţi decât toţi regii şi bogaţii.
 Aflaţi cum şi-au petrecut ei viaţa în foame şi în sete. Spuneţi nevestei voastre că nimic, în această lume, nu-i de temut, decât a-L supăra pe Dumnezeu. 
Dacă cineva se căsătoreşte în felul acesta şi cu asemenea gânduri, nu va fi deloc mai prejos decât călugării – şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decât necăsătoria.
Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu gingăşie. 
Acordaţi-i multă atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi.
 Aşezaţi-o mai presus de orice, din orice punct de vedere, frumuseţe, înţelepciune – şi lăudaţi-o. 
Veţi ajunge astfel, ca ea să nu-şi dorească atenţia străinului 
– ba chiar să nesocotească pe toată lumea, învăţaţi-o să se teamă de Domnul.
 Toate celelalte vor curge ca dintr-un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi…
Să ne deprindem să fim buni şi blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soţiile noastre. 
Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproşurile pe care ni le fac ele, sunt drepte sau nu.
 Să nu ţinem decât la un lucru:
- depărtarea oricărui temei de întristare, aşezarea în casa noastră a unei păci desăvârşite, ca astfel femeia să închine bărbatului toată grija ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile şi necazurile de afară, ca într-un adăpost, ca acolo să găsească aproape de ea, mângâierile dorite.
Femeia dacă a fost bărbatului ca ajutor să-i fie, ca îndemnurile ei să-i îngăduie a face faţă relelor care-l ameninţă. 
Dacă ea-i virtuoasă şi blajină, nu numai că va aduce bărbatului ei mângâierea tovărăşiei ei, ci, în orice împrejurare, îi va fi de un mare sprijin. 
Ca un pilot îndemânatic, ea va preface în înseninare, prin dibăcia înţelepciunii ei, furtunile sufletului – şi înţelepciunea ei va fi izvor de întărire.
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va puteamâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. 
Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii.
 Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
Soțiilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, în Domnul
..adică din pricina lui Dumnezeu. 
Pe voi -zice apostolul 
– vă împodobeşte această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-şi are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu.
 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele  voastre şi nu vă porniţi împotrivă-le!…
 Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi ale altora. 
Se poate întâmpla să te tulburi cu toate că iubeşti.
El zice aşadar:
 -Nu vă certaţi
 – nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. 
Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe.
Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. 
Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce-i dator, atunci înţelegerea e de piatră.
 Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin.
 Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte.
 Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. 
Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumează 
– ceea ce i se cere este ascultarea.
Dacă femeii îi este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este tocmai ca să înlesnească apariţia dragostei. 
Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă
 – şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte.
 Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie în sufletul soţului.
Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult – şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. 
Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu.
 Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.
Viaţa acestei lumi este alcătuită din două loturi: -treburile obşteşti şi treburile casnice. 
Dumnezeu a făcut două părţi:
 femeii i-a dat îndrumarea casei, bărbatului, toate treburile Statului, cele privitoare le negustorie, judecăţile, treburile militare şi celelalte ranguri obşteşti.
 Femeia nu poate mânui arma 
– ea poate să ţină şi să chivernisească aşa cum se cuvine toate cele casnice. 
Ea nu-şi poate da întotdeauna părerea într-o problemă obştească,
 – ci numai în cămin, unde, de atâtea ori este mai bună decât bărbatul. 
Ea nu poate îndruma cum se cuvine treburile Statului, dar poate creşte, cuviincios, copiii.
 Poate vedea preluările servitorilor, le poate supraveghea treaba, dând bărbatului toată liniştea, despovărându-i de orice grijă dinlăuntru, 
– poate avea grija cămării, pregătirea meselor, întreţinerea veşmintelor şi toate celelalte treburi de care nu se cade a se îndeletnici bărbatul, încă un semn al înţelepciunii şi-a orânduirii dumnezeieşti este şi acesta că acela care-i în stare de a face lucrările însemnate, să nu ie poată face pe cele mai mici, în care se arată neîndemânatic, ca, în felul acesta, femeia să aibă un rost însemnat.
Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat îndemânatic în toate aspectele vieţii, femeia ar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat îndemânare femeilor la treburile cele mai însemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească.
 Cugetând a întemeia pacea şi păstrând fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viaţa noastră o armonie, dând fiecăruia ce-i este de folos.
Bărbatul care-şi petrece cea mai mare parte din timp în viaţa publică, este prins de treburile obştei. Femeia, stând la ea acasă, ca într-o şcoală a înţelepciunii, reculegându-se în ea însăşi, are putinţa să se dedea rugăciunii, citirilor pioase şi alte înţelepte îndeletniciri. 
