L-am văzut pe Domnul......

În urma trăirii noastre pe pământ, Dumnezeu este interesat de a lăsa doar o astfel de impresie: 
-ceva venit din cer şi-a pus amprenta cerească aici, în această lume. 
O, poate că cerescul a fost respins, reacţiile față de ce este ceresc au fost violente: -probabil că cu cât este mai ceresc, cu atât mai violente vor fi reacţiile. 
Acest lucru îl spune Ioan despre Domnul Isus, dar aceasta nu schimbă cu nimic faptul că trecând prin această lume, Isus a lăsat impresia unui Om ceresc; 
aceasta este discuția purtată pe tot parcursul Noului Testament:
-credincioşii sunt aici, nu pentru cutare lucru sau cutare lucru, nici pentru lucruri întâmplătoare, ci pentru a lăsa amprenta cerului pe pământ. 
Dumnezeu trebuie să aibă martori pe pământ, martori care adeveresc că lucrurile cereşti, lucrurile veșnice, lucrurile Duhului sunt lucrurile care contează. 
Nu vă gândiți că totul depinde de cât de mult ați predicat, ați învățat pe alții sau în cât de multă lucrare creştină v-ați implicat. 
Aceste lucruri pot fi secundare, dar dacă în toate acestea, în tot ce spuneți și faceți nu există prezenţa lui Cristos, Omul ceresc, dacă după ce ați plecat din această lume nu rămâne impresia: 
”L-am văzut pe Domnul în acel bărbat, în acea femeie”, dacă nu acesta este rezultatul, atunci ați pierdut semnificația creștinismului. Acesta este Creştinismul. 
De aceea trebuie să vă nașteți de sus, căci doar nașterea de sus aduce ceea ce este ceresc.

cât îl iubesc pe Dumnezeu....

Greşelile au fost şi vor fi întotdeauna o parte din noi.

 Vom face greşeli chiar şi în ultima zi din viaţă.

 Unele vor fi mai mari, mai grele, altele mai mărunte.

 Dar au fost, sunt şi vor fi greşeli. 

Prin definiţie ele, greşelile, ne rănesc într-o anume măsură. Uneori fulgerător şi superficial, alteori adânc şi pentru multă vreme. 

Dar ce ne răneşte cel mai mult este greşeala de a lăsa ceasul neiertării să ticăie…

„A greşi e omeneşte”

 – iată paravanul cel mai înalt în spatele căruia ne ascundem fără urmă de inocenţă şi ruşine, ba chiar cu îndrăzneală.

 Şi venim cu explicaţia că ţine de noi să greşim, că e „un defect” al nostru care nu poate fi schimbat cu nimic.

 Deci nimeni nu scapă de această imperfecţiune, aşa e tiparul după care am fost construiţi.

 Ceea ce e de neînţeles însă, este faptul că în ochii noştri greşelile cele mai mari şi mai grave sunt făcute de alţii şi nicidecum de noi. 

Imperfecţiunea celorlalţi e mult mai vizibilă decât a noastră, iar greşelile lor întotdeauna vor fi analizate şi judecate de noi cu minuţiozitate, clipe în care uităm de propriile greşeli făcute.

Un lucru pe care adesea îl uităm ori nu îl luăm în calcul este faptul că felul în care privim greşeala cuiva ţine de caracterul nostru şi de cât de mult îi iubim pe oameni.

 Când privim la ei şi vrem să le vedem greşelile, asta vom vedea: doar greşeli.

 Şi până şi regula „a greşi e omeneşte” pare să nu se mai aplice în cele mai multe dintre cazuri când e vorba de ceilalţi.

 Pentru ei dăm foarte uşor verdictul „vinovat”, nu stăm prea mult pe gânduri, nu le oferim răbdarea de a-i asculta şi de a fi îngăduitori.

 Suntem cei mai cruzi critici şi postura de judecători credem că ni se potriveşte cel mai bine.

 Dar ce credeţi că s-ar întâmpla dacă, pentru o clipă, am ieşi din rolul personajului care judecă şi-am privi scena din scaunul spectatorului. 

Oare ce-ar avea Dumnezeu de spus în această privinţă?

O afirmaţie care ar trebui să ne zdruncine, să ne lovească în moalele capului, să ne sfărâme îndrăzneala cu care alegem să-i judecăm pe oameni, să nu-i iubimeste aceasta:

-Adevărul este că îl iubesc pe Dumnezeu atât cât îl iubesc pe cel pe care îl iubesc cel mai puţin. 

Oare n-ar trebui să ne înspăimânte aceste cuvinte? 

N-ar trebui să tremurăm în faţa realităţii? 

Oare nu cumva aşa se măsoară dragostea noastră faţă de Dumnezeu? 

Noi am da să credem că îi arătăm lui Dumnezeu dragostea prin numărul faptelor noastre bune!

 Însă dovedim cât de mult îl iubim pe Dumnezeu prin cât de mult suntem gata să-i iubim pe oamenii de lângă noi-

Ne-ar costa mult să avem un principiu precum acesta: să credem că oamenii sunt buni de iubit aşa cum sunt şi că n-avem nevoie de motive sau scuze ca să-i iubim.

 Dar avem noi curajul acesta să alegem mai degrabă să-i iubim pe oameni decât să le criticăm şi judecăm greşelile?

Repet şi-am s-o fac până vom înţelege: oamenii au greşit în măsura în care alegem noi să credem că au greşit. Dacă vrem să-i vedem vinovaţi nimic nu ne va împiedica, dacă vrem să-i vedem nevinovaţi, avem la îndemână dragostea despre care, vă amintesc, are puterea de a acoperi toate greşelile.

Când îi privim pe oameni cu mândrie, cu gândul că suntem mai buni decât ei şi ei mai neînsemnaţi decât noi, atunci de fiecare dată vom fi bănuitori, suspicioşi, pregătiţi parcă să-i arătăm cu degetul, că doar au greşit. 

Dar dacă îi vom privi aşa cum o face Hristos, cu dragoste, cu îngăduinţă, atunci braţele noastre se vor deschide, gata să cuprindă cu dragoste pe cei care au greşit, poate chiar cei care ne-au greşit.

Una dintre cele mai fascinante cărţi ale Scripturii este cartea Proverbelor, care ne surprinde atunci când vine vorba de greşeli: 

-„înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile”.

 Oare am gustat noi din această înţelepciune a lui Dumnezeu?

 Am dobândit noi această calitate de a fi răbdători? 

