Eficienta evanghelizarii

Eficienta evanghelizarii, conform ep. Galatenilor; 

Evanghelia, vestea buna a mantuirii omului prin credinta in jertfa de pe cruce a Domnului Isus, a fost anuntata pentru prima data de ingeri, atunci cand “in Betleemul din Iudeea, s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos-Domnul”.

Dar dupa aceea, intreaga responsabilitate a predicarii Evangheliei, a ramas asupra oamenilor credinciosi.

Lor, ucenicilor Sai, le-a spus Domnul Isus:

”Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia”.

Dumnezeu n-a dat aceasta sarcina ingerilor, ci oamenilor mantuiti.

Ingerii n-au intervenit decat sa le spuna unor oameni unde sa mearga, pentru a afla vestea mantuirii  lui Saul ii spune Domnul Isus sa mearga in cetate,dar vestea mantuirii i-o da Anania, care de asemenea, a fost trimis la el de un inger. 

La sutasul Corneliu a venit un inger, dar l-a trimis la Petru sa-i vesteasca Evanghelia.]

Inca de la inceputul cartii Galateni, se pune baza evanghelizarii.

Aceasta este ca apostolul trebuie sa fie”nu de la oameni, ci prin Isus Hristos, si prin Dumnezeu Tatal, care L-a inviat din morti.

”Numai cei ce L-au cunoscut pe Hristos si au fost “alesi”si “trimisi” de El, vor putea face o evanghelizare eficienta.

Ei fiind “inradacinati in Hristos”,nu vor putea fi “tulburati”, nici nu vor voi “sa placa oamenilor, ci lui Dumnezeu”. -”Evanghelia” lui Pavel, nu este de fapt, a lui, ci este “de origine dumnezeiasca,” este invatata prin “descoperirea lui Isus Hristos”.

Numai o astfel de Evanghelie , a putut face dintr-un “impotrivitor si un prigonitor al Bisericii”, un apostol.

Eficienta Evangheliei lui Pavel, este data de faptul ca el “a fost pus de-o parte din pantecele maicii sale”, sa vestesca pe Hristos”intre neamuri”.

-Apoi, Aapostolul Pavel a primit incuviintarea celorlalti apostoli, care fusesera ucenici ai Domnului Isus.

-El a tinut cu tarie sa-i convinga ca totul, in ce priveste mantuirea, este dat prin har, prin credinta in jertfa Domnului Isus, si nu prin pazirea legii.

Acest lucru il spune cu tarie Galatenilor: -galateni 3:3.Pentru aceasta, il da exemplu pe Avraam, care “a crezut pe Dumnezeu si credinta aceasta i-a fost socotita ca neprihanire”Gal.-3:6.

-Ap. Pavel indreapta privirea galatenilor spre Hristos, care “s-a facut blestem pentru noi”, rascumparandu-ne din blestemul legii. 

Legea a fost numai un “indrumator” spre Hristos.

-Ap. Pavel indeamna la slobozenie, dar umbland “carmuiti de Duhul”, nu de firea pamanteasca, deoarece ea a fost rastignita odata cu Hristos.

In ep. Galateni sunt date sfaturi ale ap. Pavel catre crestinii bisericii de acolo. Iata cateva:

-sa nu caute slava lumii

-sa indemne si sa mustre cu blandete pe cei ce gresesc

-sa-si poarte sarcinile unii altora-sa nu oboseasca in facerea binelui

-sa nu se laude , decat cu Hristos.

Concluzii :

-pentru evanghelizatorii de azi,

Daca vrem astazi sa evanghelizam, trebuie sa tinem si noi cont de aceleasi lucruri.

-Cel ce face misiune sa fie intors la Domnul, nascut din nou.

-Sa aiba incuviintarea unei biserici.

-Sa accentueze catre cei carora le vesteste Evanghelia, ca mantuirea se capata numai prin credinta in Hristos, fara nimic altceva adaugat .

-Cei mantuiti trebuie sa traiasca o viata sfanta, plina de darurile Duhului Sfant, nu de firea pamanteasca. Dă, Doamne, har si evanghelizatorilor de azi, ca si celor dintâi crestini!

mulțumiri....

 Îți mulțumim Doamne, pentru zile de trudă,
Când izvoarele pustiei erau uscate;
Și mai întâi am cunoscut ce adâncime de nevoie
Poate dragostea Ta să împlinească.

Îţi mulţumim pentru acea odihnă în El
Pe care doar cel obosit o cunoaște –
Mila desăvârșită, minunată
Pe care trebuie negreşit să o învățăm aici jos.

Îl cunoaștem așa cum nu L-am fi putut cunoaște
Prin anii de aur ai cerului;
Acolo vom vedea fața Sa glorioasă.
Dar Maria I-a văzut lacrimile.

Atingerea care vindecă inima rănită
Nu este simțită acolo sus;
Îngerii Săi cunosc binecuvântarea Sa,
Sfinții Săi trudiți cunosc dragostea Sa.

adevaruri biblice pentru toti....

Vechiul necaz nu se rezolva fara durere, vechea suferinta persistenta nu va pleca si nu va muri ascultatoare la porunca noastra. 

Ea trebuie smulsa din inima noastra, ca o planta din pamant; trebuie extrasa, ca un dinte, in agonie si sange.

 Trebuie data afara cu forta din sufletul nostru, asa cum Hristos a dta afara din Templu pe schimbatorii de bani.

Trebuie sa ne otelim pe noi insine impotriva acestor triste realitati, si sa recunoastem fara sa ne autocompatimim, ca acesta este cel mai condamnabil pacat al inimii omenesti.