După cum cei ce sălăşluiesc în pustie, nu sunt tulburaţi de nimeni, tot asemenea femeia, trăind mereu în cămin, se poate bucura de o pace fără sfârşit.
 Ea poate aşadar, să săvârşească, pe socoteala ei, înţelepciunea.
Poate, când bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i depărteze din suflet grijile cele închipuite, cugetele de mânie, şi să-l trimită iarăşi la treburile lui despovărat de cele rele
 – ducând cu el cele bune câştigate acasă. 
Nimeni nu are o putere mai mare întru a desăvârşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea, decât o femeie pioasă şi înţeleaptă.
 Asemenea, de la nimeni altul: stăpân, judecător, nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la femeia lui; 
va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are pentru aceea care-l sfătuieşte. Aş putea arăta mulţi bărbaţi, aspri şi neprimitori de mustrări, care au fost, în felul acesta, mult îmbunătăţiţi de soţiile lor.
Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături întru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i înţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. 
Poftesc pe femei la o asemenea lucrare
 – să fie bărbaţilor lor bune sfătuitoare…
Cel ce se căsătoreşte cu o femei bogată, îşi ia mai degrabă un stăpân decât o soţie.
 Dacă femeile, chiar fără prisosinţa avuţiilor, sunt pline de trufie şi înclinate spre slava cea deşartă, cum vor putea fi suferite de bărbaţii lor, dacă această prisosinţă e şi mai mare? 
Câţi bogaţi, care s-au căsătorit cu femei de asemenea bogate, nu şi-au mărit avuţia, jertfind bucuria de a trăi şi pacea, având a duce în fiecare zi adevărate bătălii şi trăind în certuri şi neînţelegeri!
Şi câţi săraci căsătoriţi cu femei încă mai sărace decât ei, se bucură de linişte şi văd soarele cu o privire îmbucurată, în vreme ce bogaţii, împresuraţi de îmbuibări, îşi doresc adesea moartea, din pricina femeilor lor;
 şi să fie despovăraţi de vieţuirea pe care o duc!
 Ca să se adeverească tuturor că banul nu slujeşte la nimic, dacă nu slujeşte o cauză bună.
Dar ce să vorbesc de înţelegere şi de pace? 
Dar chiar vorbind numai despre avuţie, adesea-i lucru neînţelept să te căsătoreşti cu o femeie mai bogată ca tine… 
O femeie virtuoasă, înţelegătoare, modestă, chiar când e săracă, va şti să scoată mai mult din sărăcie decât din bogăţie; 
dimpotrivă, o femeie stricată, fără frâu, certăreaţă, chiar de va găsi la ea acasă mulţime de comori strânse, le împrăştie mai degrabă decât vântul praful. Şi pricinuind bărbatului o mulţime de necazuri, îi aduce şi repede ruinarea.
 Nu trebuie să căutăm aşadar, bogăţia, ci o femei vrednică să facă o bună folosire a ceea ce are…
Unul din temeiurile cele mai mari ale căsătoriei este dorinţa de a fugi de păcat, şi a da deoparte orice stricăciune. 
Orice căsătorie trebuie făcută pentru a sluji şi cultiva bunele moravuri. 
Şi va fi aşa, de vei fi luat o femeie în stare de a aduce în casa ta înţelepciune, pietate, cumpătare. Frumuseţea trupească, dacă virtutea sufletească nu-i este tovarăşă, poate ţine în mreje pe bărbat douăzeci-treizeci de zile, mai mult nu; ea va lăsa să i se vădească stricăciunea şi vraja s-a risipit.
Dar femeia în care străluceşte frumuseţea sufletului, pe măsură ce vremea trece şi bărbatul cunoscându-i, treptat, sufletul ales, îi insuflă soţiei lui o dragoste din ce în ce mai arzătoare şi întăreşte legătura care-i uneşte. 
Aşa că, duioşia caldă şi sinceră care dăinuieşte între soţi, alungă orice pricină de alunecare spre stricăciune.
Bărbatul care-şi iubeşte soţia, n-are gânduri neruşinate, el preţuieşte necontenit femeia care-i a lui – şi în felul acesta, prin bunele lor moravuri, aduc ajutorul lui Dumnezeu asupra casei lor.
Mulţi părinţi ca să dăruiască fiului lor un dar frumos, o casă luxoasă, o moşie bogată, fac orice şi pun toate în mişcare. 
Dar ca sufletul să fie virtuos şi să fie aplecat spre pietate, aceasta nu o iau în calcul.
Iată ceea ce răstoarnă lumea:
- nu avem grijă de copiii noştri, ţinem seamade averea lor şi le dispreţuim sufletul, îngăduind astfel o purtare care-i curată nebunie.
 O avere mare, îndestulată, 
– dacă acel care o posedă, nu o poate chivernisi după virtute, se va prăpădi întreagă şi va pieri odată cu posesorul, dar un om cu suflet mărinimos şi plin de înţelepciune, chiar de nu are nimic acasă,va putea păstra cum se cuvine, bunurile tuturor.
La ceea ce trebuie, aşadar, să lucrăm noi, este nu a-i face pe copiii noştri bogaţi în bani, în aur, în prisosinţe de acest soi; 
ci trebuie aşa să facem, ca ei să fie bogaţi mai presus de toate în pietate, în înţelepciune, în comori de virtute, să aibă nevoie de puţin, să nu fie vrăjiţi de bunurile acestei lumi şi de dorinţele cele nemăsurate. (“Fiecare – zice apostolul – să nu caute binele său, ci al aproapelui“).
Cu cât mai mult temei de grija pentru copiii noştri?
Nu ţi l-am încredinţat de cum s-a născut?
-va zice Domnul, şi nu te-am investit ca dascăl, protector, sprijinitor şi stăpân?
 Din mica lui copilărie nu ţi-am poruncit să-l îndreptezi şi să-l conduci?
Ce răsplată vei merita de te uiţi cu nepăsare cum alunecă? 
Ce-mi spui?Că-i încăpăţânat şi nesupus? 
De aceasta, trebuia de la început să te îngrijeşti; când era tânăr, trebuia să- înfrânezi cu tărie, să-l obişnuieşti cu datoria, să-l înveţi, să-i îndrepţi nedesăvârşirile sufletului. 
Atunci când acest suflet era mai lesne de cultivat, trebuia să-i scoţi spinii, la vremea când, din pricina vârstei, aceşti spini puteau fi smulşi fără trudă. 
Numai aşa patimile înfrânate n-ar mai fi crescut şi n-ar fi ajuns să nu mai poată fi stăvilite…