Şi, mai mult, ne face nouă cinste să uităm greşelile celorlalţi sau nu cumva ceva anume ne face să ne revoltăm când cineva ne greşeşte? 

Nu cumva uneori chiar ajungem să stăm la pândă sperând să-i prindem pe ceilalţi pe picior greşit? 

Cât de înălţător:

- să fie o cinste pentru noi să iertăm şi să uităm greşelile semenilor! 

Ce ne împiedică să facem asta? 

Mândria, aroganţa noastră, dorinţa de a fi mereu în rolul criticului, al judecătorului?

în totul eşti Domnul meu

În noua zi ce-al vremii ghem deşiră
Spre valea în care paşii ne zburdară,
Priveşte la cerul din tine albastru,
Tinut e pe umeri, Isus e pilastrul!

Linişte adâncă, adăpost de stele,
Răsfiră şi norii, veştede petale,
Lacrima se-aude picând în tăcere,
Dă-ţi iscălitura Celuia ce-ţi ce-ți cere

Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.
Încă de la început, în scrierile Bibliei se spune „Nu este bine ca omul să fie singur“. Şi mai târziu din nou Biblia spune că sunt mai bine doi decât unul. Omul nu e creat pentru a trăi izolat, ci pentru a avea părtăşie. Ceea ce îi ţinea pe cei dintâi creştini poate fi asemănat cu o masă care are patru picioare, din care unul e părtăşia (vezi Faptele Apostolilor 2,42).
Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu tărie ,dar având şi slăbiciuni. Noi avem nevoie unii de alţii, ne completăm şi doar împreună suntem cu adevărat puternici. Termenul de „unii pe alţii“ apare de cel puţin 50 de ori în Noul Testament. Trebuie să ne slujim, să ne încurajăm, să ne iubim, să ne ajutăm, să ne îndemnăm, să ne corectăm unii pe alţii, etc. Adunare fără părtăşie şi prietenie nu există. Cine doar vizitează serviciul divin fără a frecventa un grup de casă pierde chiar mai mult de jumătate din toată adunarea (BGG în cazul de faţă). Dacă ai bani şi alte averi, fără a avea legături de prietenie, fără a avea pe nimeni care să-ţi dea şi căruia să-i poţi oferi dragostea, atunci nu ai nimic. Adunarea este ca şi o familia mare, care e puternică şi indestructibilă. Dumnezeu ne-a creat aproape unii de alţii pentru ca să putem fii la dispoziţia celuilalt şi pentru a ne împărtăşi viaţa unii cu alţii.
 Acest lucru genial este tot timpul atacat.
Există o putere , o energie negativă căreia nu-I convine atunci când noi stăm uniţi şi în legătură unii cu alţii.
Unii oameni nu sunt în stare de a avea relaţii cu alţii tocmai prin faptul că au fost determinaţi să facă aşa. Ei au experimentat lucruri negative şi astfel s-au retras, chiar dacă sunt exterior într-o relaţie, totuşi lăuntric sunt răniţi şi total departe de orice afecţiune. Câteodată este greu să te deschizi, însă este bine şi deosebit de important.
Câte relaţii ai şi câte din ele sunt bune? Cine are voie să se uite în viaţa ta şi să-ţi vorbească inimii?
Isus vrea să restabilească relaţiile şi să-I facă pe oamenii capabili de a avea relaţii sănătoase unii cu alţii.
Maleahi 4,6b:
Şi el va întoarce inima părinţilor către copii şi inima copiilor către părinţii lor,
Chiar la sfârşitul Vechiului Testament este descris ceea ce va veni în timpul Noului Testament. Dumnezeu trimite pe solul Său care restabileşte relaţiile. Dacă Isus reuşeşte să restabilească relaţia dintre tată şi fiu, atunci el poate restabili şi celelalte relaţii (în căsnicie, între vecini etc.). Dumnezeu vrea să scoată împiterirea şi să pună în loc ceva supranatural.
În acest text „inima“ face referire la persoană, şi „întoarcere“ înseamnă schimbare . Dumnezeu vrea să facă aceasta. Noi ne întoarcem la Dumnezeu, dar şi la aproapele nostru. Ne schimbăm şi ne transformăm în ce priveşte modul de raportare la cei din jur.
Luca 4,18:
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vestesc captivilor eliberare şi orbilor vedere, să pun pe cei zdrobiţi în libertate,
Isus vrea să elibereze pe cei captivi. Izolarea este ca o închisoare. Este o adevărată eliberare atunci când ieşim din ea. Poate suntem chiar orbi atunci când e vorba de anumite relaţii, sau poate vedem doar lucrurile negative în ceilalţi, dar şi în acest caz Isus vrea să ne ajute. Şi chiar lucruri care s-au rupt într-o relaţie pot fi restabilite. El încă mai poate ajuta şi ajutorul Lui vine întotdeauna la timp.
Când Dumnezeu ia iniţiativa într-un anumit aspect, atunci lucrurile se schimbă, deoarece atunci e la lucru ceva mai mult decât doar putere omenească. Dumnezeu îşi va face efectul în mod supranatural, El va dărâma zidul despărţitor şi va smulge rădăcinile de amărăciune.

despre gânduri....

Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăveşte

Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie

Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cât mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă!

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele

Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.

 – Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe.

 Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.

Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. 

Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis. 

Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. 

Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine.


Ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea.


Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.


Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urâciuni sunt în inima lui.


Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare. –

un loc unde timpul încetează

Dacă vrei să ştii ce relaţie are un om cu Dumnezeu spune-i să îţi povestească despre locul tainic unde-i dă întâlnire lui cu Dumnezeu.
Acest loc este un loc unde timpul încetează şi eşti doar tu şi Dumnzeu.
Unde vii şi-I spui tot ceea ce simţi.
Unde plângi de bucurie sau de fericire.
Unde Dumnezeu te îmbrăţişează cu o pace, cu o linişte duhovnicească.

