Nu razboiul, ci plictiseala va fi cea care va duce lumea la pieire...

Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată.

Omul din zilele noastre se plictiseste pentru ca viata spirituala a apus in el. Si-a tocit curiozitatea. Asa se face ca omul plictisit incearca sa omoare timpul: sta fara rost ore intregi in fata unui televizor, iese din casa, spre a se indrepta catre nicaieri, doarme peste masura, consuma cat mai mult alcool, etc.

Plictiseala apare din odihna neduhovniceasca. De aceea nu am intalnit si nici nu vom intalni vreodata crestini, in adevaratul sens al cuvantului, care sa afirme ca se plictisesc. Ei au relatii, iar de acestea nu se satura niciodata. Astfel, ne putem explica de ce unii creştini, care isi petrec toata ziua stand in părtăşie de rugăciune cu Domnul, nu sunt un depozit de plictiseala. Pentru ca ei, stand in rugă, vorbesc cu Dumnezeu.

Plictiseala nu apare la o anumita ora sau intr-o anumita zi. Plictiseala: -e ca un fel de pulbere. Te misti incolo si incoace si n-o vezi, o respiri, o inghiti, cand stranuti, cand bei, dar e atat de fina, atat de usoara, ca nici nu-ti scartaie macar intre dinti. Dar, daca te opresti macar o singura clipa, o si simti intinsa pe obraz, pe maini.

Mi s-a intamplat de cateva ori sa am in fata oameni plictisiti. Timpul petrecut cu ei m-a istovit. Ai sentimentul ca te afli in fata unor morti. Le vorbesti fara sa-ti vorbeasca, iar la final esti privit ca si cand atunci ai fi aparut langa ei. Iar acest lucru e posibil, nu pentru ca tu, cel ce le-ai vorbit, ai fost neinteresant, ci pentru ca ei cauta sa omoare timpul.Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită.

Domnul binecuvântează....

Dacă vrei să trăiești o viaţă de evlavie în Hristos Isus – vei fi prigonit – asta e cert, fiindcă Dumnezeu te avertizează de aceasta în 2 Timotei 3:12, de aceea sa nu fi surprins dacă exact atunci când vrei să faci Voia Lui, surprizele de genul vor apărea, și mai ales din partea cui nu te aștepți. Şi eu mă aștept în continuare să apară tot felul, fiindcă destul de regulat aflu despre mine sau despre biserica noastră lucruri care mă uimesc, uneori mă fac să râd pur și simplu, fiindcă creativitatea în domeniul minciunii și distorsionării adevărului nu are limită. E trist că multe dintr-astea ne provin din partea unor “frați” … Dar merită plătit prețul, fiindcă prețul evlaviei cere orice risc și Pavel a știut asta, având și el de furcă cu frații mincinoși.

Tot legat de asta, nu uitați tiparul vieții de credință – cei 5 pași: Dumnezeu inițiază, omul răspunde, împotrivirile apar, credinciosul perseverează, Domnul binecuvântează. De treci prin împotriviri – perseverează, nu te lăsa, lupta-te în duh nu în fire, cu armele Domnului nu ale omului, și vei vedea cum El te va binecuvânta și tot El va nimici, bloca, încâlci planurile celui rău. Uneori chiar dacă vor reuși, vei vedea cum Domnul i-a lăsat să reușească tocmai pentru a răscumpăra raul în bine, și sa-ți dea și mai mult avânt. Nu te descuraja, fiecare picior în fund pe care îl primești acum e un pas înainte.

Un apel adresat slujitorilor – nu vă pripiți să judecați lucrurile sau veștile auzite despre alți slujitori sau biserici. Nu uitați că numele lui Satan în ebraica este Adversarul și în greacă Diabolos (defăimătorul), și deci, meseria lui nu este alta decât să caute să ridice împotriviri, mai ales în calea celor ce riscă să facă ceva pentru Domnul și una din metodele clasice este să arunce îndoială, să defăimeze, să calomnieze, să exagereze, să mintă. Aplicați la sânge Matei 18, și dacă vă costă să dați un telefon sau să bateţi cale lungă să vă întâlniți personal cu acei oameni, veți vedea că adevarul de cele mai multe ori este  altul decât cel prezentat atât de bombastic de unii și alții care înghit atât de ușor momeala satanica și încearcă să o împrăștie și pe la alții.

ce simţi în inima ta?

Lasă-te răstignit şi nu răstigni.

 Lasă-te bârfit şi nu bărfi. 

Fii blând şi nu fi zelos în rău… 

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. 

Fii bolnav cu cei bolnavi. 

Plângi cu cei păcătoşi.

 Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. 

Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate.

 Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. 

Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; 

şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace.

 Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. 

Caută înţelepciunea şi nu aurul. 

Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. 

Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu:

- mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!

Spune puțin și fă mult.

Puțini sunt aceia care își văd defectele.

Mai întâi învață tu și apoi învață pe alții.

Un măgar se plânge de frig și în luna Iulie.

 Ceea ce a fost destinat aproapelui tău, nu va fi niciodată al tău.

Slăbiciunea zidurilor tale invită jefuitorul.

Dacă un cuvânt spus la timpul potrivit valorează un ban, atunci tăcerea la timpul ei valorează doi bani

Fă o singură vânzare și deja ești numit negustor.

Dacă anumite bunuri nu se vând într-un oraș, încearcă alt loc.

Două monezi într-o pungă fac mai mult zgomot decât o sută.Tăcerea este gardul care împrejmuiește înțelepciunea.

Spune puțin și fă mult.

veterani ai credintei crestine - mircea cioată

Tacerea inseamna credinta

Tacerea inseamna blandete:cand nu raspunzi la ofense,cand nu iti reclami drepturile,cand ii lasi Lui Dumnezeu apararea onoarei tale!
Tacerea inseamna milostivire:cand nu dezvalui greselile cuiva,cand ierti fara sa te mai opresti la trecut,cand nu condamni,dar mijlocesti inlauntru tau pentru altii.
Tacerea inseamna rabdare:
cand suferi fara sa te lamentezi,
cand nu cauti consolare la oameni,
cand nu intervii dar,astepti ca samanta sa rodeasca incet
Tacerea inseamna credinta:
cand taci pentru ca El este care lucreaza in tine,
cand renunti la sunet,la vocile lumii pentru a ramane in prezenta Sa,
cand nu cauti intelegere,dar este suficient ca El te cunoaste...
Tacerea inseamna adoratie:cand imbratisezi crucea fara sa intrebi "de ce?"