autoritatea care judecă gândurile,

Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.Mintea, inima, emoțiile sunt o autoritate puternică în viața noastră dar pot fi  înșelătoare și nu trebuie să le lăsăm să stăpânească peste noi.Iată o lumină clară în acest aspect al vieții noastre învățându-ne că autoritatea care judecă gândurile, sentimentele noastre trebuie să fie Dumnezeu.

sufletul tau floare

In causul unei palme
Un baiat strangea o floare
Mana se facu un pumn
Cu un chip de-amenintare.
Iar apoi intreg parfumul
Se desprinse de petale
Si precum lamaia stoarsa
Picura pe maini la vale.
Poate tot asa si tie
Un copil cu mana tare
Ti-a prins floarea sufleteasca
Si-a zdrobito-n nepasare.
Sau, poate-ncercarea vietii
Ca-ntr-o menghina te-a prins
Si ti-a supt intreg parfumul
Pana ai cazut invins.
Astazi daca esti cazut
Sangerand la colt de strada
Daca toti nepasatori
Fac in jurul tau parada,
Nu uita, mai sus de stele
Este-un Dumnezeu etern
Ce trimite iarna fulgii
Pe pamant de se astern.
Nu te teme-n valuri aspre,
Nu te teme c-ai sa pieri
Dumnezeu, gerul transforma
In eterne primaveri.
Cat ai fi tu de zdrobita
Floare dulce de pamant
Dumnezeu pe portativ
Iar aseaza vesel cant.
Nu privi doar mana rece
Ce ti-a stors toata puterea
Chirurgia cea cereasca
Poate extirpa durerea.
Lasa sufletul tau floare
Alta Mana sa-l cuprinda
Ca-ntr-o fila pe petale
Sa iti scrie-acum  izbânda!

petrica lascau_mesaj evanghelic _când se răcește dragostea

cel mai bun loc ....

