Un crestin nu traieste izolat pe un varf de munte . Un crestin traieste in lume, si va trai aici pana cand va muri, sau pana la revenirea lui Isus. Tocmai de aceea, traind in lume, risca sa preia constient sau nu felul ei de-a fi, mentalitatile, perspectivele acesteia.
Risca sa cada in diverse capcane daca nu-si stie cu precizie locul, statutul, si rolul.
Locul
Sa nu cadem in capcana de a ne vedea situati pe o treapta superioara altora (crestini sau nu), dar mai ales, pe aceeasi treapta cu Isus. Cadem de multe ori in capcana ingamfarii. Din cauza cunostintelor acumulate sau a parerii bune pe care o avem despre noi, riscam sa ne vedem mult deasupra celorlalti. Pentru ca noi, crestinii, „nu facem ce fac altii, nu gandim cum gandesc altii (sau cel putin nu dam pe fata) si nu vorbim cum vorbesc altii”.
Nu-i asa? Oare asa sa fie? Sau uneori ne abtinem sa facem, sa gandim si sa vorbim in public ceea ce stim ca nu trebuie sa fie caracteristic unui crestin? E o capcana in care cel rau ne atrage dandu-ne iluzia ca suntem buni. Desi scrie clar in Biblie ca „nu este nici un om neprihanit, nici unul macar” Romani 3.10 si „toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar” Romani 3.12. Stim asta, dar nu e comod „de inghitit”. Asa ca preferam sa nu ne vedem bârna. Iar de aici la a-i judeca pe ceilalti nu mai e decat un pas. Si s-a mai adugat un pacat pe lista… si am mai coborat o treapta…
Cand privesti la cei din jur risti doua lucruri: fie sa te vezi pe tine deasupra lor si te ingâmfi, fie sa te vezi mult sub „valoarea” lor si atunci cazi in disperare, in sentimentul esecului. Ambele sunt impresii, iluzii, pentru ca nu avem toate datele problemei pentru a fi obiectivi. Nu ne comparam cu ceilalti, ci cu imaginea,impresia pe care ne-am facut-o despre ceilalti. Astfel ca rezultatul nu poate fi relevant.
Cand te uiti la tine risti sa faci aceeasi comparatie cu altii, si sa te vezi grozav din cauza instinctului de conservare sadit adanc in om. Sau, daca faci comparatie intre tine si Isus iti vei vedea micimea, si atunci te vei simti apasat de personalitatea si perfectiunea Lui in raport cu tine: realitatea – de data aceasta.
Un crestin trebuie sa priveasca numai la Isus, fara sa faca comparatii: Isus sa fie idealul lui, nu etalonul. Isus sa fie Model in viata, nu termen de comparatie; sa nu se compare nici el cu Isus, dar sa nu-i compare nici pe ceilalti cu Isus. Privind la Isus, si dorind ca El sa-i fie model si ideal, crestinul se va stradui sa faca voia Tatalui, nu fortat, ci din dragoste.
Un alt risc este capcana lui „si ceilalti fac la fel”. Ceilalti, care isi spun “crestini” sau nu. Pentru ca “nu orisicine-mi zice “Doamne Doamne!” va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri” (Matei 7.21). Daca nu-ti selectezi anturajul, risti sa te molipsesti de la cei care sunt langa tine, de la cei pe care-i admiri. Daca-l admiri pe cel ce-L batjocoreste (prin vorba sau fapta) pe Isus, vei face si tu la fel. Te vei complace in acea situatie, vei gasi placere in ea si in cei ce fac acele lucruri. “Si macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1.32)Daca-L admiri pe Isus, il vei urma pe El si vei lasa in urma poftele firii pamantesti din Galateni 5.
Statutul
Care este statutul crestinului care-L urmeaza pe Isus? Conform lui Isus: “Mama Mea si fratii Mei sunt cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu, si-l implinesc” Luca 8.21. Nu e suficient sa ne numim crestini. Acest apelativ ne da drepturi, dar si indatoriri. Care sunt acestea?
Avem dreptul sa ne numim nici mai mult nici mai putin decat “copii ai lui Dumnezeu”. Nu e o ingamfare, e o declaratie biblica: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu”. Ioan 1:12.