Atunci când ne este greu şi ne simţim apăsaţi ar fi trebuit în primul rând să alergăm să ne întâlnim cu Domnul în acel loc tainic.
Fiecare dintre noi are nevoie de un asemenea loc.
Dacă îl aveţi atunci este foarte bine, însă dacă încă nu ar fi trebuit să vă puneţi întrebarea dacă relaţia voastră cu Dumnezeu este cea după voia Lui.

ligia popitan _mi-e atât de dor de Tine Stăpânul meu cel drag

1. Mi-aşa de dor de Tine,
Stăpânul meu cel drag,
Şi-n orice dimineaţă
Te-aştept mereu în prag.
/:Privesc în depărtare
Să Te zăresc pe nor,
Spre ţara cea cu soare
Ah, cât mi-e dor să zbor.:/
2. M-am săturat de lume,
De-a ei ademeniri,
De-a ei plăceri de-o clipă
Ce-s numai amăgiri.
/:M-am săturat de-amaruri,
De zbucium şi dureri,
Mi-e dor, mi-e dor Isuse
De-a Tale mângâieri.:/
3. E-atâta stricăciune
Şi sete de păcat
Dă-mi Doamne-nţelepciune
Să mă păstrez curat.
/:Din tot cuprinsul zării
Nimica n-aş mai vrea
Doar premiul alergării
Să-l iau din mâna Ta.:/
4. Te văd doar printre lacrimi
Căci crucea-i tot mai grea
Dar vin cu-a mele sarcini
Isus la crucea Ta.
/:Vin iar să-ţi spun necazul,
Păstorule de oi,
Vin iar să-mi ştergi obrazul
Să plângem amândoi.:/
5. Ajută-mă prin noapte
Mereu să luminez
Şi treaz în aşteptare
La post ca să veghez.
/:Să am candela plină
Când Tu vei apărea,
Să fiu fără de vină
Spre a Te-ntâmpina.:/

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

Cât de mult însetează cineva pentru mântuirea fratelui său, atât de mult este copleşit sufletul său de iubirea lui Dumnezeu.

 Este adevărat lucru că atât cât omul alergă să ajute pe ceilalţi, tot atât prisoseşte harul lui Hristos în el, pentru că iubirea este porunca lui Dumnezeu, prima şi cea mai mare:

- Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi din toată inima ta. 

Iar cea de-a doua asemenea ei: 

-Și pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.

Toată viaţa duhovnicească este temeluită pe gând.

La oamenii de astăzi găseşti orice în afară de gânduri bune, care sunt atât de rare.

Boala cea mai mare a epocii noastre sunt gândurile deşarte ale oamenilor, care poartă neliniştea lumească.

Şi vindecarea o dă Hristos, fiind de ajuns ca oamenii doar să se pocăiască şi să se întoarcă către Acesta.

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească.

Doar Tu, Isus

Nimic nu e mai preţios

Ca timpul petrecut cu Tine.

Eşti cel mai sfânt şi mai frumos.

Cu Tine e atât de bine!

Când întristată sunt ades

Şi plânge inima în mine,

Când din necaz nu pot să ies,

Atunci privesc, Doamne, spre Tine.

Atât de bine mă-nţelegi

Şi rana mea cea grea Te doare.

Din ochi o lacrimă-mi culegi,
Apoi mă însoţeşti pe cale.
Numai cuvântul Tău, curat,
Şoptirea Ta blândă şi dulce
Îmi spune că m-ai căutat
Şi alinare îmi aduce.
Doar Tu, Isus, poţi ridica
Vălul cernit de întristare
Ce cade peste viaţa mea
Şi ncearcă iar să mă doboare.
Mi-ai dovedit că m-ai iubit
Cu o iubire-aşa de mare,
Când sus pe cruce-ai suferit

Ca să primesc eliberare.

Fiindcă ai prêţ în ochii Mei”,

Mi-ai spus în dragostea Ta mare,

Iată dovada dragostei:

Eu pentru tine dau popoare!

Deci nu te mai înspăimânta!

Chiar dac-ar fi să treci prin ape,
Ele nu te vor îneca,
Eu, Domnul, sunt de tine-aproape!

Chiar şi prin foc de vei călca,

Nu vei fi ars, să nu ai teamă,

Căci nu-l va arde flacără

Pe fiul meu, care Mă cheamă.”

De-aceea, Doamne, Te iubesc

Cu fiecare zi mai tare

Şi ne-ncetat aş vrea să cresc

În dragoste şi ascultare

Ca ochii Tăi înrouraţi

De frumuseţile divine

Să nu fie împiedicaţi

Ca să se oglindească-n mine.

Ajută-mi, Doamne, să trăiesc

Mereu în sfântă curăţie

Cu tot ce sunt să Te slăvesc

Acum, dar şi în veşnicie.

Iubirea adevarata

Iubirea adevarata este forta tainica prin care totul este inclus in inima lui Dumnezeu, care este in acelasi timp Tatal si Creatorul nostru.
Domnul Isus a spus foarte clar ca nu trebuie sa ne pastram iubirea noastra doar pentru Dumnezeu. 

A face asa este un act de egoism fata de ceilalti oameni, care de fapt sunt cu totii fratii si surorile noastre.

 Simtind mai mereu pentru toti cei din jur o stare de iubire si de fraternitate spirituala si, in acelasi timp, acordandu-i lui Dumnezeu primul loc in inima noastra, devenim cu adevarat demni de numele de “fiu a lui Dumnezeu”. 

Daca noi vom actiona in acest fel, Dumnezeu se va manifesta fata de noi ca un tata plin de iubire si multe aspecte din viata noastra care pana atunci erau foarte complicate vor deveni ca prin minune simple si firesti.

Pe langa aspectele descrise mai sus, iubirea este o stare divina, de neegalat si unica.

 Trairea iubirii este o continua implinire si un sens dat vietii noastre.

 In masura in care noi vom resimti din ce in ce mai multa iubire in fiinta noastra, aceasta va trezi din ce in ce mai mult tot ceea ce este mai frumos, nobil si elevat in noi, facandu-ne sa traim cu adevarat, atat conditia noastra profund umana, cat si pe cea de  fii ai lui Dumnezeu.

Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite.

Glasul Domnului strigă cetății, și omul înțelept se teme de Numele Tău. Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite.