Rugaciune:
Tata vreau sa Te cunosc, dar inima mea lasa se teme sa cedeze nimicurile ei. 

Nu ma pot desparti de ele, fara ca inima mea sa sangereze si nu incerc sa ascund de Tine groaza despartirii. 

Vin tremurand, dar vin. 

Te rog, smulge din inima mea toate lucrurile care le-am indragit, si care au devenit parte integranta a vietii mele individuale, pentu ca tu sa poti intra si locui aici fara niciun rival. 

Fa loc pentru picioarele Tale slavite. 

Inima mea nu va mai avea nevoie de stralucirea soarelui, pentru ca Tu insuti vei fi lumina ei, si nu va mai fi noapte acolo.

 In Numele lui Isus, Amin!

În casa ta

 În casa ta iubit prieten

Conducător să fie Isus,

Să nu dai loc nicicând la ceartă

C-aşa-i s-ajungi în ceruri sus.

 Mai bine-o bucată de pâine uscată

Iubire şi pace în casă să ai,

Decât o casă plină de cărnuri,

Cu ceartă n-o s-ajungi în Rai.

În casa ta iubit prieten,

Să nu dai loc la ce e rău,

Cuvântul sfânt, scris în Scriptură

În inimă să-l porţi mereu.

Din casa ta, iubit prieten

Vecinii s-audă mereu,

Cântări de laudă şi slavă

Mărind pe bunul Dumnezeu.

 Să ne ferim cu toţi de ceartă

Că ea vine de la cel rău,

Mai bine cu psalmi şi cântare

C-acolo este Dumnezeu.

să trăim Cuvântul Sfânt!

Inima trebuie sa fie pazita – Proverbe 4:23

Cuvantul lui Dumnezeu in inima ne tine departe de pacat – Psalmul 119:11

Credinta este in inima – Romani 10:10

Legamantul cel nou este scris in inima – Ieremia 31:33

De aceea spiritul legii trebuie sa fie in inima – Romani 2:29

Dumnezeu a trimis in inimile noastre Duhul Fiului Sau – Galateni 4:6

Totusi, o inima rea si necredincioasa ne desparte de Dumnezeu – Evrei 3:12

Si cea mai religioasa inima poate fi inselata – Iacov 1:26

Nu ne putem lauda cu adevarul daca in inima avem dusmanie – Iacov 3:14

Curatindu-ne inima ne apropiem de Dumnezeu – Iacov 4:8

Cei cu inima curata, Il vor vedea pe Dumnezeu – Matei 5:8

Cea mai mare porunca incepe in inima – Matei 22:37

Dumnezeu cere ca adevarul sa fie in adancul inimii – Psalmul 51:6

Cunoasterea adevarului ne face liberi (Fii) – Ioan 8:31-36

învaţă ....

....înţelege că doar cel care e capabil să te iubească în orice circumstanţe, îţi poate aduce fericirea pe care ţi-o doreşti.

...înţelege că adevăraţii prieteni sunt puţini şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

...învaţă că a te scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, doar cei iertaţi cu adevărat o pot face.

...înţelege că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca prietenia lui să nu mai fie la aceeaşi intensitate niciodată, şi vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua să facă rău celui rănit, tot restul vieţii.
..învaţă că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană fără să-şi repare greşeala, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate.

...învaţă să nu aştepţi  totul de la alţii, aşa că, începe să-ţi plantezi propria grădină, împodobindu-ţi propriul suflet, în loc să mai aştepţi ca altcineva să-ţi tot aducă flori.

...învaţă că grăbind sau forţând unele lucruri să se petreacă, în final, ele să n-or să mai fie aşa cum sperai, căci numai Dumnezeu face toate lucrurile frumoase şi la vremea lor.

...învăţă că în faţa unui mormânt, nu mai are nici un sens să încerci să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, că ţi-e dor, că ai nevoie, că vrei să-i fii prieten.

...învaţă ce bine e să fii învăţat corect şi ce rău este să fii învăţat eronat.

...învaţă Psalmul 19 şi apoi Psalmul 119.

Rugăciunea

Rugaţi-vă întotdeauna, în toate împrejurările. Prin rugăciune ne exprimăm dependenţa de Dumnezeu. Neglijarea rugăciunii personale este calea sigură spre faliment total în viaţa unui creştin. Am urmărit drumul mai multor creştini. Am remarcat progresul şi succesul unora şi am deplâns eşecul altora. Într-o mare măsură aceste rezultate s-au potrivit cu stăruinţa sau neglijarea rugăciunii (Mat. 6:6). Începutul lucrării personale a Domnului a fost marcat de rugăciune (Luca 3:21). Lucrarea celor doisprezece a fost precedată de o noapte de rugăciune (Luca 6:12). Lucrarea puternica a lui Dumnezeu în Europa poate fi urmărită până la o întâlnire de rugăciune pe malul unui râu (Fapte 16:13). Ilie s-a rugat cu toată convingerea ca să nu plouă şi nu a fost ploaie timp de trei ani şi jumătate. S-a rugat din nou pentru ploaie şi a plouat (Iacov 5:17). Convertirea a 3000 de suflete a urmat unei întâlniri de rugăciune desfăşurată în zece zile (Fapte 1 şi 2).

Un om al rugăciunii poate ajunge la nişte rezultate măreţe; în timp ce slujitorul lipsit de rugăciune, chiar dacă este capabil, este lipsit de putere şi slab. Un om al rugăciunii are o putere extraordinară. În el însuşi este slab şi lipsit de apărare, dar prin rugăciune el poate să apeleze şi să se bizuie pe resursele Atotputernicului Dumnezeu. Începe şi termină fiecare zi cu Dumnezeu în rugăciune. Vorbeşte-I des. Vorbeşte-I în orice împrejurare. Dacă ai păcătuit, mărturiseşte-I imediat, nu aştepta niciodată. Fă-L pe Dumnezeu prietenul tău zilnic şi asigură-te că Îi spui orice se întamplă – bucuriile şi necazurile tale.