Permiteţi-mi să spun astăzi sufletelor voastre ambiţioase că primul lucru care se aşteaptă de la voi este să fiţi evlavioşi la voi în casă. Nu trebuie să aşteptaţi să începeţi din vârful scării. Amintiţi-vă că David, care a ajuns în final împărat peste Israel, şi-a început cariera prin a păzi oile tatălui său. Tot la fel şi voi nu trebuie să călătoriţi mii de kilometri pentru a vă găsi sfera de acţiune. Sunteţi deja în ea. trebuie să fiţi atenţi să nu aveţi aere superioare în casă. Nu vă înălţaţi pe voi înşivă, nici măcar acasă. Fiţi îmbrăcaţi cu smerenia. Amintiţi-vă, de asemenea, că secretul arătării evlaviei în casă stă în exerciţiul lepădării de sine. Iubeşte-te pe tine însuţi şi fă ceea ce-ţi place în ultimul rând. Pentru a fi un creştin puternic ai nevoie de un exerciţiu complet într-o astfel de lepădare de sine. Şi cel mai bun loc pentru aceasta este acasă.

Păzeşte-mă, Doamne sfinte,

Nu lăsa dorinţa firii, 

 Doamne, să mă copleşească,
Ci-atitudinea smeririi
Şi gândul neprihănirii
Fă Tu să mă însoţească. 

 Căci privind în jur la unii
Care prin ce au se-arată,
Cad în cursa slăbiciunii
Iar goana deşertăciunii
Mă învăluie deodată. 

 Vreau să spun: preocupare
Pentru haine, modă, freze
Şi pentru înfăţişare,
Să fie fermecătoare,
Toţi să mă aprecieze. 

 Ştiu, Isuse, că nu-ţi place 

Omul ce-i plin de mândrie;

 Fă dar, harul-Ţi să mă-mbrace
Când cel rău vrea să m-atace
Şi cu pofte să mă-mbie.

 Dă-mi, o, Domnul meu, putere
Ca să birui şoapta lumii
Care totdeauna cere
Laudă, apreciere
Şi-atenţie din partea lumii. 

 Căci acestea trec, se plimbă,
Nu vei fi mereu în slavă;
Oamenii uşor se schimbă,
Vorbe dulci au azi pe limbă
Însă mâine au otravă.

 Păzeşte-mă, Doamne sfinte,
De orice tendinţă-a firii;
Prin purtare, prin cuvinte,
Prin gândul ce-mi vine-n minte
S-arăt roadele sfinţirii.

 O, Isuse, mă ajută
Tot mai mult să-Ţi seamăn Ţie;
Din Duhul fiind născută,
Să-ţi fiu Ţie cunoscută
La Nunta din veşnicie.

desăvîrșit în vorbire

Vorbirea dreasă cu sare dispare printre creștini. Comunicarea este neglijată, iar drept rezultat mulți creștini nu își mai măsoară vorbele. Poate oare cineva să devină desăvîrșit în vorbire sau aceasta e doar o iluzie?

O parte din creștini afirmă: ”Toți greșesc cu vorba și că doar Dumnezeu o să judece. Nu este nici unul desăvîrșit în vorbire.” Alții afirmă că doar eroilor Bibliei le stă cu putință să rămînă desăvîrșiți în vorbire.

Să fii desăvîrșit în vorbire este foarte real, iar Biblia ne dă soluția: anume aceea de a fi atenți la vorbirea noastră, înfrînîndu-ne limba și măsurînd toate vorbele înainte de a spune ceva. Să fii desăvîrșit în vorbire poate deveni oricine, iar cel care își poate ține în frîu gura, își poate înfrîna și tot trupul.

Biblia spune că toate lucrurile ies din visteria inimii noastre, iar pentru a avea lucruri folositoare ca să zidim oamenii cu vorbirea noastră trebuie să investim în înțelepciunea noastră, pentru că la Epistola lui Iacov spune că roadele vorbirii noastre sunt rezultatul înțelepciunii de sus, cea care este curată și plină de bunătate.

Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.(Iacov 3:17)

Cuvîntul lui Dumnezeu spune că nu există nici un om fără păcat, însă dacă îți poți ține în frîu limba, ajungi desăvîrșit. Trebuie să luăm o hotărire și fiecare vorbă a noastră trebuie să fie măsurată.

taine sfinte

La marginea cărărilor din noi
Lăsa-și iubirea ca pe-o semnătură
C-o descifrăm de-atuncea amândoi
Purtând pe frunți a cerului aură.
Cu jinduirea inimii mai vie
Străbatem taine sfinte și minuni
Ne-ai uns cu-mpărătească bucurie
Ce picură sonor de pe cununi.
Privirea Ta ne-nseninează zarea
Mereu mai pură-n sfinte limpezimi
Sub pașii noștri se despică marea
Mirositor a miei și a azimi
Vom trece apa râului cântând
În Canaanul sfânt al primăverii.
Ni se supun în mugurii arzând
Ținuturile sfinte ale-nvierii.

Tu esti totul

Imi ceri atat de putin si in acelasi timp imi ceri totul . 

Ma ceri pe mine cu totul, ma vrei pe mine cu totul, vrei toata fiinta mea, vrei tot timpul meu...vrei tot ce am si n-am nimic.

 Totul este al tau . 

Ma ceri pe mine si plang de fericire. 

Ma ceri pe mine ca asa vrei Tu. 

N-am nimic, nici nu merit, nimic mai presus de alti oameni, nimic atragator, nimic frumos si totusi Tu ma vrei pe mine, pentru totdeauna, asa cum sunt. 

Stiu ca nu am nimic, nu pot nimic si ca Tu esti totul. 

Stiu si simt ca asta este cea mai mare favoare.

Unii din apropiatii mei, prieteni pe care ii iubesc n-au parte de asta si totusi imi permit sa te las sa astepti ?

 Iti promit ca o sa iti fiu fidel si totusi nu sunt, promit ca Te ascult si uit sa Iti ascult soapta.

 Iti spun ca TE IUBESC si nu-ti demonstrez...ce vreau mai mult? 

Acum iti simt mainile Tale cum ma mangaie, simt caldura Ta, ma simt in siguranta in bratul Tau....Iti simt blandetea si ma linistesc. 

Ma iubesti si Tu imi demonstrezi asta. 

Desi cateodata vad cerul mut si surd la rugaciunile mele mici si slabe Te simt si stiu ca nimic nu e mai frumos sa nu deosebesc glasul Tau de alte glasuri?
sau e din cauza ca nu sunt atent la soapta Ta?
nici un glas nu se poate compara cu glasul Tau.
glasul Tau e inconfundabil!
cum sa ma justific in fata Ta?
Tu stii din ce sunt facut!
Tu esti olarul!..
eu doar lutul...
multumesc pentru tot!

dorurile mele

Iubitul meu din cer
Ce mult eu te doresc
Să vii azi la mine

Şi rana să mi-o legi.

Te-aştept din clipa când
Mi-ai spus că mă iubeşti
De atunci îmi arde dorul
Şi azi la fel ca ieri.
Vino cu mâna-Ţi caldă
Atinge-mă din nou
Aşa ca altădată
Să te mai simt din nou.
E grea vegherea
Când viaţa te-nşală
Îţi fură rugăciunea
Ca să te lase afară...

Poate aşa ţi-e scris să suferi,

Poate aşa ţi-e scris să suferi,

Doar lacrimile prietene-ţi sunt.

Poate viaţa-i zbuciumată

Şi-ntrebi: Isuse, până când ?

R: Nu uita şi pentru tine va fi soare !

Dar să veghezi la orice pas

Greul să nu te doboare

Hai mai fă, mai fă încă un pas !

2. Să învingi trebuie luptă

Dar nu cu ură tu să lupţi

Ci-n genunchi, în rugă sfântă

Cu dragoste vrăjmaşul să-nfrunţi.
3. Isus ştie ce-i amarul

Durerea, chinul, lacrima.

A băut întreg paharul,

Luptă, biruinţă-ţi va da.

în cortul Tău de har

anticristul _ mesaj evanghelic _ vladimir pustan

Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine....