Dumnezeu strigă cetății, dar Mica nu ne-a scris la care cetate a strigat. 
 Sunt unii care cred că strigătul acesta a fost către Samaria, dar eu cred că strigătul a fost către Ierusalim. 
Ierusalimul a reprezentat întreaga națiune a lui Israel și e normal ca strigarea să fie către Ierusalim, ca de acolo să se răspândească peste tot. 
 Când Dumnezeu strigă, omul înțelept ia aminte, se teme de Numele Domnului. 
 Strigătul Lui Dumnezeu este un strigăt de dragoste ca ei să se pocăiască, să se întoarcă de la căile lor rele, la Domnul. 
 Etica lor a fost stricată, morala nu era dreaptă și minciuna domina convorbirea lor. 
Dumnezeu i-a chemat să se întoarcă pentru a nu ajunge la pedeapsă, dar dacă nu luau aminte, pedeapsa venea pstre ei. 
Mica a scris ca ei să ia aminte la pedeapsa care urma să vină și mai ales, ei trebuiau să ia aminte la Cel ce urma să trimită pedeapsa. 
 Pedeapsa nu va veni de la idolii pe care și i-au acumulat, ci pedeapsa va veni de la Domnul. 
 El are și harul și pedeapsa. 
El dă har celor care pleacă urechea și inima la glasul Domnului. 
 Dacă nu se întoarce cineva la Domnul, glasul Domnului numai e chemare la pocăință, ci pedeapsă. 
 Israel a fost pedepsit și în loc să se întoarcă la Dumnezeu, au urmat mai departe căile lor păcătoase. 
 Lumea de astăzi a fost avertizată mereu, glasul Lui Dumnezeu a răsunat puternic, dar oamenii nu i-au seama și nu vor să se pocăiască. 
 Ce e mai trist, este că nici cei care zic că sunt pocăiți, nu trăiesc cum trebuie să trăiască cei care-L cunosc pe Dumnezeu. 
 Când Domnul strigă, omul înțelept se teme de Numele Lui. 
 Deci, înseamnă că generației noastre îi lipsește înțelepciunea, căci altfel s-ar întoarce la Domnul. 

Concluzia Lui Dumnezeu cu privire la Israel a fost că poporul Lui și-a pierdut orice simțire, de aceea săvârșeau păcatul fără să se teamă de El.
 Glasul Lui Dumnezeu nu a încetat încă, ci strigă mereu și cheamă pe cei pierduți să se întoarcă la El până mai este har. 
Să ne rugăm ca mulți din neamul nostru să ia aminte la strigarea Lui Dumnezeu și să se întoarcă până nu vine pedeapsa Lui peste ei. 
 Să ne rugăm pentru toți care, deși poartă numele de creștin, totuși nu se tem de Numele Domnului, ca Domnul să-i trezească și să se pocăiască ca să nu ajungă la pedeapsă.
 Fie ca noi să umblăm ca înțelepți așteptând nu pedeapsa, ci harul la arătarea Domnului nostru Isus Cristos.

Oamenii care umblă după vedenii ...

Pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită.

Apostolul Petru a încurajat pe credincioșii din veacul întăi să fie tari prin încercările, care au venit peste ei.  
Tăria credinței lor va fi răsplătită la arătarea Domnului Isus Cristos.
  Bucuria pe care cei credincioși trebuie să o manifeste, chiar dacă momentan trec prin încercări, este bazată pe faptul că ei  Îl iubesc pe Domnul Isus.  
Apostolul Petru a umblat cu Domnul, a văzut minunile făcute de El, a auzit cuvintele pline de har și de adevăr ale Domnului, L-a văzut pe cruce, dar L-a văzut și viu și biruitor!
 Petru a fost prezent la arătările Domnului și a fost prezent și la înălțarea Domnului Isus.  Apostolul a scris celor care nu L-au văzut pe Domnul, dar care credeau în El.  
Nici atunci când le-a scris, ei tot nu puteau să-L vadă pe Domnul, dar se bucurau cu o bucurie negrăită pentru că ei au crezut Cuvântul predicat de Apostolii care L-au văzut pe Domnul.  Pentru ei și pentru noi nu este necesar să-L vedem pe Domnul, ci să credem că Îl vom vedea la venirea Lui. 
Oamenii care umblă după vedenii și cred că e necesar să-L vadă pe Domnul, nu sunt greșiți, dar s-ar putea să fie înșelați sau dezamăgiți. 
Apostolul Petru nu a dat ucenicilor nici o indicație cu privire la vederea Domnului Isus pe acest pământ. 
El le-a scris că la arătarea Domnului Isus, credința lor încercată în focul suferințelor, va fi răsplătită cu laude, slavă și cinste.  
Nici noi nu L-am văzut pe Domnul Isus și nici nu-L vedem, deși cântăm că am vrea să ne-ntâlnim cu Domnul și să-I arătăm ce greu o ducem și să-L rugăm povara să ne-o ia. 
 Dar, dacă ne gândim bine, El știe prin ce trecem noi, și prin rugăciune noi comunicăm cu El.  Greutățile, durerile și necazurile noastre le știe El foarte bine și doar prin tăria Lui putem să le ducem.  
Povara ne-a luat-o și ne-a dat-o pe-a Lui.  
A Lui e ușoară, dar noi o vrem pe a noastră înapoi și deși, I-am dat Lui toate îngrijorările noastre, zi de zi parcă le luăm înapoi să le ducem noi.
 Parcă ne temem că sunt prea grele pentru El. 
 Dacă erau grele, nu ni le-ar fi cerut, dar El vrea să le ducă.
  Ne bucurăm noi oare cu bucuria negrăită a primilor creștini? 
 Credeți că încercările lor nu au fost chiar așa de grele? 
 Nu știu,dar totuși cred că erau destul de grele.
  Zilnic erau amenințați cu moartea și foarte mulți au fost martirizați. 
Să ne rugăm Domnului să ne ierte pentru toate îngrijorările noastre și să-I cerem putere, ca zi de zi să-I dăm Lui toate îngrijorările și să luăm sarcina Lui și să tragem la jugul Lui.  
Fie bucuria Domnului tăria noastră și azi și până la arătarea Domnului Isus Cristos.

O,vai de voi!

"O,vai de voi!"...Isus spunea...
"Voi ...carturari si farisei!"
Si pe-ucenici ii sfatuia:
"Paziti-va...nu fiti ca ei!"

"Isi taraie prin pieti centrale
Vesmintele cu ciucurei,
Turnand multimi de vorbe goale...
Paziti-va!...nu fiti ca ei!"

Sulemenite ,vase oarbe,
Vopsite in cuvinte doar,
Ce n-au din sfintele podoabe,
Cum se cuvine unui altar...

Tu...,ce citesti,...sa fii atent,
Ce scrie-n Noul Testament!...
Si azi exista farisei...
Pazeste-te!...nu fi ca ei!

Caci astazi,vremuri grele sunt,
Traim cu toti ,apostazia...
Caci oamenii iubesc mai mult:
Placeri,minciuni ...si erezia.

Tu ...bob de grau,intre neghine,
Sa stralucesti,facand doar bine...
Caci te indeamna Dumnezeu:
"Sa fii crestin!"...nu fariseu.

Si cercetand mereu Scriptura,
Cu vorbe sfinte,umple-ti gura...
Si inima sa-ti fie plina,
Sa nu fii noapte,...ci lumina!