Iubirea şi iertarea,

Iertând găsesc fericirea,
Acolo,sus pe Stânca Ta.
Acolo-i scrisă nemurirea,
Când pe greşit îl pot ierta.

E greu...s-arunci gândirea,
De clipa când te-ai întristat.
Dar,mult şi dulce e Iubirea,
Acelui...ce toate le-a iertat!

Acum golesc chiar şi durerea,
Vorbindu-i Domnului Isus.
Îndată,El...îmi ia povara,
Apoi mai urc o treaptă-n sus.

Iertând...primesc iubirea,
Când iert pe-acela vinovat.
Văzând în mine fericirea
Că am iertat şi sunt iertat!

Iubirea,precum şi iertarea,
Sunt aşa zis...două surori.
Prin ele noi avem salvarea,
De-a zbura în sus spre nori.

Acum deci,soră şi frate,
De mai eşti azi... supărat.
Hai,lasă...uită-le pe toate
Şi fii cu toţii...împăcat!

Isuse, tu esti pacea mea

Isus izvor sublim de sfanta mangaiere,
In ceasul greu de incercari si-n clipe de durere,
Isuse, tu esti stanca mea cand sunt fricos si tremur
Cetate-n care m-am ascuns in zile de cutremur.

Isuse, tu esti pacea mea si-a inimii comoara,
Din clipa cand mi-ai ridicat a inimii povara.
Esti sfanta stea ce-mi luminezi in nopti cu vijelie, 
Si soare sfant ce ma-ncalzesti in zi de veselie.

Esti Painea care ma hranesti, duhovniceasca mana,
Balsamul ce mi-a vindecat a sufletului rana,
Isuse scump, Isus iubit, dumnezeiasca apa,
In care sufletul trudit se spala si se-adapa.

Esti trandafir, esti sfantul crin, parfum din flori divine,
Sub crucea Ta ma plec, ma-nchin, esti totul pentru mine.
Invata-ma un cantec nou ce nimenea nu-l stie,
Ca pentru tot ce mi-ai facut, sa-ti cant o vesnicie.

Totul este posibil cu Dumnezeu.

Ieremia 32,27b: Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?
Dumnezeu pune întrebarea pentru a ne pune pe gânduri. În versetul 17 ni se răspunde deja la întrebare:
Ieremia 32,17:
Ah, Doamne, Dumnezeule, iată Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins, nimic nu este de mirat din partea Ta!
Totul este posibil cu Dumnezeu.
 Nimic nu este prea greu pentru El.
 Dar Îl putem mărgini prin ceea ce poate face în viaţa noastră.
Cum Îl mărginim pe Dumnezeu:
 prin faptul că nu cerem.
Iacov 4,2b:
Şi nu aveţi pentru că nu cereţi;
Mulţi îşi doresc diferite lucruri, dar nu se roagă pentru ele.
Schimbă-ţi dorinţele în rugăciuni.
Chiar dacă Dumnezeu ştie dinainte ce vom cere, doreşte totuşi ca să le cerem.
Cum ar putea El să răspundă la rugăciuni pe care nu le-am făcut niciodată?!?
Matei 7,7-11:
Cereţi, şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide!
Căci orişicine cere, capătă, cine caută, găseşte, şi celui ce bate, i se deschide.
Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pîine, să-i dea o piatră?
Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
Deci, dacă voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

Mulţi creştini sunt ca şi fiul mai mare din parabola fiului risipitor.
 De fapt au acces la toată moştenirea, tot ceea ce este a Tatălui,este şi a lor, dar ei nu cer nimic din acestea.
prin faptul că cerem prea puţin.
Cîteodată creştini se comportă ca şi sardinele mici din ocean, care beau doar foarte puţin, de teamă că pot seca oceanul, dacă beau prea mult.
Cîteodată ne rugăm aşa de puţin, facem rugăciuni aşa mici, încît le putem şi da răspuns…
Dumnezeu, prin cuvîntul Său, a pus în mişcare galaxii. El gîndeşte altfel decît noi.
 Problema noastră pentru El nu este problemă.
 Cererile noastre sunt expresia credinţei noastre.
Trebuie doar să credem în puterea lui Dumnezeu.
Vestea cea bună este: credinţa noastră poate creşte.
 Credinţa vine prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, dar ca şi muşchii, creşte doar dacă îl folosim şi îl antrenăm.
Vei fii uimit cât de mult va creşte credinţa ta, când începi să o foloseşti.
prin gândurile noastre.
Psalm 78,41-43:
Da, din nou şi din nou L-au ispitit pe Dumnezeu şi au necinstit pe Sfântul lui Israel.
Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a eliberat de duşman,
de semnele pe care le-a făcut în Egipt şi de minunile Lui din câmpia Ţoan:
De aceea iudeii sărbătoreau paştele, şi noi cina Domnului, pentru a ne aminti de aceasta.
Mt 16,9-10:

Tot nu înţelegeţi sau nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?
Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni şi câte coşuri aţi ridicat?
Ucenicii au experimentat înmulţirea de hrană prin propiile lor mâini, şi totuşi Isus trebuia să le aducă aminte de aceasta.
 Dar nici noi nu stăm mai bine aici.
 Adesea trecem printr-o problemă mare.
 Isus ne ajută să trecem prin ea dar noi puţin mai târziu ne preocupăm de alte probleme.
Trebuie să ne amintim de ceea ce Dumnezeu a făcut deja în viaţa noastră.
Aminteşte-ţi problemele şi apoi meditează la Dumnezeu, cum ţi-a ajutat (şi nu altfel). 