Care este casa pe care o zidim noi?

Iubirea de bani nu ii cruta nici pe crestini, astfel ca unii se lasa ispititi de aceasta si devin crestinii materialisti ai zilelor din urma. 

In Vechiul Testament gasim scris: 

-Cine castiga o simbrie o pune intr-o punga sparta. 

Asa vorbeste Domnul ostirilor: 

-Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!

Va asteptati la mult si iata ca ati avut putin; l-ati adus acasa, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? 

zice Domnul ostirilor(Hagai 1,6-7.9). Raspunsul ni-l da Insusi Cel Atotputernic: 

…din pricina Casei Mele, care sta daramata, pe cand fiecare din voi alearga pentru casa lui. De aceea cerurile nu v-au dat roua si pamantul nu si-a dat roadele(v.9-10). 

Pericolul crestinismului modern al zilelor din urma consta in alegerea unor prioritati eronate. 

Suntem entuziasti atunci cand un anumit lucru serveste propriilor noastre interese, dar cand ni se cere sa facem ceva pentru Domnul, incepem imediat sa facem calcule. 

Cum stau lucrurile cu credinta noastra, cu dedicarea noastra? 

Dar cu posibilitatile noastre, cu timpul nostru, cu intreaga noastra viata? 

Cladim la propria noastra casa in timp ce Casa Domnului sta pustie?

 Casa Domnului suntem noi insine.

 Locuieste Domnul in noi si este inima noastra plina de roade spirituale?

 Sau sta Casa Domnului pustie si goala? Desigur putem avea totul si ne putem bucura cu multumire, dar haideti sa meditam asupra adevarului ca este vital sa ne stabilim prioritati corecte. 

Casa noastra se va distruge si nu putem sa luam absolut nimic cu noi dincolo de moarte. In schimb, Casa Domnului, Templul Lui va dainui in vesnicie. 

Care este casa pe care o zidim noi?

timpul pentru rugăciune.

 Sunteţi profund binecuvântaţi dacă aveţi un frate sau o soră devotată cu care să vă rugaţi.

 Cu adevărat, cei mai puternici mijlocitori, pe care i- am cunoscut, se uneau în grupuri de două sau trei persoane.

 “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în
ceruri” (Matei 18:19).
Locul unde acest fel de rugăciune are loc, în modul cel mai puternic, este acasă. 

Soţia mea, şi cu mine ne rugăm împreună zilnic şi cred că acest lucru păstrează familia noastră împreună. Ne -am rugat pentru fiecare dintre copiii noştri în timpul anilor de creştere a lor, ca niciunul să nu se piardă. 

Ne- am rugat pentru prieteniile, relaţiile şi partenerii lor de viitor şi acum facem acelaşi lucru şi în dreptul nepoţilor noştri.
Foarte puţine familii creştine se roagă acasă. 

Personal, pot mărturisi că mă aflu în lucrare astăzi datorită puterii rugăciunii în familie. Pe timpul când eram copil, în fiecare zi, indiferent unde ne jucam eu şi cu fraţii şi surorile mele, în curtea din faţă sau în stradă, mama mea ne chema prin uşa din faţă a casei noastre: este timpul pentru rugăciune.
Întreaga vecinătate ştia de timpul de rugăciune din familia noastră.
Uneori uram să aud acel strigăt şi mormăiam de nemulţumire.
Dar ceva, în mod clar, se întâmpla în acele timpuri de rugăciune, în timp ce Duhul Sfânt lucra în mijlocul familiei noastre şi atingea sufletele noastre.
S -ar putea să nu vă vedeţi în stare să susţineţi rugăciunea în familie. 

S -ar putea să aveţi un soţ/o soţie care nu este dispus/ă să coopereze sau un copil rebel.
Preaiubiţilor, nu contează cine alege să nu se implice.

 În pofida acestui lucru, puteţi veni la masa din bucătărie, să vă plecaţi capul şi să vă rugaţi.
Acest lucru va servi drept timp de rugăciune al casei şi fiecare membru al familiei va şti acest lucru.

un pas înainte

Dacă vrei să trăiești o viaţă de evlavie în Hristos Isus – vei fi prigonit – asta e cert, fiindcă Dumnezeu te avertizează de aceasta în 2 Timotei 3:12, de aceea sa nu fi surprins dacă exact atunci când vrei să faci Voia Lui, surprizele de genul vor apărea, și mai ales din partea cui nu te aștepți. Şi eu mă aștept în continuare să apară tot felul, fiindcă destul de regulat aflu despre mine sau despre biserica noastră lucruri care mă uimesc, uneori mă fac să râd pur și simplu, fiindcă creativitatea în domeniul minciunii și distorsionării adevărului nu are limită. E trist că multe dintr-astea ne provin din partea unor “frați” … Dar merită plătit prețul, fiindcă prețul evlaviei cere orice risc și Pavel a știut asta, având și el de furcă cu frații mincinoși.

Tot legat de asta, nu uitați tiparul vieții de credință – cei 5 pași: Dumnezeu inițiază, omul răspunde, împotrivirile apar, credinciosul perseverează, Domnul binecuvântează. De treci prin împotriviri – perseverează, nu te lăsa, lupta-te în duh nu în fire, cu armele Domnului nu ale omului, și vei vedea cum El te va binecuvânta și tot El va nimici, bloca, încâlci planurile celui rău. Uneori chiar dacă vor reuși, vei vedea cum Domnul i-a lăsat să reușească tocmai pentru a răscumpăra raul în bine, și sa-ți dea și mai mult avânt. Nu te descuraja, fiecare picior în fund pe care îl primești acum e un pas înainte.