Si cand citesti...ia seama bine!
Gandind,ca-i scris si pentru tine...
Si roaga-te lui Dumnezeu,
Sa nu traiesti ca fariseu!

Caci inima ti-o vede Domnul,
Te cerceteaza si te-aude...
Si dupa roade vede "pomul",
El stie-n tine ce se-ascunde!

marian condrat_mesaj evanghelic

cuvinte înțelepte

Nu cine are prea putin ,ci acela care doreste mai mult ,este sarac .

Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir : 

-nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste ;

deaceea ,nu lasa sa se ofileasca trandafirul prieteniei tale  

ci,întreține-l mereu proaspăt si placut mirositor .

Poarta-te in asa fel in timpul zilei, incat sa poti dormi linistită toata noaptea .

Cei nechibzuiti strica  prieteniile , pe cand cei cu judecata stiu sa se serveasca cum trebuie si de dusmani.

Nu e rau mai mare ca intristarea . 

intristarea distruge mintea;

 intristarea distruge invatatura , 

intristarea distruge rezistenta ; 

nu exista ratacire la fel ca intristarea .

Ah ! 

Ce chin sa vezi adevarul si sa nu-l poti arata si celorlalti !

ady tise _importanta si puterea rugaciunii

Dumnezeu este cu noi

Dar poporul care locuiește în țara aceasta este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari. 

 Ba încă am văzut acolo și pe fiii lui Anac.

Moise a trimis douăsprezece iscoade care să vadă țara Canaanului. 

Aceștia s-au întors și raportul lor a început excelent. 

 Cu adevărat, au zis ei, Canaanul este o țară în care curge lapte și miere.

 Au arătat roadele țării și totul părea frumos, dar…–a urmat acest dar care a anulat tot ce au spus ei mai înainte–, și anume că, deși țara era bună, Israelul nu o va putea cuceri. 

 Poporul de acolo a fost numit un popor puternic, în contrast cu Israelul care nu era chiar așa de puternic. Cetățile de acolo erau fortificate și erau foarte mari. Pe lângă acestea, acolo se aflau și uriașii, adică fiii lui Anac.

 Soarta copiilor lui Israel nu părea de loc bună. 

Au ajuns până la acest punct, au și văzut țara, dar Dumnezeul care a despicat Marea Roșie, Cel care le-a dat apă din stâncă, mană din cer, nu a mai fost suficient și destul de puternic pentru cucerirea țării. 

Aceste iscoade au spus că Moise i-a înșelat când le-a spus că Dumnezeu îi va duce într-o țară unde curge lapte și miere. 

Țara era aproape, dar ei nu erau pregătiți pentru ea. 

 Aceste iscoade și-au terminat raportul și apoi Caleb și Iosua au vorbit și ei. 

 Aceștia nu au dat doar raportul, ci ei au explicat poporului că nu era nici un motiv de teamă sau descurajare, deoarece Domnul îi va face biruitori. 

 Noi știm că majoritatea a decis să plece înapoi în Egipt, dar n-a mai ajuns fiindcă au murit toți în pustie. 

 Dumnezeu a dat sentința că nici unul din acea generație, cu excepția lui Caleb și al lui Iosua, nu vor întra în Canaan. Cum a fost posibil ca acești oameni, care au văzut puterea Lui Dumnezeu manifestată de atâtea ori în fața Canaanului, să nu mai vadă posibilă intervenția divină? 

 Acolo nu a fost o ezitare de moment, și imediat o revenire, acolo a fost rebeliune împotriva Lui Dumnezeu.

 E trist că toți aceștia au gustat din binecuvântările țării, dar nu au intrat în ea. Oamenii aceia au ieșit din Egipt, dar Egiptul nu a ieșit din ei. 

 Să ne păzească Domnul să fim și noi ca ei. Dacă am ieșit din lume, să ne cercetăm ca lumea să fie ieșită din noi, căci dacă iubește cineva lumea și lucrurile din lume, dragostea Tatălui nu este în el, ne-a scris Ioan. 

 Să nu uităm că Dumnezeu nu se schimbă, ci El este Același. 

 Dacă am pornit pe calea Domnului, să nu ne uităm înapoi, ci să mergem cu credință doar înainte.

 Dumnezeu este cu noi și orice vrăjmaș este deja nimicit. 

 Fie ca nici unul din noi să nu rămână afară din pricina necredinței, ci toți plini de credință să pășim înainte și să biruim noi teritorii pentru Împărăția Lui Dumnezeu!

1 Cred in Tine - Eliza Pirosca

Cand tu plangi ,plang si eu

Simti ca mergi singur pe drumul suferintei ,si sufletul tau e sfarmat cand calci pe pe frunze uscate si vejtede?

Nimic nu a mai ramas din culoare,din cantec, din parfum.

Inima, nu mai tresare ,nu se mai bucura ...

Cerul pare mut pentru tine si portile raiului sunt inchise?

Te uiti in jur,nu vezi nici o mana intinsa, nici un umar unde sa plangi si te intrebi ce rost mai are sa traiesti?

Strigi catre cer la Domnul Milei: 

   -pentru ce m-ai parasit tocmai cand aveam nevoie cel mai mult de Tine,

   -pentru ce Iti iei binecuvantarea de la mine ?

Te caut in cel mai adanc intuneric,in golul sufletului meu,te caut dar Tu,
  .....Tu nu mai vrei sa te uiti la mine. 

Simt lipsa mainii Tale tinand-o pe a mea ... 

   Nu vezi ca nu pot singur,sunt cazut si nu pot sa ma ridic? Doamne,vreau sa plang in bratele Tale,
 Mi-e dor sa ma duci pe genunchi si sa ma umpli de dragostea ta.....

Inima tresare pentru fiecare lacrima ce imi arde obrazul iar sufletul meu se intreaba cu ce am gresit?
O, tu copilul meu nu vezi ca si eu simt lipsa ta,lipsa partasiei noastre?

Cand tu plangi ,plang si eu caci simt durerea ta dar cel mai mult ma doare departarea Ta.
Vezi palma mea?

 ....aici se mai vad inca semnele suferintelor mele.

Cand toti ma batjocoreau si eram strapuns, doar tu erai in gandul meu ,doar la viata ta m-am gandit...

m-am jertfit ca tu sa traiesti...

si inca te port in gand copilul meu!
Nu vrei tu sa renunti la pacatul tau astazi? 

Nu vrei sa dau din nou sens vietii tale sa alergam iarasi pe aripile rugaciunii,sa te iau de mana si sa simti caldura atingerii mele?
Cum poti sa stai tu in nepasare? 