Şi Tu ai zis: 

-"Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra."
Dumnezeul nostru este credincios,şi nu-Şi va retrage făgăduinţa, nici nu-Şi va lăsa neîmplinite cuvintele, dar Lui îi place ca ai Săi să-L roage şi să-I amintească făgăduinţele Lui.
Acest fapt este pentru a ne reînsufleţi nădejdea şi a ne mări credinţa.
Cuvântul Sau l-a dat pentru noi şi nu pentru El.
Planul Său este hotărât şi nu are nevoie să I se aducă aminte ca să facă bine poporului Său.
Făgăduinţa de faţă este pentru a ne îmbărbăta, a ne hotărî, a ne sprijini pe ea şi a-I spune:
- Şi Tu ai zis: "Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.
Desigur că-ţi voi face bine", este miezul harului Domnului.
 El ne va face un bine real, trainic, nimic decât bine, şi tot felul de bine, chiar acela de a ne face sfinţi; aşa că ne va trata ca pe nişte sfinţi atâta timp cât suntem pe pământ.
 În curând ne va lua să fim cu Domnul Isus şi cu toţi aleşii Săi;
-nu este acesta supremul bine?
Cu această făgăduinţă în inimile noastre, să nu ne fie frică de mânia întregii lumi!

de mult as fi cazut

Nu-i loc mai sfant

Nu-i loc mai sfînt decît acela,
Unde-i Hristos şi unde-s ai Săi
 Acolo-i Duhul Sfînt puterea,
Acolo-i dragostea văpăi.
Cuvîntul Sfînt acolo-i soare,
Credinţa-i umblet fericit,
Iar părtăşia simţitoare,
 I-avîntul cel mai strălucit.
 Nu-s stări mai sfinte ca acelea,
 De Taborul luminos,
Cînd e Hristos în toţi ce cîntă,
 Când  toti ce cîntă-s în Hristos
Cînd de Hristos e plin Cuvîntul,
Şi-n rugăciune-i plin de El.
Atunci, afara şi-nlăuntru,
 Hristos străluce-n orice fel.
 Nu-i ceas mai sfînt decît acela,
În care-s fraţii adunaţi.
Şi inimi lîngă inimi una,
 În duh se roagă-ngenuncheaţi.
Cînd rugăciunea lor se-nalţă,
scăldată-n lacrimi prin Hristos,
Îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri.
Pămîntu-i sus, iar cerul jos
 Nu-i har mai sfînt decît acela,
Să fii cu Domnul şi ai Săi,
În rugăciune şi-n cîntare,
şi-n lacrimi lîngă fraţii tăi.
Oriunde-s ei, fă tot şi du-te.
 Oricîţi sînt ei, fă tot şi stai.
Oricum sînt ei, fă tot şi-i caută.
Căci unde-s ei, e-un colţ de rai-

El se gandeste la tine....

Atunci cand esti confuz si nu poti sa crezi ca ceea ce vrei si speri este imposibil de atins...iti doresc credinta!
 Atunci cand esti trist si durerea din inima umbreste chipul tau,atat incat ochii tai nu mai pot vedea lucrurile frumoase ale vietii...iti doresc bucurie!

Atunci cand esti agitat cu un spirit nelinistit si noaptea iti este imposibil sa dormi...iti doresc pace!

 In momentele fericite...iubeste-L pe Dumnezeu.

In momentele dificile...cauta-L pe Dumnezeu.

In momentele de liniste...adora-L pe Dumnezeu.

 In momentele de durere....ai incredere in Dumnezeu.

In toate momentele...multumeste-I Lui Dumnezeu! 

Cand Isus murea pe cruce,El se gandea si la tine!!

Începeti fiecare zi cu un sarut

1. Începeti fiecare zi cu un sarut.

2. Purtati verigheta.

3. Stabiliti o întâlnire romantica cel putin o

data pe saptamâna.

4. Acceptati diferentele dintre voi.

5. Fiti politicosi.

6. Fiti blânzi.

7. Daruiti-va cadouri.

8. Zâmbiti des.

9. Atingeti-va.

10. Discutati despre visurile si aspiratiile

voastre.

11. Alegeti o melodie si transformati-o în

melodia voastra.

12. Faceti-va câte un masaj al spatelui.

13. Râdeti împreuna.

14. Scrieti-va biletele cu aprecieri (nu cu

ocazia unei aniversari).

15. Faceti ceea ce doreste celalalt înainte ca

acesta sa o spuna.

16. Ascultati cu atentie.

17. Încurajati-va reciproc.

18. Lasati si dupa celalalt.

19. Cunoasteti-va reciproc nevoile.

20. Gatiti micul dejun.

21. Adresati-va complimente de cel putin

doua ori pe zi.

22. Sunati-va în cursul zilei.

23. Încetiniti graba zilnica.

24. Tineti-va de mâna.

25. Strângeti-va în brate.

26. Cereti parerea celuilalt.

27. Manifestati-va respectul pentru celalalt.

28. Urati-va reciproc bun venit acasa.

29. Încercati sa aratati cât mai bine (pentru

celalalt).