Când ne amintim de ceea ce Dumnezeu a făcut deja în trecutul nostru, atunci credinţa noastră creşte pentru prezent şi viitor.

 Dacă Dumnezeu ţi-a putut ajuta odată, El o mai poate face din nou.
Dumnezeu cunoaşte greutăţile tale.
Depărtează lucrurile care Îl mărginesc.

Rugăciunea unui părinte...

Doamne, venim astăzi înaintea Ta, şi îţi aducem mulţumire.

 Tu ești mereu cu noi şi îți simțim prezenţa, doresc să ne faci mai buni, să ne ierţi şi să ne întăreşti.

Îţi mulţumesc Doamne pentru toate lucrurile pe care le faci pentru noi, îţi multumesc pentru sănătate, îţi multumesc pentru că  astăzi ne putem închina Ție … te iubesc Tată.

Îţi mulţumesc Doamne pentru tinerii Bisericii, pentru că îşi dedică timpul liber lucrării Tale şi sunt o bucurie pentru noi cei bătrâni, şi pentru întreaga Biserică. 

Te rog să le răsplăteşti truda cu binecuvântările Tale veşnice…să îi ţi aproape de Tine şi să-i întăreşti în credinţă Doamne.

Îţi mulţumesc pentru bătrânii Bisericii Doamne, pentru cei prezenţi şi pentru cei care sunt la casele lor, în boală sau slăbiciuni trupeşti, lasă binecuvântarea Ta peste ei Doamne…

îţi aşteptăm venirea, aşteptăm îndeplinirea promisiunilor Tale…

Glorie Ţie…

Doamne acum la sfârşit, rămâi Tu cu fiecare dintre noi, păzeşte-ne pașii noștri azi, ajută-ne să împlinim ce ne înveţi, să Te-ascultăm, să-Ţi semănăm şi să Te iubim cu iubirea cu care Tu ne iubeşti…

Pentru toate îţi mulţumesc Tată, în numele Fiului Tău Isus Hristos şi prin Duhul Sfânt m-am rugat…

Amin.

sa veghem cu grija la alegerile pe care le facem

Dumnezeu a creat pe Adam acolo in gradina Eden. El a pus nume la toate animalele si vietuitoarele care au fost aduse atunci la el. Insa pentru om nu s-a gasit nici un ajutor printre ele si omul s-a simtit singur. Atunci Domnul l-a adormit pe Adam si din coasta sa i-a facut un ajutor potrivit, si acest ajutor a fost numit de barbat, femeie.

Femeia a fost facuta din Adam dar la randul sau si barbatul apare pe lume nascut prin femeie. Si astfel Domnul a creat pentru om un ajutor potrivit. Nu a creat o femeie care sa il tina sub papuc, nici o sclava sau servitoare, ci un ajutor. Acest ajutor poate fi reciproc si foarte pretios in anumite momente ale vietii si creat in asa fel incat in familie sa se poata completa unul pe altul in functie de personalitatea fiecaruia pentru a fi un sprijin atat in situatiile placute cat si in cele mai putin placute.

Astfel putem spune ca femeia poate fi o influenta deosebita in viata barbatului său si in casa in care traieste. Ea poate influenta pozitiv sau negativ viata celor de langa ea si in principal viata sotului sau. Biblia in parcursul istoriei pe care o cuprinde ne arata ca aceste influente au existat inca din cele mai vechi timpuri.

Sarah l-a numit pe Avram domnul ei, si acesta a ramas domnul ei pana cand ea a trecut la Domnul. Desi la un moment dat Avraam a luat anumite decizii gresite si nu tocmai placute, ea l-a respectat ca sot al ei. El a cerut Sarei sa spuna ca este sora lui, pentru ca era frumoasa si ii era frica sa nu fie omorat din aceasta cauza (Gen.12:13,14) ca ea sa devina libera si astfel sa o poata lua altcineva de nevasta. Insa mai exista si un alt motiv, Sara era frumoasa si poate ca ar fi vrut sa profite un pic de pe urma acestui fapt.

Mical a fost fata cea mai mica a lui Saul. Ea il iubea (1 Sam.18:20,28) pe David. Mai tarziu David ajunge sa fie ginerele imparatului, platind pentru asta un anumit pret. Mical devine sotia lui, insa dupa aceea Saul devine gelos pe David si vrea sa il omoare. Mical afla despre acest lucru ( 1sam.19:11-16) si intr-un mod foarte ingenios il va scapa pe David de Saul. Astfel ea ii scapa viata lui David si are o influenta deosebita in viata sa. Acest lucru se arata prin faptul ca peste aproximativ zece ani, cand el va ajunge imparat peste Israel, isi va cauta sotia, adica pe Mical (2 Sam.3:14), care intre timp fusese data de tatal sau Saul unui alt barbat pe nume Pelti (1 Sam.25:44). Ea este adusa inapoi la David si barbatul sau Pelti plange dupa ea (2 Sam. 3:16). Dar timpul care a trecut isi va spune cuvantul si ea nu va mai fi aceeasi Mical din tineretea lui David. In timp ce David aduce chivotul Domnului in oras si va juca din rasputeri inaintea lui, Mical nu isi va mai putea ascunde dispretul pe care il avea pentru David acum, si ii va spune direct in fata acest lucru (2 Sam 6:16, 20 - 23). Domnului, insa, nu i-a placut acest lucru si Mical nu a avut copii pana in ziua mortii ei ca pedeapsa. Lucru care conta foarte mult in acel timp.