Sa stii ca un copil de Dumnezeu plange si ii e dor de tine?
Vino azi si daruieste-te Lui .... Bratele Lui sunt inca intinse...

eliza pirosca

încercarea te ajunge...

Cînd încercarea te ajunge

Și suferințe te lovesc

Să știi că’n El tu poți învinge

Cu bucurie să primești…



Și nu uita că încercarea…

Lucrează-un caracter frumos

Și când se va-mplini răbdarea

Vei privi-n urmă bucuros.



Pentru că-n întristarea feței

Devine inima mai bună

Răsare steaua dimineții

După ce a trecut furtuna.

lazar gog_mesaj evanghelic_pe acoperiș

despre gânduri....

Nu socoti neînsemnate gândurile rele!

O rădăcină care stăruie sfarmă şi piatra. 

Înveţi a gândi drept, gândind despre tine de parcă ai fi altul şi despre altul de parcă ai fi tu.

Cum nu laşi porcii în salon, aşa nici gândurile necurate în templul inimii.

Gândurile rele nu se sting combătându-le, ci cultivând cele bune.

Orice idee care nu devine ideal ucide în suflet o putere.

Orice idee care devine ideal crează în om puteri de viaţă. 

Dacă meditez la Dumnezeu şi la Cuvântul Său plin de putere şi bucurie, aflu că am un Răscumpărător şi un Tată care se ocupă de mine.

N-are nici un rost să arunci adevăruri înaintea unor oameni care nu sunt învăţaţi să gândească dezinteresat.

Prin gânduri păcătoase poţi strica o faptă bună.

noi ne nastem plangand ....

Ce sunt lacrimile?

 Oare ele sunt doar niste picaturi de apa sarata care ne arata suferinta sau, de ce nu, bucuria unei persoane?
 Nu!
Lacrimile ajung sa "curete" sufletul oamenilor si bineinteles, al meu, in situatiile critice sau pline de fericire; ne ajuta sa patrundem adanc in noi si sa ne aratam noua insine ca suntem capabili sa simtim ceva.

 Dar oare ce inseamna "a simti"? 

Ce simte o persoana?

 De ce ajunge la lacrimi? 

De unde vin lacrimile ?
Oare aceste "notiuni" vor fi vreodata definite?

 Cine are dreptul si puterea sa le defineasca?

 Oare noi ne cunoastem intr-atat incat sa  afirmam ca ne cunoastem?

 Exista vreo persoana care se cunoaste cu adevarat ?
Mereu imi voi pune aceste intrebari si nu cred ca voi gasi vreodata raspunsurile! 

Cand voi reusi sa ma "adun", sa-mi "adun" gandurile, atunci poate voi gasi raspunsurile pe care le caut.
Acum, revenind la lacrimi, eu ma intreb : 

Carei mame nu-I curge macar o lacrima cand isi vede pentru prima oara pruncul?

 Sau cand il vede facand primii pasi ?

Lacrimile sunt manifestarea sufletului.

Oare cand privim marea pentru prima data, nu plangem de bucurie?

Dar, cum exista lacrimile bucuriei, asa exista si lacrimile de durere.
Oare ochii nostrii nu se umplu de lacrimi atunci pierdem o fiinta draga?

 Oare o data cu noi nu plange si sufletul nostru?

 Ce ne poate inunda mai adanc ochii decat lacrimile suferintei?
Oare exista om pe lumea asta pe care nu l-a incercat durerea? 

Si cum se manifesta acea durere, daca nu prin lacrimi?

Sufletul nu se usureaza de greutatea pacatelor atunci cand plangem?

 Inima noastra nu devine mai buna, fiinta noastra nu se umple de caldura?
Cum Dumnezeu a creeat tot ceea ce ne inconjoara si omul, asa a creat si lacrimile care fac parte din noi, din fiinta noastra.
Ele isi au rostul lor, il ajuta pe om sa-si depaseasca situatiile limita, sa-si purifice sufletul, sa-l spele de rele si sa-l inunde de bucurie.

 Lacrimile apar de la nastere ;noi ne nastem plangand si se termina o data cu moartea. 

Cand suntem copii ele ne inunda mai des ca niciodata fata .

Care copil nu plange atunci cand isi pierde o jucarie sau cand este certat de parinti?

 Care copil nu plange cand isi rupe genunchii, atunci cand invata sa mearga ?

Asemenea copiilor, plang si batranii. 

Uneori cu lacrimi isi spala neputinta, singuratatea.
Lacrima-simbol al bucuriei si al suferintei, este acceptata de noi pentruca inseamna purificarea noastra. 

De aceea, oameni, nu uitati ca pentru a trai, avem nevoie si de lacrimi .

-Tu ai vrea un aşa Dumnezeu?