30. Trageti-va cu ochiul.

31. Sarbatoriti-va ziua de nastere cu fast.

32. Cereti-va scuze reciproc.

33. Iertati repede.

34. Organizati o evadare romantica.

35. Întrebati: „Ce pot face ca sa fii mai

fericit(a)?”

36. Fiti pozitivi.

37. Fiti buni.

38. Fiti vulnerabili.

39. Raspundeti cu rapiditate solicitarilor

celuilalt.

40. Vorbiti despre dragostea voastra.

41. Amintiti-va de clipele cele mai minunate

petrecute împreuna.

42. Tratati prietenii si rudele celuilalt cu

politete.

43. Ofera-i flori de ziua îndragostitilor, cu

ocazia aniversarilor si fara niciun motiv

anume.

44. Recunoasteti când gresiti.

45. Fiti sensibili la nevoile sexuale ale

celuilalt.

46. Cautati ajutor si în afara când este

nevoie.

47. Priviti apusuri de soare împreuna.

48. Spuneti des: „Te iubesc!”

49. Încheiati ziua cu o îmbratisare.

50. Rugati-va unul pentru celalalt.

onorez harul Său

În căderile noastre, ne grăbim de multe ori să aruncăm vina pe seama ispitei, ca ademenindu-ne din afară.

 Apostolul Iacov ne povățuiește, însă, să privim cu atenție mai întâi înlăuntrul nostru (Iacov 1:14).

 De la căderea în păcat a primei perechi de oameni, Ispititorul și-a stabilit un cap de pod în inima tuturor descendenților lor, având la îndemână o pârghie eficientă, pe care nu ezită s-o acționeze. Numai în Christos el n-a putut găsi pârghia de care avea nevoie, ca să-L abată de la voia Tatălui. Înaintea Lui a trebuit să înceapă cu începutul. Isus mărturisea înaintea ucenicilor, ”El n-are nimic în mine” (Ioan 14:30).

Dar, de oriunde ar veni ispita, dinlăuntru sau din afară, ea nu renunță, când întâmpină opoziție, ci revine mereu, pe alte căi și folosind alte tactici.

 Despre Isus ni se spune că, ”După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, până la o vreme” (Luca 4:13), dar s-a întors mereu, folosindu-se de oameni (Matei 16:1; 22:18, 35; Ioan 8:6), uneori chiar de ucenici, ”Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!” (Matei 16:22-23), și L-a urmat până la cruce (Matei 27:39-43).

Desigur, diavolul nu se prezintă în persoană la fiecare din noi. Cel mai adesea se folosește de agenți umani. Iar noi, la rândul nostru, nu suntem scutiți de primejdia de a deveni uneltele sale. Isus a strigat un avertisment teribil, la care bine facem dacă luăm seama, ”Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” (Matei 18:7). Unii oameni devin, fără a fi conștienți, vehicole ale ispitei (ca Petru), alții preiau rolul de ispititor, fie din proprie inițiativă, fie manipulați de alții (ca Dalila).

Ispita își are nuanțele și treptele ei. Când Filistenii au căutat să-l biruiască pe Samson, au lucrat prin Dalila, o femeie care s-a dovedit versată și insistentă. Ea ”îl necăjea și-l chinuia în fiecare zi cu stăruințele ei”, până când Samson a cedat și, după ce ”l-a adormit pe genunchii ei”, a dat în mâinile călăilor pe omul care o iubea.

Una din condițiile reușitei ispitei este să detecteze slăbiciunile celui vizat, sau să blocheze sursa puterii lui. Este vital să ne cunoaștem pe noi înșine, să dregem breșele în zidul nostru de apărare și să rămânem conectați la sursa ajutorului.

Legea revelează păcatul, dar n-are putere să-l prevină (Romani 8:3), efectul ei fiind contracarat de firea pământească.

Porunca îmi spune ce să nu fac, dar nu-mi dă puterea necesară să biruiesc ispita.

 Cât despre jertfele prescrise de Lege, ele sunt un remediu aplicat după săvârșirea păcatului. Mai mult, toate aceste lucruri capătă valoare numai când sunt acceptate prin credință. Credința activează Legea, Jertfele și Promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu și tot ea mijlocește biruința (Evrei 11), după ce mă face conștient de situația mea disperată. Dar ajutorul îmi vine numai prin Duhul Sfânt.