Abigail (1 Sam. 25:3), a fost femeia care l-a scapat pe David sa isi faca dreptate cu mana lui. Intr-un timp de lipsa de hrana, sau saracie daca vreti, pentru armata lui David, el a cerut un mic ajutor lui Nabal caruia din cand in cand ii mai pazeau oile (1Sam. 25:4 - 11). Insa acesta si-a impietrit inima si nu a vrut sa le dea nimic. David s-a infuriat cand a auzit acest lucru ( 1 Sam. 25: 13), si a pregatit oamenii pentru a merge peste el acasa. Dar Abigail nevasta lui Nabal care a auzit de la slujitorii sai ce se intampla a inteles ce va face David si a adunat multe bucate si i-a iesit acestuia inainte (1 Sam. 25: 14 - 35). O femeie inteleapta care l-a ajutat pe David sa nu faca rau. Cand barbatul ei a aflat insa acest lucru a murit numai de suparare. Insa daca venea David ar fi avut oricum aceasi soarta. Mai tarziu dupa moartea acestuia David va trimite dupa Abigail si o va lua de nevasta.





O alta intamplare interesanta este cea a Deborei (Jud. 4:4-9). In perioada judecatorilor, copii lui Israel au strigat din nou la Domnul si Domnul a vrut sa isi salveze poporul sau prin Barac. Debora (albinuta) proorocita ii spune planul Domnului lui Barac insa acestuia i-a fost frica sa se duca singur ci i-a spus "merg daca vii si tu cu mine". Cuvantul Deborei a fost, " eu vin, dar daca vin biruinta va veni printr-o femeie", si pentru ca Barac a acceptat asa a si fost, pentru ca i-a fost frica sa mearga singur.Acestea au fost o parte din influentele pozitive pe care le pot avea femeile in viata barbatilor.




Dar exista, din pacate, si influente negative pe care acestea le pot avea.


Una din aceste influente este si cea a Izabelei. Biblia ne spune ca Ahab, barbatul Izabelei a venit acasa foarte trist si amarat pentru ca Nabot a refuzat sa ii dea acestuia mostenirea lui care era foarte aproape de casa lui Ahab (1Imparati 21:1-4). Ahab era imparat, dar se pare ca ii placea tare mult gradina lui Nabot desi a spus acestuia ca vrea sa faca altceva din ea. El va admira indelung aceasta gradina, dar nu prea mult pentru ca va apare acolo si Ilie care ii va spune ce hotarare a luat Domnul cu privire la crimele si nedreptatile pe care acesta impreuna cu nevasta lui le-a comis. Deci, vazandu-l asa de trist Izabela ii cere inelul cu stampila regelui si ii garanteaza ca ea ii va obtine aceasta gradina cat se poate de repede (1 Imp. 21: 7-16). Ceea ce a si facut, dar cu multa siretenie, nedreptate si ucidere. Domnului nu i-a placut acest lucru, asa ca daca ei au omorat pe Nabot si au vrut sa ii desfinteze via si Domnul a sters neamul lui Ahab.


O alta influenta negativa, dar nu cu aceleasi urmari este cea din cazul lui Iov. Iov era un om foarte bogat si foarte binecuvantat de Domnul. El era un om "priceput" si avea frica de Domnul (Iov 1:1). Insa la un moment dat Domnul a ingaduit ca Iov sa treaca printr-o incercare foarte grea (Iov 1:6 - 12). Vazand cat de grea este aceasta incercare sotia lui Iov isi pierde inima si va spune "bleastama pe Dumnezeu si mori" (Iov 2:9) . Iov insa iubea pe Domnul si era destul de matur ca sa recunoasca ce este bine si ce nu este bine sa faca, de aceea el a corectat-o si i-a zis " vorbesti ca o femeie nebuna" (Iov 2:10). Si nu s-a lasat influentat de ceea ce nevasta lui i-a sugerat.


In traditia ebraica se spune despre Eva ca i-a parut foarte rau de greseala pe care a facut-o luand din pomul oprit si ascultand de sarpe. I-a parut rau ca s-a lasat pacalita, si chiar a dorit sa moara de cateva ori. Insa exista si responsabilitatea alegerilor si greselilor pe care le facem. Si au mai existat si alte cateva alegeri in care cel rau a pacalit-o pe Eva chiar si dupa aceea, conform traditiei lor.


De aceea este bine sa fim atenti si sa veghem cu grija la alegerile pe care le facem si influentele pe care le avem asupra celorlalti. Fa bine in jurul tau si mai tarziu te vei bucura ca nu te-ai lasat pacalit(a) de cel rau. Evita sa faci rau si atunci Domnul nu va evita sa te binecuvinteze.

Tu...,

Tu...,

ce citesti,...

sa fii atent,

 Ce scrie-n Noul Testament!...

 Si azi exista farisei... 

Pazeste-te!...

nu fi ca ei! 

Caci astazi,vremuri grele sunt, 

Traim cu toti ,apostazia... 

Caci oamenii iubesc mai mult: 

Placeri,minciuni ...

si erezia. 

Tu ...bob de grau,intre neghine,

 Sa stralucesti,facand doar bine...

 Caci te indeamna Dumnezeu: 

"Sa fii crestin!"...nu fariseu. 

Numele Domnului este un turn tare; 

cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.

Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab,

 un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz,

 un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; 

căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.

 5 pași:

 -Dumnezeu inițiază,

 -omul răspunde, 

-împotrivirile apar,

 -credinciosul perseverează,

 -Domnul binecuvântează. 