Un apel adresat slujitorilor – nu vă pripiți să judecați lucrurile sau veștile auzite despre alți slujitori sau biserici. Nu uitați că numele lui Satan în ebraica este Adversarul și în greacă Diabolos (defăimătorul), și deci, meseria lui nu este alta decât să caute să ridice împotriviri, mai ales în calea celor ce riscă să facă ceva pentru Domnul și una din metodele clasice este să arunce îndoială, să defăimeze, să calomnieze, să exagereze, să mintă. Aplicați la sânge Matei 18, și dacă vă costă să dați un telefon sau să bateţi cale lungă să vă întâlniți personal cu acei oameni, veți vedea că adevarul de cele mai multe ori este  altul decât cel prezentat atât de bombastic de unii și alții care înghit atât de ușor momeala satanica și încearcă să o împrăștie și pe la alții.

lecţii pe care le învăţăm în singurătate

Când suntem cu totul singuri şi izolaţi, Lui Îi place să fie însoţitorul nostru; 
atunci e, ca să spunem aşa, timpul ca El să se apropie, asemenea razei de soare care pătrunde într-o hrubă întunecoasă cât de mult poate;
Cred că sunt două lecţii pe care le învăţăm în singurătate, lecţii pe care nu le-am putea învăţa altfel:
una, 
a mă vedea pe mine însumi separat de oricine şi de orice - 
un lucru foarte necesar;
 iar cealaltă,
a-L vedea pe Domnul într-o lumină deosebită, într-un mod special şi unic,fiind  separat de orice şi de oricine.

Curăţia morală

 Nu încercaţi să vedeţi cât de aproape puteţi merge pe marginea unei prăpăstii fără a cădea. Evitaţi pericolul încă de la primele semne.

 Curiozitatea sufletului nu este o joacă. 

Caracterul vostru este tezaurul vostru. 

Îngrijiţi-vă de el ca şi cum v-aţi îngriji de o comoară preţioasă.

 Curăţia morală, respectul de sine şi o mare capacitate de a vă înfrâna trebuie să fie cultivate în mod ferm şi constant.

Nimeni să nu creadă că poate birui fără ajutorul lui Dumnezeu.

 Aveţi nevoie de energia, puterea şi tăria unei vieţi interioare  născute din nou ,din DomnulIsus care să se fi dezvoltat în voi. 

Numai astfel veţi aduce roada sfinţirii şi veţi simţi o repulsie intensă faţă de viciu. 

Trebuie să luptaţi în mod neîncetat pentru a vă îndepărta de cele lumeşti, de conversaţiile ieftine şi de tot ce este senzual şi să ţintiţi spre nobleţea sufletului şi spre un caracter curat şi nepătat. 

Numele vostru poate fi caracterizat de o asemenea integritate morală, încât pur şi simplu să nu poată fi asociat cu nici un lucru necinstit sau nesfânt.

 El poate fi respectat de toţi oamenii buni şi curaţi şi poate fi scris în cartea vieţii Mielului. 

Mă simt ca o frunza purtată de vânt,

Mă simt ca o frunza purtată de vânt,
Ca o trestie frântă pe malul unui lac,
Ca un muc care abia mai fumegă,
Dar fără Domnul, mult, mult prea sărac.

Furtuna e mare, iar barca mi-e înecată,
Nu mai pot vâsli, aş vrea s-ajung la mal,
Mă uit în jurul meu şi văd doar bărci scufundate,
Mai vino o data, să nu mă pierd în larg.

/: Mai trimite-mi, Doamne,
Mai trimite-mi, Doamne,
Mai trimite-mi, Doamne,
încurajări,
Când mi-e greu pe cale,
Nu mai am răbdare,
Mi-ai spus să Te chem când îmi este greu.

Azi e clipa să Te strig,
E momentul sa Te chem în ajutor,
Nu vreau să Te pierd, Isuse,
Nu vreau să Te pierd, Isuse,
Nu vreau vreau să Te pierd,
Căci prea mult Te iubesc. :/

Te strig, Fiul lui David, ai milă de mine,
Nu sunt orbul Bartimeu, cel din vechime,
Nu-s femeia cananeancă, cea din Scripturi,
Să cer de la Tine doar fărâmituri.

Sunt un simplu călător spre ţara mea,
Sunt un copil fără de-ajutor,
Tu esti tatal meu, Tu eşti mama mea,
Mă încred în Tine, din tinereţea mea.

Nădăjduiesc și aștept făgăduința Lui

Tăcerea din partea lui Dumnezeu a fost o perioadă mai delicată și dificilă pentru poporul obișnuit cu mesaje de sus trimise prin emisarii Săi, profeții. 
Da, faptul că lumina Cuvântului nu a mai fost aprinsă de niciun prooroc a însemnat o dominație îndelungată a întunericului peste planurile și viitorul lor.
Dar, poporul era în așteptare. 
Întuneric, tăcere și așteptare. 
Răbdare.
Psalmii erau cu poporul, și poporul era cu Psalmii.
Psalmul 130 este strigătul negrăit și speranța de neoprit al celui care așteaptă.
“Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduința Lui.
Sufletul meu așteaptă pe Domnul, mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa,
da, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața.”v.5-6
În confuzie și întuneric nu trebuie să te ascunzi, să fugi sau să-ți bagi capul în nisip.
În întuneric te liniștești, îți ridici capul sus, te îmbărbătezi și aștepți.
În întuneric stai treaz, vegheator pentru că Lumina este undeva aproape, poate oricând să invadeze părțile întunecate aducând speranță și vindecare.
“Nădăjduiesc și aștept făgăduința Lui!”

alerg spre Tine

Inimă…adeseori lovită

sentimente neîmpărtășite

Și-un dor adânc.

Inimă…luată de valurile mării

și-izbită acum de țărm.

Durere…pecetluită în adânc

și nevăzută.

Lacrimi ascunse

și strânse-n fiecare zi

acum trecut devin.

Mă văd căzută la pământ

Neputincioasă să mai fac un pas.

Însă Tu…Isuse Scump

Tu…Ești în urma mea

gata să mă prinzi în Brațele Tale.

Dragostea Ta mă face să renasc,

să uit durerea

să las totul

și să alerg spre Tine.

Am cautat iubirea

Am cautat iubirea ca pe o cetate sfanta,

Ca pe un cer de cantec, in lumea de dureri…

Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta

Si-am intalnit durerea…dar cerul nicaieri…

Am cautat iubirea ca patrie voioasa

Ca pe un pamant edenic, de pace troienit

Sa spun odata clipei:”Ramai esti prea frumoasa!”

Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii

Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic.

Sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii

Si-am spart in tandari cupa, caci nu am gasit nimic.