- Mi-am pus inima să Îl înțeleg pe Dumnezeu, să înțeleg cum e, să înțeleg ce vrea, ce iubeşte şi ce-L doare
.- Dar chiar şi în timpul ăsta scurt al vieţii mele am ajuns să cunosc că nu cunosc aproape nimic.
-Mă uit la părți din El şi încerc să le pun împreună, dar de cele mai multe ori îmi întrece puterea de a înțelege... aşa că e mai bine să Îl înţeleg în parte.
-Știu că aş putea să mă uit doar la unul din atributele Lui o veşnicie întreagă şi tot să văd ceva nou, ceva ce nu am mai văzut înainte, ceva care să mă lase plin de uimire şi de recunoştiință lăudând Numele-I Sfânt! Nu ştiu  multe, dar ştiu ce  vrea să cunosc despre El  :
-„Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (/ Exod 34:6-7)
- Știu cu toată inima mea că iubeşte orice om de pe pământ, dar că dintre toți mă ştie pe mine în totalitate, că m-ar găsi şi dacă m-aş pierde între 6 miliarde de oameni şi nu doar pentru că mi-a dat o amprentă digitală unică, ci pentru că a pus parte din El în mine, o parte care nu mai e în nimeni altcineva.
-Știu că e un Dumnezeu gelos care mă iubeşte şi El mă vrea pentru Sine  iar ceea ce iubeşte El, pentru că nu iubeşte cu jumătăți de măsură, ci  mă iubeşte deplin ,nu mă iubeşte doar când e convenabil, nu  doar când e iubit de mine, ci iubeşte pentru că ştie cum să mă iubească.
-Dumnezeul  meu e :- Sfânt, Drept, Bun, Infinit şi de necuprins, Dumnezeul meu  care are milioane de îngeri care Îl adoră, Dumnezeul meu vrea cu tot dinadinsul să se lase iubit de mine, care sunt doar o suflare, care nu sunt constant nici măcar în lucrurile pe care le iubesc.
 -Dumnezeul meu e un Vier bogat. Are vii de toate felurile, vii care-i aduc mult rod, struguri plini de zeamă, struguri care mulțumesc inima Lui... şi ştiți ce face Vierul ăsta? Caută zeamă într-un strugure uscat ca mine... zeamă care nici măcar nu ar putea ridica cu un strop nivelul mustului strâns de la alții şi totuşi caută rod în mine şi numeşte sfertul de strop ce-l strânge ”binecuvântare”.
-Eu dacă mă uit la un om şi văd doar un defect, dau la o parte cu totul omul, cu bune şi rele împreună, dar Dumnezeul meu  nu e ca mine...adună din uscăciunea mea şi cel mai insesizabil bun... şi-l prețuieşte.
-Ai văzut vreodată oameni care să te facă să crezi că nu mai este nici o şansă pentru ei, că sunt lepădați de tot?
Măcar că nu cunosc inima oamenilor la care mă uit ,îi declar pierduți.
 Dar Dumnezeul meu  nu e ca mine...
-El dacă vede că omul s-a stins de tot, nu-l disprețuieşte nici măcar fumul pe care îl scoate ....şi nu-şi întoarce spatele nu lasă lumânarea să se stingă singură ,El nu stinge din partea Lui mucul care mai fumegă.
- Ai văzut vreodată oameni care din diferite motive au căzut frânți sub greutăți, care foarte probabil ei şi le-au pus?
-Eu da... și am mai adăugat la povara lor greutatea disprețului cu care i-am privit că nu sunt în stare să se ridice...
 -Dar Dumnezeul meu nu e ca mine... El dacă vede omul că e frânt, nu-l rupe, nu-l judecă... Îl prețuieşte că încă nu s-a rupt de tot.
De aceea şi dacă am să cred că aş fi izgonit vreodată dinaintea Lui n-aş putea să uit că nu renunță, că nu vrea perfecțiune, vrea doar tot ce sunt, chiar dacă e doar un sfert de strop, chiar dacă doar fum a mai rămas din mine, chiar dacă doar un fir mă mai ține în picioare...
-Ştiu că de partea Lui El n-are să mă stingă și-atunci am să fac tot ce pot şi ce ştiu să mă aprind iarăşi de dragul unui aşa  Dumnezeu.
-Tu ai vrea un aşa Dumnezeu?! 

Decizia îţi aparţine în totalitate!

De câte ori vine cineva la tine, ca o bună gazdă, îl inviţi să intre... apoi, dacă acesta intra, ştii că puteţi vorbi, puteţi sta la masă împreună.

 Înseamnă că acea persoană te acceptă şi îi place să stea cu tine. Dar ce se întâmplă dacă invitatul tau nu vrea să intre, ci se opreşte la uşă sau, mai rău, doar trece pe lângă tine, fără ca măcar să te salute?

Se întâmplă de multe ori să inviţi pe cineva drag la un eveniment important pentru tine, dar el să nu apară. 

Se întâmplă de asemenea să te viziteze persoane pe care nu le placi şi nu le doreşti în casa ta.

 Atunci ce vei face? 

Vei sta de vorba cu el, vei încerca macar să porţi o discuţie banală cu persoana respectivă?

 Sau vei face şi tu ca fratele fiului risipitor;

 vei sta afară lăsând pe ceilalţi să se ocupe de el?

La ora de religie, la lecţia despre fiul risipitor, am fost întrebată care personaj sunt eu. 

Am răspuns hotărâtă că sunt fratele mai mare şi ferm convinsă că am dreptate. 

Nu înţelegeam cum tatăl iubea atât de mult pe acel tânăr, care mie... nu-mi mai era frate.

 De ce pentru el mai era fiu? 

Nici măcar o pedeapsă? 

Nici o mustrare? 

Nici o înştiinţare... 

Hei!

 Ai greşit! 

Cum mai poţi să te întorci la mine, când tu însuţi ai plecat din braţele mele?

 Tatăl meu nu-şi dă seama că acesta care zice că e fiul lui este de fapt un profitor? 

Cum să se îndrepte dacă nici măcar nu şi-a ispăşit pedeapsa pentru greşelile lui?

Sunt lucruri pe care nu le înţelegem şi reacţionăm fără să gândim. 

Ne vin în minte doar dezavantaje şi, prin egoismul nostru, ajutăm un suflet să cadă, în loc să-l ajutăm să se ridice. 

Şi atunci când fratele nostru căzut se întoarce acasa, rămânem afară, nevrând să dăm ochii cu el. 

Când păcătosul are nevoie de iubirea noastra, când are nevoie să fie iertat şi acceptat, nu suntem atunci pentru el, nu suntem acolo.

Uşa unui tată este mereu deschisă pentru fiii lui, iar fiii lui sunt mândria casei.

 Nu pot exista diferenţe între fraţi. 

Amândoi au fost născuţi de aceeaşi mamă şi crescuţi de acelaşi tată. 

Cum poţi să crezi că ţie ţi s-ar cuveni mai mult decât are fratele tău?

Sunt lucruri care adesea ne împiedică să intrăm. 

Cu orgoliul şi egoismul alături, vom rămâne afară, chiar dacă plouă, chiar dacă ninge şi chiar de e frig, în loc să intrăm acolo unde un tată şi un frate ne aşteaptă. 

Astfel pierdem o familie, un cămin şi chiar toată averea care ni se părea că ni se cuvine;

 şi asta doar pentru că nu ştim să iertăm şi să acceptăm pe cel de lângă noi aşa cum este. 

La urma urmei, poate că noi, prin împietrirea noastră, suntem mai păcătoşi decât cel ce credem că este păcătos.

Dumnezeu ne-a dat dreptul să alegem. 

Astăzi şi tu eşti pus în faţa unei astfel de situaţii, în care trebuie să alegi. 

Vei trece pragul sau nu-l treci?

 Vei strânge în braţe pe fratele tău întors acasă, care are nevoie de tine?

 Este uşor să rămâi la uşă, să asculţi prin deschizătura ei, dar ţi se pare greu să intri, să stai la masă cu cel ce a greşit.

 Da... a greşit, dar tocmai de aceea s-a întors acasa.

 El ştie că acasă are un frate care nu este ca el, acasă are un frate care îl va sfătui şi îl va îndruma pe calea cea dreaptă. 