De treci prin împotriviri 

– perseverează, 

nu te lăsa, 

lupta-te în duh nu în fire,

 cu armele Domnului nu ale omului,

 și vei vedea cum El te va binecuvânta 

și tot El va nimici, 

bloca,

 încâlci planurile celui rău.

 Uneori chiar dacă ( iubitii frati) vor reuși,

 vei vedea cum Domnul i-a lăsat 

să reușească tocmai pentru a răscumpăra raul în bine,

 și sa-ți dea și mai mult avânt....

 nu te descuraja,

 fiecare picior în fund pe care îl primești acum....

 -e un pas înainte....

De-ar fi să-nvăţ cum să te strig în şoapte

 Când gândul vâsleşte prin mine de cu zor 

Învăluit în dulcele miros al iubirii sfinte 

Nu aş tăcea nici dac-ar fi să mor

 De-ar fi să mă auzi mai stins decât tăcerea

 Fără să ştii că eu sunt cel ce strig 

Aş învăţa din Tine că puterea

 Nu stă mereu la cei care înving 

De-ar fi să poţi vedea cum te vede EL 

Atunci când ard dorinţele-n sufletu-ți firav 

Ai să-nţelegi într-un târziu că aşteptarea 

E viață veșnică, ce te va incununa în vesnicii ..

.strigătul unui nemângâiat....

M-au auzit suspinând, 

dar nimeni nu m-a mângâiat.

 Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea,

 s-au bucurat că Tu ai adus-o; 

dar vei aduce, 

vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.

Curăță câmpul, ca să aibă loc să aterizeze îngeri.

 Am învățat că totul are un răspuns,

 un ecou, 

un efect. 

Iubești - 

vei fi iubit; 

dăruiești - 

vei primi; 

întrebi - 

ți se va răspunde;

 ceri -

 și ți se va da.... 

Mi-am dăruit cuvintele de iubire și mă așteptam la un ecou. 

oare va veni acest ecou al iubirii? 

Cred ca Dumnezeu strange cu grija fiecare lacrima a celor credinciosi,

 fiecare cuvant din rugaciunile celor pe care ii iubeste, 

ca niste margaritare de mare pret, 

pentru ca mai apoi sa le transforme in rauri de binecuvantare 

pe care sa le verse peste copii Lui, 

ca sa-Si arate dragostea fata de cei ce chiama Numele Lui dintr-o inima curata.

Tu numeri pasii vietii mele de pribeag; 

pune-mi lacrimile in burduful Tau: 

nu sunt ele scrise in cartea Ta? 

-Psalmul 56:8 

L-am văzut pe Domnul......

În urma trăirii noastre pe pământ, Dumnezeu este interesat de a lăsa doar o astfel de impresie: 
-ceva venit din cer şi-a pus amprenta cerească aici, în această lume. 
O, poate că cerescul a fost respins, reacţiile față de ce este ceresc au fost violente: -probabil că cu cât este mai ceresc, cu atât mai violente vor fi reacţiile. 
Acest lucru îl spune Ioan despre Domnul Isus, dar aceasta nu schimbă cu nimic faptul că trecând prin această lume, Isus a lăsat impresia unui Om ceresc; 
aceasta este discuția purtată pe tot parcursul Noului Testament:
-credincioşii sunt aici, nu pentru cutare lucru sau cutare lucru, nici pentru lucruri întâmplătoare, ci pentru a lăsa amprenta cerului pe pământ. 
Dumnezeu trebuie să aibă martori pe pământ, martori care adeveresc că lucrurile cereşti, lucrurile veșnice, lucrurile Duhului sunt lucrurile care contează. 
Nu vă gândiți că totul depinde de cât de mult ați predicat, ați învățat pe alții sau în cât de multă lucrare creştină v-ați implicat. 
Aceste lucruri pot fi secundare, dar dacă în toate acestea, în tot ce spuneți și faceți nu există prezenţa lui Cristos, Omul ceresc, dacă după ce ați plecat din această lume nu rămâne impresia: 
”L-am văzut pe Domnul în acel bărbat, în acea femeie”, dacă nu acesta este rezultatul, atunci ați pierdut semnificația creștinismului. Acesta este Creştinismul. 
De aceea trebuie să vă nașteți de sus, căci doar nașterea de sus aduce ceea ce este ceresc.

cât îl iubesc pe Dumnezeu....

Greşelile au fost şi vor fi întotdeauna o parte din noi.

 Vom face greşeli chiar şi în ultima zi din viaţă.

 Unele vor fi mai mari, mai grele, altele mai mărunte.

 Dar au fost, sunt şi vor fi greşeli. 

Prin definiţie ele, greşelile, ne rănesc într-o anume măsură. Uneori fulgerător şi superficial, alteori adânc şi pentru multă vreme. 

Dar ce ne răneşte cel mai mult este greşeala de a lăsa ceasul neiertării să ticăie…

„A greşi e omeneşte”

 – iată paravanul cel mai înalt în spatele căruia ne ascundem fără urmă de inocenţă şi ruşine, ba chiar cu îndrăzneală.

 Şi venim cu explicaţia că ţine de noi să greşim, că e „un defect” al nostru care nu poate fi schimbat cu nimic.

 Deci nimeni nu scapă de această imperfecţiune, aşa e tiparul după care am fost construiţi.

 Ceea ce e de neînţeles însă, este faptul că în ochii noştri greşelile cele mai mari şi mai grave sunt făcute de alţii şi nicidecum de noi. 