Am cautat zadarnic…dar intr-o primavara

Am intalnit in cale, deodata, un drumet

Pe umerii sai trudnici purta o grea povara

O sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie, intampinand batjocuri

Lasand sa-i rupa cainii din haina cat-un fald…

Urca pe colti de stanca, si-n urma Lui pe-alocuri,

Vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in priviri avea un cer de taina

Cum n-am vazut in lume in ochii nimanui

Si-am vrut sa-I smulg povara, dar am cazut de spaima

Caci mult mai grea ca plumbul era povara LUI.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma

Sa aflu ce comoara in sarcina a strans

Dar am simtit ca viata, ca pe-un prapad se curma

Cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

- Dar unde duci, straine povara ta ciudata

Povara de osanda sub care adanc te-apleaca?

Am intrebat drumetul si El mi-a raspuns in soapta:

- Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

- Eu…, am soptit in sila, eu caut … IUBIREA.

puterea pe care Domnul ţi-o dăruie....

Unul dintre privilegiile cele mai uimitoare pe care Domnul le oferă copiilor lui este posibilitatea de a participa la ceea ce El face.

Cel care nu are nevoie de ajutor si are puterea de a face ce vrea El ne cheamă cu forţele noastre de muncă alături de el pentru a realiza scopurile Sale pe pământ.

Pentru că ştie că avem nevoie de un ţel mai înalt în viaţă decât clădirea regatelor noastre personale, El ne ofera sansa de a lua parte la construirea Împărăţiei Lui.
Deoarece mulţi oameni cred că "lucrarea lui Dumnezeu" este o activitate realizată de misionari, pastori, sau biserici, am nevoie pentru a clarifica ce înseamnă cu adevărat acest termen. Diavolul a încercat să ne păcălească să creadă că ne putem separa viaţa noastră în două zone distincte:-religioase şi laice. După ce vom accepta acest lucru, el poate induce în eroare cu uşurinţă tipul nostru de gândire în care "lucrarea Domnului" se face numai de către clerul sau de cei care servesc într-o biserică.
Conform Scripturii, fiecare credincios este "manopera Lui", noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. ""(Efeseni 2:10). Nu există nici o diviziune a zonelor laice şi religioase în viaţa creştinilor. Tot ceea ce facem şi este de făcut ", ca pentru Domnul, Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, (Coloseni 3:23). În acest scop trebuie să fim fideli la locurile de muncă ale noastre, având grijă de casele noastre şi familii, sau satisfacerea nevoilor în biserică sau comunitate, suntem cei ce deservesc pe Hristos şi care participă în activitatea Sa.
Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
1 Cor 3:9

cu Isus....

Ştiu că Dumnezeu mă iubeşte foarte mult, atât de mult încât nu pot înţelege această dragoste. De fiecare dată când privesc natura, tot ceea ce mâna Lui a creat, nu pot decât să-mi ridic mâinile spre Cer şi să-I mulţumesc plină de bucurie pentru bunătatea Sa nesfârşită. Mă bucur mult în Domnul. Şi am învăţat că această bucurie nu poate fi clintită de către niciun necaz pământesc sau de vorbele tăioase ale vreunei persoane deoarece bucuria ce o am în inimă nu vine de la mine, ci vine numai de la Ieşua. Bucuria nu ar trebui să lipsească din viaţa unui creştin, ci ea ar trebui să crească cu fiecare zi. Indiferent dacă lumea se dărâmă în jurul lui. Chiar dacă ar mai avea câteva zile de trăit pe pământ. Cineva mi-a spus că nu mai are bucurie pentru că nu are niciun motiv să se mai înveselească de ceva. Depinde de la ce lucruri ne aşteptăm să primim bucurie. Dacă o aşteptăm de la oameni, va veni pentru o scurtă vreme. Dacă credem că numai dacă vom avea acel lucru râvnit pe care ni-l dorim, bucuria va fi falsă şi tot de scurtă durată. Pentru că adevărata bucurie nu stă în ceva pământesc. Adevărată bucurie vine de la Isus.

Am auzit odată despre un creştin din China care a fost arestat pentru credinţa sa în Hristos. A fost închis pentru multă vreme într-o celulă întunecată unde razele soarelui nu aveam cum să pătrundă. Când a fost eliberat din închisoare şi a văzut lumina soarelui ochii l-au durut şi i-a închis. Dar oamenii de pe străzi se opreau şi se holbau la faţa lui. Strălucea. Cineva l-a întrebat cum a fost în închisoare, iar el i-a răspuns: "A fost ca o lună de miere... cu Isus."
Sursa bucuriei acelui om nu era ceva pământesc, ci Isus. Ar fi putut să înnebunească în acea celulă, să-L blesteme pe Isus şi să fie îmbufnat. Dar faţa lui radia de bucurie şi acest lucru nu s-a datorat necazului, ci numai Lui. Aşa că putem fi bucuroşi tot timpul! Putem găsi motive pentru a zâmbi şi a mulţumi. Trebuie doar să ne deschidem ochii şi să vedem că sunte înconjuraţi de mii de daruri din partea unui Tată iubitor. Şi suntem chemaţi să împărtăşim această bucurie şi celor întunecaţi la faţă. Nu trebuie să ţinem numai pentru noi ceva atât de frumos, atât de sublim şi de pur.

Mă doare să văd că mulţi oameni care spun că îl cunosc pe Dumnezeu afirmă că nu au niciun motiv de bucurie. Cum putem spune aşa ceva? Numai faptul că îl cunoaştem pe Dumnezeu ar trebui să ne umple inimile de bucurie. Înainţea feţei Sale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Sa. Problema este că nu căutăm faţa Lui cu adevărat. Trebuie să renunţăm la orice lucru care ia locul Domnului nostru scump şi să ne predăm complet inimile Lui. Atunci vom găsi adevărata bucurie chiar şi în mijlocul întunericului ce va încerca să ne cuprindă pentru că El va fi cu noi în valea umbrei morţii.