Fii exemplu pentru fratele tău rătăcit.

...Decizia îţi aparţine în totalitate!

De-ar fi să-nvăţ

De-ar fi să-nvăţ cum să te strig în şoapte
Când gândul vâsleşte prin mine de cu zor
Învăluit în dulce miros al iubirii sfinte
Nu aş tăcea nici dac-ar fi să mor

De-ar fi să mă auzi mai stins decât tăcerea
Fără să ştii că eu sunt cel ce strig
Aş învăţa din tine că puterea
Nu stă mereu la cei care înving

De-ar fi să poţi vedea cum te vede EL
Atunci când ard dorinţele-n sufletul firav
Ai să-nţelegi într-un târziu că aşteptarea
E viață veșnică, ce te va incununa în dar.

gândul cu care vreau să încep ziua de astăzi

Noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. Efeseni 2:10 (NTR)

De multe ori mă întreb care ar trebui să fie rugăciunea mea, primele mele cuvinte pe care să le rostesc în zorii fiecărei zile. Cu siguranţă ar trebui să I se adreseze lui Dumnezeu sau, cel puţin, să fie cu referire la El.

Însă tot felul de gânduri se îmbulzesc în mintea noastră încă de la prima geană de lumină… şi-uite-aşa ajungem răvăşiţi de noianul de îngrijorări, gânduri negative şi temeri, chiar înainte de a începe ziua, de la primele ore ale dimineţii.

Şi nu ne mai mirăm că suntem epuizaţi peste zi, poate mânioşi sau frustraţi, depăşiţi de situaţii. Asta se întâmplă când primele gânduri nu ne leagă de Dumnezeu.

Dar gândul cu care vreau să încep ziua de astăzi este acesta:

Doamne, Te rog să-mi descoperi care sunt acele fapte bune pe care le-ai pregătit pentru mine înainte să fi fost. Care sunt lucrurile pe care vrei să le fac astăzi? Şi dacă nu voi avea suficientă putere să fac aceste fapte bune, te rog să îmi dai Tu forţa de a alege binele.

Şi dacă mă aşteaptă momente dificile, în care Tu vei îngădui să sufăr, Te rog să-mi dai suficientă putere încât să mă ridic deasupra acelor probleme, să înţeleg ce anume poate schimba în viaţa mea acea suferinţă şi să mă las, în felul acesta, prelucrată. Vreau să cred că planul Tău este perfect şi în ce mă priveşte.

Aminteşte-mi, ca să nu uit niciodată că îmi doreşti binele şi că braţele Tale sunt întotdeauna împrejurul meu, deci sunt protejată, iubită… Cu alte cuvinte îţi pasă şi mă însoţeşti în fiecare moment al vieţii mele, plângi cu mine, râzi şi suferi împreună cu mine!

Te rog să-mi deschizi ochii ca să descopăr fiecare oportunitate, discernământul de a descoperi care sunt acele decizii pe care trebuie să le iau, lucrurile pe care trebuie să le fac astăzi.

Ajută-mă să Te pun mai presus de dorinţele şi planurile mele, mai presus de orice persoană şi de orice lucru! Ajută-mă să aleg să te port cu mine în gând! Ştiu că doar aşa ziua mea va fi altfel dacă voi rămâne cu Tine în gând, avându-te de partea mea! Dă-mi noi ocazii de a le povesti celor din preajma mea despre Tine, despre minunile pe care le faci în viaţa mea în fiecare zi, cu credincioşie.

Doamne, cum Te pot onora mai bine astăzi şi nu doar prin faptele mele, ci şi prin gândurile mele, prin atitudinile mele şi chiar prin ceea ce sunt?

Doamne, nu mai îndrăznesc să-Ţi cer altceva – astăzi – decât călăuzire… şi să rămâi cu mine în fiecare clipă!

suntem putin credinciosi

In timpul acesta, corabia era invaluita de valuri in mijlocul marii; caci vantul era impotriva. Cand se ingana ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umbland pe mare.

Cand L-au vazut ucenicii umbland pe mare, s-au inspaimantat si au zis: „Este o naluca!” Si, de frica, au tipat.
Isus le-a zis indata: „Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!” Matei 14:24-27
Privim la Petru si ne intrebam de ce s-a temut?

 Doar nu numai ca stia, dar si cunoastea puterea prin care lucra Isus.
Oare de cate ori Isus ne spune si noua: 

Idrazniti, Eu sunt; nu va temeti... 

si din cauza ca privirea ne este atrasa de lucrurile din jur, incepem sa ne temem si ne scufundam ca si Petru...
Oare de cate ori privea se intoarce spre probleme si uitam sa privim la Cel care are toate lucrurile sub control 

- Dumnezeu. 

Un val de neliniste, un vant puternic de incercari, si iar un val de neliniste, si iar un vant puternic de ingrijorare

(grija zilei de maine, lipsa unui loc de munca, etc...) 

si incepem ca si Petru sa ne scufundam...
Problema nu consta in valurile si vanturile care ne inconjoara, ci problema e la noi.

 De ce ne luam privirile de la Isus si ne uitam la ceea ce ne inconjoara? 

Doar nu cunoastem noi puterea Domnului Isus? 

De ce ne temem? 

De ce ne scufundam?
Iata ca Isus spune:

"Indata, Isus a intins mana, l-a apucat si i-a zis:

 „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? " Matei 14:31

Iata deci problema: 

- putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?

-putin ( insuficient, masura mica, care nu este de ajuns, este de scurtă durată)
-credinciosule (incredintat, nestramutat, statornicie)
-pentru (din cauza, din pricina, datorita)
-ce (se foloseste pentru a obtine informatii despre un obiect necunoscut)

Iar daca Doamne, suntem putin credinciosi atunci cand valuile si vanturile se intetesc si incepem sa ne scufundam, ca si Petru altadata, strigam: 

Doamne, scapa-ma!

Ajuta-ne Doamne sa avem suficienta credinta, sa ramanem incredintati in Tine, sa nu ne preocupam de lucruri necunoscute noua, ci atintiti cu privirile la Tine sa inaintam pe ape pana ajungem la Tine.
Insusi Tu Isus ne spui: 

Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!
Ajuta-ne sa indraznim, sa pasim, sa mergem, sa nu ne temem si sa ramanem incredintati ca prin credinta in Tine ajunge-vom in bratele Tale.

Chiar daca suntem invaluiti de valuri sau vanturi, cu credinta pasim spre Tine Isuse!