Numai ”legea Duhului de viață în Christos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții” (Romani 8:2).

Duhul mă convinge, prin Cuvântul revelat, de starea mea păcătoasă și nevoia de salvare.

 Duhul îmi dăruiește viață prin nașterea din nou.

Duhul împlinește în mine cerințele Legii (8:4-5), când ascult de îndemnurile Lui (8:4).

 Duhul îmi dă putere să reprim faptele trupului (8:13).

Prin Duhul aparțin lui Christos și devin un om duhovnicesc (8:9)

. El este garanția învierii mele viitoare (8:11).

 Călăuzirea Duhului mă definește ca fiu al lui Dumnezeu (8:14-16).

 Duhul lucrează în mine roadele Sale (8:23).

Duhul mă învață cum să mă rog și mijlocește pentru mine după voia lui Dumnezeu (8:26-27).

Toate aceste lucruri, și multe altele, pe care Duhul le face pentru mine, nu-mi dau dreptul să trăiesc oricum (1 Corinteni 6:19).

Fiind beneficiarul unor lucrări atât de mărețe, săvârșite de Duhul în favoarea mea, mă străduiesc, prin ascultare, să onorez harul Său.

tainele Împărăţiei lui Dumnezeu

,În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” La baza înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu, nu stă înţelepciunea şi priceperea omenească ci descoperirea dumnezeiască, dupăcum găsim scris în 1 Corinteni: ,,Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti”.(v.12-13) Dumnezeu nu-şi descoperă tainele Sale omului care se apropie de Scriptură cu aroganţa unui atotcunoscător, ci celui care vine la El cu atitudinea smerită a unui copil dornic de a fi învăţat. Fariseii se considerau mai înţelepţi decât Domnul Isus, permiţându-şi să-I conteste învăţătura, autoritatea şi acţiunile, fapt pentru care tainele Împărăţiei lui Dumnezeu au fost ascunse de ochii lor. Pe când ucenicii, în mare parte oameni simpli şi necărturari, erau entuziasmaţi de fiecare cuvânt ieşit din gura Domnului Isus. Fără a face o pledoarie în favoarea ignoranţei, trebuie să semnalez faptul că de multe ori încrederea în înţelepciunea noastră ne văduveşte de cunoaşterea celor mai profunde taine ale lui Dumnezeu, tocmai datorită mândriei noastre intelectuale. Dacă alegem să adoptăm atitudinea înţeleptului îngâmfat s-ar putea să ajungem să cunoaştem doar litera Scripturii, dar să nu-i înţelegem niciodată profunzimea spirituală, care este descoperită de Dumnezeu prin Duhul Sfânt doar ,,pruncilor”.

La zidul stingher

Ieremia 7:4

“Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare zicand:
”Acesta este templul Domnului,
Templul Domnului,

Templul Domnului!…”


La zidul stingher, in ruine,
-in Sionul indepartat-
barbati si femei plang amarnic,
cu pumnii in piept ei se bat
si stau si privesc cu durere
la zidul ce fost-a odat’
un templu maret si cu faima
cu totul in aur curat,
la zidul ce fost-a lacasul
in care Iehova venea,
atunci cand in marea-i durere,
Israel spre Dansul striga.
Aproape sunt doua milenii
de cand fost-a ars, pangarit
el, Templul maret, fara seaman
cu-atata ardoare cladit!

Dragostea adevărată

Dragostea este:

- O cană de apă rece dăruită unui drumeţ venit de departe;

- Un trandafir care trebuie udat, să nu se ofilească;

- Să-ţi dai viaţa pentru aproapele tău, chiar dacă acesta îţi este duşman;

- Binele pe care îl oferi celui care îţi face rău;

- Ultimii bănuţi pe care-i pui în coşul de colectă la biserică;

- Cuvântul pe care înţelepciunea omenească nu stie să-l descrie;

- Iubirea oferită celui căruia tu îi eşti indiferent;

- Tot ce omul nu poate să împlinească deplin în viaţa lui.

Dragostea NU este:

- un sentiment de pasiune trecătoare;

- un bănut aruncat din milă unui cerşetor;

- promisiuni pe care nu le împlineşti;

- adevarul scos la iveală, care condamnă pe aproapele tău;

Dragostea adevărată dăruieşte, gândeşte, iubeşte, binecuvântează, slujeşte, ascultă, se jertfeşte, ea este Dumnezeu.