Tu popor ales de Domnul

Tu popor ales de Domnul
Nu-ti fa grija pentru maine,
Ca si astazi ca-n pustie
El se va-n griji de tine.
ref: Sa n-ai teama niciodata 
Ca te duce-n carul Sau,
Sa vezi cat esti de tare,
Cat ramai cu Dumnezeu.
E prezent si cand ti-e sete 
Si-ti dea apa chiar din stanca,
Ca sa stii c-a toate asculta,
Necurmat a Sa porunca.
El te-a dus chiar si prin mare,
Prin minunea ce-o stii bine,
Ca sa vezi ca Domnul slavei 
Nu te lasa de rusine.
El iti pune inainte
Stalp de foc sa lumineze
Ca sa vada fiecare,
Calea dreapta s-o pastreze.

mândria spirituală

Dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, şi foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri:

-lumina şi umilinţa persoanei în cauză;

amândouă te împiedică să-ţi dai seama de lucrarea mândriei. Dacă eşti mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzeşti. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaş s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilinţa lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu îşi imaginează că ar putea fi atinşi de mândrie. Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, şi sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înşelătoare şi nepătrunsă în această privinţă, încât nu există nici un păcat care să fie mai puţin bănuit, şi de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, şi izgoneşte neîncrederea în forţele proprii şi prudenţa.

nu va razbunati _nelu brie

Suspină în tăcere

Suspină în tăcere,... Tăcerea este o dovadă a încrederii noastre în El.


Să aştepţi ajutorul lui Dumnezeu, în tăcere, nu e puţin lucru (de cele mai multe ori). Dar Dumnezeu ne preţuieşte tăcerile la fel de mult cum ne preţuieşte cuvintele. Când vom înţelege acest lucru, rugăciunile noastre se vor schimba!


Noi ne vom schimba! E frumos să-I aducem lui Dumnezeu cuvinte de mulţumire, să-i aducem laude pentru ceea ce este şi face, să-i mărturisim greşelile şi chiar să-I cerem lucruri ca dovadă a încrederii noastre. Dar o altă formă a încrederii noastre în El este şi tăcerea. Nu-i aşa că de multe ori ne pierdem printre cuvinte, printre cereri sau mărturisiri şi uităm să-L mai lăsăm şi pe Dumnezeu să ne vorbească?


Dacă rugăciunea e o stare de vorbă, dacă ne dorim ca Dumnezeu să ne vorbească, atunci de ce, în rugăciune, nu Se poate bucura de tăcerile noastre? Vrem să ne vorbească şi totuşi nu-L lăsăm. Vrem să ne răspundă la rugăciuni. Dar atunci când stăm pe genunchi, cuvintele noastre vorbesc prea tare pentru a-I mai auzi vocea şi suntem preocupaţi să nu pierdem şirul cererilor noastre… Tăcerea, ea lipseşte din rugăciunile noastre. Nu Dumnezeu este vinovat! Nu El este Cel care nu răspunde, ci noi suntem cei care nu-L auzim, de cele mai multe ori! Se mai poate să ne simţim vinovaţi atunci când ne rugăm pentru că… rămânem fără cuvinte. Dar nu vinovăţie ar trebui să simţim, ci bucurie.


Poate că rămânem uimiţi privind la frumuseţea lui Dumnezeu, poate căutându-i dragostea, rămânem muţi, parcă fără putere de a-L înţelege. Poate îi privim bunătatea şi toate cuvintele noastre se topesc la umbra ei.


Nu vinovăţie trebuie să simţim, ci să privim la astfel de momente de tăcere ca o desfătare în El!

chemarea in lucrarea Domnului

Nimeni pe acest pământ nu poate să te pună în lucrare. S-ar putea să primeşti o diplomă de la vreun seminar, să fii ordinat de vreun episcop sau însărcinat de vreo denominaţie. Dar apostolul Pavel dezvăluie unica sursă a oricărei chemări adevărate în lucrare:

„Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).

Ce are în vedere Pavel aici când spune că Isus l-a întărit şi l-a considerat vrednic de încredere?

Gândiţi-vă la convertirea apostolului. Trei zile după acel eveniment, Cristos l-a pus pe Pavel în lucrare, şi anume în slujba suferinţei:

„şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16).

Aceasta este slujba la care se referă Pavel atunci când spune:

„De aceea, fiindcă avem slujba aceasta...” (2 Corinteni 4:1).

El continuă, adăugând:

„...după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.”

El vorbeşte despre slujba suferinţei şi arată clar că noi toţi avem această slujbă.

Pavel ne spune că Isus i-a dat o promisiune pentru această lucrare.

Cristos a promis să rămână credincios lui şi să-l întărească în toate încercările sale.

Cuvântul în greacă pentru a întări înseamnă „o aprovizionare continuă cu putere.

” Pavel afirmă:

„Isus a promis să-mi dea mai mult decât putere suficientă pentru călătorie.

El mă întăreşte să rămân credincios în această lucrare.

Datorită Lui, nu voi cădea fără putere şi nu voi ceda. Mă voi ridica cu o mărturie.”

În vieţile noastre are loc o transfigurare.

Adevărul este că noi suntem schimbaţi de ceea ce ne preocupă.

Noi devenim asemenea lucrurilor care ne preocupă mintea.

Caracterul nostru este influenţat de ceea ce domină în inimile noastre.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi hrănesc mintea şi sufletul cu lucruri spirituale.

Astfel de slujitori şi-au aţintit privirea asupra a ceea ce este curat şi sfânt.

Privirea lor este îndreptată spre Cristos şi ei petrec timp de calitate închindu-Se Lui şi întărindu-se în credinţă. Duhul Sfânt lucrează în aceşti sfinţi, schimbând în mod continuu caracterul lor în cel al lui Cristos.

Aceşti credincioşi vor fi pregătiţi pentru suferinţele grele şi explozive care vor veni.

Credincioşii leneşi, care nu se roagă vor suferi atac de cord sau vor cădea.

Ei vor fi striviţi de temerile lor, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei, transformându-i.

Atunci când vor veni timpuri grele, ei, pur şi simplu, nu vor putea face faţă acestora.

Iată care este cuvântul final al lui Pavel în privinţa acestui subiect:

„Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe.... Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi” (2 Corinteni 6:3-5, 10).

Cum „îmbogăţim noi pe mulţi?”

Prin strălucirea speranţei lui Cristos în mijlocul suferinţelor.

Noi oferim bogăţii adevărate atunci când îi facem pe alţii să se întrebe:

„Care este secretul lui?

Unde găseşte el o astfel de pace?”

hărnicie...

E foarte bine ca esti un om cu picioarele pe pamant.

Dar nu uita ca trebuie sa le mai si misti ...

        Dumnezeu da de mancare fiecarei pasari, dar nu i-o arunca si in cuib ...

adevaruri pentru toti

Lasă-te răstignit şi nu răstigni.

 Lasă-te bârfit şi nu bărfi. 

Fii blând şi nu fi zelos în rău… 

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. 