Imperfecţiunea celorlalţi e mult mai vizibilă decât a noastră, iar greşelile lor întotdeauna vor fi analizate şi judecate de noi cu minuţiozitate, clipe în care uităm de propriile greşeli făcute.

Un lucru pe care adesea îl uităm ori nu îl luăm în calcul este faptul că felul în care privim greşeala cuiva ţine de caracterul nostru şi de cât de mult îi iubim pe oameni.

 Când privim la ei şi vrem să le vedem greşelile, asta vom vedea: doar greşeli.

 Şi până şi regula „a greşi e omeneşte” pare să nu se mai aplice în cele mai multe dintre cazuri când e vorba de ceilalţi.

 Pentru ei dăm foarte uşor verdictul „vinovat”, nu stăm prea mult pe gânduri, nu le oferim răbdarea de a-i asculta şi de a fi îngăduitori.

 Suntem cei mai cruzi critici şi postura de judecători credem că ni se potriveşte cel mai bine.

 Dar ce credeţi că s-ar întâmpla dacă, pentru o clipă, am ieşi din rolul personajului care judecă şi-am privi scena din scaunul spectatorului. 

Oare ce-ar avea Dumnezeu de spus în această privinţă?

O afirmaţie care ar trebui să ne zdruncine, să ne lovească în moalele capului, să ne sfărâme îndrăzneala cu care alegem să-i judecăm pe oameni, să nu-i iubimeste aceasta:

-Adevărul este că îl iubesc pe Dumnezeu atât cât îl iubesc pe cel pe care îl iubesc cel mai puţin. 

Oare n-ar trebui să ne înspăimânte aceste cuvinte? 

N-ar trebui să tremurăm în faţa realităţii? 

Oare nu cumva aşa se măsoară dragostea noastră faţă de Dumnezeu? 

Noi am da să credem că îi arătăm lui Dumnezeu dragostea prin numărul faptelor noastre bune!

 Însă dovedim cât de mult îl iubim pe Dumnezeu prin cât de mult suntem gata să-i iubim pe oamenii de lângă noi-

Ne-ar costa mult să avem un principiu precum acesta: să credem că oamenii sunt buni de iubit aşa cum sunt şi că n-avem nevoie de motive sau scuze ca să-i iubim.

 Dar avem noi curajul acesta să alegem mai degrabă să-i iubim pe oameni decât să le criticăm şi judecăm greşelile?

Repet şi-am s-o fac până vom înţelege: oamenii au greşit în măsura în care alegem noi să credem că au greşit. Dacă vrem să-i vedem vinovaţi nimic nu ne va împiedica, dacă vrem să-i vedem nevinovaţi, avem la îndemână dragostea despre care, vă amintesc, are puterea de a acoperi toate greşelile.

Când îi privim pe oameni cu mândrie, cu gândul că suntem mai buni decât ei şi ei mai neînsemnaţi decât noi, atunci de fiecare dată vom fi bănuitori, suspicioşi, pregătiţi parcă să-i arătăm cu degetul, că doar au greşit. 

Dar dacă îi vom privi aşa cum o face Hristos, cu dragoste, cu îngăduinţă, atunci braţele noastre se vor deschide, gata să cuprindă cu dragoste pe cei care au greşit, poate chiar cei care ne-au greşit.

Una dintre cele mai fascinante cărţi ale Scripturii este cartea Proverbelor, care ne surprinde atunci când vine vorba de greşeli: 

-„înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile”.

 Oare am gustat noi din această înţelepciune a lui Dumnezeu?

 Am dobândit noi această calitate de a fi răbdători? 

Şi, mai mult, ne face nouă cinste să uităm greşelile celorlalţi sau nu cumva ceva anume ne face să ne revoltăm când cineva ne greşeşte? 

Nu cumva uneori chiar ajungem să stăm la pândă sperând să-i prindem pe ceilalţi pe picior greşit? 

Cât de înălţător:

- să fie o cinste pentru noi să iertăm şi să uităm greşelile semenilor! 

Ce ne împiedică să facem asta? 

Mândria, aroganţa noastră, dorinţa de a fi mereu în rolul criticului, al judecătorului?

în totul eşti Domnul meu

În noua zi ce-al vremii ghem deşiră
Spre valea în care paşii ne zburdară,
Priveşte la cerul din tine albastru,
Tinut e pe umeri, Isus e pilastrul!

Linişte adâncă, adăpost de stele,
Răsfiră şi norii, veştede petale,
Lacrima se-aude picând în tăcere,
Dă-ţi iscălitura Celuia ce-ţi ce-ți cere

Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.
Încă de la început, în scrierile Bibliei se spune „Nu este bine ca omul să fie singur“. Şi mai târziu din nou Biblia spune că sunt mai bine doi decât unul. Omul nu e creat pentru a trăi izolat, ci pentru a avea părtăşie. Ceea ce îi ţinea pe cei dintâi creştini poate fi asemănat cu o masă care are patru picioare, din care unul e părtăşia (vezi Faptele Apostolilor 2,42).
Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu tărie ,dar având şi slăbiciuni. Noi avem nevoie unii de alţii, ne completăm şi doar împreună suntem cu adevărat puternici. Termenul de „unii pe alţii“ apare de cel puţin 50 de ori în Noul Testament. Trebuie să ne slujim, să ne încurajăm, să ne iubim, să ne ajutăm, să ne îndemnăm, să ne corectăm unii pe alţii, etc. Adunare fără părtăşie şi prietenie nu există. Cine doar vizitează serviciul divin fără a frecventa un grup de casă pierde chiar mai mult de jumătate din toată adunarea (BGG în cazul de faţă). Dacă ai bani şi alte averi, fără a avea legături de prietenie, fără a avea pe nimeni care să-ţi dea şi căruia să-i poţi oferi dragostea, atunci nu ai nimic. Adunarea este ca şi o familia mare, care e puternică şi indestructibilă. Dumnezeu ne-a creat aproape unii de alţii pentru ca să putem fii la dispoziţia celuilalt şi pentru a ne împărtăşi viaţa unii cu alţii.
 Acest lucru genial este tot timpul atacat.
Există o putere , o energie negativă căreia nu-I convine atunci când noi stăm uniţi şi în legătură unii cu alţii.
Unii oameni nu sunt în stare de a avea relaţii cu alţii tocmai prin faptul că au fost determinaţi să facă aşa. Ei au experimentat lucruri negative şi astfel s-au retras, chiar dacă sunt exterior într-o relaţie, totuşi lăuntric sunt răniţi şi total departe de orice afecţiune. Câteodată este greu să te deschizi, însă este bine şi deosebit de important.
Câte relaţii ai şi câte din ele sunt bune? Cine are voie să se uite în viaţa ta şi să-ţi vorbească inimii?
Isus vrea să restabilească relaţiile şi să-I facă pe oamenii capabili de a avea relaţii sănătoase unii cu alţii.
Maleahi 4,6b:
Şi el va întoarce inima părinţilor către copii şi inima copiilor către părinţii lor,
Chiar la sfârşitul Vechiului Testament este descris ceea ce va veni în timpul Noului Testament. Dumnezeu trimite pe solul Său care restabileşte relaţiile. Dacă Isus reuşeşte să restabilească relaţia dintre tată şi fiu, atunci el poate restabili şi celelalte relaţii (în căsnicie, între vecini etc.). Dumnezeu vrea să scoată împiterirea şi să pună în loc ceva supranatural.
În acest text „inima“ face referire la persoană, şi „întoarcere“ înseamnă schimbare . Dumnezeu vrea să facă aceasta. Noi ne întoarcem la Dumnezeu, dar şi la aproapele nostru. Ne schimbăm şi ne transformăm în ce priveşte modul de raportare la cei din jur.
Luca 4,18:
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vestesc captivilor eliberare şi orbilor vedere, să pun pe cei zdrobiţi în libertate,
Isus vrea să elibereze pe cei captivi. Izolarea este ca o închisoare. Este o adevărată eliberare atunci când ieşim din ea. Poate suntem chiar orbi atunci când e vorba de anumite relaţii, sau poate vedem doar lucrurile negative în ceilalţi, dar şi în acest caz Isus vrea să ne ajute. Şi chiar lucruri care s-au rupt într-o relaţie pot fi restabilite. El încă mai poate ajuta şi ajutorul Lui vine întotdeauna la timp.
Când Dumnezeu ia iniţiativa într-un anumit aspect, atunci lucrurile se schimbă, deoarece atunci e la lucru ceva mai mult decât doar putere omenească. Dumnezeu îşi va face efectul în mod supranatural, El va dărâma zidul despărţitor şi va smulge rădăcinile de amărăciune.

despre gânduri....

Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăveşte

Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie

Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cât mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă!

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele

Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.

 – Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe.

 Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.

Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. 

Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis. 

Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. 

Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine.


Ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea.


Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.


Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urâciuni sunt în inima lui.


Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare. –

un loc unde timpul încetează

Dacă vrei să ştii ce relaţie are un om cu Dumnezeu spune-i să îţi povestească despre locul tainic unde-i dă întâlnire lui cu Dumnezeu.
Acest loc este un loc unde timpul încetează şi eşti doar tu şi Dumnzeu.
Unde vii şi-I spui tot ceea ce simţi.
Unde plângi de bucurie sau de fericire.
Unde Dumnezeu te îmbrăţişează cu o pace, cu o linişte duhovnicească.

Atunci când ne este greu şi ne simţim apăsaţi ar fi trebuit în primul rând să alergăm să ne întâlnim cu Domnul în acel loc tainic.
Fiecare dintre noi are nevoie de un asemenea loc.
Dacă îl aveţi atunci este foarte bine, însă dacă încă nu ar fi trebuit să vă puneţi întrebarea dacă relaţia voastră cu Dumnezeu este cea după voia Lui.

ligia popitan _mi-e atât de dor de Tine Stăpânul meu cel drag

1. Mi-aşa de dor de Tine,
Stăpânul meu cel drag,
Şi-n orice dimineaţă
Te-aştept mereu în prag.
/:Privesc în depărtare
Să Te zăresc pe nor,
Spre ţara cea cu soare
Ah, cât mi-e dor să zbor.:/
2. M-am săturat de lume,
De-a ei ademeniri,
De-a ei plăceri de-o clipă
Ce-s numai amăgiri.
/:M-am săturat de-amaruri,
De zbucium şi dureri,
Mi-e dor, mi-e dor Isuse
De-a Tale mângâieri.:/
3. E-atâta stricăciune
Şi sete de păcat
Dă-mi Doamne-nţelepciune
Să mă păstrez curat.
/:Din tot cuprinsul zării
Nimica n-aş mai vrea
Doar premiul alergării
Să-l iau din mâna Ta.:/
4. Te văd doar printre lacrimi
Căci crucea-i tot mai grea
Dar vin cu-a mele sarcini
Isus la crucea Ta.
/:Vin iar să-ţi spun necazul,
Păstorule de oi,
Vin iar să-mi ştergi obrazul
Să plângem amândoi.:/
5. Ajută-mă prin noapte
Mereu să luminez
Şi treaz în aşteptare
La post ca să veghez.
/:Să am candela plină
Când Tu vei apărea,
Să fiu fără de vină
Spre a Te-ntâmpina.:/