Dar asta ne obliga. La o rupere de pacat, la a-i iubi pe ceilalti asa cum ne iubeste si Isus pe noi. Pentru ca “prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.” Ioan 13.35. Si nu numai, ci faptul ca suntem ai Lui ne obliga sa intoarcem cu dragoste si celalalt obraz atunci cand primim o lovitura. I-ar fi atat de simplu lui Dumnezeu sa distruga tot ce nu-i place… Dar din multa dragoste (poate prea multa, dupa parerea celor ce-i pun rabdarea la incercare), El rabda. Rabda batjocura adresata crestinului, si ii da acestuia putere sa intoarca si celalalt obraz. Rabda cu dragoste (si probabil cu lacrimi) sa-Si vada numele murdarit, desi ar fi de ajuns un gest mic al Lui si s-ar face dreptate.
Am auzit odata o ilustratie care m-a pus pe ganduri. Stim ca nu cuiele l-au tintuit pe cruce pe Domnul Isus. Stim ca la puterea pe care o avea (si a dovedit-o in atatea si atatea minuni pe care le-a facut) putea sa se smulga in orice moment de acolo de pe cruce, sa coboare si sa Se salveze. Stim ca din dragoste pentru om a ramas acolo pe cruce pana la moarte. In ilustratia la care ma refer, cineva spunea ca o armata de ingeri era in ceruri la rastignirea lui Isus, cand El era pe cruce. Erau cu totii cu ochii pe El, in stare de alerta. Atentia le era indreptata spre El, si concentrarea maxima: o singura miscare, un singur gest daca El ar fi facut, daca ar fi miscat chiar si putin degetul mic de la mana, ei ar fi intervenit intr-o clipita. Cerul i-ar fi sarit in ajutor. Dar dragostea Lui pentru om a fost mai mare decat dorinta de a-Si pune capat chinului. A rabdat totul pana la capat pentru ca noi, „pocaitii”, cum suntem numiti in bataie de joc cei care credem in Numele Lui, sa avem usa deschisa la Tatal, sa avem usa deschisa spre Cer.
Care este statutul pocaitului? Ce este el? Isus il numeste mama si frate. Dumnezeu il considera copilul Lui. Mai conteaza altceva?
Rolul
Care este rolul crestinului? Este mai usor in lume pentru un necredincios decat pentru un crestin. De ce? Pentru ca necredinciosului lumea i se potriveste ca o manusa. Gandeste ca ea, simte ca-i apartine. Dar crestinul? Ii place in lume? Cand spun „in lume” ma refer la locurile din lume in care stim ca se fac lucruri pe care Dumnezeu le detesta. Nu ma refer la comunitatile de crestini in care o parte au privilegiul sa traiasca.Se simt bine crestinii intr-o lume in care cel rau sta pe buzele tuturor, in care bautura, distractiile, vorbele deocheate, sunt considerate nevinovate? Se simt bine crestinii intr-o lume in care concesiile facute Cuvantului te transforma intr-un om “descurcaret”, intr-o lume in care Dumnezeu e pe buzele tuturor de Paste si de Craciun, cand “suntem mai buni”, apoi o luam de la capat, pentru ca a trecut spiritul sarbatorilor? Intr-o lume in care El este slavit doar cu vorba, dar nu si cu fapta? Sigur ca nu. Si atunci, o parte dintre crestini se intreaba uneori pe buna dreptate: de ce nu ne ia Dumnezeu de aici, sa ne duca unde-i place Lui? De ce, dupa ce ne-a chemat, ne lasa sa traim in conditiile astea, sa auzim ce auzim, sa vedem ce vedem, si sa fim considerati ciudati? Sau chiar ca lumea sa ne considere pe noi ca aflandu-ne pe o cale gresita?
Isus ne-a spus sa indraznim: „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33.
Ne-a spus sa avem incredere in El: “Sã nu vi se tulbure inima. Aveti credintã în Dumnezeu, si aveti credintã în Mine” Ioan 14.1.
Ne-a spus ca se va intoarce dupa noi: “În casa Tatãlui Meu sunt multe locasuri. Dacã n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mã duc sã vã pregãtesc un loc. Si dupã ce Mã voi duce si vã voi pregãti un loc, Mã voi întoarce si vã voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sã fiti si voi” Ioan 14.2,3.
Isus nu minte.
Isus ne-a spus sa intoarcem si celalalt obraz. Si o vom face, chiar daca suntem numiti in sens peiorativ pocaiti, sau cu cuvinte pe care nu vreau sa le repet aici. Intoarcem obrazul in Numele Lui.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