Fii bolnav cu cei bolnavi.

 Plângi cu cei păcătoşi.

 Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. 

Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. 

Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. 

Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; 

şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina… 

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace.

 Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. 

Caută înţelepciunea şi nu aurul.

 Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase.

 Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu:

 mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!

ce înseamnă a fi tu însuți?

Am văzut multe persoane schimbându-și total comportamentul și atitudinea în prezența altora, devenind deodată alte persoane și atunci am rămas mirată de cât de schimbători sunt oamenii atunci când circumstanțele le-ar părea favorabile planurilor lor. Dar mi-am dat seama că nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, nu trebuie să încerci să devii altcineva doar pentru a-i face pe plac celuilalt sau pentru a intra în grațiile altor persoane, fiindcă așa te vei pierde pe tine. Rămâi așa cum ești și dezvoltă-ți caracterul tău, nu pe al altuia. Am auzit de mii de ori că trebuie să fim noi înșine și că nu trebuie să ne schimbăm pentru a face pe plac cuiva. Dar ce înseamnă a fi tu însuți?
A fi tu însuți înseamnă în opinia mea să nu încerci să fii altcineva doar de dragul de a a-l face pe celălalt să te placă. Înseamnă să nu-ți fie teamă sau rușine de cine ești tu și să dai întotdeauna ce ai mai bun din tine, să ai acel curaj de a-ți susține principiile și părerile și să nu te lași intimidat că celălalt s-ar putea să nu fie de acord cu ceea ce tu crezi. Mulți oameni poartă măști fără număr, încât au ajuns până și ei înșiși să nu se mai recunoască când se privesc seara în oglindă. Punând prea multe măști pe inimile noastre, riscăm să ne trezim într-o zi că nu ne vom mai putea regăsi fiindcă ne-am îngropat adevărata față sub greutatea măștilor false. Din păcate, suntem falși. Știm cum să zâmbim, ce să spunem și ce să facem. Dar nu știm să fim noi. Să spunem ceea ce dorim să spunem, să simțim ceea ce inima ne îndeamnă să simțim și să gândim liber. Ne lăsăm conduși adesea de spiritul de turmă, râdem la glumele proaste ale celorlalți din grup doar pentru a mai rămâne ”prieten” cu ei, ne schimbăm mersul atunci când trecem pe lângă cineva anume și mințim frumos când vine vorba de noi. Știm cum să atragem atenția asupra noastră și cum să-i facem pe ceilalți să se simtă prost. Suntem gata să renunțăm la tot, dacă doar așa putem crește în ochii oamenilor și uităm că astăzi putem fi aplaudați, iar mâine huiduiți.
Cred că dacă am fi cine suntem cu adevărat, atunci nu ar mai exista atâta confuzie și prefăcătorie în relațiile din viața noastră. Dacă am fi sinceri, deschiși, autentici, atunci nu ar mai fi nevoie să ne facem griji de ce cred oamenii de noi. La urma urmei, nu contează părerea oamenilor, ci părerea lui Dumnezeu despre noi și părerea noastră. Suntem mulțumiți de noi? Să ne facem curaj să privim în profunzimea sufletului nostru și abia apoi să spunem dacă suntem fericiți și mulțumiți de cine suntem.

aduni sau rispești?

În urma unei exorcizări și vindecări (Matei 12:22), părerile martorilor sunt împărțite.

Unii se întreabă dacă Isus nu este Mesia, iar alții, considerând că știu, spun că lucrează cu diavolul. Cum ajung oamenii să vorbească în acest fel despre Isus?

Unii sunt în cumpănă, dar alții sunt pe deplin împotrivă.

 De ce e așa?

 Răspunsul la această întrebare ne este dat de Isus: -vorbele rostite descoperă inima.

Dacă omul prețuiește răul, valorile lui constituie un tezaur rău.

 De acolo va putea scoate doar lucruri rele.

Răutatea întunecă/orbește mintea.

Aici nu este vorba de magie, ci de o exorcizare;

 nu este un parteneriat cu diavolul, ci o alungare a lui.

Isus le explică ceea ce este cunoscut de ei:

împărăția dezbinată ajunge pustie, casa dezbinată nu dăinuie.

De aceea diavolul nu alungă diavolul.

 Diavolul nu își poate duce la împlinire planurile lui dacă luptă împotriva lui însuși.

Când comparăm aceasta cu adevărul pe care-l spune Isus despre ce se întâmplă, vedem cât de tare orbește răutatea.

 În minunea și exorcizarea făcută de Isus avem o dovadă a lucrării puternice a lui Dumnezeu, o coborâre a împărăției lui Dumnezeu între ei.

Ca omul să înțeleagă corect ce se întâmplă, trebuie să treacă de la rău la bine.

 Rodul arată soiul:

-bun sau rău.

Schimbarea de la rău la bun este posibilă dacă se începe înlăuntru, la vistierie.

 Dacă omul adună acolo valorile lui Dumnezeu (evanghelia, cunoașterea lui Cristos, dedicare, valoarea aproapelui, caracter blând), va avea de unde să scoată lucruri bune, va aduce rod bun.

 Acest fapt nu doar că va ajuta la a înțelege lucrarea lui Dumnezeu între oameni, ci va fi hotărâtor în ziua judecății, când se va da socoteală de orice cuvânt nefolositor.

 Isus nu este neutru pentru nimeni:

-ești ori cu el, ori împotriva lui; aduni sau rispești?

trebuie să ne ferim de nişte judecăţi pripite

Ce a vrut să spună Hristos prin “nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”? Să luăm în considerare contextul imediat al cuvintelor lui Isus: “să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”. Cum am putea urma aceste instrucţiuni dacă nu am învăţat să îi recunoaştem pe câini şi porci?

Apoi, să ne uităm la contextul mai larg: “Păziţi-vă de proorocii mincinoşi”. Cum ne-am putea păzi de profeţii mincinoşi dacă nu i-am putea identifica mai întâi? Se presupune că trebuie să căutăm anumite smene distinctive ale acestor profeţi mincinoşi, pentru ca mai apoi să-i putem evita.

1. Umilinţă nu superioritate (Matei 7:3-4)

Fariseii erau foarte critici şi erau dispuşi să creadă tot ce e mai rău despre alţii. Din păcate, trebuie să spunem că erau încântaţi să descopere greşelile pe care le căutau.

Cu cât îi cunoşti mai bine îţi vei da seama că nu-i pasă deloc de adevăr. Dacă i-ar păsa, ar scoate mai întâi bârna din ochiul său! Martyn Lloyd-Jones spunea: “dacă cineva pretinde că tot ce îl interează este neprihănirea şi adevărul şi nu are nimic personal cu nimeni, atunci va fi la fel de critic în privinţa sa cum este şi în privinţa altora”.

Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii până când nu suntem dispuşi să admitem adevărul despre noi înşine. Cu cât suntem mai umili, cu atât mai multă îndurare le vom arăta altora. Cei care au avut parte de îndurare vor arăta îndurare.

2. Fapte, nu presupuneri (1 Timotei 5:19)

Unii cred că ei au dreptul să “citească printre rânduri” şi să tragă concluzii bazate pe intuiţia lor, pe nişte indicii slabe sau pe nişte dorinţe anterioare.

În calitate de fiinţe umane, noi suntem limitaţi întotdeauna de cunoaşterea noastră. Ne este imposibil să ştim tot despre toate. Însă trebuie să ne ferim de nişte judecăţi pripite prin adunarea de date, punerea unor întrebări şi căutarea unor martori corespunzători.

Dumnezeu nu acceptă să trăieşti oricum

Când vrei să participi la o festivitate, te îmbraci frumos dorind să faci o impresie bună.

Contează cum arăţi şi ce vor gândi ceilalţi participanţi despre tine.

Ce satisfacţie, când unii încep să şuşotească între ei, zicând despre tine: „uite, ce bine arată!

Uite, ce elegant e!

S-au holbat la tine şi te invidiază.

Nu-i de mirare, că şi astăzi mulţi cred că hainele fac oamenii.

Îmbrăcămintea stabileşte înfăţişarea ta exterioară.

Însă lăuntrul tău, caracterul şi personalitatea ta sunt modelate de alte unelte de înfrumuseţare.

Oricum ai arăta în exterior, după ce dispare prima impresie, oamenii din jurul tău se vor uita la caracterul tău. Iar cea mai preţioasă unealtă de înfrumuseţare a caracterului este sfinţenia.

Din ea răsar celelalte trăsături care împrăştie un miros bun în jurul tău.

Dumnezeul creator, care în secret priveşte cu atenţie viaţa ta şi cu care într-o zi te vei întâlni faţă-n faţă, preţuieşte cel mai mult sfinţenia.

Aceasta este cel mai plăcut miros înaintea Lui.

„Fiţi sfinţi, că Eu sunt sfânt”

– răsuna glasul Lui de-a lungul vremurilor.

Sfinţenia este ca haina curată.

Haina-ţi proaspăt spălată răspândeşte un miros plăcut care atrage imediat atenţia celorlalţi.

La fel, când sufletul tău este curat, răspândeşte un aer plăcut în jurul tău.

Dumnezeu nu acceptă să trăieşti oricum......

Sfânt e Dumnezeu! înaintea Lui, aşa cum nici prietenilor tăi nu le-ar plăcea să apari între ei în haine murdare şi urât mirositoare.

Motivul simplu este că însuşi Dumnezeu este sfânt.

Cu aproape trei mii de ani în urmă, un profet, numit Isaia, a intrat în templul din Ierusalim şi a avut o viziune despre Dumnezeu şezând pe tronul Său.

Totul strălucea de gloria lui Dumnezeu.

Nişte îngeri strigau neîncetat: „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul atotputernic”, acoperindu-şi faţa şi picioarele cu aripile lor.

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: ,,Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui”! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: ,,Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

Mai întâi atracţia sfinţeniei.

Sfinţenia atrage, uimeşte, produce satisfacţie prin curăţia ei.

Îngerii erau mereu în jurul lui Dumnezeu.

Raiul, unde vrem să ajungem după încheierea vieţii pământeşti, este ca un loc de vis, pentru simplul motiv că prezenţa sfinţeniei lui Dumnezeu îi dă o savoare unică.

Acolo nu este urmă de răutate, de certuri, de dureri, de neplăceri, de violenţă, de lacrimi, pentru că sfinţenia lui Dumnezeu îl protejează de acestea.

Însă din sfinţenia lui răsare şi dragostea.

Dacă nu-i urmă de răutate, de păcat, atunci dragostea se manifestă în toată splendoarea ei.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de ai săi străluceşte în ceruri fără să fie umbrită de suferinţe, de pierderi sau de neajunsuri.

Aici pe pământ lumina sfinţeniei şi astfel puterea ei de atragere este slăbită de falsa impresie că viaţa atractivă este cea în care Dumnezeu este ţinut cât mai departe de interesele noastre personale.

Încercarea de a-L elimina pe Dumnezeu din viaţa personală rezultă în dispariţia oricărei urme de sfinţenie aici pe pământ.

De aceea profetul Isaia a înţeles în al doilea rând că sfinţenia lui Dumnezeu aduce cu sine un standard moral pentru a proteja curăţia, a nu o lăsa să fie amestecată cu murdăria.

De aceea sfinţenia divină aruncă lumină automat asupra calităţii vieţii tale.

Isuse! Mângâierea mea

Să nu mă laşi

În lumea cea străină…

În ea eu n-am nici un locaş

Decât a Ta lumină.

Să nu ma laşi

Nicicând fără Cuvântul

Numai în El îmi odihnesc

Şi inima şi gândul…

Căci neamul şi familia

Mi le-am aflat în Tine

Să nu mă laşi

Nicicând fără de Tine.

Îţi mulţumesc…

Cântând pe câte-o creangă

Căci numai Tu mi-ai ocrotit

Viaţa mea întreagă.

Chiar dac-aş fi pân’ la sfârşit

O viaţă-nsingurată

Îţi mulţumesc că mi-ai primit

Jertfirea mea săracă…

O, Isuse, mult te-am supărat

Când de Tine m-am îndepărtat

Dar în bunătate m-ai vegheat

M-ai întors şi m-ai salvat

Lasă-mă să-ţi cânt neîncetat…

Nu este durere pe pământ

Ca păreri de rău prin Duhul Sfânt…

Cine a gustat bunătatea Ta

Nu-şi mai alină inima

Cu nimic de pe lumea aceasta…

De aceea eu Te chem acum

Şi puterile mi le adun

Când smerită-mi va fi inima

Fă cu ea ce-Ţi va plăcea!

Că Ţi-am dat-o ca să-Ţi pot cânta

O, Isuse! Mângâierea mea!…

însetaţi după Duhul

Ioan 7:37

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Nu m-am gândit să scriu nimic special despre sete.

Este un sentiment cu care ne întâlnim atât de frecvent şi ni-l satisfacem cu atâta uşurinţă, încât nu ne prea gândim la el cu seriozitate.

Dacă apa ar fi o problemă pentru noi, măcar pentru un timp, atunci perspectiva noastră asupra setei s-ar modifica radical.
Noi risipim atâta apă!

Ne picură robinetele, ne curg toaletele, lăsăm să curgă apa fără nici o problemă.

Este atât de la-ndemână, încât nu o preţuim deloc!

Apa se găseşte pe rafturile magazinelor, în fântâni de băut, în aparate de servit apa prin birourile noastre, pretutindeni.

Curge în râul ce trece prin oraş, o vedem zbătându-şi valurile pe ţărmul oceanului,mării, când mergem la ocean sau mare să ne relaxăm la sfârşit de săptămână, este sub barca în care plutim pe lacul din vecini.

Apa!

Este pretutindeni.
Acum, cei ce trăiesc prin pustiuri, s-ar putea să preţuiască apa mai mult decât noi!

Pe distanţele de zile dintre oaze, apa trebuie transportată cu grijă şi fiecare picătură trebuie economisită.

Sau probabil copiii africani, pe care-i vedem slabiţi din cauza subnutriţiei, numai piele şi os, s-ar putea să preţuiască apa… că este atât de rară pentru ei.
Isus a strigat cu privire la sete.

„Dacă însetează cineva”!

Desigur că acum două mii de ani, în Israel, setea de apă era ceva obişnuit.

Nici astăzi, în Israelul modern apa nu se risipeşte .

Dar Isus nu vorbea despre apa fizică, nici despre setea fizică.

El vorbea despre o altfel de sete, una a spiritului.
Noi cunoaştem o sete ca aceea pe care omul firesc încearcă să o umple adesea cu lucruri, cu emoţii, cu plăceri.

Sex, bani, putere, împliniri, educaţie, etc.

Şi pentru că lucrurile acestea nu stâmpără setea lor,ei se îndreaptă mereu spre altele, sau spre mai mult din cele ce le-au încercat deja, sperând că dacă se măreşte cantitatea, se va produce saltul calitativ…

Dar totul este în zadar.

Noi, creştinii ştim că satisfacerea acestei sete este numai în Dumnezeu.

Dar omul lumesc nu însetează după Dumnezeu, deoarece nu-L poate pricepe pe Dumnezeu, nu are capacitatea de a-L „bea” pe Dumnezeu .

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte 1 Corinteni 2:14 .

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte).

Deeci Isus nu acestei categorii se adresa.

Ştim din citirea în continuare a textului din care am luat versetul 37 din Ioan 7, că Domnul vorbea de o sete după Duhul Sânt.

Omul firesc nu cunoaşte această sete.

El trebuie mai întâi să ajungă la convingerea că are nevoie de Dumnezeu.

Abia mai pe urmă vine setea după Duhul!
Setea despre care vorbeşte Domnul aici este a celui ce a gustat apa Domnului dar a ajuns să fie gol, însetat.

Cum poate un creştin care a gustat şi a văzut că bun este Domnul să ajungă gol şi însetat?

Doar nu a spus Isus femeii Samaritence: Ioan 4:14

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică.”

Într-un loc Domnul zice că în veac nu-i va fi sete celui ce bea din apa Lui, apoi mai târziu strigă celor însetaţi să vină!

Şi noi am venit la Isus după plinătatea cu Duh Sfânt, dar totuşi ne este mereu sete după mai mult!

Şi nu doar că ne este sete după mai mult, că aceasta poate fi explicat prin urcarea noastră „din slavă în slavă” cum zicea Pavel; adică, fiecare etapă atinsă, fiecare „plinătate” dobândită, este punctul de plecare spre un alt nivel.
Creştinul devine însetat când nu bea mereu, zilnic, clipă de clipă din apa Duhului Sfânt. Cum bem altă apă, cum devenim însetaţi după Duhul.

Câteodată setea este abia percepută, aşa ca un susur blând…

Dacă trec multe zile fără să bem din Isus, atunci setea devine mai pregnantă, mai puternică.

Dacă trece şi mai mult timp, setea devine tot mai slabă, până când dispare de tot.
Singurul fel în care putem păstra o „sete sănătoasă” de Domnul este ca să bem mereu din El.

Pentru noi strigă încă şi azi Isus:

- „dacă îi e sete cuiva”!

Şi mie, îmi e nespus de sete, chiar acum!

starea inimii mele

Aceasta e starea inimii  mele; 

-o inima mai aleasa, mai plina de dragoste, de iertare, de pace.

Acum vreau sa Te slujesc prin faptele mele si sa m-apropi mai mult de Tine.

Te laud ca esti Prietenul meu de aproape ce-atinge sufletul meu cu bunatatile Sale si ma-ndeamna sa lupt chiar si in momentele cele mai grele.

 Si-Ti multumesc ca fericirile mele izvorasc din Tine, pentru ca Tu esti fericirea mea, iar eu iubesc perfectiunea Ta care se descopera zi de zi mai noua pentru mine. 

Si-acum nu-mi mai sunt straine soaptele Tale, pentru ca am invatat sa privesc mai mult cu inima si cu acel gol ce L-ai pus in mine ca sa-L umpli la timpul potrivit cu Tine.

Te vad in fiecare curcubeu si Te miros in fiecare parfum de floare,

Te simt in fiecare picur de ploaie ce m-atinge si Te-aud in fiecare ras de copil.

Stiu ca esti un Dumnezeu si-al lucrurilor mici, si-al celor mari.

Am invatat ca totul are o vreme si-o masura si nimic nu misca fara ca Tu sa poruncesti

si vad bunatatile Tale oglindite in fiecare pas al fiintei mele.

Doar un orb n-ar putea sa vada ca dincolo de ce se vede sta Cel nevazut care zice si totul ia fiinta.

 Iti multumesc ca si pentru mine este vremea sa Te vad prin credinta si Te laud ca-Ti faci timp sa-mi arati ca existi si prin natura si prin Cuvant.

E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti...